ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3995/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 5 iulie

2007, reclamanții B.V.A., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al

Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, plata

sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu

indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuări

plății efective.

Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului

Economiei și Finanțelor.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1039 din 2 aprilie

2008, a admis acțiunea, a obligat pârâții să plătească reclamanților sporul de

fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu indicele de inflație, la data

plății; a admis cererea de chemare în garanție.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a

reținut că prin O.U.G. nr. 118/2005 a fost suspendată pentru anul 2005,

aplicarea dispozițiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind acordarea sporului

de fidelitate.

S-a reținut, de asemenea, că măsura

suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul

dreptului nu și existența acestuia întrucât un drept prevăzut de lege încetează

doar prin abrogare.

Referitor la cererea de chemare în

garanție s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 60 C. proc. civ. și

ale H.G. nr. 208/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, invocând excepția

lipsei calității procesuale pasive.

Recurentul a susținut că instanța de fond

nu a avut în vedere prevederile H.G. nr. 386/2007 și cele ale Legii nr.

500/2002, reținând în mod greșit că sunt incidente prevederile H.G. nr. 208/2005

care a fost abrogată.

S-a mai arătat că responsabilitatea

Ministerului Economiei și Finanțelor se limitează la faza de proiect bugetar și

că obligația de plată a drepturilor salariale revine Ministerului Internelor și

Reformei Administrative în calitate de angajator și ordonator principal de

credite.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de motivele de recurs invocate și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 60-61 C. proc. civ., partea

poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte

în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau despăgubire

cererea urmând să fie făcută în condițiile de formă pentru cererea de chemare în

judecată.

Aceste dispoziții legale au fost aplicate

greșit de instanța de fond, care a admis cererea de chemare în garanție

formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, deși nu există un

temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister

față de intimații-reclamanți sau față de intimatul-pârât Ministerul Internelor

și Reformei Administrative.

Dispozițiile legale invocate în cererea

de chemare în garanție, nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul

recurent și nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această

autoritate administrativă și celelalte părți în litigiu, astfel încât greșit

instanța de fond a admis cererea.

Atribuțiile Ministerului Economiei

și Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică

obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui

minister, ordonator principal de credite, nici obligarea sa să aloce fondurile

necesare plății drepturilor bănești cuvenite în speță reclamanților-angajați în

cadrul altui minister, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamanți

și pârâți.

De altfel, Ministerul Internelor și

Reformei Administrative nu neagă calitatea sa de ordonator principal de

credite, iar în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice, ordonatorii principali de credite sunt cei care

repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru

bugetele instituțiilor publice aflate în subordinea lor. Așa fiind, este lipsit

de relevanță faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul

bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor

ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată,

în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerul Economiei și

Finanțelor formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1039 din 2 aprilie 2008

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că

respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor,

formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

noiembrie 2008.