ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1263/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 mai 2007, reclamanții G.V., G.C.N., I.M., L.C., P.C.M., R.Z.V. au solicitat, în contradictoiu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, I.G.P.R., I.G.P.F., I.G.P.R. și D.G.P. a Municipiului București, plata primelor de concediu cuvenite pentru anii 2004-2006 și plata sporului de fidelitate pentru anul 2005, ambele actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2055 din 10 septembrie 2007 a admis acțiunea, a obligat pârâții la plata către reclamanți a drepturilor bănești constând în prima de concediu 2004-2006, precum și sporul de fidelitate pe anul 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă; a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de Ministerului Internelor și Reformei Administrative, precum și excepțiile invocate de chematul în garanție. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cererea reclamanților privind acordarea drepturilor menționate în acțiune este întemeiată întrucât suspendarea exercițiului drepturilor legale nu echivalează cu însăși înlăturarea acestora.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție s-a reținut că nu sunt întrunite cerințele art. 60 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I.G.P.F., susținând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală. Recurentul a arătat că textul de lege prin care se suspendă acordarea primei de concediu are caracter temporar, legiuitorul fiind îndreptățit să acorde acest drept salarial suplimentar, să-l modifice ori să înceteze acordarea acestuia, precum și să stabilească perioada în care îl acordă. S-a mai susținut că instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului și nici nu poate intra în sfera de soluționare a Curții Constituționale. În legătură cu sporul de fidelitate, recurentul a susținut, de asemenea, că acest drept este prevăzut de art. 6 din O.G.

nr. 38/2003, prevedere a cărei aplicare a fost suspendată prin art. 2 din O.U.G. nr. 118/2004, situație în care nu au fost stabilite sume în acest scop. În consecință, a susținut recurentul că instituirea în sarcina sa a obligației de plată a drepturilor pretinse de reclamanți s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale legii bugetare amintite. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. În conformitate cu art. 37 alin. (1) teza I din O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Ulterior, aplicarea acestei prevederi legale a fost suspendată prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004 până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005 până la 31 decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006 până la 31 decembrie 2006. Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se reține că dreptul polițiștilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 și-a produs efectele începând cu data menționată, suspendarea exercițiului acestui drept neechivalând cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care prevede acest drept.

De altfel, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate. Așa fiind, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. În ceea ce privește sporul de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, se reține, de asemenea, că suspendarea acestor prevederi legale, prin art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 118/2004, pentru anul 2005, nu echivalează cu însăși înlăturarea dreptului. Ca urmare nu se poate considera că drepturile bănești constând în prima de concediu cât și sporul de fidelitate nu au existat în perioada pentru care exercițiul acestora a fost suspendat.

Astfel, s-ar ajunge la situația cu un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că prevederile O.G. nr. 38/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 353/2003, au fost numai suspendate, amânate, prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite. Față de cele ce preced, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 2055 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2008.