ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3995/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 iulie 2007, reclamanții B.V.A., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuări plății efective. Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1039 din 2 aprilie 2008, a admis acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu indicele de inflație, la data plății; a admis cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin O.U.G. nr. 118/2005 a fost suspendată pentru anul 2005, aplicarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind acordarea sporului de fidelitate. S-a reținut, de asemenea, că măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului nu și existența acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează doar prin abrogare. Referitor la cererea de chemare în garanție s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ. și ale H.G. nr. 208/2005. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 386/2007 și cele ale Legii nr. 500/2002, reținând în mod greșit că sunt incidente prevederile H.G. nr. 208/2005 care a fost abrogată. S-a mai arătat că responsabilitatea Ministerului Economiei și Finanțelor se limitează la faza de proiect bugetar și că obligația de plată a drepturilor salariale revine Ministerului Internelor și Reformei Administrative în calitate de angajator și ordonator principal de credite. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Potrivit art. 60-61 C. proc.

civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau despăgubire cererea urmând să fie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Aceste dispoziții legale au fost aplicate greșit de instanța de fond, care a admis cererea de chemare în garanție formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, deși nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister față de intimații-reclamanți sau față de intimatul-pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Dispozițiile legale invocate în cererea de chemare în garanție, nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent și nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă și celelalte părți în litigiu, astfel încât greșit instanța de fond a admis cererea.

Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister, ordonator principal de credite, nici obligarea sa să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești cuvenite în speță reclamanților-angajați în cadrul altui minister, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamanți și pârâți. De altfel, Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu neagă calitatea sa de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice aflate în subordinea lor.

Așa fiind, este lipsit de relevanță faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1039 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2008.