ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 999/2009

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 4 iulie 2007, reclamanta D.M.

a chemat în judecată pe pârâtul

Municipiul Arad, respectiv Primarul și Primăria municipiului Arad, precum și pe

pârâtele A.V.A.S. București și SC Z. SA Arad, solicitând să fie obligați să

emită dispoziție motivată cu privire la notificarea pe care a formulat-o în

procedura Legii nr. 10/2001 și prin care a cerut restituirea în natură a

suprafeței de 4448 mp, teren expropriat de stat prin Decretul nr. 143/1979.

Reclamanta a

solicitat ca în cazul în care restituirea nu mai este posibilă să se dispună

acordarea în compensare a terenului în suprafață de 3706 mp situat în aceiași

localitate.

Pârâtul Municipiul Arad a susținut că nu a

răspuns notificării întrucât nu deține acest teren iar pârâta A.V.A.S. a

susținut că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu are competența de a

dispune cu privire la cereri prin care se solicită restituirea în natură de

imobile, cu mențiunea că are doar calitatea de acționar al statului în cadrul

societăților comerciale care au primit active ale statului.

Pârâta SC Z. SA a susținut că terenul este

proprietate publică a statului, fiind expropriat de acesta și dat în

administrarea C.P.I.S.Z. pentru construirea F.Z. Arad, autoarea sa. Această

societate a susținut că deține terenul în administrare și că atâta timp cât nu

i-a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate în

procedura prevăzută de H.G. 834/1995 nu a dobândit în patrimoniu acest teren

și, pe cale de consecință, nu are obligația de a răspunde notificării.

Prin sentința civilă nr. 1087 din 9 octombrie 2007,

Tribunalul Arad

a admis cererea și a obligat pe pârâta SC Z.

SA Arad să emită dispoziție motivată de soluționare a notificării formulată de

reclamantă, respingând cererea formulată în contradictoriu cu ceilalți pârâți.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

terenul în litigiu, care se identifică în C.F. 53980 Arad, sub nr. top 3388/2,

a fost expropriat de stat și se găsește în administrarea pârâtei SC Z. SA

situație în care acestei societăți îi revine obligația de a soluționa

notificarea.

Tribunalul a reținut că soluția se impune în

raport de dispozițiile art. 22 și art. 25 din Legea nr. 10/2001 și de

prevederile cap. 2 din Normele de aplicare a legii menționate, potrivit cărora

prin unitate deținătoare se înțelege acea entitatea cu personalitate juridică

care are înregistrat în patrimoniul său bunul și nu numai aceea care deține

bunul în proprietate.

Prin decizia civilă nr. 37 din 20 februarie

2008, Curtea de Apel Timișoara

a respins apelurile

declarate de reclamantă și de pârâta, SC Z. SA.

Instanța de apel a reținut, pentru aceleași

considerente evidențiate și de tribunal, că nu pot fi primite criticile

formulate de apelante în sensul că obligația de soluționare a notificării ar

reveni pârâtei A.V.A.S. București.

Instanța de apel a statuat că atâta timp cât

pârâta SC Z. SA deține în mod efectiv terenul în litigiu, aspect de fapt care

nu este contestat, aceasta are obligația de a răspunde notificării, fiind

irelevant faptul că nu îl are înregistrat în patrimoniu, aceasta întrucât

noțiunea de patrimoniu reprezintă o ficțiune a legii fără relevanță asupra

calității de deținător.

Totodată, instanța a reținut că soluția

se impune cu atât mai mult cu cât certificatul de atestare a dreptului de

proprietate a cărui eliberare apelanta a solicitat-o, nu a fost încă eliberat

de stat tocmai datorită proceselor ivite în legătură cu terenurile expropriate

aflate în posesia sa, cum este și terenul în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC Z. SA Arad, invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta arată că

numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor legale incidente și prin

ignorarea sensului noțiunii de entitate deținătoare, astfel cum aceasta este

definită prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, instanțele

de fond au dispus obligarea sa să răspundă notificării formulată de către

reclamantă.

Recurenta susține că atâta timp cât prin

probele administrate (lista terenurilor întocmită de serviciul de contabilitate

și conținutul declarației de impunere întocmită de societate) a făcut dovada că

terenul în litigiu nu se află înregistrat în patrimoniul său, în mod eronat

instanțele de fond au reținut că are calitatea de entitate deținătoare și au dispus

obligarea sa la soluționarea notificării, cu mențiunea că și reclamanta, la

rândul său, a susținut că această obligație incumbă A.V.A.S. București.

Recurenta reiterează și apărarea potrivit

căreia doar Primăria Arad a fost notificată de reclamantă.

Analizând criticile formulate de pârâtă, Înalta

Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, are calitatea de entitate deținătoare

în sensul Legii nr. 10/2001 și are obligația de a răspunde notificărilor

formulate de persoanele pretins îndreptățite la măsuri reparatorii acea

entitate cu personalitate juridică care are imobilul înregistrat în patrimoniul

său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat.

Este de menționat că prin patrimoniu se

înțelege totalitatea drepturilor (activul) și a obligațiilor (pasivul) unei

persoane fizice ori juridice care au o valoare economică. Cu alte cuvinte,

activul patrimonial aparținând unei persoane este constituit din totalitatea

drepturilor cu valoare economică care îi aparțin și nu doar a drepturilor de

proprietate.

În consecință, entitățile deținătoare

nu pot refuza soluționarea notificărilor care le sunt adresate cu privire la

imobile pentru care exercită alte drepturi patrimoniale, doar sub motiv că nu

exercită un drept de proprietate sau că nu s-a finalizat procedura

administrativă prevăzută prin H.G. nr. 834/1995, prin care statul le constituie

un atare drept.

În speța supusă analizei, terenul în

litigiu, situat în loc. Arad, a făcut obiectul unei măsuri de expropriere

dispusă de stat în scopul construirii F.Z. Arad, întreprindere care a dobândit

de la stat cu privire la acest teren un drept de administrare.

Ca urmare a reorganizării fostei

întreprinderi de stat în societate comercială, anume în SC Z. SA, acest teren

ca, de altminteri, și celelalte active proprietate de stat ale fostei

întreprinderi, au fost preluate de noua societate comercială, aceasta

exercitând drepturile pe care le avea și autoarea sa.

Așa fiind, nu poate fi primită apărarea pârâtei

în sensul că nu ar avea acest imobil în patrimoniu, aceasta întrucât aparțin

patrimoniului său nu numai bunurile asupra cărora exercită un drept de

proprietate,

cum greșit susține, ci

și cele asupra cărora exercită alte drepturi cu valoare economică, cum sunt

dreptul de administrare ori de folosință.

Ca atare, în mod just instanțele de

fond, constatând că exercită asupra imobilului în litigiu un drept de

administrare, au statuat că recurenta are obligația de a dispune, în raport cu

situația de fapt a terenului și de prevederile art. 1 și art. 21 sau, după caz

a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, cu privire la notificarea

formulată de reclamantă, aspect cu privire la care este irelevantă poziția

procesuală a acesteia din urmă.

Așa fiind, cum instanțele de fond au

interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente raportului juridic

dedus judecății, Înalta Curte urmează a consta că recursul dedus judecății se

dovedește a fi nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut și

că societatea recurentă a luat cunoștință de pretențiile formulate de

reclamantă prin notificarea nr. 1143 din 5 noiembrie 2001, cel mai târziu în

data de 2 august 2007 (conform mențiunilor adresei sale nr. 483/2007) pentru

ca, mai apoi, să fie atrasă în prezentul proces, caz în aceasta nu poate invoca

în apărare, pentru justificarea refuzului de a soluționa pretențiile formulate

de reclamantă, faptul că nu a primit o notificare separată, știut fiind și că

în procesul de soluționare a notificărilor depuse de persoanele îndreptățite

instituțiile și persoanele implicate în executarea legii trebuie să dea

eficiență, printre altele, și principiul celerității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta S.C. Z. SA împotriva deciziei nr.37 din 20 februarie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.