ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1168/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 262 din 26 iunie 2008, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 C. pen., a dispus achitarea inculpatei S.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen., inculpatei i-a fost aplicată o amendă administrativă de 1000 lei. În baza art. 192 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

S-a reținut că la data de 27 iulie 2006, inculpata S.A.M. a introdus în țară fără drept droguri de risc (metadonă) pe care le-a deținut pentru consum propriu, fapta sa fiind descoperită la 8 august 2006, în împrejurarea în care inculpata și-a uitat poșeta în care avea stupefiante într-un restaurant din apropierea punctului de trecere a frontierei de la Porțile de Fier, obiectul fiind predat unui agent de poliție. Instanța de fond a apreciat că la stabilirea gradului de pericol social al faptei comise de inculpată a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., și anume modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit prin săvârșirea acesteia, împrejurările în care a fost comisă, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatei.

Instanța a reținut că din probele administrate nu au existat date privitoare la o rețea de traficanți de droguri, iar nedeclararea la vamă a fost o pură întâmplare și a avut semnificația unei acțiuni spontane. Mai mult, a menționat că nu există probe că i s-ar fi făcut controlul la vamă, iar scopul nu a fost de comercializare, ci de consum propriu. Împotriva acestei sentințe a declarat apel procurorul, care prin decizia penală nr. 135 din 15 octombrie 2008 a fost respins de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.

Instanța de apel a motivat faptul că „ în mod just Tribunalul Mehedinți a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., prin raportarea la împrejurarea că inculpata folosea în scop medical metadona în baza unei prescripții medicale din Austria, țară în care această substanță nu este interzisă, datorită unei neglijențe nu a declarat această substanță la intrarea în țară, nu a introdus-o în scopul comercializării și a recunoscut fapta” (fila 5 din decizie). Curtea de Apel Craiova a reținut că limitele ridicate de pedeapsă prevăzute de lege și care ar reflecta un grad ridicat de pericol social, precum și atitudinea inculpatei în faza de cercetare judecătorească, nu pot fi reținute ca argumente, în sensul unui grad ridicat de pericol social al faptei săvârșite, deoarece limitele de pedeapsă au un caracter abstract, iar instanța a putut să-și formeze o convingere cu privire la poziția acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, Biroul Teritorial Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a susținut că faptele săvârșite de inculpată prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată, impunându-se aplicarea unor pedepse. S-a arătat că inculpata nu a prezentat nicio dovadă din care să rezulte dependența sa de metadonă, cât și faptul că era îndreptățită să consume acest drog, așa explicându-se și împrejurarea nedeclarării la intrarea în țară a deținerii stupefiantelor.

S-a mai arătat că atitudinea sa de a-și uita în restaurant poșeta în care avea drogurile, alături de conduita neglijentă la trecerea frontierei reprezintă manifestări ale unui consumator de droguri, inculpatei fiindu-i recomandată internarea într-un institut de specialitate (fila 35 dosar urmărire penală). S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpatei. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Înalta Curte constată că instanțele au interpretat în mod corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 1 C. pen. arătate mai sus, analizând punctual criteriile avute în vedere la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor comise de inculpata S.A.M.. Inculpata a recunoscut că este consumatoare de droguri, susținând că folosea metadonă în scop medical. Este adevărat că ea nu a documentat această apărare, dar nici procurorul nu i-a infirmat-o prin actele de urmărire penală efectuate.

Inculpata a recunoscut și a regretat faptele comise, arătând că săvârșirea lor s-a datorat necunoașterii legislației române în domeniu, cât și a necesității medicale de a beneficia de această substanță. Desigur că necunoașterea dispozițiilor legislației române în materia drogurilor nu o exonerează pe inculpată de răspunderea penală, dar având în vedere apărarea sa (necontrazisă) de beneficiul medical al metadonei, cât și cantitățile infirme de drog găsite asupra sa (10 ml metadonă, fila 81 dosar urmărire penală), Înalta Curte constată evidenta lipsă de pericol social al faptelor comise de aceasta. Nu există nicio dovadă asupra cantității de drog introdusă în țară, iar examinarea toxicologică a inculpatei nu a concluzionat că aceasta este consumatoare de droguri (f. 85 dos.

urm. pen.), ceea ce scoate în evidență, o dată în plus, importanța sincerității inculpatei în anchetă și aportul declarațiilor sale asupra stabilirii situației de fapt și a adevărului în cauză, în absența cărora nu s-ar fi putut reține nici infracțiunea de introducere în țară, fără drept, a drogului și nici deținerea în scopul consumului propriu.

Deși obiectul recursului nu îl formează și persoana lui C.A.C., în recursul procurorului se fac referiri la activitatea infracțională a acestuia și se critică modul în care s-a reținut în favoarea acestuia apărarea pe care și-a formulat-o, în sensul că adeverința medicală de care s-a folosit pentru a-și justifica doza zilnică de metadonă era datată 19 iulie 2004, dar făcea referire la utilizarea ei pe perioada șederii în România, în anul 2006. Procurorul, în recurs, concluzionează că „existența acestui act, al cărui conținut nu s-a putut verifica asupra martorului, prieten cu inculpata, ambii dependenți de metadonă, îi impunea acesteia să posede și ea un asemenea act la intrarea n România” (fila 3 recurs).

Cu privire la această susținere, Înalta Curte constată următoarele: - neexistența unei atari dovezi medicale în posesia altei persoane îi impune inculpatei o conduită similară, ci rațiuni de respectare a unor dispoziții legale o obligau la o conduită corectă, indiferent de „exemplul” oferit de prietenul său; - punerea sub semnul îndoielii a valabilității actului medical de care s-a folosit C.A.C. exclude orice recomandare ca și inculpata să fi apelat la aceleași mijloace de probă îndoielnice (potrivit susținerilor procurorului), de a se apăra; - utilizarea acestui document în apărare a condus parchetul la soluția scoaterii de sub urmărire penală a învinuitului C.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reținându-se că „pe plan subiectiv, învinuitul nu a realizat că trebuie să declare la vamă existența în autoturismul său a unor droguri, pe care le obținuse legal în Austria”.

C.A.C. (deținător a 260 ml metadonă) este martor în dosarul penal dresat inculpatei S.A.M., astfel că modul de apreciere a adeverinței medicale de care acesta s-a folosit în apărare a revenit exclusiv procurorului, iar nu instanței, așa încât aducerea în discuție a acestui aspect nu poate constitui un argument sau o critică în prezentul recurs, neimplicând asupra stabilirii legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești dispuse cu privire la inculpată. Tot astfel, împrejurarea că inculpata și-a uitat poșeta într-un restaurant nu constituie o dovadă a faptului că este consumatoare de droguri în condițiile în care, așa cum arătau, probele științifice nu au putut-o dovedi, de altfel, această încercare de a trimite la situații colaterale pentru a se face dovada unei stări de consumator de droguri, deja asumată, pe deplin și cu răspundere de către inculpată, nu are nicio relevanță juridică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu există temeiuri de condamnare a inculpatei, soluția de achitare a acesteia și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ fiind legală și temeinică. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Mehedinți va fi respins ca nefondat. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Mehedinți împotriva deciziei penale nr. 135 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpata S.A.M. Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 martie 2009.