ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2685/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2685/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 90
din 25 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat,
printre alții, pe inculpații B.D. și S.M.
În baza art. 2 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4, art. 41 alin. (2) C. pen. a
condamnat pe inculpatul B.D. la pedeapsa de 11 ani închisoare;
În baza art. 71
C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă
accesorie.
În baza art. 65 C.
pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani, în condițiile art. 66 C. pen.
În baza art. 350 C.
proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.
În baza art. 2 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de
10 ani închisoare.
În baza art. 71
C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei, ca pedeapsă
accesorie.
În baza art. 65
C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a)
teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 4 ani, în condițiile art. 66 C. pen.
În baza art. 350
C. proc. pen. a dispus arestarea inculpatului.
În baza art.
118 lit. d) raportat la art. 17 din Legea nr. 143/200 a dispus confiscarea
specială după cum urmează:
De la inculpatul S.M.
contravaloarea a 1000 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro (bani pentru
biletul de avion și călătorie București - Dubai, dus-întors) și contravaloarea
a 50 capsule cu heroină a 10 grame fiecare.
De la
inculpatul B.D. contravaloarea a 1500 dolari SUA, contravaloarea a 1000 Euro
(bani pentru bilet și călătorie București - Dubai, dus-întors) și
contravaloarea a 65 capsule cu heroină a 10 grame fiecare; contravaloarea a 500
dolari SUA și a unui bilet de avion dus-întors București-Caracas (Venezuela);
contravaloarea a 1500 Euro, contravaloarea a 1000 Euro (biletele de avion
dus-întors București - Lahore, Pakistan și pentru călătorie), contravaloarea a
65 capsule a 8 grame fiecare cu heroină.
În esență,
prima instanța a reținut că inculpații se fac vinovați de săvârșirea
infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, în sensul că
împreună au transportat în mai multe rânduri heroină din Dubai în Olanda, în
anul 2003, de asemenea,
inculpatul S.M. a transportat de mai multe
ori heroină din țările Americii de Sud în Olanda, pentru sume de bani.
În data de 25
februarie 2008, S.M. prin apărător, a trimis prin poștă, cererea de apel peste
termen, ca și cale ordinară de atac, împotriva sentinței penale de condamnare,
pe care a considerat-o nelegală și netemeinică.
Analizându-se
cu prioritate legalitatea învestirii instanței de apel, s-a constatat
următoarele:
Condamnatul S.M.
a lipsit atât de la judecata în fond cât și de la pronunțare, aflându-se în
Spania.
Emițându-se
mandatul de executare a pedepsei nr. 107 din 20 martie 2007 de către Tribunalul
București, secția a II-a penală, condamnatul S.M. a fost dat în urmărire
internațională.
Așa cum
singur a susținut cu ocazia punerii în discuție a tardivității apelului,
condamnatul a fost arestat în vederea extrădării în data de 13 decembrie 2007.
Potrivit
dispozițiilor art. 364 C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului
prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanța de apel
constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare,
iar cererea a fost făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării
pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internațională în materie penală transpune pe plan
național, prevederile din instrumentele internaționale la care România a
aderat. Astfel, atât din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, cât și în
art. 12 din Convenția europeană de extrădare se prevede obligativitatea
atașării la cererea de extrădare a originalului sau copiei autentice a
hotărârii de condamnare definitivă, mandatului de executare a pedepsei
închisorii. De asemenea, este obligatorie o expunere a faptelor pentru care se
cere extrădarea și o copie a dispozițiilor legale interne aplicabile.
Toate acestea
sunt necesare, printre altele, pentru ca statul solicitat, cu ocazia arestării
persoanei vizate în vederea extrădării, să-i aducă la cunoștință actele
respective și faptele pentru care este căutat de către statul de origine.
În cazul dat,
Spania nu face excepție de la Convenția europeană de extrădare, aducând la
îndeplinire dispozițiile acesteia cu ocazia arestării condamnatului, la data de
13 decembrie 2007.
În raport de
aceste împrejurări, instanța de apel în prim judecată, a considerat că din acel
moment curgea termenul legal de 10 zile pentru exercitarea căii ordinare de
atac a apelului, mai ales că și prevenția în vederea extrădării se scade din
durata pedepsei aplicate și, ca atare, nu sunt întrunite cerințele impuse de art.
264 C. proc. pen.
Astfel, prin
decizia penală nr. 167 din 3 iulie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a
penală, a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de
inculpatul S.M. împotriva sentinței penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007
pronunțată Tribunalul București, secția a II-a penală.
S-a respins
apelul ca tardiv formulat împotriva sentinței penale apelate.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.M., solicitând a se da relevanță
împrejurării că apelul său peste termen întrunește exigențele art. 364 C. proc.
pen.
Prin decizia penală
nr. 3198 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis
recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 167 din 3
iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a casat decizia
penală recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța supremă a
argumentat că „hotărârea este neclară, sub aspectul obiectului judecății",
câtă vreme apelul s-a respins ca tardiv, deși în cauză se formulase apel peste
termen.
Mai mult, instanța de
apel a ignorat finalitățile diferite avute de cele două instituții, respectiv
cea a extrădării și cea a repunerii în termenul de apel.
Dosarul a fost
înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, cu nr. 7789/2/2008
cu termen de judecată la 16 decembrie 2008.
La termenul de
judecată din 16 decembrie 2008 inculpatul S.M. a fost audiat, declarația sa
fiind adăugată la dosar, încuviințându-se, totodată proba testimonială.
Prin încheierea de
ședință din 19 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 7555/2/2008 al Curții
de Apel București, secția a
II-a
penală (filele 47, 48) s-a dispus conexarea
dosarului nr. 7789/2/2008, având ca obiect apelul declarat de inculpatul S.M.
împotriva aceleiași sentințe la cel cu nr. 7555/2/2008, format ca urmare a căii
de atac, declarate de inculpatul B.D.
Totodată,
coinculpatul B.D. a atacat și el hotărârea Tribunalului București în 14
noiembrie 2008.
Analizând
actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea situație de fapt:
Așa cum
rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei (filele 22, 23 și 7 din
dosarul nr. 7555/2/2008 al Curții de Apel București, secția a II-a penală),
prin sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul
București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 16380/3/2006, inculpatul B.D. a
fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
La data de 26
ianuarie 2007, s-au efectuat comunicări la domiciliul inculpatului, București, sector
5 și la Consiliul Local Sector 5, iar la data de 5 februarie 2007, s-a restituit
dovada de comunicare de la domiciliul și la data de 1 februarie 2007, s-a
restituit dovada de comunicare de la Consiliul Local Sector 5.
La data de 19
februarie 2007, sentința penală a rămas definitivă prin nerecurare, s-au emis
formele de executare, respectiv MEPI nr. 106/2007.
La data de 28
noiembrie 2007, Poliția Sector 5 a comunicat cu adresa nr. 3664 din 12 martie 2007
că a fost pus în urmărire internațională.
La data de 7
octombrie 2008, D.G.P.M.B. cu adresa nr. 229106 din 2 octombrie 2008, a
comunicat că mandatul de arestare preventivă a fost pus în executare,
inculpatul a fost încarcerat la Arestul D.G.P.M.B. la 1 octombrie 2008.
La data de 14
noiembrie 2008, Penitenciarul Rahova cu adresa nr. 287874 din 12 noiembrie 2008
a comunicat că inculpatul a început pedeapsa la data de 1 octombrie 2008,
aceasta urmând să expire la 30 septembrie 2019.
În raport de
exigențele art. 365 C. proc. pen., instanța a apreciat că inculpatul B.D. (care
a lipsit de la toate termenele de judecată, de la pronunțare, declarând apel
mai târziu de 10 zile de la începerea executării) nu a declarat apel peste
termen, motiv pentru care a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta.
Cu privire la apelul
inculpatului S.M., aceeași instanță 1-a apreciat ca fiind formulat peste
termen, analizându-l ca atare și constatând că vinovăția inculpatului este
dovedită, iar pedeapsa este just individualizată.
Prin decizia penală
nr. 116 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și
pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca tardiv, apelul declarat de
inculpatul B.D. împotriva sentinței penale nr. 90 din 25 ianuarie 2007 a
Tribunalului București, secția a II-a penală.
De asemenea,
a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.M., peste termen.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs inculpații S.M. și B.D., solicitând
admiterea recursurilor astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.
Verificând
decizia penală atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât și din
oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Înalta Curte
constată următoarele:
Cu privire la
inculpatul B.D., prin sentința penală nr. 90 din 25 ianuarie 2007, pronunțată
de Tribunalul București, secția a II-a penală, acesta a fost condamnat la pedeapsa
de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000.
Hotărârea
astfel pronunțată a fost comunicată la data de 26 ianuarie 2007, atât la
domiciliul inculpatului, respectiv la adresa din București, cât și la Consiliul
Local Sector 5, ulterior fiind restituite dovezile de comunicare.
Sentința penală
sus-menționată a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 19 februarie
2007, fiind emis MEPI nr. 106/2007.
La 28
noiembrie 2007 inculpatul B.D. a fost pus în urmărire internațională,
inculpatul fiind încarcerat în Arestul D.G.P.M.B. la 1 octombrie 2008, când s-a
pus în executare mandatul de arestare preventivă.
Inculpatul a declarat apel la 24 noiembrie
2008.
În
consecință, în raport de data începerii executării pedepsei (1 octombrie 2008)
și data introducerii apelului (24 noiembrie 2008), Înalta Curte constată că
inculpatul a folosit calea de atac a apelului în afara termenului de 10 zile de
la începerea executării pedepsei.
Prin urmare,
în mod corect instanța de apel a respins, ca tardiv, apelul declarat de acesta,
situație față de care soluția, care se impune nu poate fi decât aceea de
respingere a recursului declarat de acest inculpat, ca nefondat.
Cu privire la
recursul declarat de inculpatul S.M., motivul de recurs circumscris cazului de casare
prevăzut de
art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen.
este contrazis de considerentele deciziei atacate unde începând cu pagina 7
alin. (3) este analizată situația acestui inculpat, fiind expuse mijloacele de
probă care au format convingerea instanței privind vinovăția acestuia.
Prin motivul
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 10 C. proc. pen., invocat de
apărare, se critică modul de administrare și de interpretare a probelor de
către instanță, apreciindu-se că adevărul a fost denaturat.
În
considerentele deciziei atacate probele sunt analizate, însă, pe larg, nefiind
necesară reluarea lor acum, rezultând cu certitudine vinovăția inculpatului.
Susținerile
apărării cum ar fi, de exemplu, că începând din 2004 inculpatul s-a stabilit în
Spania și nu a mai ținut legătura cu niciuna din părțile implicate în
„transportul de cosmetice" nu reprezintă decât încercări puerile de a se
sustrage răspunderii penale pentru fapta sa.
Prin cele
de-al treilea motiv de recurs invocat și care se circumscrie cazului de casare
prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen. se solicită achitarea
deoarece lipsește intenția sub aspectul laturii subiective a infracțiunii și nu
a cunoscut că, odată cu pachetul cu cosmetice, urma să transporte și un pachet
care conținea droguri, despre care a aflat ulterior.
Inculpatul
recurent apreciază, în apărarea sa, că probele de vinovăție nu sunt certe,
sigure, complete și există îndoială cu privire la vinovăția sa, apreciate că
atrag aplicarea principiului
in dubio pro reo
.
Înalta Curte
constată, însă, că probele administrate în cauză au dovedit că fapta
inculpatului S.M. de a transporta heroină, în cursul anului 2003, din Dubai în
Olanda, împreună cu inculpatul B.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2)
din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 4 C. pen.
Vinovăția
inculpatului a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarațiile
coinculpaților N.S.M. și M., B.I. (din 3 decembrie 2004 și 29 martie 2006),
procesele-verbale cu privire la intrările și ieșirile din țară ale inculpaților
B.D. și S.M., procesul-verbal de recunoaștere de către coinculpații N., S.M. și
M., de pe planșe foto, a inculpaților B.D. și S.M. și altele.
Rezultă, așadar, că
sunt suficiente probe administrate în cauză care au format convingerea
instanței cu privire la vinovăția inculpatului S.M., aspect care conduce la
respingerea cererii acestuia de achitare.
Cu privire la
solicitarea de constatare a încetării de drept a stării de arest preventiv a
inculpatului S.M., Înalta Curte constată că nu se impune a fi primită deoarece
situația reținută prin hotărârea primei instanțe nu s-a modificat, apelul
inculpatului fiind respins.
Un alt aspect
criticat prin motivele de recurs se referă la conexare dosarului nr. 7789/2/2008
la dosarul
nr. 7555/2/2008.
Acest aspect
a fost, însă, soluționat corect de instanță la data de 19 februarie 2009, când,
constatându-se îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc.
pen., s-a dispus conexarea dosarelor sus-menționate în interesul unei mai bune
judecăți.
De altfel, conform
art. 37 C. proc. pen., cauzele se pot conexa oricând, chiar și după casare cu
trimiterea, cu condiția să fie în același stadiu procesual, condiție
îndeplinită în cauză.
Un ultim motiv de
recurs formulat de inculpatul S.M. vizează o nouă individualizare a pedepsei în
sensul reducerii acesteia.
Potrivit art.
72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile
părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,
de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și
de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă
parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un
mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de
noi infracțiuni.
În speța de
față, instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate
inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca
modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.
A proceda în sensul
reducerii pedepsei, așa cum a solicitat inculpatul S.M., ar însemna ca pedeapsa
să nu-și mai atingă finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., ceea ce, evident,
nu este în spiritul legii.
Față de toate aceste
considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit.
b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate
de inculpații B.D. și S.M., conform dispozitivului.
În baza
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții
inculpati la plata cheltuielilor judiciare către stat,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D. și S.M. împotriva
deciziei penale nr. 116 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția
a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul
inculpat S.M. la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu
până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 22 iulie 2009.
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE
CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA PENALĂ
Decizia nr. 2685/2009
Dosar nr.
7555/2/2008
Ședința din Camera
de Consiliu de la 27 iulie 2009
Constatând că în minuta
deciziei nr. 2685 din 22 iulie 2009, pronunțată de Secția Penală a Înaltei
Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7555/2/2008, s-a strecurat o eroare
materială evidentă, constând în aceea că s-a omis menționarea obligării
inculpatului B.D. la plata cheltuielilor judiciare, acesta beneficiind de
apărător desemnat din oficiu, iar recursul său fiind respins, ca nefondat,
situație în care sunt incidente de drept aspectele privind plata cheltuielilor
judiciare către stat [art. 192 alin. (2) și art. 196 C. proc. pen.].
În baza art. 195 C. proc.
pen.,
DISPUNE
Îndreptarea erorii materiale
evidente strecurată în minuta deciziei nr. 2685 pronunțată de Secția Penală a
Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7555/2/2008, la data de 22
iulie 2009, în sensul că în cuprinsul minutei sus-menționate se va introduce
următorul alineat: „Obligă recurentul inculpat B.D. la plata sumei de 600 lei
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând
onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești".
Prezenta încheiere face parte
integrantă din minuta a cărei îndreptare de eroare s-a dispus.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 iulie 2009.