ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2007, reclamantul M.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (a cărei calitate procesuală a fost preluată de Ministerul Turismului, în temeiul O.U.G. nr. 221/2008), obligarea pârâtului la confirmarea punctajului comunicat pentru proba de interviu, cu adresa nr. 590 din 26 iunie 2007, respectiv 70 de puncte și, în consecință, declararea sa ca admis și numirea sa pe postul rămas liber pentru care a candidat sau reevaluarea punctajului comunicat inițial pentru proba de interviu în baza probelor anexate și conform contestației formulate, declararea sa ca admis și numirea pe postul rămas liber pentru care a candidat.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că în perioada 18-21 iunie 2007 a participat la concursul organizat de pârât pentru ocuparea mai multor posturi vacante în cadrul Birourilor de promovare și informare turistică în străinătate și a obținut: nota 8,5 la proba eliminatorie la limba străină, nota 9,1 la proba scrisă și nota 5,5 la interviu, fiind declarat respins pentru întregul răspuns. A mai susținut că, fără temei, a fost depunctat sever la interviu, la criteriul corectitudinea și fluența exprimării libere în limba română, deși a solicitat unui organism cu competențe lingvistice testarea la mai multe criterii de utilizare a limbii române și a obținut punctajul maxim posibil. S-a mai menționat că a formulat contestație la autoritatea pârâtă, la care nu a primit niciun fel de răspuns.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1859 din 18 iunie 2008, a respins excepția prematurității cererii, invocată de pârât precum și acțiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu criteriile stabilite prin programa de concurs și necontestate de reclamant în procedura prealabilă și în acțiune, criterii care nu pot forma obiectul controlului de legalitate și temeinicie, obținerea unui certificat de atestare a nivelului cunoștințelor reclamantului , ulterior concursului, neavând relevanță asupra temeiniciei aprecierilor comisiei de concurs. Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.M.M., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii ala cum a fost formulată.

A fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, criticându-se toate premisele care au stat la baza soluției de respingere a cererii reclamantului-recurent, respectiv: 1. Comisia de examinare poate stabili orice criteriu de selecție, premisă apreciată ca fiind periculoasă, întrucât criteriile ar trebui să urmărească interesele de eficiență și performanță ale instituției publice și să aibă legătură cu fișa/atribuțiile postului scos la concurs. Concret, în cazul său, susține recurentul, postul pentru care a candidat se referă la activități de promovare și informare externă în care contactul, exersarea capacităților de fluență și corectitudinea exprimării trebuie să vizeze o limbă străină și nu limba română.

2. Argumentarea privind dreptul exclusiv de apreciere al comisiei de examinare poate încuraja un context discreționar, incontrolabil din afara comisiei, în cadrul concursurilor pentru funcțiile publice. Prestația recurentului a fost evaluată de o comisie și într-un minister fără competențe directe și recunoscute în evaluări lingvistice, astfel că se impune să fie avută în vedere evaluarea făcută de o instituție cu astfel de competențe legal recunoscute, care ține de Ministerul Învățământului, respectiv Universitatea București. 3. Reclamantul nu a contestat criteriile de concurs, întrucât nu au fost publicate în anunțul de concurs, astfel că acest argument a fost reținut în mod greșit pentru adoptarea soluției contestate și absolvirea comisiei/instituției organizatoare de orice culpă pentru neîndeplinirea corectă și completă a formalităților de anunțare a concursului.

4. Contestarea absenței criteriilor înainte și nu după concurs constituie, de asemene, o premisă greșită, întrucât, pe de o parte, implică asumarea riscului evident de a displace comisiei care poate penaliza îndrăzneala unui candidat, uzând tocmai de dreptul exclusiv de apreciere, iar, pe de altă parte, un criteriu anunțat poate suna perfect inițial, dar poate fi utilizat sau punctat incorect, ceea ce se vede doar după concurs. Analizând actele dosarului, motivul de nelegalitate invocat de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța este abilitată să examineze atât conformitatea cu legea a actului administrativ contestat, cât și existența unei vătămări produse reclamantului într-un interes legitim, în lipsa căruia sancțiunea anulării actului nu poate fi aplicată. În speță, reclamantul a participat la concursul organizat de pârât în perioada 18-21 iunie 2007 pentru ocuparea mai multor posturi vacante în cadrul birourilor de promovare și informare turistică în străinătate, susținând două probe scrise și un interviu, în urma căruia a fost declarat respins, întrucât nu a obținut la fiecare probă cel puțin nota 7, condiție impusă de art. 7 din anexa 12 la H.G.

nr. 281/1993, act normativ în temeiul căruia s-a dispus organizarea respectivului concurs.

În concret, reclamantul nu a obținut punctajul care să-i permită promovarea probei interviului, în urma soluționării contestației sale acordându-i-se numai 65 puncte, ceea ce reprezintă nota 6,5, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de Comisia de soluționare a contestațiilor (fila 37). Sesizând instanța de contencios administrativ, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la reevaluarea punctajului comunicat inițial pentru proba de interviu, declararea sa ca admis și numirea pe postul rămas liber pentru care a candidat, iar criticile aduse hotărârii atacate prin cererea de recurs sunt circumscrise acelorași aspecte, în opinia acestuia modalitatea de evaluare a performanțelor sale la această probă putând forma obiectul unei examinări din partea instanței, pentru a nu se încuraja anumite practici discreționare în cadrul concursurilor pentru ocuparea unor funcții publice.

Or, sub acest aspect, instanța supremă s-a pronunțat în mod constant și în consens cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că, în exercitarea controlului de legalitate a unui act administrativ emis în procedura de organizare și desfășurare a unui concurs pentru ocuparea funcțiilor publice, instanța de judecată nu este abilitată să examineze, în concret, modalitatea de acordare a punctajului, aceasta constituind atributul exclusiv al comisiei de examinare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru exercitarea unei profesii, deci implicit a atribuțiilor specifice unei anumite funcții publice, se apropie de un examen școlar sau universitar, îndepărtându-se, astfel, atât de competența normală a unui judecător, învestit, de regulă, cu soluționarea unui diferend, cât și de la garanțiile instituite de art. 6 § 1 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice litigiilor ce ar putea apărea în această materie.

În consecință, cum în speță nu au fost invocate iregularități de ordin procedural în organizarea și desfășurarea evaluării în discuție, iar actele dosarului atestă cu certitudine faptul că la una dintre probele de concurs reclamantul-recurent nu a obținut punctajul necesar pentru a fi declarat admis, astfel încât o eventuală depășire a limitelor legalității prin puterea discreționară a autorității organizatoare sau a comisiei de concurs nu putea fi reținută, prima instanță a concluzionat în mod corect că acestuia nu i s-a produs vreo vătămare a drepturilor sau intereselor sale legitime, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.‚ va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1859 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.