Decizia nr. 3549/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanta SC A. Slatina a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.I. anularea Hotărârii nr. 158 din 31 mai 2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și pe fond respingerea petiției formulate de B.I.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii În motivarea acțiunii s-a arătat că autoritatea pârâtă a fost sesizată de petentul B.I. în legătură cu 14 aspecte legate de desfășurarea raportului său de muncă la SC A. Slatina, aspecte apreciate de petent ca fiind practici discriminatorii și acte de hărțuire pe criteriul vârstei petentului de 54 ani. Prin hotărârea atacată a fost admisă sesizarea petentului și s-a dispus sancționarea reclamantei cu avertisment. Reclamanta a criticat hotărârea atacată pentru nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și pentru nerespectarea dispozițiilor privind investigația, citarea părților și adoptarea hotărârii. De asemenea, s-a precizat că a intervenit prescripția dreptului precum și că faptele sesizate nu reprezintă fapte de discriminare sau de hărțuire pe criteriul vârstei. Reclamanta a arătat că măsurile care au fost luate față de petent au fost determinate de politica generală de reorganizare a unității, măsuri determinate de considerente de eficiență economică de gestiune a resurselor umane și nu sunt întemeiate pe criteriul vârstei pârâtului – petent. În drept au fost invocate prevederile art. 20 alin. (7); art. 19 alin. (5); art. 2 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 137/2000.

Apărările formulate de pârâtul B.I. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece există raport de cauzalitate între motivația inițială, explicită, a faptelor ilicite, scopul acestor fapte ilicite ce au fost comise cu vinovăție de către angajator și efectul denumit, comportament discriminatoriu, criteriul fiind vârsta, conform O.G. nr. 137/2000. Pârâtul aduce prin întâmpinare o serie de precizări referitoare la faptele ilicite comise cu vinovăție de către reclamantă și la măsurile comportamentului discriminatoriu al acesteia. 4.Apărările formulate de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Pârâtul solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată „deoarece este justificată obiectiv dorința societății reclamante de a cunoaște situația anuală referitoare la numărul de persoane, angajați în cadrul societății care îndeplinesc vârsta de pensionare și care doresc să-și depună cererile de ieșire la pensie, de scopul legitim de a nu fiu luată prin surprindere de solicitările intempestive de pensionare anticipată din partea angajaților, însă nu este justificat faptul că în deciziile societății comunicate persoanelor care îndeplinesc condițiile de pensionare sunt cuprinse formulări de genul: angajații care îndeplinesc vârsta de pensionare, sunt așteptați la d epartamentul Resurse Umane cu o cerere prin care să solicite întocmirea dosarului de pensie etc”. Pârâtul consideră că în speță se poate observa cu ușurință existența unei hărțuiri în formă continuată, produsă de societate, prin actele emise.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 459 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei, în sensul că a fost anulată Hotărârea nr. 158/2007 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării .

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Instanța a apreciat că hotărârea emisă de pârât este nelegală și netemeinică, întrucât faptele și actele reținute ca fiind practici discriminatorii nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 137/2000 instanța a precizat că nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 nu atrage nulitatea hotărârii întrucât este un termen de recomandare, depășit în cauza de față având în vedere complexitatea investigației. De asemenea, instanța a reținut că autoritatea pârâtă nu a încălcat dreptul reclamantei SC A. Slatina SA întrucât aceasta avea cunoștință de investigația în derulare, fiind citată în acest sens. Instanța a constatat că formal hotărârea atacată este valabilă însă, pe fondul ei a constatat că în cauză actele și faptele, pentru care s-a aplicat sancțiunea contravenției, nu contravin dispozițiilor art. 2 alin. (2) și art. 6 lit. a), b) și e) din O.G. nr. 137/2000. Astfel, instanța a concluzionat că faptele reținute nu reprezintă fapte de discriminare sau de hărțuire pe criteriul vârstei și nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi apreciate astfel întrucât aceeași dispoziție privind pensionarea au primit toți colegii pârâtului, care s-au aflat în aceeași situație, respectiv vârsta de pensionare anticipată, deci a fost aplicat același tratament la aceeași situație comparabilă. Instanța a reținut că actele administrative individuale prin care reclamanta a aplicat sancțiuni disciplinare pentru B.I., nu pot fi calificate ca acte de hărțuire pe criteriul vârstei, întrucât sancțiunile privesc activitatea desfășurată în legătură cu atribuțiile de serviciu. Instanța a constatat că, deși toate aceste sancțiuni aplicate petentului, au fost desființate de instanța judecătorească sesizată nu poate reține că reprezintă acte de hărțuire aplicate pârâtului-petent, întrucât aceleași săvârșit sancțiuni au fost aplicate tuturor angajaților față de care s-a constatat că au săvârșit abateri de la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Recursul declarat de pârâtul B.I. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304 1 C. proc. civ. 7.1. Instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului privind constatarea existenței legăturii de cauzalitate dintre faptele inițiale de hărțuire pe criteriul vârstei cuprinse în adresele cu amenințările privind modificarea/încetarea contractului individual și seria de fapte ulterioare discriminatorii, aplicate numai recurentului – pârât, prin care angajatorul a pus în practică ceea ce a „promis” în adresele emise. 7.2. Instanța de fond a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii în sensul că a încadrat în mod eronat la art. 2 alin. (1) și la art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, faptele de hărțuire pe criteriul vârstei cuprinse în adresele cu amenințări, fără să analizeze și să se pronunțe asupra respectivelor fapte de amenințare cu modificarea/încetarea contractului de muncă prin raportarea lor corectă la textul de lege privind hărțuirea, art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, cu toate că textul respectiv a fost invocat ca temei legal de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în dispozitivul hotărârii nr. 158 din 31 iulie 2007. 7.3.Instanța de fond a cuprins în sentința pronunțată o serie de susțineri și interpretări eronate, toate în favoarea angajatorului, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil conform art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale. Recurentul critică susținerile instanței de fond în ceea ce privește: - existența legăturii de cauzalitate dintre faptele inițiale de hărțuire și faptele ulterioare de discriminare, deoarece nu s-a făcut nicio referire la ceea ce a afirmat și pârâtul-recurent: - raportarea faptelor evidente de hărțuire la definiția discriminării; - reținerea că adresele din 2003 nu au fost pus în executare, nu au avut urmări; - constatarea că deși măsurile de sancționare au fost infirmate de către instanțele judecătorești, aceasta nu înseamnă automat că măsurile sunt discriminatorii sau acte de hărțuire a pârâtului; - constatarea că nu numai pârâtul a fost sancționat disciplinar, argumentul fiind lipsit de logică, deoarece spre deosebire de ceilalți angajați care nu au contestat sancțiunile, recurentul nu a comis nicio abatere.

Apărările formulate de intimata-reclamantă SC A. Slatina SA. Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 8.1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel este motivată în fapt și în drept, judecătorul fondului menționând considerentele pentru care acțiunea este întemeiată și explicând detaliat de ce nu se poate reține că pârâtul a fost discriminat sau hărțuit pe criteriul vârstei. 8.2. Instanța de fond a reținut în mod corect că faptele menționate nu întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi contravenții constând în hărțuire sau practici discriminatorii pe criteriul vârstei. 8.3. Cea mai mare parte dintre faptele invocate de recurent sunt prescrise, deși atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și instanța d fond au respins excepția prescripției, dar argumentul în motivarea soluției este confuz. Intimata susține că nu se poate afirma că actele/faptele ar reprezenta o hărțuire în formă continuată. II. Considerentele instanței de recurs 1. Recursul este nefondat. 2. Instanța de fond a analizat atât faptele inițiale de hărțuire, cât și faptele ulterioare, ajungând la concluzia că prevederile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată nu sunt întrunite în cauză. Din acest motiv, apreciază prezenta instanță de recurs, nu era necesar ca prima instanță să facă referiri exprese la pretinsa legătură de cauzalitate dintre faptele descrise. Faptele pretins discriminatorii analizate individual, nu se încadrează în prevederile legale ale O.U.G. nr. 137/2000 republicată, astfel încât între acestea nu poate exista nici legătura de cauzalitate invocată de recurent. 3. Instanța de fond a arătat în mod expres la pagina 5 alin. (4) că „faptele reținute nu reprezintă fapte de discriminare sau de hărțuire pe criteriul vârstei”, de unde rezultă că, implicit a analizat acțiunea și din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000, care se referă la hărțuire. 4. r ecurentul a beneficiat de un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece concluziile la care a ajuns instanța de fond sunt rezultatul analizării argumentelor ambelor părți. Faptul că prima instanță a ajuns la pronunțarea unei soluții defavorabile recurentului nu reprezintă încălcarea Convenției. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000, discriminarea trebuie să aibă ca „scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”. Or, s-a dovedit faptul că recurentul nu a fost discriminat pe criteriul vârstei, deoarece persoanele aflate în situații comparabile, au fost tratate egal, prin comunicarea aceleiași adrese referitoare la pensionare. Măsura nu a avut nicio urmare în privința recurentului. Recurentul este obligat să demonstreze faptul că adresa nr. 392 din 27 iunie 2003 a dus la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv, astfel cum prevede art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 137/2000 pentru a se constata fapta de hărțuire invocată. Nu s-a demonstrat că faptele ulterioare, materializate în cercetări disciplinare sau sancțiuni disciplinare au fost întreprinse numai în privința recurentului și au avut drept scop o discriminare pe criteriul vârstei. Recurentul a fost cercetat administrativ și disciplinar în legătură cu anumite incidente produse la locul de muncă. Aceste incidente au condus la declanșarea unor anchete/cercetări interne și nu reprezintă fapte discriminatorii prealabile ale angajatorului. Faptul că împotriva recurentului nu s-a luat nicio măsură sau ulterior, sancțiunile aplicate au fost anulate de instanța de judecată nu reprezintă dovada întrunirii prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 137/2000. De altfel, însăși concluzia investigației efectuată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care nu a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, a ajuns la concluzia că măsurile luate de angajator sunt justificate de eficiența managementului societății, că aceasta este independentă în a-și stabili propriile politici de personal, organizarea activității, iar cunoașterea situației efective a personalului din subordine constituie premisa eficienței managementului economic și al resurselor umane. 5. Instanța de recurs va respinge apărările formulate de intimata-reclamantă SC A. Slatina SA pe aspectul prescripției, fiind aplicabile prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, raportate la data ultimei fapte pretins a fi discriminatoriu, ce a avut loc la 6 februarie 2006, astfel cum a reținut și prima instanță de judecată. 6. Față de acestea, nefiind întrunite prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată se va respinge recursul ca nefondat.