ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4932/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1569 din 27

februarie 2008, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins cererea reclamanților D.C.L. și O.L.C. împotriva

pârâtului Statul Român.

A fost admisă acțiunea reclamantelor

D.C.L. și O.L.C. împotriva pârâților Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Au fost obligați pârâții Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București.

Au fost obligați aceiași pârâți să

efectueze mențiunile corespunzătoare în cartea de muncă a reclamantelor.

A fost respinsă cererea de chemare

în garanție ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție.

La termenul din 27 aprilie 2009,

Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului, față de decizia Curții

Constituționale nr. 104 din 20 ianuarie 2009.

Pentru considerentele la care ne vom

referi în continuare, judecata recursului va fi declinată în favoarea Curții de

Apel București.

La data sesizării Înaltei Curți,

competența soluționării recursului aparținea acestei instanțe, în raport de

prevederile O.U.G. nr. 75/2008, care în art. I și art. II a stabilit competența

materială specială a curților de apel și a Înaltei Curți pentru soluționarea

cererilor având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de

personalul din sistemul justiției.

În art. II alin. (2) din ordonanță

s-a stabilit că recursul se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție, însă

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, a constatat

neconstituționalitatea dispozițiilor art. I și art. II din O.U.G. nr. 75/2008.

Dispozițiile art. I și art. II din

O.U.G. nr. 75/2008 fiind declarate neconstituționale, în competența Înaltei

Curți nu mai intră judecarea recursurilor declarate împotriva sentințelor prin

care au fost soluționate cererile având ca obiect acordarea unor drepturi

salariale formulate de personalul din justiție, iar prin constituirea neconstituționalității

acestor texte, în privința competenței materiale, redevin incidente

dispozițiile Codului muncii și ale Codului de procedură civilă, în raport de

care competența soluționării recursurilor în materia conflictelor de muncă

aparține curților de apel.

Prin urmare, în prezenta cauză,

competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel București, în favoarea

căreia, conform art. 158 alin. (3) C. proc. civ. se va declina competența de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 aprilie 2009

.