ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2009

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 4 iulie 2007, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Arad, respectiv Primarul și Primăria municipiului Arad, precum și pe pârâtele A.V.A.S. București și SC Z. SA Arad, solicitând să fie obligați să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001 și prin care a cerut restituirea în natură a suprafeței de 4448 mp, teren expropriat de stat prin Decretul nr. 143/1979. Reclamanta a solicitat ca în cazul în care restituirea nu mai este posibilă să se dispună acordarea în compensare a terenului în suprafață de 3706 mp situat în aceiași localitate.

Pârâtul Municipiul Arad a susținut că nu a răspuns notificării întrucât nu deține acest teren iar pârâta A.V.A.S. a susținut că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu are competența de a dispune cu privire la cereri prin care se solicită restituirea în natură de imobile, cu mențiunea că are doar calitatea de acționar al statului în cadrul societăților comerciale care au primit active ale statului. Pârâta SC Z. SA a susținut că terenul este proprietate publică a statului, fiind expropriat de acesta și dat în administrarea C.P.I.S.Z. pentru construirea F.Z. Arad, autoarea sa. Această societate a susținut că deține terenul în administrare și că atâta timp cât nu i-a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate în procedura prevăzută de H.G.

834/1995 nu a dobândit în patrimoniu acest teren și, pe cale de consecință, nu are obligația de a răspunde notificării. Prin sentința civilă nr. 1087 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Arad a admis cererea și a obligat pe pârâta SC Z. SA Arad să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării formulată de reclamantă, respingând cererea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți. În motivarea sentinței instanța a reținut că terenul în litigiu, care se identifică în C.F. 53980 Arad, sub nr. top 3388/2, a fost expropriat de stat și se găsește în administrarea pârâtei SC Z. SA situație în care acestei societăți îi revine obligația de a soluționa notificarea.

Tribunalul a reținut că soluția se impune în raport de dispozițiile art. 22 și art. 25 din Legea nr. 10/2001 și de prevederile cap. 2 din Normele de aplicare a legii menționate, potrivit cărora prin unitate deținătoare se înțelege acea entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său bunul și nu numai aceea care deține bunul în proprietate. Prin decizia civilă nr. 37 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de reclamantă și de pârâta, SC Z. SA. Instanța de apel a reținut, pentru aceleași considerente evidențiate și de tribunal, că nu pot fi primite criticile formulate de apelante în sensul că obligația de soluționare a notificării ar reveni pârâtei A.V.A.S.

București. Instanța de apel a statuat că atâta timp cât pârâta SC Z. SA deține în mod efectiv terenul în litigiu, aspect de fapt care nu este contestat, aceasta are obligația de a răspunde notificării, fiind irelevant faptul că nu îl are înregistrat în patrimoniu, aceasta întrucât noțiunea de patrimoniu reprezintă o ficțiune a legii fără relevanță asupra calității de deținător. Totodată, instanța a reținut că soluția se impune cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui eliberare apelanta a solicitat-o, nu a fost încă eliberat de stat tocmai datorită proceselor ivite în legătură cu terenurile expropriate aflate în posesia sa, cum este și terenul în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Z. SA Arad, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta arată că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente și prin ignorarea sensului noțiunii de entitate deținătoare, astfel cum aceasta este definită prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanțele de fond au dispus obligarea sa să răspundă notificării formulată de către reclamantă. Recurenta susține că atâta timp cât prin probele administrate (lista terenurilor întocmită de serviciul de contabilitate și conținutul declarației de impunere întocmită de societate) a făcut dovada că terenul în litigiu nu se află înregistrat în patrimoniul său, în mod eronat instanțele de fond au reținut că are calitatea de entitate deținătoare și au dispus obligarea sa la soluționarea notificării, cu mențiunea că și reclamanta, la rândul său, a susținut că această obligație incumbă A.V.A.S.

București. Recurenta reiterează și apărarea potrivit căreia doar Primăria Arad a fost notificată de reclamantă. Analizând criticile formulate de pârâtă, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: În drept, are calitatea de entitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii acea entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat. Este de menționat că prin patrimoniu se înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei persoane fizice ori juridice care au o valoare economică.

Cu alte cuvinte, activul patrimonial aparținând unei persoane este constituit din totalitatea drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de proprietate. În consecință, entitățile deținătoare nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate cu privire la imobile pentru care exercită alte drepturi patrimoniale, doar sub motiv că nu exercită un drept de proprietate sau că nu s-a finalizat procedura administrativă prevăzută prin H.G. nr. 834/1995, prin care statul le constituie un atare drept. În speța supusă analizei, terenul în litigiu, situat în loc. Arad, a făcut obiectul unei măsuri de expropriere dispusă de stat în scopul construirii F.Z. Arad, întreprindere care a dobândit de la stat cu privire la acest teren un drept de administrare.

Ca urmare a reorganizării fostei întreprinderi de stat în societate comercială, anume în SC Z. SA, acest teren ca, de altminteri, și celelalte active proprietate de stat ale fostei întreprinderi, au fost preluate de noua societate comercială, aceasta exercitând drepturile pe care le avea și autoarea sa. Așa fiind, nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că nu ar avea acest imobil în patrimoniu, aceasta întrucât aparțin patrimoniului său nu numai bunurile asupra cărora exercită un drept de proprietate, cum greșit susține, ci și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt dreptul de administrare ori de folosință.

Ca atare, în mod just instanțele de fond, constatând că exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare, au statuat că recurenta are obligația de a dispune, în raport cu situația de fapt a terenului și de prevederile art. 1 și art. 21 sau, după caz a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu privire la notificarea formulată de reclamantă, aspect cu privire la care este irelevantă poziția procesuală a acesteia din urmă. Așa fiind, cum instanțele de fond au interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte urmează a consta că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut și că societatea recurentă a luat cunoștință de pretențiile formulate de reclamantă prin notificarea nr. 1143 din 5 noiembrie 2001, cel mai târziu în data de 2 august 2007 (conform mențiunilor adresei sale nr. 483/2007) pentru ca, mai apoi, să fie atrasă în prezentul proces, caz în aceasta nu poate invoca în apărare, pentru justificarea refuzului de a soluționa pretențiile formulate de reclamantă, faptul că nu a primit o notificare separată, știut fiind și că în procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite instituțiile și persoanele implicate în executarea legii trebuie să dea eficiență, printre altele, și principiul celerității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. Z. SA împotriva deciziei nr.37 din 20 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.