ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2666/2009

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

La data de 30 martie 2007, prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București domnii T.Șt.L. și T.A., în

calitate de debitori au formulat contestație împotriva executării silite

pornite de creditoarea A.V.A.S. prin poprirea disponibilităților bănești

rezultate din pensiile debitorilor până la concurența sumei de 28.266,43 dolari

S.U.A., în echivalent în lei, aferentă creanței datorate de debitoare SC H.A. SRL

creanța preluată în vederea valorificării de către creditoare în baza

contractului de cesiune de creanță nr. 113 din 6 decembrie 1999, încheiat între

B.A. și A.V.A.S.

Potrivit susținerilor contestatorilor, prin

contractul de fidejusiune din 6 mai 1996 au garantat împrumutul acordat de B.A.

societății SC H.A. SRL în baza contractului de credit nr. 633 din 14 mai 1996,

scadența obligației de plată fiind 30 noiembrie 1996.

Or, susțin contestatorii, în raport de

termenul de scadență convenit, la data preluării creanței de către A.V.A.S.,

prin contractul de cesiune de creanță, termenul general de prescripție de 3 ani

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, era împlinit și prin urmare

creanța fiind prescrisă orice act de executare este nul.

Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză

contestația la executare a fost respinsă ca tardiv formulată prin Decizia nr. 156

din 3 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, sentință ce a

fost casată de instanța de recurs prin decizia nr. 1651 din 15 mai 2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rejudecare, Curtea de Apel București, prin

sentința nr. 162 din 10 octombrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, contestația

reținând că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin începerea

executării silite pornite de B.A. împotriva debitoarei SC H.A. SRL în cursul

anului 1997 și respectiv 1998.

Prin decizia nr. 1184 din 7 aprilie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat sentința nr. 162/2008 a Curții

de Apel București, recurată de contestator, în sensul admiterii contestației și

anulării formelor de executare prin poprirea înființată de creditoarea-intimată

A.V.A.S.

Înalta Curte, analizând cauza sub toate

aspectele potrivit art. 304

1

C. proc. civ., a statuat că deși la

data preluării creanței de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanță

nr. 113/1999, creanța nu era prescrisă, termenul de prescripție extinctivă de 3

ani fiind întrerupt prin actele de executare efectuate de B.A., respectiv

validarea popririi înființate pe conturile debitoarei, conform sentinței nr. 4887

din 22 mai 1998 a Judecătoriei Oradea, valorificarea de către A.V.A.S. a

creanței astfel preluate s-a făcut cu depășirea termenului special de

prescripție a executării silite de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G.

nr. 51/1998, deoarece la data de 17 noiembrie 2006 data emiterii ordinelor de

poprire nr. 1542 și 1543 de către creditoarea A.V.A.S. termenul de prescripție

de 7 ani era împlinit.

II. Împotriva acestei decizii irevocabile

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs,

creditoarea A.V.A.S. a formulat cerere de revizuire la data de 13 iulie 2009,

solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii

recursului declarat de contestatorii T.Șt.L. și T.A.

În motivarea cererii de revizuire, întemeiată

în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a arătat că

motivul vizând împlinirea termenului special de prescripție a executării silite

de 7 ani nu a fost invocat de cei doi contestatori, astfel încât A. nu a fost

în măsură, în calea de ataca recursului să producă probe privitoare la acest

aspect.

În acest sens revizuienta, depune înscrisuri

pe care le consideră relevante în dezlegarea pricinii respectiv adresa din 29

martie 2002 de comunicare a titlului executoriu către fidejusori însoțite de

confirmarea de primire, anunțul de vânzare-cumpătare prin licitație publică a

imobilului constituit garanție din str. Iasomiei Oradea, adresele din 30 iulie

2003 de informare a garanților privind vânzarea la licitație a imobilului adus

garanție, procesul verbal de licitație din 14 august 2003, înscrisuri care

impun concluzia întreruperii termenului de prescripție de 7 ani prin actele de

executare a căror îndeplinire o atestă.

III. Asupra admisibilității cererii de revizuire

de față, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

prevăd posibilitatea revizuirii unei hotărâri date de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Prin urmare, revizuirea fiind o cale

extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri irevocabile,

admisibilitatea ei este condiționată de îndeplinirea strictă a motivelor

prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., care permit exercitarea ei.

În alte cuvinte, exercitarea ei nu poate avea

loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Or, în cauză, înscrisurile depuse de

revizuientă nu îndeplinesc cerința impusă de textul de lege, de înscrisuri noi

ce nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții,

deoarece toate înscrisurile emană de la Autoritate și se prezumă că au existat în arhiva instituției de la debutul litigiului, sub acest aspect A. nesusținând

nici un moment că ar fi fost în imposibilitate să le exhibe.

Totodată, Curtea observă că în raport de

motivele invocate de contestatori, A. s-a apărat invocând aplicarea termenului

special de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998,

astfel cum se consemnează în încheierea de dezbateri de la terenul din 10

octombrie 2008 dezlegarea dată de prima instanță pe acest aspect fiind

cenzurată de instanța de recurs, cu consecința modificării hotărârii și

admiterii contestației la executare. Deși, și în această fază procesuală, A.

avea posibilitatea să depună în condițiile art. 305 C. proc. civ., până la

închiderea dezbaterilor înscrisurile invocate prin prezenta cerere emise în

perioada 2002 – 2003, nu a înțeles să uzeze de acest drept.

Altfel spus, împrejurarea că A. care a

beneficiat de apărare calificată în tot cursul derulării litigiului, nu a depus

toate înscrisurile aflate în posesia sa, în dovedirea punctului său de vedere,

nu o îndreptățește să uzeze de exercitarea acestei căi extraordinare de atac

pentru a-și suplini propria neglijență.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că

faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire nu se încadrează în ipoteză art.

322 pct. 5 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de

revizuienta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1184 din 7 aprilie 2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr.

4248/2/2008, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

octombrie 2009.