ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1311/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 491 din 20

noiembrie 2008, Tribunalul Argeș,

a admis cererea

inculpatului M.I., de schimbare a încadrării juridice a faptei.

În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică a faptei, din art. 174 C. pen., combinat cu art. 175 lit. c) C. pen.,

în art. 183 C. pen.

În baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul la 7 ani

închisoare cu executare în condițiile art. 57 și 71 C. pen., raportat la art.

64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a inculpatului potrivit art. 350 C. proc.

pen. și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus reținerea și

arestul preventiv începând cu data de 27 august 2007, la zi.

S-a constatat că partea civilă M.V.G. nu a solicitat despăgubiri

civile.

A fost obligat inculpatul la o prestație

periodică lunară față de fiecare

dintre minorii M.V.l. și

M.C., în sumă e câte

100 lei pe lună,

începând cu data de 25 august 2007, până la majorat.

A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care 100 lei onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, la

data de 20 august 2007, pe fondul consumului de alcool, inculpatul, în

timp ce se afla cu soția sa, M.S., în locuința

proprie din comuna

Ștefan cel mare, județul Argeș, a lovit-o cu pumnii

și picioarele provocându-i leziuni care au condus ulterior la deces.

În cadrul cercetării judecătorești s-a luat declarație părții vătămate

M.V.G., fiul părților, care a precizat că nu se constituie parte

civilă, a fost audiat inculpatul, acesta recunoscând

și regretând săvârșirea

faptei, au fost audiați martorii A.D., M.I., A.S.,

P.I. și P.S., s-a solicitat avizarea de către C.A.C.I.N.M.L. Mina Minovici a

raportului de expertiză medico-legală nr. 203/B/2007 și a suplimentului la

expertiza nr. 267/ A 5 din 8 mai 2008 și s-au solicitat de la Primăria comunei

Ștefan cel Mare deciziile de instituire a curatelei pentru minorii M.V.l. și M.C.

Coroborând probele administrate în cadrul urmăririi penale cu cele din

cadrul cercetării judecătorești, prima instanță a reținut ca situație de fapt,

că inculpatul M.I. și victima M.S. erau căsătoriți de aproximativ 25 de ani,

iar în ultimii 10 ani între cei doi a apărut o stare conflictuală generală, în

principal, de consumul în exces de băuturi alcoolice de către inculpat. Deseori

inculpatul o lovea pe soția sa cu mâinile și picioarele, iar de cele mai multe

ori, după ce era bătută, victima se refugia pentru o perioadă de timp la

părinții și sora ei, care locuiau pe o uliță alăturată gospodăriei sale.

În ziua de 20 august 2007, cei doi soți au prestat diferite munci în

gospodărie până, în jurul orelor 12,30, când a sosit poștașul și Ie-a adus

alocația pentru copiii minori, după care, inculpatul a mers la un local din

apropiere unde a consumat 300 ml. țuică în circa 15 minute, după care a revenit

în domiciliu și s-a culcat.

În timp ce dormea, inculpatul a simțit că cineva îi controlează în

buzunar și, trezindu-se, a surprins-o pe soția sa care, ulterior, a constatat

că i-a sustras portmoneul cu cei 45 lei, banii primiți drept alocație în ziua

respectivă.

Pentru că victima a negat că i-ar fi luat banii, inculpatul s-a enervat

și a început să o lovească cu pumnii în zona toracică, până când a căzut în

mijlocul camerei, după care, inculpatul și-a continuat somnul.

După ce s-a trezit, inculpatul a găsit-o pe soția sa culcată în pat și,

întrebând-o ce are, aceasta i-a spus că se simte rău, o doare stomacul și i-a

cerut un lighean, pentru că amețea și totodată și vomita. În același timp, i-a

cerut să cheme asistenta din sat pentru a-i administra un calmant. Inculpatul a

trimis pe unul dintre copii după asistentă, iar aceasta a venit și i-a făcut un

calmant.

A doua zi de dimineață, când s-a trezit, inculpatul nu a mai găsit-o

pe soția sa și acesta și-a dat seama că a plecat

la părinții ei, cum proceda

de obicei.

După patru zile, respectiv, pe data de 24 august 2007, inculpatul a

aflat de la unul din fiii săi că soția lui este în spital în stare gravă, însă

a refuzat să meargă să o vadă.

Pe data de 25 august inculpatul a fost anunțat că soția lui decedase și

atunci a realizat gravitatea faptei sale.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 203/B/2007 (autopsie) a

rezultat că moartea numitei M.S. a fost violentă și s-a datorat șocului

toxico-septic consecința unei peritonite generalizate apărute în evoluția unui

traumatism abdominal soldat cu rupturi de anse ileale și de mare epiplon.

Aceste leziuni traumatice se puteau produce prin mecanism de lovire cu

corp dur, între ele și deces, existând legătură directă de cauzalitate.

La necropsie s-au constatat și alte leziuni de violență, fără a avea

legătură de cauzalitate cu decesul, aceste leziuni demonstrând faptul că

inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri soției sale, loviturile fiind

produse, atât prin lovire cu corp dur, cât și de corp dur.

Totodată, atât din suplimentul la raportul

de expertiză medico-legală,

cât și din avizul I.N.M.L a

rezultat că între leziunile abdominale suferite și deces există legături de

cauzalitate directă condiționată, condiționarea fiind dată de prezentarea

tardivă la medic și instituirea tratamentului medico - chirurgical în timp

util, ce ar fi permis, cu cea mai mare probabilitate, supraviețuirea.

Această precizare medicală nu este însă de natură a-l dezincrimina pe

inculpat, atâta timp cât, în toate actele medicale s-a concluzionat că între

leziunile abdominale și deces există legătură de cauzalitate directă,

restul precizărilor făcându-se sub rezerva

probabilității.

În raport cu aceste probe, tribunalul a apreciat că inculpatul nu a

acționat cu intenția de a-și ucide soția.

Pentru a ajunge la această concluzie, prima instanță a avut în vedere

mai multe aspecte: între inculpat și victimă au existat anterior

numeroase conflicte și inculpatul obișnuia să își

lovească soția; pe fondul unui astfel de comportament și în seara zilei de 20

august 2007, inculpatul

o lovea, se întorcea la domiciliu, iar cei doi

își continuau viața conjugală.

Prin urmare, tribunalul a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și

inculpatul M.I.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș a criticat sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

S-a apreciat că hotărârea instanței de fond este nelegală și

netemeinică, întrucât printr-o apreciere greșită

a probelor administrate s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, în infracțiunea

prevăzută de art. 183 C. pen.

La termenul de judecată din data de 10 februarie 2009, inculpatul a

declarat că îți retrage apelul declarat.

Prin decizia nr. 11/ A de la 17 februarie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în

dosarul nr. 3264/109/2007, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 491 din data de 20

noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. 3264/109/2007.

S-a desființat în parte sentința.

S-a înlăturat schimbarea încadrării juridice și condamnarea

inculpatului M.I., cu toate consecințele.

A fost condamnat inculpatul M.I.,

la 16 ani

închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 combinat cu

art. 175 lit.

c) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de dispozițiile art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Pedeapsa principală se va executa prin privare de libertate în

condițiile prevăzute de art. 57 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a dedus în continuare din pedeapsă perioada executată.

S-a menținut în rest dispozițiile

sentinței.

S-a luat act de retragerea apelului inculpatului M.I.

A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care 200 lei onorariu de avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile

Ministerului Justiției și Libertății Cetățenești.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din probatoriul

administrat în cauză a rezultat că, la data de 20 august 2007, pe fondul

consumului de alcool, inculpatul M.S. a lovit-o cu pumnii și picioarele pe soția

sa, M.S. Loviturile au fost aplicate în special în zona abdominală. Ulterior,

la data de 24 august 2007, soția sa a decedat.

Prima instanță a apreciat în mod greșit probele administrate în cauză

cu consecința schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.

174 C. pen., combinat cu art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 183 C. pen. S-a avut în vedere că M.I. nu a acționat cu intenția de a

ucide victima, iar rezultatul produs, respectiv moartea soției sale, a depășit

intenția sa inițială.

O astfel de concluzie nu poate fi

susținută din probatoriul administrat

în cauză.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 203/B/2007, existent la

dosar a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului

toxico-septic, consecința unei peritonite generalizate apărute în evoluția

unui traumatism abdominal soldat cu mai multe

leziuni.

Leziunile constatate s-au putut produce

prin mecanism de lovire cu corp dur. S-a concluzionat că între aceste leziuni

și deces există legătură

directă de cauzalitate.

Inculpatul este cel care a lovit-o pe victimă, aspect ce rezultă, atât

din declarațiile acestuia, care s-a coroborat cu declarațiile martorilor

audiați și care au confirmat că M.S. a spus rudelor sale despre faptul că a

fost bătută cu pumnii și picioarele de inculpat.

Aprecierile primei instanțe, potrivit

cărora inculpatul nu a acționat cu

intenția de a ucide

victima, bazat pe existența unor conflicte anterioare între inculpat și victimă

și pe considerentul că în mod constant victima accepta acest tratament la

inculpatului și se întorcea la domiciliu pentru a relua conviețuirea cu acesta,

nu au fundamentat juridic pentru a susține reținerea în favoarea inculpatului a

infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen.

Pentru a stabili intenția inculpatului de a ucide, așa cum în mod

constant a precizat practica judiciară trebuie să se aibă în vedere elemente

precum: loviturile aplicate victimei, modalitatea în care acestea au fost

aplicate și obiectul folosit, zona corpului în care victima a fost lovită,

precum și atitudinea inculpatului după comiterea faptei.

În raport cu acest elemente s-a constatat că inculpatul a aplicat

multiple lovituri victimei cu pumnii și cu picioarele într-o zonă vitală a

corpului, respectiv în abdomen. Loviturile aplicate, intensitatea acestora și

reprezentarea faptului că victima ar putea deceda și a acceptat acest rezultat

periculos al acțiunii sale.

Mai mult decât atât, inculpatul a fost indiferent față de starea

victimei, ulterior comiterii faptei. Acesta a aflat la patru zile de la data

producerii evenimentului că victima se află internată în spital în stare gravă.

Chiar și în această situație, inculpatul a refuzat să își viziteze soția la

spital.

Indiferența manifestată de inculpat, după comiterea faptei, a

demonstrat în mod clar că acesta a acceptat producerea rezultatului periculos

al faptei sale, respectiv decesul victimei.

Prin urmare, inculpatul a acționat cu

intenția indirectă de a ucide, iar

fapta săvârșită de

acesta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat.

Având în vedere aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Argeș, s-a desființat în parte sentința și a fost înlăturată

schimbarea încadrării juridice și condamnarea inculpatului cu toate

consecințele.

Inculpatul M.I. a fost condamnat pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 combinat cu art. 175 lit. c) C.

pen.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret ridicat al

faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă, dar și aspectul că

inculpatul nu are antecedente penale.

S-a aplicat inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special

prevăzut de lege a cărei executare s-a realizat prin privare de libertate în

condițiile prevăzute de art. 57 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 3 ani.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de

arest preventiv a inculpatului, iar în baza dispozițiilor art. 88 C. pen., s-a

dedus în continuare din pedeapsă perioada executată.

S-a menținut în rest dispozițiile

sentinței.

În baza dispozițiilor art. 368 C. proc. pen., s-a luat act de

retragerea apelului inculpatului M.I.

Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat și la

onorariu de avocat din oficiu.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

inculpatul M.I., fără a arăta în scrie motivele de recurs.

La termenul de astăzi, apărătorul

recurentului inculpat, în concluziile

orale, în dezbateri,

a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen., solicitând admiterea

recursului,

casarea hotărârii atacate și în rejudecare schimbarea încadrării

juridice

în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., arătând că din declarațiile

martorilor și inculpatului a rezultat că aveau loc dese certuri între el și

victimă, pe fondul consumului de alcool, iar intenția sa a fost doar de a lovi

victima, rezultatul mai grav, moartea victimei s-a produs din culpă, întrucât

aceasta nu s-a prezentat imediat la spital. În ceea ce privește cel de-al

doilea temei de casare a solicitat acordarea unei mai mari eficiente

circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, acesta recunoscând și

regretând fapta comisă.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.I. împotriva

deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza

prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14

C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul inculpatului ca fiind nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat,

Înalta Curte consideră că instanța de apel în mod judicios și temeinic motivat

a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilind vinovăția inculpatului M.I. în săvârșirea

infracțiunii pentru care acesta a fost

trimis

în judecată, respectiv aceea de omor calificat, prevăzută de art. 174

combinat

cu art. 175 Iit. c) C. pen., în raport cu situația de fapt reținută, ca urmare

a procesului de evaluare a mijloacelor de probă administrate, așa încât în mod

corect a înlăturat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri și

vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., pe care a

dispus-o prima instanță, precum și condamnarea inculpatului pentru această din

urmă infracțiune.

Astfel, Curtea de apel, în baza propriului examen, a stabilit că din

coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarațiile martorilor din

conținutul cărora a rezultat că inculpatul M.I. a fost cel care a lovit-o pe

victimă, dar și faptul că M.S. a spus rudelor sale despre faptul că a fost

bătută cu pumnii și picioarele de inculpat, precum și cu raportul de constatare

medico-legală nr. 203/B/2007 ce a stabilit în concluzii că moartea victimei a

fost violentă și s-a datorat șocului toxico-septic, consecința unei peritonite

generalizate apărute în evoluția unui

traumatism

abdominal soldat cu mai multe leziuni, care s-au putut produce

prin mecanism de lovire cu corp dur, iar între

aceste leziuni și deces există

legătură directă de cauzalitate.

Totodată, instanța de apel a înlăturat motivat argumentele primei

instanță, potrivit cărora inculpatul nu a acționat cu intenția de a ucide

victima, bazat pe existența unor conflicte anterioare între inculpat și

victimă, precum și pe faptul că în mod constant

accepta acest tratament al

inculpatului când se întorcea la domiciliu

pentru a relua conviețuirea cu acesta, reținând că în stabilirea intenției

inculpatului de a ucide, trebuie analizate loviturile aplicate victimei,

modalitatea în care acestea au fost aplicate și obiectul folosit, zona corpului

în care victima a fost lovită,

precum și

atitudinea inculpatului după comiterea faptei.

Astfel, curtea de apel a constatat că inculpatul a aplicat multiple

lovituri victimei cu pumnii și cu picioarele într-o zonă vitală a corpului,

respectiv în abdomen, iar loviturile aplicate, intensitatea acestora și locul

în care au fost aplicate, au demonstrat în mod clar că inculpatul a avut

reprezentarea faptului că victima ar putea deceda și a accepta acest rezultat

periculos al acțiunii sale.

Ulterior săvârșirii faptei, inculpatul a avut o atitudine indiferentă

față de starea victimei, acesta aflând la patru zile de la data producerii

evenimentului că victima se află internată în

spital în stare gravă și chiar și

în această situație, inculpatul a

refuzat să își viziteze soția la spital, acceptând producerea rezultatului

periculos al faptei sale, respectiv decesul victimei, acționând cu intenția

indirectă de a ucide, fapta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

de omor calificat.

Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra

mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, în faza

cercetării judecătorești, în primă instanță, respectiv procesul-verbal de

cercetare la fața locului de la 27 august 2007 întocmit de către procuror,

constatări preliminarii privind decesul numitei M.S., foaia de observație

clinică generală și alte acte medicale, procesul-verbal de consemnare a

plângerii sau denunțului oral, procesul-verbal întocmit la 27 august 2007,

declarațiile numitei A.D., declarația părții civile M.V.G., declarațiile

martorilor P.S., P.I., A.S., M.I., A.D., planșe foto din locuința victimei,

planșele foto de la necropsia efectuată la data de 27 august 2007, precum și

raportul de constatare medico-legală (autopsie) privind moartea victimei M.S.,

adresa S.M.L. nr. 267/ A 5 din 08 mai 2008 către Tribunalul Argeș privind

decesul numitei M.S.,

avizul C.A.C. pe

lângă I.N.M.L. București

, declarațiile inculpatului M.I., declarația

părții civile A.S., alte înscrisuri,

constată

că a fost dovedită contribuția inculpatului M.I. în comiterea

faptei,

modalitatea concretă în care a acționat, prin lovirea cu pumnii în zona

abdomenului, cu intensitate, într-o zonă vitală a corpului, acesta având

reprezentarea urmărilor faptei comise și chiar dacă nu a urmărit producerea

morții victimei, a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

Astfel, în declarația dată de partea civilă M.V.G. în cursul urmăririi

penale, la parchet aceasta a declarat că „în ziua de

20 august 2007 am fost la muncă în sat și am venit acasă în jurul

orelor 20,00.

Când am ajuns acasă am găsit-o pe mama zăcând în pat și am

văzut că

se simțea rău. Am întrebat-o dacă

iar a bătut-o tatăl meu și mi-a zis că da,

spunând că a lovit-o cu

pumnii în zona abdomenului. Aceasta mi-a zis că nu poate să bea și să mănânce

pentru că are senzație de vomă. Am întrebat-o dacă vrea să-i dau pastile și

mi-a spus că nu pentru că i-a făcut injecție o femeie din sat. Pe tata l-am

găsit dormind și era în stare de ebrietate, iar fratele meu mai mic mi-a spus

că tata a lovit-o pe mama și cu picioarele în zona abdomenului. Arăt că în

ultimii ani, în repetate rânduri tata o bătea pe mama și uneori și pe noi. Mă

constitui parte civilă cu o sumă pe care o voi prezenta în fața instanței de

judecată.”

Partea civilă M.V.G. în declarația dată în primă instanță a menționat

că „Sunt fiul inculpatului și al victimei și în afară de mine mai sunt încă 4

copii, dintre care 3 minori. Părinții mei obișnuiau să consume frecvent băuturi

alcoolice, împreună sau separat și din această cauză

izbucneau dese conflicte între cei doi. De multe ori tatăl nostru o

bătea pe

mama. în ziua respectivă nu am fost acasă, pentru că eram la

muncă în sat. Eu împreună cu mătușa mea, respectiv sora mamei, A.S. ne-am

ocupat de înmormântarea mamei mele, precum și de

parastasele ulterioare de până la o jumătate de an. Nu mă constitui

parte

civilă pentru că oricum mi-am pierdut ce am avut mai de preț,

părinții.”

În declarația dată la parchet, în cursul urmăririi penale, martora P.S.

a menționat că „îmi desfășor activitatea la cabinetul medical din comuna Ștefan

cel Mare și urmă cu o săptămână, după încheierea programului am fost chemată de

la domiciliu de un copil minor al soților M. pentru a mă deplasa la locuința

acestora spunându-mi că o doare pe mama lor abdomenul. Am mers la locuința

soților M. unde am găsit-o pe M.S. întinsă în pat. Mi-a spus că se simte rău și

o doare stomacul și atunci i-am administrat calmante, recomandându-i să vină la

cabinet dacă i se agravează starea de sănătate. Rețin că am consultat-o în

jurul orelor 16,00 și că M.S. nu mi-a spus că ar fi fost agresată de

soțul ei, dar anterior întâlnind-o pe stradă am

văzut-o deseori cu leziuni de

violență.”

Aceeași martoră în declarația dată în primă instanță a arătat că

„Mențin declarațiile date la urmărirea penală. Nu mai pot preciza însă știu că

fiul cel mic al părților a venit la mine acasă și mi-a cerut să merg până la

domiciliul lor pentru ca mama lui este bolnavă. Mi-am luat o trusă medicală de

prim ajutor și m-am deplasat de îndată la domiciliul părților. Era în a doua

parte a zilei mai precis spre seara. Victima mi-a spus că nu

poate să mănânce nimic din cauza stărilor de vomă

pe care le are și nu-mi

amintesc dacă mi-a spus că are și dureri. Față

de această situație și de modul cum am practicat și până în acel moment

profesia, am considerat că trebuie să-i administrez următoarele medicamente:

Metroclopramid, Piafen și Nospa. Eu nu am observat urme de lovituri pe corp

pentru că nu

aveam competența să o examinez

și nici victima nu mi-a spus că ar fi fost

bătură de soțul ei sau e

altcineva. Victima era culcată în pat și nu s-a ridicat cât eu am stat la ea.

l-am sugerat că dacă se simte în continuare rău, să se prezinte la medic, iar

dacă nu poate, să îl solicite la domiciliu. Nu mi-a răspuns în niciun mod. Pe

inculpat nu l-am văzut și nici pe alte

persoane

în afară de copilul cel mic care mă și chemase. Nu am cunoscut

nimic

despre situația familială a victimei. Ulterior consultației acordate de mine nu

s-a mai prezentat niciun alt membru al familiei nici la mine, nici la cabinet.”

Martora P.I., în declarația dată la parchet, în cursul urmăririi penale

a precizat că „în ziua de 24 august 2007, în jurul orelor

12,00, am mers acasă la A.S. unde am găsit-o pe

aceasta și

cele 2 surori ale ei, D. și S. M.S. era întinsă pe un pat, se

simțea foarte rău și când am întrebat-o ce s-a întâmplat mi-a spus că soțul ei

M.I. a bătut-o rău în urmă cu câteva zile, când a lovit-o puternic, de mai

multe ori, cu picioarele în burtă. Nu putea să mănânce sau să bea apă pentru că

vomita, amețea și se simțea foarte rău. Arăt faptul că în ultimii ani M.I. o

bătea pe soția sa M.S., mai ales când acesta era băut și personal am văzut-o pe

M.S. bătută.”

Aceeași martoră P.I. în declarația dată, în primă instanță a arătat că

„îmi mențin în totalitate declarațiile pe care le-am dat la urmărire penală și

nu mai am nimic de adăugat. Am spălat-o pe victimă când est în stare gravă,

ajutată fiind și de sora ei, A.D., și apoi a fost dusă la spital. Cu această

ocazie nu am constatat urme de violență pe corpul victimei însă când am scos-o

din apă pielea ei s-a învinețit. Eu nu știu de câte zile era victima la sora ei

și sora ei este cea care m-a rugat să o spăl. Victima era conștientă și spunea

că o doare

burta, chiar a ridicat maieul și

mi-a arătat, dar nu se putea mișca. Văzând

acum fotografiile victimei

recunosc că așa arăta pielea ei după ce am

spălat-o,

plină de vânătăi sau mai exact porțiuni mari vinete pe spate și pe abdomen.

Precizez că numai pe burtă avea urme de vânătăi și burta îi era

tare. În

aceeași zi în care am spălat-o a fost chemată salvarea și după imediat la

spital. Sora victimei mi-a spus că a luat hotărârea să o ducă la

spital pentru că era într-o stare gravă. Eu nu am

văzut-o pe victimă în ziua

când a venit la sora ei. Victima se văieta și

gemea de durere când noi o spălam.”

Martora A.S. în declarația dată la parchet, în cursul urmăririi penale

a arătat că „în dimineața zilei de 21 august 2007, în jurul orelor 10,00, a

venit la mine acasă sora mea, S.M., care mi-a spus că soțul ei a bătut-o rău cu

o zi înainte. Mi-a spus că M.I. a lovit-o puternic cu picioarele în burtă și că

se simte foarte rău. Joi, pe data

de 23

august 2007 a venit sora mea și S. i-a sus și ei ce a pățit. A doua zi,

vineri,

până să o ducem la spital la Costești a mai venit o vecină pe nume P.I., zisă O.,

care ne-a ajutat să o spălăm. Știu că S. i-a povestit și vecinei că a bătut-o

soțul. Vineri, pe data de 24 august 2007 am sesizat atât poliția din comună,

cât și salvarea care a venit și a dus-o la

Spitalul

Costești pe sora mea. Știu că în ultimii ani S. a venit de foarte

multe

ori bătută de soțul ei, la noi acasă, dar după câteva zile, când își

revenea ori venea el și o lua, ori pleca singură

la copii. Cel mai adesea I.

o bătea pe S. când era băut.”

În declarația dată, în primă instanță, A.S. a arătat că „Sunt sora

victimei și împreună cu fiul major al părților, M.V.

G., m-am ocupat de înmormântarea acesteia precum și de parastasele

ulterioare.

Am făcut acest lucru pentru că era sora mea și pentru că am grijă de cei 5

copii și nu mă constituie parte civilă.”

Aceeași martoră A.S. în declarația dată, în primă instanță a menționat

că „îmi mențin declarațiile date la urmărirea penală, Când sora mea, respectiv

victima, a venit la mine ajutându-se de un baston era într-o stare destul de

gravă, în sensul că de-abia mergea și mi-a spus că nu mai poate de dureri,

pentru că a bătut-o inculpatul, mai precis m-a jucat cu picioarele. Victima

avea burta umflată. Ea mi-a spus că seara fusese bătută și a venit la mine a

doua zi dimineața. Eu am ținut-

o 2 zile și

i-am dat calmante pentru că mă obișnuisem cu această stare de

fapt,

deoarece victima a fost mereu bătută de inculpat, când avea mâna ruptă, când

piciorul rupt, când dantura scoasă. După 2 zile, văzând că se simte mai rău, am

sunat-o pe sora noastră, A.D., care locuiește la București și i-am spus cele

întâmplate. Aceasta a venit imediat și așa am luat hotărârea să o ducem la

spital. De cei doi minori

am eu grijă în

sensul că le prepar mâncare. Noaptea, când nu este copilul

major acasă,

dorm cu ei și mă ocup de tot ce este nevoie. În același timp tot eu mă ocup și

de parastase. Victima de la început mi-a spus că are dureri și era în stare

gravă însă eu ajunsesem să mă obișnuiesc cu

această

situație, însă bătăile se repetau. Victima a venit singură, ajutându-

se

de un baston și când am dus-o la salvare a mers pe picioarele ei, nefiind

nevoie să o ducem pe brațe.”

Martorul M.I. în declarația dată la parchet, în cursul urmăririi penale

a menționat că „Cunosc faptul că de ani de zile, pe fondul consumului de

băuturi alcoolice, între S. și M.I, aveau

loc

scandaluri aproape în fiecare zi. Am văzut-o deseori pe M.S.

bătută și

fugind pe stradă către locuința sorei sale pentru a scăpa de agresiunile

soțului său M.I. De circa o săptămână m-am întrebat cu soția de ce nu o mai

vedem pe M.S. și am bănuit că aceasta a fost din nou bătută de soțul ei și a

fugit de acasă. Am auzit ulterior că

vecina

noastră este la spital, întrucât a bătut-o iarăși soțul ei, iar în data de

26

august 2007 am auzit că a murit.”

Același martor, M.I. în declarația dată în primă instanță a

arătată că „îmi mențin declarațiile date la

urmărirea penală, Amândoi soții M. consumau băuturi alcoolice iar când se

întâlneau, amândoi fiind în

stare avansată de ebrietate, se luau la

ceartă și apoi la bătaie. Scandalurile erau aproape în permanență în această

familie și din cauza consumului de alcool cei doi se purtau urât și cu noi vecinii.

Știu că inculpatul muncea prin comună pentru a-și întreține familia și bănuiesc

că mai și aducea bani acasă din ce câștiga, dar asta după ce își procura

băuturi alcoolice.”

Martora A.D. în declarația dată la parchet, în cursul urmăririi penale

a precizat că „în ziua de 22 august 2007 am fost sunată de sora mea, S., să vin

în comuna Ștefan cel Mare la domiciliul ei, întrucât sora noastră M.S. a fost

bătută rău de soțul ei. Am ajuns a doua zi, în jurul orelor 17,00, unde am

găsit-o pe S. întinsă în pat la sora noastră S. Am întrebat-o ce s-a întâmplat

și mi-a relatat că în urmă cu 3 zile a fost bătută foarte rău de soțul ei cu

pumnii și picioarele, fiind lovită foarte rău în zona abdomenului. Am încercat

să-i dăm să mănânce și să bea apă dar nu a vrut, întrucât avea senzație de

vomă.

Deși locuiesc în București mi s-a

adus în repetate rânduri la cunoștință că

sora mea S. era bătută deseori

de soțul ei mai ales când acesta era băut. În dimineața de 24 august 2007,

împreună cu sora mea S. am sesizat poliția din comună după care la solicitările

poliției am sunt la ambulanță, care a venit și a dus-o pe M.S. la spital.”

Aceeași martoră A.D., în declarația dată în primă instanță, a menționat

că „îmi mențin în totalitate declarațiile date la

urmărire penală și nu mai am nimic de adăugat. Miercuri am fost

anunțată

de sora mea. A.S., ce s-a întâmplat, joi, după-amiaza am sosit

la țară și vineri dimineața am anunțat salvarea, am spălat-o pe victimă și am

trimis-o cu salvarea la spital. Sâmbătă după-amiaza a decedat victima la

spital, l-am spus de mai multe ori să îl părăsească pe soț din cauza bătăilor

pe care le primea de la el, însă sora mea se întorcea de fiecare dată la copii

sau câteodată venea el și o lua.”

Inculpatul M.I. în declarația dată la parchet, în prezența apărătorului

din oficiu, avocat S.A.V., în cursul urmăririi penale a arătat că „Mențin

declarațiile date anterior, atât la sediul poliției, cât și la sediul

parchetului. Recunosc că în ziua de 20 august 2007, în jurul

orelor 13,00, în urma unui conflict, avut cu

soția mea, M.S., i-am

aplicat doi pumni în zona toracelui. După

aplicarea loviturilor, am auzit o bufnitură în spatele meu, dar nu m-am mai

uitat în urmă, eu mergând

într-o altă

cameră să dorm. După ce m-am trezit, am văzut-o pe soția mea

zăcând într-un

pat, ocazie cu care mi-a spus că o doare stomacul, l-am

adus un lighean, întrucât avea senzație de vomă. La cererea acesteia,

am

trimis pe unul din fiii mei să meargă la o asistentă din sat, să-i

facă un calmant. Am mai întrebat-o și pe timpul nopții dacă o mai doare,

aceasta răspunzându-mi afirmativ. Dimineața, când m-am sculat, am constatat că

soția mea plecase din locuință, cum de altfel făcea și cu alte dați, când mai

aveam conflicte cu ea. Vineri, pe data de 24 august 2007, am fost rugat de fiul

meu să mergem la ea la spital, dar am refuzat. A doua zi, sâmbătă, 25 august

2007, în jurul amiezii, am aflat că soția mea decedase. Regret fapta comisă și

nu solicit alte probe în apărare.”

În declarația dată în faza cercetării judecătorești, în primă instanță,

inculpatul M.I., în prezența apărătorului desemnat din oficiu P.M. a menționat

că „Am primit copie de pe rechizitoriu și cunosc pentru ce sunt trimis în

judecată. Mențin declarațiile date la urmărirea penală. Recunosc săvârșirea

faptei așa cum a fost reținută în rechizitoriu. Atunci când am lovit-o cu

pumnii și picioarele eram într-o stare avansată de ebrietate și nu am lovit-o

cu intenția de a o omorî. În cădere, victima s-a lovit cu capul de pragul de la

ușă și cred că și acest lucru i-a agravat afecțiunile. Dacă vor exista

pretenții pentru despăgubirile civile constând în cheltuielile de înmormântare

și parastasele ulterioare sunt de acord să le chit integral. Recunosc că s-a

întâmplat să o mai bat atunci când o găseam în stare de ebrietate, însă niciodată

atât de puternic. Nu știu dacă atunci când am bătut-o ultima dată era sau nu în

stare de ebrietate pentru că eu nu băusem împreună cu ea acasă, ci la o

cârciumă din sat. În aceeași zi am chemat

asistenta medicală să-i facă un

calmant, asistentei medicale i-am spus

că soția mea acuza dureri de stomac, însă nu i-am spus nimic de loviturile pe

care i le aplicasem. Am realizat că durerile i-au fost provocate de durerile

aplicate de mine și de aceea i-am și cerut a doua zi să meargă la doctor, însă

a ales să meargă la părinții săi. Îmi pare rău pentru fapta săvârșită.”

În raportul de constatare medico-legală (autopsie) nr. 203/B/2007

întocmit de S.M.L. Pitești s-a concluzionat că „Moartea numitei M.S. a fost

violentă. Ea s-a datorat șocului toxico-septic, consecința

unei peritonite generalizate apărute în evoluția

unui traumatism abdominal

soldat cu rupturi de anse ileale și de mare

epiploon. Aceste leziuni traumatice se puteau produce prin mecanism de lovire

cu corp dur, între ele și deces existând legătură directă de cauzalitate. În

ceea ce privește vechimea acestor leziuni traumatice prin coroborarea cu

aspectul leziunilor de violență externe, apreciem că acestea au o vechime mai

mare de 6 - 7 zile anterior instalării decesului. În cazul în care sus-numita

ar fi supraviețuit, am fi apreciat că ar fi necesitat pentru vindecare 30 - 40

zile îngrijiri medicale de la data producerii, iar aceste leziuni traumatice

i-ar fi pus viața în primejdie. La necropsie s-au constatat și alte leziuni de

violență (echimoza, excoriații, infiltrat hemoragie în grăsimea perirenală

dr.) produse n contextul aceluiași traumatism,

prin mecanism de lovire cu

și de corp dur, fără a avea legătură de

cauzalitate cu decesul. Pt. Echimoza, nu ar fi necesitat zile de îngrijiri

medicale; pt. excoriații 1 - 2 zile

îngrijiri

medicale de la dat producerii. Leziunile produse prin mecanism de

lovire

de corp dur sunt cele situate la nivelul ambilor genunchi și a cotului dr.,

celelalte leziuni traumatice fiind produse prin lovire cu corp dur. Nu excludem

posibilitatea ca leziunile de la nivelul antebrațului stâng să fie produse prin

mecanism de compresiune digitală.”

În adresa nr. 267/ A 5 din 8 mai 2008 întocmită de S.M.L. către

Tribunalul Argeș, secția penală s-a comunicat să „studiind documentația

medicală și medico-legală aparținând victimei facem precizarea că acesta

prezenta 9 leziuni traumatice: 6 dintre ele s-au constatat la examenul extern

al cadavrului (echimoză și excoriații situate la nivelul antebrațului stg.

cotului dr. și pe ambii genunchi) iar 3 la examinarea internă (plagă suturată

chirurgical postenterectomie segmentată, plagă suturată la nivelul marelui

epiploon, infiltrat hemoragie în grăsimea perirenală dr.). Leziunile traumatice

abdominale s-au produs cel mai probabil prin mecanism de lovire cu corp dur

între acestea și deces existând legătura de cauzalitate. Celelalte leziuni

traumatice se puteau produce prin mecanism de lovire cu și de corp dur, posibil

și compresiune digitală (pt. leziunile situate la nivelul antebrațului stg.)

ele neavând legătură de cauzalitate cu decesul. În cazul prezentării precoce la

spital și a unei intervenții chirurgicale efectuate în timp util existau mari

șanse ca victima să fi supraviețuit.”

Prin avizul dat, C.A.C. de pe lângă I.N.M.L. București întrunită în

ședința din 22 octombrie 2008 a aprobat atât Raportul de Expertiză Medico -

Legală nr. 203/B/2007 cât și suplimentul de Expertiză nr. 267/ A 5 din 8 mai

2008 cu precizarea că între leziunile abdominale suferite și deces există

legătură de cauzalitate directă condiționată, condiționarea fiind dată de

prezentarea tardivă la medic și instituirea tratamentului medico-chirurgical în

timp util, ce ar fi permis cu cea mai mare probabilitate, supraviețuirea.

Avizul privește pe M.S.

Înalta Curte nu poate avea în vedere

critica apărătorului recurentului

inculpat cu privire la

greșita încadrare juridică a faptei și nici solicitarea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 –

art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte prevăzută de art. 183 C. pen., deoarece mijloacele de probă

administrate, din cadrul cărora a fost mai sus arătat conținutul declarațiilor

martorilor indicați, precum și al actelor medico-legale, prin care s-a

constatat mecanismul producerii decesului, ce se

coroborează, au relevat modalitatea efectivă de săvârșire a faptei de

către

inculpatul M.I., în sensul că acesta i-a aplicat multiple lovituri

victimei cu pumnii și cu picioarele într-o zonă vitală a corpului, respectiv în

abdomen, iar loviturile aplicate, intensitatea acestora și locul în care au

fost aplicate, într-o zonă vitală, cum este zona

abdominală, așa cum a fost

cazul în speță, producându-i leziuni grave,

care au condus la moartea violentă a acesteia, datorată șocului toxico-septic,

consecința unui

traumatism abdominal soldat

cu rupturi de anse ileale și de mare epiploon,

leziunile traumatice se

puteau produce prin mecanism de lovire cu corp

dur, între ele și deces existând legătură directă de cauzalitate,

evidențiind atitudinea subiectivă a inculpatului în săvârșirea faptei și anume

sub forma

intenției indirecte.

Astfel, din actele de executare comise efectiv de inculpatul M.I. a

rezultat că acesta și-a putut reprezenta rezultatul letal al faptei, atâta timp

cât i-a aplicat victimei, soția sa, numeroase lovituri cu pumnii și picioarele,

cu o intensitate relativ mare și într-o zonă vitală, producându-i acesteia

leziuni foarte grave, după care a manifestat indiferență față de starea

acesteia, aflând la patru zile de la data agresiunii că victima se află

internată în spital în stare gravă și chiar dacă nu a urmărit moartea acesteia,

a acceptat producerea ei.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că rezultatul

letal produs prin fapta săvârșită de către inculpatul M.I., nu s-a realizat din

culpă, prin depășirea intenției, deoarece din modul în care a fost concepută și

pusă în executare rezoluția infracțională, s-a evidențiat

intenția indirectă a inculpatului de a ucide

victima, așa încât nu se impune

schimbarea încadrării juridice a faptei,

fiind corectă cea stabilită de către

instanța

de apel, respectiv aceea de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175

lit. c) C. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici solicitarea

apărătorului recurentului inculpat în sensul reducerii pedepsei aplicate, prin

acordarea unei mai mari eficiente circumstanțelor reale și personale ale

inculpatului, acesta recunoscând și regretând fapta comisă, deoarece în cauză,

instanța de apel a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei

aplicată inculpatului, atât sub aspectul

cuantumului, cât și a modalității de

executare.

Astfel, în contextul cauzei, au fost

avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se

cont de gradul de pericol

social în concret foarte ridicat

al faptei comise, agravat de circumstanțele reale în care a fost săvârșită

fapta, prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale cum este

viața persoanei, victima, fiind soția sa, dar și de circumstanțele personale

ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat

fapta comisă, având însă un

comportament

agresiv repetat față de victimă, acesta lovind-o și altă dată,

consuma

băuturi alcoolice.

Înalta Curte consideră că pedeapsa principală, al cărei cuantum a

fost stabilit spre minimul special legal pentru

infracțiunea de omor calificat,

cu executare în regim de detenție

aplicată inculpatului M.I., este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea

îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și a unei

resocializări viitoare pozitive.

În contextul cauzei, critica formulată de recurentul inculpat prin

apărător de a se da eficiență mai mare circumstanțelor reale și personale ale

inculpatului, nu poate fi reținută, întrucât, pe de-o parte, în modalitatea

în care inculpatul a acționat a evidențiat o

agresivitate accentuată asupra

victimei, soția sa, iar, pe de altă parte

circumstanțele personale mai sus-

menționate,

nu pot atrage o aplicare distinctă a circumstanțelor atenuante

judiciare

prevăzute de art. 74 lit. a) – c) C. pen. și a regimului sancționator corespunzător,

prevăzut la art. 76 din același cod, având în vedere faptul că inculpatul chiar

fără antecedente penale, nu a avut o conduită anterioară bună, manifestând

lipsă de respect față de familie, respectiv soția sa, printr-un comportament

violent repetat, așa încât atitudinea acestuia nu se circumscrie accepțiunii de

conduită bună anterioară a inculpatului prevăzută la art. 74 lit. a) C. pen.,

iar în ceea ce privește atitudinea inculpatului ulterioară comiterii faptei,

respectiv de recunoaștere și regret a faptei nu este suficientă pentru a face

incidență circumstanța atenuantă prevăzută la art. 74 lit. c) din același cod,

însă împrejurările menționate au fost valorificate de instanța de apel în

stabilirea cuantumului pedepsei, orientată către minimul legal.

Așadar, prin cuantumul pedepsei principale aplicate de instanța de apel

de 16 ani închisoare și a modalității de executare, prin privare de

libertate s-a dat relevanță, în mod plural

tuturor criteriilor ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor,

precum și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și

profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului, așa încât nu este

incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră decizia instanței

de apel ca fiind legală

și temeinică sub toate aspectele.

De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea pronunțată, nu a

constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar

fi putut invoca din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.I.

împotriva deciziei penale nr.

11/ A din 17

februarie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze

cu minori și de familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata

reținerii și a arestării preventive de la 27 august 2007 la 9 aprilie 2009.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma

de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

recurentul inculpat M.I. împotriva deciziei penale nr. 11/ A din 17 februarie

2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și

a arestării preventive de la 27 august 2007 la 9 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

aprilie 2009.