ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3701/2009

Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 241 din 18 iunie 2009, Tribunalul Mehedinți, a condamnat pe inculpata minoră D.A.M.fără antecedente penale, elevă în clasa a XII-a (la data săvârșirii faptelor) la Colegiul Tehnic D. din Drobeta Turnu Severin, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 și urm., art. 74 și art. 76 C. pen.

În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 1 an, calculat de la data rămânerii definitivă a hotărârii.

În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatei i-a fost atrasă atenția asupra consecințelor ce decurg potrivit art. 83 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpata minoră D.A.M., la sfârșitul anului 2006, după ce a procurat de la martorii F.F. și F.V., a vândut lui O.F.D., în două rânduri, 5,65 grame și, respectiv, 99,15 grame cannabis, urmând ca din valorificarea drogului respectiv de către acesta, inculpata să primească și ea o sumă de bani.

A mai stabilit prima instanță că O.F.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 din Legea nr. 141/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 81, art. 82 C. pen., prin Sentința penală nr. 372 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți.

Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptei săvârșită de inculpată, cât și vinovăția acesteia, au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile lui O.F.D., acestea coroborate cu declarațiile martorilor F.V.O., F.F.F., cu cele rezultate din conținutul convorbirilor telefonice autorizat interceptate, dar și cu cele concluzionate prin raportul de constatare tehnico-științifică asupra drogului de risc aflat în discuție.

În drept, s-a stabilit că activitatea infracțională a inculpatei de a procura cannabis pe care, apoi, l-a pus în vânzare, în două rânduri, prin intermediul lui O.F.D., întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii continuate de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce s-a aplicat inculpatei, cât și la alegerea modalității de executare, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, împrejurările în care acestea s-au consumat, starea de minoritate a inculpatei, lipsa antecedentelor penale și concluziile referatului de evaluare întocmit, conduita bună a acesteia înainte de săvârșirea faptei, cât și după, rezultând din prezentarea în fața autorității și din atitudinea de recunoaștere a învinuirilor, împrejurări cărora le-a fost recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., în planul stabilirii pedepsei.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că greșit a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât faptei respective îi lipsește pericolul social, prin aceasta fiind adusă o vătămare minimă valorilor ocrotite de lege, iar, prin conținutul ei concret, este vădit lipsită de importanță.

Curtea a constatat că apelul declarat de inculpată este fondat.

Într-adevăr, conținutul convorbirilor telefonice autorizat interceptate, în condițiile prevăzute de art. 91 alin. (2) C. proc. pen., cât și declarațiile persoanelor ascultate în calitate de martori, în special O.F.D., evidențiază preocuparea inculpatei minore pentru operațiuni vizând circulația drogurilor de risc, în cazul de față substanța interzisă fiind rezină de cannabis, ce face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Însă, de principiu, în sensul art. 17 C. pen., infracțiunea se definește ca fiind fapta ce prezintă pericol social, este săvârșită cu vinovăție și este prevăzută de legea penală, ea constituind singurul temei al răspunderii penale.

Prin excepție, în alin. (1) de sub art. 18

1

C. pen., se stabilește că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă aduce o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege, iar prin conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social, prevede alin. (2), instanța trebuie să țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, cât și de persoana și conduita făptuitorului.

De vreme ce legea nu stabilește altfel, s-a apreciat că aceste criterii mai sus enunțate au o importanță egală în cadrul operațiunii concrete de evaluare a pericolului social al faptei.

În cauză, este evident, inculpata a fost antrenată de O.F.D. în activitățile pentru care a fost trimisă în judecată, pe care le-a recunoscut, nu a realizat nici un folos material din acestea, a avut atât înainte, cât și după consumarea faptelor, o conduită corespunzătoare, iar concluziile referatului de evaluare întocmit o prezintă ca pe o persoană cu șanse de reabilitare comportamentală și care beneficiază de suport moral din partea părinților, în prezent având un nivel educațional bun și aspirații profesionale realiste, fiind studentă la U.P. din Timișoara.

Toate aceste împrejurări au îndreptățit Curtea să aprecieze că faptei imputată inculpatei, aceea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen., îi lipsește pericolul social, astfel că, în cauză, au fost reținute dispozițiile art. 18

1

C. pen., apreciindu-se că aceasta a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, iar prin conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 130 din 9 iunie 2009 a admis apelul declarat de inculpata D.A.M., împotriva Sentinței penale nr. 241 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 1708/101/2008.

A desființat Sentința penală nr. 241 din 18 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 1708/101/2008.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18

1

C. pen., a achitat pe inculpată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a aplicat făptuitoarei o amendă administrativă în sumă de 1.000 RON.

Onorariul de avocat în sumă de 200 RON, vizând apărarea din oficiu, în apel, a inculpatei, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, către B.A. Dolj.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Prin motivele scrise de recurs Parchetul a criticat hotărârea instanței de apel sub aspectul greșitei achitări a inculpatei D.A.M., considerând că fapta reținută în sarcina acesteia prezintă gradul de pericol al infracțiunii de trafic de droguri de risc, solicitând menținerea soluției primei instanțe.

În drept, Parchetul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt, cu consecința greșitei achitări.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.

Pe baza probelor administrate, care au fost analizate pe larg de către instanță, s-a reținut în sarcina inculpatei D.A.M. săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 C. pen., constând în aceea că în luna noiembrie 2006, aceasta a procurat cantitățile de 5,65 grame și 99,15 grame cannabis de la martorii F.F. și F.V., pe care ulterior le-a pus în vânzare prin intermediul martorului O.F.D. (martor care a fost condamnat pentru trafic de droguri de risc la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 - 82 C. pen., prin Sentința penală nr. 372 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți).

Inculpata nu a contestat situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei, deși în declarațiile date a arătat că activitatea sa s-a derulat în spirit de glumă și nu a cunoscut că plantele procurate erau droguri.

Potrivit art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei fapte se ține seama de persoana și conduita făptuitorului, dar și de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă și de urmarea produsă.

Instanța de apel a apreciat că faptei comise de inculpată îi lipsește gradul de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de risc, în raport de faptul că aceasta era minoră la data săvârșirii faptei, că a fost antrenată în activitatea infracțională de către o persoană majoră, martorul O.F.D., că inculpata nu a realizat niciun folos material din vânzarea drogurilor și că aceasta a avut și are o bună comportare în societate, în prezent fiind studentă.

Se constată că instanța de apel, în aprecierea lipsei gradului de pericol social al infracțiunii reținute în sarcina inculpatei, a avut în vedere circumstanțele personale favorabile ale inculpatei, care de altfel au fost considerate de instanța fondului ca circumstanțe atenuante, prevăzut de art. 74 C. pen.

Instanța de apel nu a avut în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, de scopul urmărit de către intimată.

Astfel, din convorbirile telefonice purtate de către inculpată cu martorii cauzei, convorbiri care au fost interceptate pe baza autorizației instanței, rezultă că aceasta era cunoscută în grupul martorului O.F.D. ca o persoană care vinde cannabis, astfel că nu se poate reține nici împrejurarea că a fost atrasă în activitatea infracțională de către un inculpat major (de subliniat este și faptul că martorul O., în luna noiembrie 2006, abia depășise vârsta minoratului, având 18 ani și 6 luni).

În plus, se constată că inculpata a remis în două rânduri martorului O. cannabis, drog pe care îl procurase de la martorul F.V.

În aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite de inculpată nu trebuie omisă nici cantitatea relativ mare de cannabis tranzacționată în cele două rânduri, în total 104,70 grame.

Din probele administrate în cauză rezultă că în schimbul drogurilor remise martorului O., inculpata urma să încaseze suma de 1.000 RON, după ce martorul vindea drogurile altor persoane interesate.

Inculpata nu a primit prețul stabilit ca urmare a faptului că martorul O. a vândut cannabisul către un colaborator astfel că inculpata nu a obținut niciun folos material datorită intervenției organelor judiciare, nu ca urmare a faptului că aceasta a înțeles să efectueze acte cu titlu gratuit.

În consecință, se constată că fapta săvârșită de inculpată prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de trafic de droguri de risc, întrucât prin acțiunea sa inculpata a adus atingere valorilor ocrotite de lege, respectiv persoana și sănătatea acesteia.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să constate că apelul formulat de inculpata D.A.M. a fost admis greșit de către instanța de apel și, pe cale de consecință, conform art. 385

15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul formulat de Parchet, va casa decizia atacată și, rejudecând, va menține sentința primei instanțe, care este legală și temeinică.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 130 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpata D.A.M.

Casează decizia penală atacată și, rejudecând:

Menține dispozițiile Sentinței penale nr. 241 din 18 iunie 2009 a Tribunalului Mehedinți.

Dispune restituirea sumei de 1000 RON, amendă administrativă către inculpata D.A.M.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.