ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2666/2009

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei La data de 30 martie 2007, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București domnii T.Șt.L. și T.A., în calitate de debitori au formulat contestație împotriva executării silite pornite de creditoarea A.V.A.S. prin poprirea disponibilităților bănești rezultate din pensiile debitorilor până la concurența sumei de 28.266,43 dolari S.U.A., în echivalent în lei, aferentă creanței datorate de debitoare SC H.A. SRL creanța preluată în vederea valorificării de către creditoare în baza contractului de cesiune de creanță nr. 113 din 6 decembrie 1999, încheiat între B.A. și A.V.A.S.

Potrivit susținerilor contestatorilor, prin contractul de fidejusiune din 6 mai 1996 au garantat împrumutul acordat de B.A. societății SC H.A. SRL în baza contractului de credit nr. 633 din 14 mai 1996, scadența obligației de plată fiind 30 noiembrie 1996. Or, susțin contestatorii, în raport de termenul de scadență convenit, la data preluării creanței de către A.V.A.S., prin contractul de cesiune de creanță, termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, era împlinit și prin urmare creanța fiind prescrisă orice act de executare este nul. Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză contestația la executare a fost respinsă ca tardiv formulată prin Decizia nr. 156 din 3 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, sentință ce a fost casată de instanța de recurs prin decizia nr. 1651 din 15 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În rejudecare, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 162 din 10 octombrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, contestația reținând că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin începerea executării silite pornite de B.A. împotriva debitoarei SC H.A. SRL în cursul anului 1997 și respectiv 1998. Prin decizia nr. 1184 din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a modificat sentința nr. 162/2008 a Curții de Apel București, recurată de contestator, în sensul admiterii contestației și anulării formelor de executare prin poprirea înființată de creditoarea-intimată A.V.A.S. Înalta Curte, analizând cauza sub toate aspectele potrivit art. 304 1 C. proc. civ., a statuat că deși la data preluării creanței de către A.V.A.S.

prin contractul de cesiune de creanță nr. 113/1999, creanța nu era prescrisă, termenul de prescripție extinctivă de 3 ani fiind întrerupt prin actele de executare efectuate de B.A., respectiv validarea popririi înființate pe conturile debitoarei, conform sentinței nr. 4887 din 22 mai 1998 a Judecătoriei Oradea, valorificarea de către A.V.A.S. a creanței astfel preluate s-a făcut cu depășirea termenului special de prescripție a executării silite de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, deoarece la data de 17 noiembrie 2006 data emiterii ordinelor de poprire nr. 1542 și 1543 de către creditoarea A.V.A.S. termenul de prescripție de 7 ani era împlinit. II. Împotriva acestei decizii irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs, creditoarea A.V.A.S.

a formulat cerere de revizuire la data de 13 iulie 2009, solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursului declarat de contestatorii T.Șt.L. și T.A. În motivarea cererii de revizuire, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuienta a arătat că motivul vizând împlinirea termenului special de prescripție a executării silite de 7 ani nu a fost invocat de cei doi contestatori, astfel încât A. nu a fost în măsură, în calea de ataca recursului să producă probe privitoare la acest aspect.

În acest sens revizuienta, depune înscrisuri pe care le consideră relevante în dezlegarea pricinii respectiv adresa din 29 martie 2002 de comunicare a titlului executoriu către fidejusori însoțite de confirmarea de primire, anunțul de vânzare-cumpătare prin licitație publică a imobilului constituit garanție din str. Iasomiei Oradea, adresele din 30 iulie 2003 de informare a garanților privind vânzarea la licitație a imobilului adus garanție, procesul verbal de licitație din 14 august 2003, înscrisuri care impun concluzia întreruperii termenului de prescripție de 7 ani prin actele de executare a căror îndeplinire o atestă. III. Asupra admisibilității cererii de revizuire de față, Înalta Curte constată următoarele: Dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., prevăd posibilitatea revizuirii unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică, sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Prin urmare, revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri irevocabile, admisibilitatea ei este condiționată de îndeplinirea strictă a motivelor prevăzute de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., care permit exercitarea ei. În alte cuvinte, exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Or, în cauză, înscrisurile depuse de revizuientă nu îndeplinesc cerința impusă de textul de lege, de înscrisuri noi ce nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, deoarece toate înscrisurile emană de la Autoritate și se prezumă că au existat în arhiva instituției de la debutul litigiului, sub acest aspect A. nesusținând nici un moment că ar fi fost în imposibilitate să le exhibe. Totodată, Curtea observă că în raport de motivele invocate de contestatori, A. s-a apărat invocând aplicarea termenului special de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, astfel cum se consemnează în încheierea de dezbateri de la terenul din 10 octombrie 2008 dezlegarea dată de prima instanță pe acest aspect fiind cenzurată de instanța de recurs, cu consecința modificării hotărârii și admiterii contestației la executare.

Deși, și în această fază procesuală, A. avea posibilitatea să depună în condițiile art. 305 C. proc. civ., până la închiderea dezbaterilor înscrisurile invocate prin prezenta cerere emise în perioada 2002 – 2003, nu a înțeles să uzeze de acest drept. Altfel spus, împrejurarea că A. care a beneficiat de apărare calificată în tot cursul derulării litigiului, nu a depus toate înscrisurile aflate în posesia sa, în dovedirea punctului său de vedere, nu o îndreptățește să uzeze de exercitarea acestei căi extraordinare de atac pentru a-și suplini propria neglijență. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire nu se încadrează în ipoteză art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., va respinge cererea de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 1184 din 7 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosar nr. 4248/2/2008, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2009.