ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 30 aprilie 2008 reclamantul M.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București – Grup Zăcăminte Mamu - Otești Drăgășani solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat cu aceasta, pentru terenul situat în punctul C. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în luna mai 2007, a încheiat cu pârâta un contract de închiriere pe termen de 1 an, pentru folosința terenului său amplasat în punctul C., având ca vecini la S – L.C., la N – D.A., la E – D.G. și P.E., la V - rest proprietate, dar pârâta nu a plătit chiria asumată prin contract.

A mai arătat că acest înscris nu are elementele necesare pentru a fi valabil și a produce consecințe juridice, respectiv număr înregistrare, dată certă, obiect, data plății chiriei, semnătura și ștampila pârâtei. Prin întâmpinarea formulată la data de 2 septembrie 2008, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Reclamantul, prin procurator, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, solicitând declinarea acesteia în favoarea tribunalului. Judecătoria Drăgășani – prin sentința nr. 2543 din 2 octombrie 2008 a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 C. proc. civ., tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani.

Or, în speța de față ne aflăm în situația unui litigiu comercial, una din părți fiind o societate comercială pe acțiuni, respectiv SC P. SA, iar competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Vâlcea, motiv pentru care instanța va admite excepția invocată și în temeiul art. 158 C. proc. civ. va declina competența în favoarea Tribunalului Vâlcea. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă sub nr. 3365/90/2008, care prin încheierea nr. 131 din 25 noiembrie 2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acesteia și înaintarea către secția comercială din cadrul aceluiași tribunal. Pe rolul secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Vâlcea cauza a fost înregistrată sub nr. 3903/90/2008.

Prin sentința nr. 2/7 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea, secția comercială și de contencios administrativ, la rândul său, a dispus declinarea competenței materiale a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani și constatând ivit un conflict negativ de competență a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel Pitești pentru soluționarea acestuia. Pentru a se pronunța în sensul arătat, tribunalul a reținut că obiectul acțiunii deduse judecății are caracter evaluabil în bani, valoarea contractului de închiriere fiind de 3.750 lei. Or, prin decizia în interesul Legii nr. 32 din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că „Dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc.

civ., se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare”. Prin urmare, întrucât ne aflăm în prezența unui litigiu comercial care are ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de închiriere, ne aflăm în prezența unui litigiu comercial evaluabil în bani. Având în vedere că valoarea litigiului este sub un miliard lei și față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., instanța a dispus declinarea competenței la Judecătoria Drăgășani, conform art. 158 C. proc. civ. Tribunalul Vâlcea constatând ivirea conflictului negativ de competență a sesizat Curtea de Apel Pitești conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. Curtea de Apel Pitești a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani reținând, pe de o parte, că este o cauză comercială conform art. 4 C. com., iar, pe de alta, că obiectul litigiului este unul patrimonial și că valoarea acestuia este de 3.750 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul M.A. care, făcând trimitere la prevederile art. 304 C. proc. civ., fără indicarea unuia din motivele expres și limitativ prevăzute de acest text, critică decizia atacată pentru că îi aplică prevederile Codului comercial și pentru că se referă la valoarea patrimonială cu toate că prin cererea sa a cerut să fie pus în situația anterioară semnării contractului.

Examinând recursul reclamantului prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată că acesta este nefondat. În mod corect Curtea de Apel, ca și Tribunalul Vâlcea, a stabilit că revine Judecătoriei Drăgășani competența de soluționare a prezentei cauze. În mod incontestabil litigiul este unul comercial întrucât, pe de o parte, pârâta este o societate comercială iar, pe de alta, obiectul litigiului privește o obligație a ei care nu este civilă ci comercială, rezultând din închirierea unui teren al reclamantului pentru desfășurarea unor activități cu specific petrolier. Ca atare își are deplină aplicabilitate art. 4 C. com. iar potrivit art. 56 C. com. „dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale”.

În ceea ce privește caracterul evaluabil sau neevaluabil al litigiului, Curtea de apel a reținut corect că, fiind vorba despre constatarea nulității absolute a unui contract de închiriere, cu repunerea părților în situația anterioară, obiectul acestuia este un drept patrimonial și, ca atare, litigiul este unul evaluabil în bani, așa cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 22 din 9 iunie 2008 într-un recurs în interesul legii. În raport de cele arătate și având în vedere că valoarea închirierii terenului stabilită de părți este de 3.750 lei, competența soluționării cauzei revine judecătoriei. De altfel, în raport de această valoare, competența de soluționare a cauzei ar fi revenit tot judecătoriei și în cazul în care litigiul ar fi calificat drept civil.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să respingă recursul reclamantului M.A. ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.A., împotriva sentinței Curții de Apel Pitești nr. 10 din 4 februarie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2009.