ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2685/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpații B.D. și S.M. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4, art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare; În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 4 ani, în condițiile art. 66 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului. În baza art. 118 lit. d) raportat la art. 17 din Legea nr. 143/200 a dispus confiscarea specială după cum urmează: De la inculpatul S.M.

contravaloarea a 1000 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro (bani pentru biletul de avion și călătorie București - Dubai, dus-întors) și contravaloarea a 50 capsule cu heroină a 10 grame fiecare. De la inculpatul B.D. contravaloarea a 1500 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro (bani pentru bilet și călătorie București - Dubai, dus-întors) și contravaloarea a 65 capsule cu heroină a 10 grame fiecare; contravaloarea a 500 dolari SUA și a unui bilet de avion dus-întors București-Caracas (Venezuela); contravaloarea a 1500 Euro, contravaloarea a 1000 Euro (biletele de avion dus-întors București - Lahore, Pakistan și pentru călătorie), contravaloarea a 65 capsule a 8 grame fiecare cu heroină. În esență, prima instanța a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, în sensul că împreună au transportat în mai multe rânduri heroină din Dubai în Olanda, în anul 2003, de asemenea, inculpatul S.M.

a transportat de mai multe ori heroină din țările Americii de Sud în Olanda, pentru sume de bani. În data de 25 februarie 2008, S.M. prin apărător, a trimis prin poștă, cererea de apel peste termen, ca și cale ordinară de atac, împotriva sentinței penale de condamnare, pe care a considerat-o nelegală și netemeinică. Analizându-se cu prioritate legalitatea învestirii instanței de apel, s-a constatat următoarele: Condamnatul S.M. a lipsit atât de la judecata în fond cât și de la pronunțare, aflându-se în Spania. Emițându-se mandatul de executare a pedepsei nr. 107 din 20 martie 2007 de către Tribunalul București, secția a II-a penală, condamnatul S.M. a fost dat în urmărire internațională. Așa cum singur a susținut cu ocazia punerii în discuție a tardivității apelului, condamnatul a fost arestat în vederea extrădării în data de 13 decembrie 2007. Potrivit dispozițiilor art. 364 C. proc.

pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală transpune pe plan național, prevederile din instrumentele internaționale la care România a aderat. Astfel, atât din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, cât și în art. 12 din Convenția europeană de extrădare se prevede obligativitatea atașării la cererea de extrădare a originalului sau copiei autentice a hotărârii de condamnare definitivă, mandatului de executare a pedepsei închisorii.

De asemenea, este obligatorie o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea și o copie a dispozițiilor legale interne aplicabile. Toate acestea sunt necesare, printre altele, pentru ca statul solicitat, cu ocazia arestării persoanei vizate în vederea extrădării, să-i aducă la cunoștință actele respective și faptele pentru care este căutat de către statul de origine. În cazul dat, Spania nu face excepție de la Convenția europeană de extrădare, aducând la îndeplinire dispozițiile acesteia cu ocazia arestării condamnatului, la data de 13 decembrie 2007. În raport de aceste împrejurări, instanța de apel în prim judecată, a considerat că din acel moment curgea termenul legal de 10 zile pentru exercitarea căii ordinare de atac a apelului, mai ales că și prevenția în vederea extrădării se scade din durata pedepsei aplicate și, ca atare, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 264 C. proc.

pen. Astfel, prin decizia penală nr. 167 din 3 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007 pronunțată Tribunalul București, secția a II-a penală. S-a respins apelul ca tardiv formulat împotriva sentinței penale apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M., solicitând a se da relevanță împrejurării că apelul său peste termen întrunește exigențele art. 364 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 3198 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 167 din 3 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a casat decizia penală recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Instanța supremă a argumentat că „hotărârea este neclară, sub aspectul obiectului judecății", câtă vreme apelul s-a respins ca tardiv, deși în cauză se formulase apel peste termen. Mai mult, instanța de apel a ignorat finalitățile diferite avute de cele două instituții, respectiv cea a extrădării și cea a repunerii în termenul de apel. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 7789/2/2008 cu termen de judecată la 16 decembrie 2008. La termenul de judecată din 16 decembrie 2008 inculpatul S.M. a fost audiat, declarația sa fiind adăugată la dosar, încuviințându-se, totodată proba testimonială. Prin încheierea de ședință din 19 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 7555/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală (filele 47, 48) s-a dispus conexarea dosarului nr. 7789/2/2008, având ca obiect apelul declarat de inculpatul S.M.

împotriva aceleiași sentințe la cel cu nr. 7555/2/2008, format ca urmare a căii de atac, declarate de inculpatul B.D. Totodată, coinculpatul B.D. a atacat și el hotărârea Tribunalului București în 14 noiembrie 2008. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea situație de fapt: Așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 22, 23 și 7 din dosarul nr. 7555/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală), prin sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 16380/3/2006, inculpatul B.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

La data de 26 ianuarie 2007, s-au efectuat comunicări la domiciliul inculpatului, București, sector 5 și la Consiliul Local Sector 5, iar la data de 5 februarie 2007, s-a restituit dovada de comunicare de la domiciliul și la data de 1 februarie 2007, s-a restituit dovada de comunicare de la Consiliul Local Sector 5. La data de 19 februarie 2007, sentința penală a rămas definitivă prin nerecurare, s-au emis formele de executare, respectiv MEPI nr. 106/2007. La data de 28 noiembrie 2007, Poliția Sector 5 a comunicat cu adresa nr. 3664 din 12 martie 2007 că a fost pus în urmărire internațională. La data de 7 octombrie 2008, D.G.P.M.B. cu adresa nr. 229106 din 2 octombrie 2008, a comunicat că mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare, inculpatul a fost încarcerat la Arestul D.G.P.M.B.

la 1 octombrie 2008. La data de 14 noiembrie 2008, Penitenciarul Rahova cu adresa nr. 287874 din 12 noiembrie 2008 a comunicat că inculpatul a început pedeapsa la data de 1 octombrie 2008, aceasta urmând să expire la 30 septembrie 2019. În raport de exigențele art. 365 C. proc. pen., instanța a apreciat că inculpatul B.D. (care a lipsit de la toate termenele de judecată, de la pronunțare, declarând apel mai târziu de 10 zile de la începerea executării) nu a declarat apel peste termen, motiv pentru care a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta. Cu privire la apelul inculpatului S.M., aceeași instanță 1-a apreciat ca fiind formulat peste termen, analizându-l ca atare și constatând că vinovăția inculpatului este dovedită, iar pedeapsa este just individualizată.

Prin decizia penală nr. 116 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul B.D. împotriva sentinței penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a II-a penală. De asemenea, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M., peste termen. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații S.M. și B.D., solicitând admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Verificând decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la inculpatul B.D., prin sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Hotărârea astfel pronunțată a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2007, atât la domiciliul inculpatului, respectiv la adresa din București, cât și la Consiliul Local Sector 5, ulterior fiind restituite dovezile de comunicare. Sentința penală sus-menționată a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 19 februarie 2007, fiind emis MEPI nr. 106/2007.

La 28 noiembrie 2007 inculpatul B.D. a fost pus în urmărire internațională, inculpatul fiind încarcerat în Arestul D.G.P.M.B. la 1 octombrie 2008, când s-a pus în executare mandatul de arestare preventivă. Inculpatul a declarat apel la 24 noiembrie 2008. În consecință, în raport de data începerii executării pedepsei (1 octombrie 2008) și data introducerii apelului (24 noiembrie 2008), Înalta Curte constată că inculpatul a folosit calea de atac a apelului în afara termenului de 10 zile de la începerea executării pedepsei. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta, situație față de care soluția, care se impune nu poate fi decât aceea de respingere a recursului declarat de acest inculpat, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.M., motivul de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. este contrazis de considerentele deciziei atacate unde începând cu pagina 7 alin. (3) este analizată situația acestui inculpat, fiind expuse mijloacele de probă care au format convingerea instanței privind vinovăția acestuia. Prin motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., invocat de apărare, se critică modul de administrare și de interpretare a probelor de către instanță, apreciindu-se că adevărul a fost denaturat. În considerentele deciziei atacate probele sunt analizate, însă, pe larg, nefiind necesară reluarea lor acum, rezultând cu certitudine vinovăția inculpatului.

Susținerile apărării cum ar fi, de exemplu, că începând din 2004 inculpatul s-a stabilit în Spania și nu a mai ținut legătura cu niciuna din părțile implicate în „transportul de cosmetice" nu reprezintă decât încercări puerile de a se sustrage răspunderii penale pentru fapta sa. Prin cele de-al treilea motiv de recurs invocat și care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea deoarece lipsește intenția sub aspectul laturii subiective a infracțiunii și nu a cunoscut că, odată cu pachetul cu cosmetice, urma să transporte și un pachet care conținea droguri, despre care a aflat ulterior. Inculpatul recurent apreciază, în apărarea sa, că probele de vinovăție nu sunt certe, sigure, complete și există îndoială cu privire la vinovăția sa, apreciate că atrag aplicarea principiului in dubio pro reo . Înalta Curte constată, însă, că probele administrate în cauză au dovedit că fapta inculpatului S.M.

de a transporta heroină, în cursul anului 2003, din Dubai în Olanda, împreună cu inculpatul B.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen. Vinovăția inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile coinculpaților N.S.M. și M., B.I. (din 3 decembrie 2004 și 29 martie 2006), procesele-verbale cu privire la intrările și ieșirile din țară ale inculpaților B.D. și S.M., procesul-verbal de recunoaștere de către coinculpații N., S.M. și M., de pe planșe foto, a inculpaților B.D. și S.M. și altele. Rezultă, așadar, că sunt suficiente probe administrate în cauză care au format convingerea instanței cu privire la vinovăția inculpatului S.M., aspect care conduce la respingerea cererii acestuia de achitare.

Cu privire la solicitarea de constatare a încetării de drept a stării de arest preventiv a inculpatului S.M., Înalta Curte constată că nu se impune a fi primită deoarece situația reținută prin hotărârea primei instanțe nu s-a modificat, apelul inculpatului fiind respins. Un alt aspect criticat prin motivele de recurs se referă la conexare dosarului nr. 7789/2/2008 la dosarul nr. 7555/2/2008. Acest aspect a fost, însă, soluționat corect de instanță la data de 19 februarie 2009, când, constatându-se îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus conexarea dosarelor sus-menționate în interesul unei mai bune judecăți. De altfel, conform art. 37 C. proc. pen., cauzele se pot conexa oricând, chiar și după casare cu trimiterea, cu condiția să fie în același stadiu procesual, condiție îndeplinită în cauză.

Un ultim motiv de recurs formulat de inculpatul S.M. vizează o nouă individualizare a pedepsei în sensul reducerii acesteia. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În speța de față, instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.

A proceda în sensul reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul S.M., ar însemna ca pedeapsa să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce, evident, nu este în spiritul legii. Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D. și S.M., conform dispozitivului. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpati la plata cheltuielilor judiciare către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D. și S.M. împotriva deciziei penale nr. 116 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iulie 2009. R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE

CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIA PENALĂ

Decizia nr. 2685/2009 Dosar nr. 7555/2/2008 Ședința din Camera de Consiliu de la 27 iulie 2009 Constatând că în minuta deciziei nr. 2685 din 22 iulie 2009, pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7555/2/2008, s-a strecurat o eroare materială evidentă, constând în aceea că s-a omis menționarea obligării inculpatului B.D. la plata cheltuielilor judiciare, acesta beneficiind de apărător desemnat din oficiu, iar recursul său fiind respins, ca nefondat, situație în care sunt incidente de drept aspectele privind plata cheltuielilor judiciare către stat [art. 192 alin. (2) și art. 196 C. proc. pen.]. În baza art. 195 C. proc.

pen., DISPUNE Îndreptarea erorii materiale evidente strecurată în minuta deciziei nr. 2685 pronunțată de Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7555/2/2008, la data de 22 iulie 2009, în sensul că în cuprinsul minutei sus-menționate se va introduce următorul alineat: „Obligă recurentul inculpat B.D. la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești". Prezenta încheiere face parte integrantă din minuta a cărei îndreptare de eroare s-a dispus. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iulie 2009.