ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3549/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel

București, reclamanta SC A. Slatina a solicitat în contradictoriu cu Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării și B.I. anularea Hotărârii nr. 158 din

31 mai 2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării și pe fond respingerea petiției formulate de B.I.

stat la baza formulării cererii

În motivarea acțiunii s-a arătat că

autoritatea pârâtă a fost sesizată de petentul B.I. în legătură cu 14 aspecte

legate de desfășurarea raportului său de muncă la SC A. Slatina, aspecte

apreciate de petent ca fiind practici discriminatorii și acte de hărțuire pe

criteriul vârstei petentului de 54 ani.

Prin hotărârea atacată a fost admisă

sesizarea petentului și s-a dispus sancționarea reclamantei cu avertisment.

Reclamanta a criticat hotărârea atacată

pentru nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din

O.G. nr. 137/2000 și pentru nerespectarea dispozițiilor privind investigația,

citarea părților și adoptarea hotărârii.

De asemenea, s-a precizat că a intervenit

prescripția dreptului precum și că faptele sesizate nu reprezintă fapte de

discriminare sau de hărțuire pe criteriul vârstei.

Reclamanta a arătat că măsurile care au

fost luate față de petent au fost determinate de politica generală de

reorganizare a unității, măsuri determinate de considerente de eficiență

economică de gestiune a resurselor umane și nu sunt întemeiate pe criteriul

vârstei pârâtului – petent.

În drept au fost invocate prevederile

art. 20 alin. (7); art. 19 alin. (5); art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată, deoarece există raport de cauzalitate între motivația

inițială, explicită, a faptelor ilicite, scopul acestor fapte ilicite ce au

fost comise cu vinovăție de către angajator și efectul denumit, comportament

discriminatoriu, criteriul fiind vârsta, conform O.G. nr. 137/2000.

Pârâtul aduce prin întâmpinare o serie de

precizări referitoare la faptele ilicite comise cu vinovăție de către

reclamantă și la măsurile comportamentului discriminatoriu al acesteia.

4.Apărările formulate de pârâtul

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Pârâtul solicită respingerea acțiunii ca

neîntemeiată „deoarece este justificată obiectiv dorința societății reclamante

de a cunoaște situația anuală referitoare la numărul de persoane, angajați în

cadrul societății care îndeplinesc vârsta de pensionare și care doresc să-și

depună cererile de ieșire la pensie, de scopul legitim de a nu fiu luată prin

surprindere de solicitările intempestive de pensionare anticipată din partea angajaților,

însă nu este justificat faptul că în deciziile societății comunicate

persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare sunt cuprinse formulări

de genul: angajații care îndeplinesc vârsta de pensionare, sunt așteptați la

d

epartamentul Resurse Umane cu o cerere prin

care să solicite întocmirea dosarului de pensie etc”.

Pârâtul consideră că în speță se poate

observa cu ușurință existența unei hărțuiri în formă continuată, produsă de

societate, prin actele emise.

Prin sentința nr. 459 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei, în sensul că a fost anulată

Hotărârea nr. 158/2007 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării .

format convingerea instanței de fond.

Instanța a apreciat că hotărârea emisă de

pârât este nelegală și netemeinică, întrucât faptele și actele reținute ca

fiind practici discriminatorii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 instanța a precizat că nerespectarea

termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 nu

atrage nulitatea hotărârii întrucât este un termen de recomandare, depășit în

cauza de față având în vedere complexitatea investigației.

De asemenea, instanța a reținut că

autoritatea pârâtă nu a încălcat dreptul reclamantei SC A. Slatina SA întrucât

aceasta avea cunoștință de investigația în derulare, fiind citată în acest

sens.

Instanța a constatat că formal hotărârea atacată

este valabilă însă, pe fondul ei a constatat că în cauză actele și faptele,

pentru care s-a aplicat sancțiunea contravenției, nu contravin dispozițiilor

art. 2 alin. (2) și art. 6 lit. a), b) și e) din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, instanța a concluzionat că

faptele reținute nu reprezintă fapte de discriminare sau de hărțuire pe

criteriul vârstei și nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi apreciate

astfel întrucât aceeași dispoziție privind pensionarea au primit toți colegii

pârâtului, care s-au aflat în aceeași situație, respectiv vârsta de pensionare

anticipată, deci a fost aplicat același tratament la aceeași situație

comparabilă.

Instanța a reținut că actele

administrative individuale prin care reclamanta a aplicat sancțiuni

disciplinare pentru B.I., nu pot fi calificate ca acte de hărțuire pe criteriul

vârstei, întrucât sancțiunile privesc activitatea desfășurată în legătură cu

atribuțiile de serviciu.

Instanța a constatat că, deși toate aceste

sancțiuni aplicate petentului, au fost desființate de instanța judecătorească

sesizată nu poate reține că reprezintă acte de hărțuire aplicate pârâtului-petent,

întrucât aceleași săvârșit sancțiuni au fost aplicate tuturor angajaților față

de care s-a constatat că au săvârșit abateri de la îndeplinirea atribuțiilor de

serviciu.

Motive de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc.

civ.

7.1. Instanța de fond nu a analizat și nu

s-a pronunțat asupra cererii reclamantului privind constatarea existenței

legăturii de cauzalitate dintre faptele inițiale de hărțuire pe criteriul

vârstei cuprinse în adresele cu amenințările privind modificarea/încetarea

contractului individual și seria de fapte ulterioare discriminatorii, aplicate

numai recurentului – pârât, prin care angajatorul a pus în practică ceea ce a

„promis” în adresele emise.

7.2. Instanța de fond a pronunțat

sentința cu aplicarea greșită a legii în sensul că a încadrat în mod eronat la

art. 2 alin. (1) și la art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, faptele de

hărțuire pe criteriul vârstei cuprinse în adresele cu amenințări, fără să

analizeze și să se pronunțe asupra respectivelor fapte de amenințare cu

modificarea/încetarea contractului de muncă prin raportarea lor corectă la

textul de lege privind hărțuirea, art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, cu

toate că textul respectiv a fost invocat ca temei legal de către Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării în dispozitivul hotărârii nr. 158 din 31 iulie

2007.

7.3.Instanța de fond a cuprins în

sentința pronunțată o serie de susțineri și interpretări eronate, toate în

favoarea angajatorului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil conform

art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților

fundamentale.

Recurentul critică susținerile instanței

de fond în ceea ce privește:

- existența legăturii de cauzalitate

dintre faptele inițiale de hărțuire și faptele ulterioare de discriminare,

deoarece nu s-a făcut nicio referire la ceea ce a afirmat și pârâtul-recurent:

- raportarea faptelor evidente de

hărțuire la definiția discriminării;

- reținerea că adresele din 2003 nu au

fost pus în executare, nu au avut urmări;

- constatarea că deși măsurile de

sancționare au fost infirmate de către instanțele judecătorești, aceasta nu

înseamnă automat că măsurile sunt discriminatorii sau acte de hărțuire a

pârâtului;

- constatarea că nu numai pârâtul a fost

sancționat disciplinar, argumentul fiind lipsit de logică, deoarece spre

deosebire de ceilalți angajați care nu au contestat sancțiunile, recurentul nu

a comis nicio abatere.

intimata-reclamantă SC A. Slatina SA.

Intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

8.1. Hotărârea pronunțată de Curtea de

Apel este motivată în fapt și în drept, judecătorul fondului menționând

considerentele pentru care acțiunea este întemeiată și explicând detaliat de ce

nu se poate reține că pârâtul a fost discriminat sau hărțuit pe criteriul

vârstei.

8.2. Instanța de fond a reținut în mod

corect că faptele menționate nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a

fi contravenții constând în hărțuire sau practici discriminatorii pe criteriul

vârstei.

8.3. Cea mai mare parte dintre faptele

invocate de recurent sunt prescrise, deși atât Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării, cât și instanța d fond au respins excepția

prescripției, dar argumentul în motivarea soluției este confuz.

Intimata susține că nu se poate afirma că

actele/faptele ar reprezenta o hărțuire în formă continuată.

II. Considerentele instanței de recurs

faptele inițiale de hărțuire, cât și faptele ulterioare, ajungând la concluzia

că prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată nu sunt întrunite în

cauză.

Din acest motiv, apreciază prezenta

instanță de recurs, nu era necesar ca prima instanță să facă referiri exprese

la pretinsa legătură de cauzalitate dintre faptele descrise.

Faptele pretins discriminatorii analizate

individual, nu se încadrează în prevederile legale ale O.U.G. nr. 137/2000

republicată, astfel încât între acestea nu poate exista nici legătura de

cauzalitate invocată de recurent.

expres la pagina 5 alin. (4) că „faptele reținute nu reprezintă fapte de

discriminare sau de hărțuire pe criteriul vârstei”, de unde rezultă că,

implicit a analizat acțiunea și din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (5)

din O.U.G. nr. 137/2000, care se referă la hărțuire.

4.

r

ecurentul

a beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului deoarece concluziile la care a ajuns instanța de fond sunt

rezultatul analizării argumentelor ambelor părți. Faptul că prima instanță a

ajuns la pronunțarea unei soluții defavorabile recurentului nu reprezintă încălcarea

Convenției.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 137/2000, discriminarea trebuie să aibă ca „scop sau efect restrângerea,

înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate,

a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor

recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în

orice alte domenii ale vieții publice”.

Or, s-a dovedit faptul că recurentul nu a

fost discriminat pe criteriul vârstei, deoarece persoanele aflate în situații

comparabile, au fost tratate egal, prin comunicarea aceleiași adrese referitoare

la pensionare.

Măsura nu a avut nicio urmare în privința

recurentului.

Recurentul este obligat să demonstreze

faptul că adresa nr. 392 din 27 iunie 2003 a dus la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel cum prevede art. 2 alin. (5) din

O.U.G. nr. 137/2000 pentru a se constata fapta de hărțuire invocată.

Nu s-a demonstrat că faptele ulterioare,

materializate în cercetări disciplinare sau sancțiuni disciplinare au fost întreprinse

numai în privința recurentului și au avut drept scop o discriminare pe

criteriul vârstei.

Recurentul a fost cercetat administrativ

și disciplinar în legătură cu anumite incidente produse la locul de muncă.

Aceste incidente au condus la declanșarea

unor anchete/cercetări interne și nu reprezintă fapte discriminatorii prealabile

ale angajatorului.

Faptul că împotriva recurentului nu s-a

luat nicio măsură sau ulterior, sancțiunile aplicate au fost anulate de instanța

de judecată nu reprezintă dovada întrunirii prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000.

De altfel, însăși concluzia investigației

efectuată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care nu a

formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, a ajuns la concluzia că

măsurile luate de angajator sunt justificate de eficiența managementului societății,

că aceasta este independentă în a-și stabili propriile politici de personal,

organizarea activității, iar cunoașterea situației efective a personalului din

subordine constituie premisa eficienței managementului economic și al

resurselor umane.

formulate de intimata-reclamantă SC A. Slatina SA pe aspectul prescripției,

fiind aplicabile prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, raportate la data

ultimei fapte pretins a fi discriminatoriu, ce a avut loc la 6 februarie 2006,

astfel cum a reținut și prima instanță de judecată.

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004 modificată se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge recursul declarat de B.I.

împotriva sentinței nr. 459 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24

iunie 2009.