ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1924/2009

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 9 martie 2009 condamnatul S.C. a formulat, fără a invoca vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 C. proc. pen., contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 850/45/2006. Prin decizia penală mai sus menționată au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași, de recurenții inculpați M.C. și B.V. și de recurenții intimați inculpați R.A.L., H.S., C.S., C.V., B.C., A.M., S.C., P.P.M. și S.B. împotriva deciziei penale nr. 43 din 24 mai 2007 a Curții de Apel lași, secția pentru minori și familie.

A fost casată decizia atacată și sentința penală nr. 668 din 17 septembrie 2004 a Tribunalului lași, numai cu privire la greșita aplicare a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza I și lit. c) C. pen., cu referire la art. 71 C. pen., dispoziții care au fost înlăturate pentru toți inculpații. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. La termenul fixat pentru judecarea contestației în anulare, respectiv la data de 25 mai 2009, Tribunalul lași a înaintat la dosar o cerere formulată de contestatorul condamnat S.C., din Penitenciarul lași, la 29 aprilie 2009, în care a arătat faptul că își retrage contestația în anulare. Față de manifestarea de voință liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 2 alin. (2) C. proc.

pen., prin care este instituit principiul oficialității procesului penal „actele necesare desfășurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel”. Realizarea acestui principiu impune examinarea de către instanțele de judecată a cererilor formulate de părți, inclusiv a cererii de contestație în anulare, cu stricta respectare a dispozițiilor procedurale care reglementează modul lor de soluționare. Aceasta nu înseamnă însă, că situațiile nereglementate în mod expres prin dispozițiile specifice fiecăreia dintre cererile formulate (ex.: cereri de revizuire, contestații la executare, cereri de amânare ori de întrerupere a executării pedepsei, contestații în anulare ș.a.) să nu își găsească rezolvarea firească, adecvată conținutului și sensului solicitării pe care partea a înțeles să o dea acestora, prin exprimarea liberă a voinței sale.

A considera altfel ar însemna să se contravină principiului dreptului părții de a dispune asupra cererii formulate, instituit prin art. 246 C. proc. civ., care reglementând procedura de drept comun în această privință, în măsura în care nu se dispune altfel, potrivit art. 721 din același cod, este aplicabil și în materia dreptului penal. Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. (1) C. proc. civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”. În principiu, așa cum beneficiază de dreptul exercitării libere a căii de atac ordinare sau extraordinare, subiectul procesual are implicit facultatea de a folosi acest drept sau de a declara că nu înțelege să-l folosească, iar dacă l-a folosit, are posibilitatea de a stărui sau de a renunța la exercitarea acestuia, atâta vreme cât o face, în mod liber, fără existența vreunei presiuni de natură a-i altera voința.

Față de manifestarea de voință, liber exprimată de contestatorul condamnat, Înalta Curte va lua act de declarația de retragere a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 850/45/2006. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E la act de declarația de retragere a contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr. 2857 din 18 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 850/45/2006. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.