ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2007

Deliberând a supra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45 din 5 februarie 2007, Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 62.4/101/2006, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat inculpatul A.A.I., la un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen. În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa totală perioada reținerii și arestului preventiv din 17 octombrie 2006, respectiv de la 18 octombrie 2006, la zi. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de droguri de 2,61 grame rezină de cannabis. A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, în baza art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La 12 octombrie 2006, un subofițer din S.C.C.O. Mehedinți s-a sesizat despre faptul că A.A.I. vindea droguri unor tineri din municipiul Drobeta Turnu Severin cu 200 RON/doză.

A doua zi, un polițist sub acoperire, a cumpărat prin colaboratorul său, de la inculpat, două bucăți substanță solidă de culoare verde-olive care a fost transmisă la Laboratorul de Expertize București. Pentru că bănuiala a devenit certitudine, inculpatul a fost urmărit de polițiști și, în ziua de 17 octombrie 2006, l-au surprins pe inculpat la intersecția străzilor Kiseleff cu Alion în timp ce încerca să vândă droguri unei minore, A.A., în vârstă de 13 ani. Asupra inculpatului s-au găsit substanțe de culoare verde-olive, suma de 50 Euro și o rolă de hârtie subțire despre care inculpatul a declarat că o folosea la confecționarea țigărilor. Fiind surprins în flagrant, învinuitul a recunoscut că în acel moment intenționa să vândă unei minore substanța respectivă, în schimbul sumei de 50 Euro și că această substanță o primise cu puțin timp înainte de la un băiat „C.”.

S-au făcut analize de laborator (raportul nr. 4470 din 18 octombrie 2006) și s-a constatat că substanța respectivă, în greutate de 2,61 grame este rezină de cannabis, drog de risc, care face parte din Tabelul Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000. În drept, s-a reținut că fapta de vânzare de droguri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece inculpatul a săvârșit în temeiul aceleiași rezoluțiuni infracționale acțiuni de vânzare, care fiecare prezintă conținutul aceleiași infracțiuni.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instanța de fond a stabilit că aceste dispoziții legale referitoare la circumstanța legală agravantă, nu se aplică, întrucât inculpatul nu a putut cunoaște în mod rezonabil vârsta martorei A.A., în condițiile în care dezvoltarea fizică a acesteia nu trăda vârsta sa reală și aceasta avea o conduită oscilantă în a-și declara vârsta reală. De asemenea, s-a reținut că fapta de a consuma întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) din același act normativ, fiind dovedită vinovăția inculpatului la săvârșirea celor două infracțiuni. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 – art. 34 C. pen., reținându-se că faptele sunt săvârșite în concurs real.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., faptul că infracțiunile săvârșite prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru persoana inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia, care este la primul conflict cu legea penală, este tânără și a recunoscut constant săvârșirea faptelor. Totodată s-a ținut seama de categoria drogurilor, dar și de cantitatea acestora. În același timp, prima instanță nu a dispus aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că referirea generală la un nume de persoane implicate în comiterea unor astfel de infracțiuni, nu echivalează cu denunțarea și facilitarea identificării terței persoane, astfel că în prezent numitul C. nu a fost identificat.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești inculpatul a declarat apel în termen și motivat, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând apelul declarat de inculpat, potrivit art. 371 alin. (1) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu motivele invocate, cu materialul și lucrările dosarului, Curtea a constatat că este fondat, urmând a-l admite ca atare, fiind întemeiată numai critica referitoare la individualizarea modalității de executare a pedepsei. Critica referitoare la împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor privind sesizarea instanței de judecată, norme imperative a căror nesocotire atrage nulitatea absolută a actelor astfel întocmite, conform dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc.

pen., cu referire la dispozițiile art. 264 C. proc. pen. și ale art. 20 din Legea nr. 508/2004, cu privire la verificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, este neîntemeiată. În cauză rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror al Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți, la data de 20 octombrie 2006. Acest act de sesizare a fost înaintat instanței competente, Tribunalul Mehedinți, cu adresa nr. 119/D/P/2006, în temeiul art. 264 C. proc. pen., de către procurorul șef al Biroului Teritorial Mehedinți. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T.

cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 60/2006, aplicabile potrivit art. 21 din Legea nr. 508/204, în vigoare la data întocmirii rechizitoriului, acest act este verificat de către procurorul șef al biroului teritorial. Legea nu conține anumite cerințe cu privire la formalitățile ce trebuie îndeplinite de către procurorul competent să verifice sub aspectul legalității și temeiniciei rechizitoriului întocmit de procuror. Critica referitoare la greșita nereținere în cauză a incidenței dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la reducerea pedepsei la jumătatea limitelor prevăzute de lege, este neîntemeiată.

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile numai în situația în care inculpatul, în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care săvârșesc infracțiuni legate de droguri. Or, din adresele Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți cu adresa nr. 376/D/VIII/1/2007 existentă la dosar apel și nr. 148737 din 07 mai 2007 a M.A.I. Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova – S.C.C.O. Mehedinți, rezultă clar și fără echivoc faptul că nu se poate reține în favoarea inculpatului împrejurări care să echivaleze cu denunțarea și facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a unei persoane, prin furnizarea de informații relevante, indiferent cum s-ar numi aceasta.

Instanța de apel a apreciat că șansele de reintegrare socială a inculpatului sunt mari și se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, tocmai pentru a permite ca factorii pozitivi care pot inhiba comportamentul infracțional și care înclină în mod obiectiv și categoric balanța în favoarea inculpatului, căruia i se acordă în acest fel o șansă, să fie puși în valoarea în vederea reinserției sociale a acestuia. În baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că prima instanță a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate în cauză, evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce privește activitatea infracțională a inculpatului, stabilind în mod clar vinovăția și dând faptelor reținute în sarcina acestuia, o corectă încadrare juridică.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, s-au aplicat corespunzător toate criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. și în mod judicios, prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., respectiv conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea după săvârșirea infracțiunii, și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. e) C. pen. Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, prin decizia penală nr. 32 din 11 mai 2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul A.A.I. și a desființat în parte sentința penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, aplicate inculpatului, sub supraveghere, cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. În baza dispozițiilor art. 86 2 C. pen., a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate de un an și 6 luni, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță, de doi ani. Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, potrivit art. 86 3 alin. (1) C. pen.: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți; b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a impus inculpatului, în baza art. 86 3 alin. (3) C. pen., și respectarea următoarelor obligații: 1. să urmeze un curs de învățământ ori de calificare; 2. să nu intre în legătură cu numita A.A. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive, de la 17 octombrie 2006, la zi. S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A.A.I., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36 din 18 octombrie 2006, emis de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 9845/2006, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a menținut restul dispozițiilor instanței. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Prin motivele de recurs s-au criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Hotărârile anterioare pronunțate în cauză sunt nelegale întrucât instanțele de judecată au omis să dispună aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 143/2000 conform cărora drogurile confiscate se distrug. Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că din cantitatea totală de 2,61 grame rezină de cannabis găsită asupra inculpatului au fost consumate în procesul analizei de laborator 0,61 grame, iar diferența de 1,51 grame a fost predată organelor de cercetare penală.

Deși instanțele au dispus în temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 confiscarea cantității de 2,61 grame rezină de canabis au omis să dispună în temeiul art. 18 din aceeași lege distrugerea cantității de 1,51, grame rămasă neconsumată după efectuarea analizelor de laborator predată organelor de cercetare penală. Decizia instanței de apel este netemeinică sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatului, respectiv art. 86 1 și următoarele C. pen. În considerentele deciziei, instanța de apel a motivat justa reținere a circumstanțelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub limita minimului special prevăzut de lege, însă nu a argumentat în niciun fel și sub nicio formă aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat prevederile art. 86 1 alin. (4) raportat la art. 81 alin. (6) C. proc. pen., conform cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată. În raport de natura și gravitatea infracțiunilor comise de către inculpat, instanța de fond a efectuat o justă operațiune de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante dispunând executarea acesteia în regim de detenție. Fiind consumator de droguri, inculpatul a contribuit la dobândirea acestui viciu de către o minoră în vârstă de 13 ani, vânzându-i în mod repetat hașiș și cannabis.

În aceste condiții de fapt și de drept, executarea pedepsei rezultante, prin suspendare sub supraveghere, așa cum a decis fără nicio motivare instanța de apel nu este în măsură să realizeze funcțiile de apărare socială de constrângere, de reeducare și, în special de exemplaritate pe care trebuie să le asigure orice pedeapsă și nici scopurile acesteia de prevenție generală și specială. Cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului, reprezentantul parchetului a declarat că nu susține decât cel de al doilea motiv de recurs referitor la greșita suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată de parchet sub aspectul motivelor invocate și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția instanței de apel fiind legală și temeinică. Înalta Curte constată că în cauză nu numai că în mod corect s-a dispus aplicarea art. 86 1 C. pen., dar instanța s-a conformat și dispozițiilor legale referitoare la motivarea măsurii dispuse. Astfel, și Înalta Curte consideră că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului (tânăr, infractor primar, sincer, a recunoscut și regretat faptele comise), scopul educativ și coercitiv al pedepsei aplicate se poate realiza chiar și fără privarea de libertate.

Persoana inculpatului a îndreptățit instanța de apel să aprecieze că simpla aplicare a pedepsei constituie o garanție suficientă că nu va mai săvârși alte infracțiuni. Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că perioada de detenție și-a îndeplinit funcția de exemplaritate și de reeducare a pedepsei iar prelungirea de arest a inculpatului ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. În consecință, având în vedere că motivele de recurs invocate de parchet nu sunt întemeiate, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 32 din 11 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori și familie, privind pe intimatul inculpat A.A.I. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 octombrie 2007.