ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând a
supra recursului penal de
față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 45
din 5 februarie 2007, Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 62.4/101/2006, în
baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a
condamnat inculpatul A.A.I., la un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64
lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art.
76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, în
condițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen.
În baza art. 33 – art. 34 C.
pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64
lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen.,
s-a dedus din pedeapsa totală perioada reținerii și arestului preventiv din 17
octombrie 2006, respectiv de la 18 octombrie 2006, la zi.
În temeiul art. 350 C. proc.
pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr.
143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de droguri de 2,61 grame rezină de
cannabis.
A fost obligat inculpatul la
300 lei cheltuieli judiciare statului, în baza art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La 12 octombrie 2006, un
subofițer din S.C.C.O. Mehedinți s-a sesizat despre faptul că A.A.I. vindea
droguri unor tineri din municipiul Drobeta Turnu Severin cu 200 RON/doză.
A doua zi, un polițist sub
acoperire, a cumpărat prin colaboratorul său, de la inculpat, două bucăți
substanță solidă de culoare verde-olive care a fost transmisă la Laboratorul de
Expertize București.
Pentru că bănuiala a devenit
certitudine, inculpatul a fost urmărit de polițiști și, în ziua de 17 octombrie
2006, l-au surprins pe inculpat la intersecția străzilor Kiseleff cu Alion în
timp ce încerca să vândă droguri unei minore, A.A., în vârstă de 13 ani. Asupra
inculpatului s-au găsit substanțe de culoare verde-olive, suma de 50 Euro și o
rolă de hârtie subțire despre care inculpatul a declarat că o folosea la
confecționarea țigărilor.
Fiind surprins în flagrant,
învinuitul a recunoscut că în acel moment intenționa să vândă unei minore
substanța respectivă, în schimbul sumei de 50 Euro și că această substanță o
primise cu puțin timp înainte de la un băiat „C.”.
S-au făcut analize de
laborator (raportul nr. 4470 din 18 octombrie 2006) și s-a constatat că
substanța respectivă, în greutate de 2,61 grame este rezină de cannabis, drog
de risc, care face parte din Tabelul Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000.
În drept, s-a reținut că
fapta de vânzare de droguri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de trafic de droguri, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,
în formă continuată, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece
inculpatul a săvârșit în temeiul aceleiași rezoluțiuni infracționale acțiuni de
vânzare, care fiecare prezintă conținutul aceleiași infracțiuni.
În ceea ce privește
incidența în cauză a dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000,
instanța de fond a stabilit că aceste dispoziții legale referitoare la
circumstanța legală agravantă, nu se aplică, întrucât inculpatul nu a putut
cunoaște în mod rezonabil vârsta martorei A.A., în condițiile în care
dezvoltarea fizică a acesteia nu trăda vârsta sa reală și aceasta avea o
conduită oscilantă în a-și declara vârsta reală.
De asemenea, s-a reținut că
fapta de a consuma întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) din același act normativ, fiind
dovedită vinovăția inculpatului la săvârșirea celor două infracțiuni.
S-a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 33 – art. 34 C. pen., reținându-se că faptele sunt săvârșite
în concurs real.
La individualizarea
pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., faptul
că infracțiunile săvârșite prezintă un pericol concret pentru ordinea publică
și pentru persoana inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia,
care este la primul conflict cu legea penală, este tânără și a recunoscut
constant săvârșirea faptelor. Totodată s-a ținut seama de categoria drogurilor,
dar și de cantitatea acestora.
În același timp, prima
instanță nu a dispus aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu
motivarea că referirea generală la un nume de persoane implicate în comiterea
unor astfel de infracțiuni, nu echivalează cu denunțarea și facilitarea
identificării terței persoane, astfel că în prezent numitul C. nu a fost
identificat.
Împotriva acestei hotărâri
judecătorești inculpatul a declarat apel în termen și motivat, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând apelul declarat de
inculpat, potrivit art. 371 alin. (1) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în
raport cu motivele invocate, cu materialul și lucrările dosarului, Curtea a
constatat că este fondat, urmând a-l admite ca atare, fiind întemeiată numai
critica referitoare la individualizarea modalității de executare a pedepsei.
Critica referitoare la
împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor
privind sesizarea instanței de judecată, norme imperative a căror nesocotire
atrage nulitatea absolută a actelor astfel întocmite, conform dispozițiilor art.
197 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 264 C. proc. pen.
și ale art. 20 din Legea nr. 508/2004, cu privire la verificarea
rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, este neîntemeiată.
În cauză rechizitoriul a
fost întocmit de către un procuror al Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul
Teritorial Mehedinți, la data de 20 octombrie 2006.
Acest act de sesizare a fost
înaintat instanței competente, Tribunalul Mehedinți, cu adresa nr. 119/D/P/2006,
în temeiul art. 264 C. proc. pen., de către procurorul șef al Biroului
Teritorial Mehedinți.
Potrivit dispozițiilor art. 20
alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și
funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. cu modificările și
completările ulterioare, raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., așa cum
au fost modificate prin O.U.G. nr. 60/2006, aplicabile potrivit art. 21 din
Legea nr. 508/204, în vigoare la data întocmirii rechizitoriului, acest act
este verificat de către procurorul șef al biroului teritorial.
Legea nu conține anumite
cerințe cu privire la formalitățile ce trebuie îndeplinite de către procurorul
competent să verifice sub aspectul legalității și temeiniciei rechizitoriului
întocmit de procuror.
Critica referitoare la
greșita nereținere în cauză a incidenței dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000,
referitoare la reducerea pedepsei la jumătatea limitelor prevăzute de lege,
este neîntemeiată.
Aceste dispoziții legale
sunt aplicabile numai în situația în care inculpatul, în timpul urmăririi
penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a
altor persoane care săvârșesc infracțiuni legate de droguri.
Or, din adresele
Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți cu adresa nr. 376/D/VIII/1/2007
existentă la dosar apel și nr. 148737 din 07 mai 2007 a M.A.I. Brigada de
Combatere a Criminalității Organizate Craiova – S.C.C.O. Mehedinți, rezultă
clar și fără echivoc faptul că nu se poate reține în favoarea inculpatului
împrejurări care să echivaleze cu denunțarea și facilitarea identificării și
tragerii la răspundere penală a unei persoane, prin furnizarea de informații
relevante, indiferent cum s-ar numi aceasta.
Instanța de apel a apreciat
că șansele de reintegrare socială a inculpatului sunt mari și se impune
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, tocmai pentru a
permite ca factorii pozitivi care pot inhiba comportamentul infracțional și
care înclină în mod obiectiv și categoric balanța în favoarea inculpatului,
căruia i se acordă în acest fel o șansă, să fie puși în valoarea în vederea
reinserției sociale a acestuia.
În baza art. 371 alin. (2) C.
proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen.,
examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că
prima instanță a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate în cauză,
evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce
privește activitatea infracțională a inculpatului, stabilind în mod clar
vinovăția și dând faptelor reținute în sarcina acestuia, o corectă încadrare
juridică.
În ceea ce privește
individualizarea pedepsei, s-au aplicat corespunzător toate criteriile
prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. și în mod judicios, prima instanță a
reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.
(1) lit. a) și c) C. pen., respectiv conduita bună înainte de săvârșirea
infracțiunii și atitudinea după săvârșirea infracțiunii, și a făcut aplicarea dispozițiilor
art. 76 lit. e) C. pen.
Pentru considerentele expuse,
Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, prin decizia penală nr. 32
din 11 mai 2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis
apelul formulat de inculpatul A.A.I. și a desființat în parte sentința penală,
numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza dispozițiilor art. 86
1
C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, aplicate inculpatului, sub
supraveghere, cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza dispozițiilor art. 86
2
C. pen., a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, ce se compune din
cuantumul pedepsei închisorii aplicate de un an și 6 luni, la care se adaugă un
interval de timp stabilit de instanță, de doi ani.
Pe durata termenului de
încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, potrivit
art. 86
3
alin. (1) C. pen.:
a) să se prezinte la datele
fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;
b) să anunțe în prealabil,
orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care
depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să
justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de
natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a impus inculpatului, în
baza art. 86
3
alin. (3) C. pen., și respectarea următoarelor
obligații:
să urmeze un curs de
învățământ ori de calificare;
să nu intre în legătură
cu numita A.A.
S-a atras atenția
inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen., cu privire la
revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen., s-a
dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive, de la
17 octombrie 2006, la zi.
S-a dispus punerea de îndată
în libertate a inculpatului A.A.I., de sub puterea mandatului de arestare
preventivă nr. 36 din 18 octombrie 2006, emis de Tribunalul Mehedinți, în
dosarul nr. 9845/2006, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a menținut restul
dispozițiilor instanței.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Craiova.
Prin motivele de recurs s-au
criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub
următoarele aspecte:
Hotărârile anterioare
pronunțate în cauză sunt nelegale întrucât instanțele de judecată au omis să
dispună aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 143/2000 conform cărora
drogurile confiscate se distrug.
Din probele existente la
dosarul cauzei rezultă că din cantitatea totală de 2,61 grame rezină de
cannabis găsită asupra inculpatului au fost consumate în procesul analizei de
laborator 0,61 grame, iar diferența de 1,51 grame a fost predată organelor de
cercetare penală.
Deși instanțele au dispus în
temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 confiscarea cantității de 2,61 grame
rezină de canabis au omis să dispună în temeiul art. 18 din aceeași lege
distrugerea cantității de 1,51, grame rămasă neconsumată după efectuarea
analizelor de laborator predată organelor de cercetare penală.
Decizia instanței de apel
este netemeinică sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată
inculpatului, respectiv art. 86
1
și următoarele C. pen.
În considerentele deciziei,
instanța de apel a motivat justa reținere a circumstanțelor atenuante judiciare
în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub
limita minimului special prevăzut de lege, însă nu a argumentat în niciun fel
și sub nicio formă aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Procedând în acest mod, instanța
de apel a încălcat prevederile art. 86
1
alin. (4) raportat la art. 81
alin. (6) C. proc. pen., conform cărora suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere trebuie motivată. În raport de natura și gravitatea infracțiunilor
comise de către inculpat, instanța de fond a efectuat o justă operațiune de
individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante dispunând executarea
acesteia în regim de detenție.
Fiind consumator de droguri,
inculpatul a contribuit la dobândirea acestui viciu de către o minoră în vârstă
de 13 ani, vânzându-i în mod repetat hașiș și cannabis.
În aceste condiții de fapt
și de drept, executarea pedepsei rezultante, prin suspendare sub supraveghere,
așa cum a decis fără nicio motivare instanța de apel nu este în măsură să realizeze
funcțiile de apărare socială de constrângere, de reeducare și, în special de
exemplaritate pe care trebuie să le asigure orice pedeapsă și nici scopurile
acesteia de prevenție generală și specială.
Cu prilejul dezbaterii pe
fond a recursului, reprezentantul parchetului a declarat că nu susține decât
cel de al doilea motiv de recurs referitor la greșita suspendare sub
supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, motiv de recurs
întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.,
referitor la greșita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată
de parchet sub aspectul motivelor invocate și prin prisma cazului de casare
menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția
instanței de apel fiind legală și temeinică.
Înalta Curte constată că în
cauză nu numai că în mod corect s-a dispus aplicarea art. 86
1
C.
pen., dar instanța s-a conformat și dispozițiilor legale referitoare la
motivarea măsurii dispuse.
Astfel, și Înalta Curte
consideră că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și
de circumstanțele personale ale inculpatului (tânăr, infractor primar, sincer,
a recunoscut și regretat faptele comise), scopul educativ și coercitiv al
pedepsei aplicate se poate realiza chiar și fără privarea de libertate.
Persoana inculpatului a
îndreptățit instanța de apel să aprecieze că simpla aplicare a pedepsei
constituie o garanție suficientă că nu va mai săvârși alte infracțiuni.
Mai mult decât atât, Înalta
Curte apreciază că perioada de detenție și-a îndeplinit funcția de
exemplaritate și de reeducare a pedepsei iar prelungirea de arest a
inculpatului ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării ulterioare a
acestuia.
În consecință, având în
vedere că motivele de recurs invocate de parchet nu sunt întemeiate, în temeiul
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,
recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva
deciziei penale nr. 32 din 11 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori
și familie, privind pe intimatul inculpat A.A.I.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 octombrie 2007.