ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4855/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând a

supra recursului penal de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 45

din 5 februarie 2007, Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr. 62.4/101/2006, în

baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a

condamnat inculpatul A.A.I., la un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64

lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., raportat la art.

76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, în

condițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen. și art. 71 C. pen.

În baza art. 33 – art. 34 C.

pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa rezultantă de un an și 6 luni închisoare, în condițiile art. 64

lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen.,

s-a dedus din pedeapsa totală perioada reținerii și arestului preventiv din 17

octombrie 2006, respectiv de la 18 octombrie 2006, la zi.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 din Legea nr.

143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de droguri de 2,61 grame rezină de

cannabis.

A fost obligat inculpatul la

300 lei cheltuieli judiciare statului, în baza art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La 12 octombrie 2006, un

subofițer din S.C.C.O. Mehedinți s-a sesizat despre faptul că A.A.I. vindea

droguri unor tineri din municipiul Drobeta Turnu Severin cu 200 RON/doză.

A doua zi, un polițist sub

acoperire, a cumpărat prin colaboratorul său, de la inculpat, două bucăți

substanță solidă de culoare verde-olive care a fost transmisă la Laboratorul de

Expertize București.

Pentru că bănuiala a devenit

certitudine, inculpatul a fost urmărit de polițiști și, în ziua de 17 octombrie

2006, l-au surprins pe inculpat la intersecția străzilor Kiseleff cu Alion în

timp ce încerca să vândă droguri unei minore, A.A., în vârstă de 13 ani. Asupra

inculpatului s-au găsit substanțe de culoare verde-olive, suma de 50 Euro și o

rolă de hârtie subțire despre care inculpatul a declarat că o folosea la

confecționarea țigărilor.

Fiind surprins în flagrant,

învinuitul a recunoscut că în acel moment intenționa să vândă unei minore

substanța respectivă, în schimbul sumei de 50 Euro și că această substanță o

primise cu puțin timp înainte de la un băiat „C.”.

S-au făcut analize de

laborator (raportul nr. 4470 din 18 octombrie 2006) și s-a constatat că

substanța respectivă, în greutate de 2,61 grame este rezină de cannabis, drog

de risc, care face parte din Tabelul Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000.

În drept, s-a reținut că

fapta de vânzare de droguri întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de trafic de droguri, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

în formă continuată, în condițiile art. 41 alin. (2) C. pen., deoarece

inculpatul a săvârșit în temeiul aceleiași rezoluțiuni infracționale acțiuni de

vânzare, care fiecare prezintă conținutul aceleiași infracțiuni.

În ceea ce privește

incidența în cauză a dispozițiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000,

instanța de fond a stabilit că aceste dispoziții legale referitoare la

circumstanța legală agravantă, nu se aplică, întrucât inculpatul nu a putut

cunoaște în mod rezonabil vârsta martorei A.A., în condițiile în care

dezvoltarea fizică a acesteia nu trăda vârsta sa reală și aceasta avea o

conduită oscilantă în a-și declara vârsta reală.

De asemenea, s-a reținut că

fapta de a consuma întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) din același act normativ, fiind

dovedită vinovăția inculpatului la săvârșirea celor două infracțiuni.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 33 – art. 34 C. pen., reținându-se că faptele sunt săvârșite

în concurs real.

La individualizarea

pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., faptul

că infracțiunile săvârșite prezintă un pericol concret pentru ordinea publică

și pentru persoana inculpatului, dar și circumstanțele personale ale acestuia,

care este la primul conflict cu legea penală, este tânără și a recunoscut

constant săvârșirea faptelor. Totodată s-a ținut seama de categoria drogurilor,

dar și de cantitatea acestora.

În același timp, prima

instanță nu a dispus aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu

motivarea că referirea generală la un nume de persoane implicate în comiterea

unor astfel de infracțiuni, nu echivalează cu denunțarea și facilitarea

identificării terței persoane, astfel că în prezent numitul C. nu a fost

identificat.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești inculpatul a declarat apel în termen și motivat, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând apelul declarat de

inculpat, potrivit art. 371 alin. (1) și art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în

raport cu motivele invocate, cu materialul și lucrările dosarului, Curtea a

constatat că este fondat, urmând a-l admite ca atare, fiind întemeiată numai

critica referitoare la individualizarea modalității de executare a pedepsei.

Critica referitoare la

împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor

privind sesizarea instanței de judecată, norme imperative a căror nesocotire

atrage nulitatea absolută a actelor astfel întocmite, conform dispozițiilor art.

197 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 264 C. proc. pen.

și ale art. 20 din Legea nr. 508/2004, cu privire la verificarea

rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, este neîntemeiată.

În cauză rechizitoriul a

fost întocmit de către un procuror al Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul

Teritorial Mehedinți, la data de 20 octombrie 2006.

Acest act de sesizare a fost

înaintat instanței competente, Tribunalul Mehedinți, cu adresa nr. 119/D/P/2006,

în temeiul art. 264 C. proc. pen., de către procurorul șef al Biroului

Teritorial Mehedinți.

Potrivit dispozițiilor art. 20

alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și

funcționarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. cu modificările și

completările ulterioare, raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., așa cum

au fost modificate prin O.U.G. nr. 60/2006, aplicabile potrivit art. 21 din

Legea nr. 508/204, în vigoare la data întocmirii rechizitoriului, acest act

este verificat de către procurorul șef al biroului teritorial.

Legea nu conține anumite

cerințe cu privire la formalitățile ce trebuie îndeplinite de către procurorul

competent să verifice sub aspectul legalității și temeiniciei rechizitoriului

întocmit de procuror.

Critica referitoare la

greșita nereținere în cauză a incidenței dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000,

referitoare la reducerea pedepsei la jumătatea limitelor prevăzute de lege,

este neîntemeiată.

Aceste dispoziții legale

sunt aplicabile numai în situația în care inculpatul, în timpul urmăririi

penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a

altor persoane care săvârșesc infracțiuni legate de droguri.

Or, din adresele

Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinți cu adresa nr. 376/D/VIII/1/2007

existentă la dosar apel și nr. 148737 din 07 mai 2007 a M.A.I. Brigada de

Combatere a Criminalității Organizate Craiova – S.C.C.O. Mehedinți, rezultă

clar și fără echivoc faptul că nu se poate reține în favoarea inculpatului

împrejurări care să echivaleze cu denunțarea și facilitarea identificării și

tragerii la răspundere penală a unei persoane, prin furnizarea de informații

relevante, indiferent cum s-ar numi aceasta.

Instanța de apel a apreciat

că șansele de reintegrare socială a inculpatului sunt mari și se impune

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, tocmai pentru a

permite ca factorii pozitivi care pot inhiba comportamentul infracțional și

care înclină în mod obiectiv și categoric balanța în favoarea inculpatului,

căruia i se acordă în acest fel o șansă, să fie puși în valoarea în vederea

reinserției sociale a acestuia.

În baza art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen.,

examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat că

prima instanță a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate în cauză,

evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce

privește activitatea infracțională a inculpatului, stabilind în mod clar

vinovăția și dând faptelor reținute în sarcina acestuia, o corectă încadrare

juridică.

În ceea ce privește

individualizarea pedepsei, s-au aplicat corespunzător toate criteriile

prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. și în mod judicios, prima instanță a

reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen., respectiv conduita bună înainte de săvârșirea

infracțiunii și atitudinea după săvârșirea infracțiunii, și a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 76 lit. e) C. pen.

Pentru considerentele expuse,

Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, prin decizia penală nr. 32

din 11 mai 2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis

apelul formulat de inculpatul A.A.I. și a desființat în parte sentința penală,

numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 86

1

C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, aplicate inculpatului, sub

supraveghere, cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 86

2

C. pen., a fixat termen de încercare de 3 ani și 6 luni, ce se compune din

cuantumul pedepsei închisorii aplicate de un an și 6 luni, la care se adaugă un

interval de timp stabilit de instanță, de doi ani.

Pe durata termenului de

încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, potrivit

art. 86

3

alin. (1) C. pen.:

a) să se prezinte la datele

fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Mehedinți;

b) să anunțe în prealabil,

orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a impus inculpatului, în

baza art. 86

3

alin. (3) C. pen., și respectarea următoarelor

obligații:

învățământ ori de calificare;

cu numita A.A.

S-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen., cu privire la

revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive, de la

17 octombrie 2006, la zi.

S-a dispus punerea de îndată

în libertate a inculpatului A.A.I., de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr. 36 din 18 octombrie 2006, emis de Tribunalul Mehedinți, în

dosarul nr. 9845/2006, dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a menținut restul

dispozițiilor instanței.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Prin motivele de recurs s-au

criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub

următoarele aspecte:

Hotărârile anterioare

pronunțate în cauză sunt nelegale întrucât instanțele de judecată au omis să

dispună aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 143/2000 conform cărora

drogurile confiscate se distrug.

Din probele existente la

dosarul cauzei rezultă că din cantitatea totală de 2,61 grame rezină de

cannabis găsită asupra inculpatului au fost consumate în procesul analizei de

laborator 0,61 grame, iar diferența de 1,51 grame a fost predată organelor de

cercetare penală.

Deși instanțele au dispus în

temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 confiscarea cantității de 2,61 grame

rezină de canabis au omis să dispună în temeiul art. 18 din aceeași lege

distrugerea cantității de 1,51, grame rămasă neconsumată după efectuarea

analizelor de laborator predată organelor de cercetare penală.

Decizia instanței de apel

este netemeinică sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată

inculpatului, respectiv art. 86

1

și următoarele C. pen.

În considerentele deciziei,

instanța de apel a motivat justa reținere a circumstanțelor atenuante judiciare

în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub

limita minimului special prevăzut de lege, însă nu a argumentat în niciun fel

și sub nicio formă aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Procedând în acest mod, instanța

de apel a încălcat prevederile art. 86

1

alin. (4) raportat la art. 81

alin. (6) C. proc. pen., conform cărora suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere trebuie motivată. În raport de natura și gravitatea infracțiunilor

comise de către inculpat, instanța de fond a efectuat o justă operațiune de

individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante dispunând executarea

acesteia în regim de detenție.

Fiind consumator de droguri,

inculpatul a contribuit la dobândirea acestui viciu de către o minoră în vârstă

de 13 ani, vânzându-i în mod repetat hașiș și cannabis.

În aceste condiții de fapt

și de drept, executarea pedepsei rezultante, prin suspendare sub supraveghere,

așa cum a decis fără nicio motivare instanța de apel nu este în măsură să realizeze

funcțiile de apărare socială de constrângere, de reeducare și, în special de

exemplaritate pe care trebuie să le asigure orice pedeapsă și nici scopurile

acesteia de prevenție generală și specială.

Cu prilejul dezbaterii pe

fond a recursului, reprezentantul parchetului a declarat că nu susține decât

cel de al doilea motiv de recurs referitor la greșita suspendare sub

supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, motiv de recurs

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârea atacată

de parchet sub aspectul motivelor invocate și prin prisma cazului de casare

menționat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția

instanței de apel fiind legală și temeinică.

Înalta Curte constată că în

cauză nu numai că în mod corect s-a dispus aplicarea art. 86

1

C.

pen., dar instanța s-a conformat și dispozițiilor legale referitoare la

motivarea măsurii dispuse.

Astfel, și Înalta Curte

consideră că în raport de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, cât și

de circumstanțele personale ale inculpatului (tânăr, infractor primar, sincer,

a recunoscut și regretat faptele comise), scopul educativ și coercitiv al

pedepsei aplicate se poate realiza chiar și fără privarea de libertate.

Persoana inculpatului a

îndreptățit instanța de apel să aprecieze că simpla aplicare a pedepsei

constituie o garanție suficientă că nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Mai mult decât atât, Înalta

Curte apreciază că perioada de detenție și-a îndeplinit funcția de

exemplaritate și de reeducare a pedepsei iar prelungirea de arest a

inculpatului ar putea avea consecințe negative asupra dezvoltării ulterioare a

acestuia.

În consecință, având în

vedere că motivele de recurs invocate de parchet nu sunt întemeiate, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr. 32 din 11 mai 2007 a Curții de Apel Craiova, secția minori

și familie, privind pe intimatul inculpat A.A.I.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 octombrie 2007.