ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1442/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 octombrie 2007, reclamantul M.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale (a

cărei calitate procesuală a fost preluată de Ministerul Turismului, în temeiul

O.U.G. nr. 221/2008), obligarea pârâtului la confirmarea punctajului comunicat

pentru proba de interviu, cu adresa nr. 590 din 26 iunie 2007, respectiv 70 de

puncte și, în consecință, declararea sa ca admis și numirea sa pe postul rămas

liber pentru care a candidat sau reevaluarea punctajului comunicat inițial

pentru proba de interviu în baza probelor anexate și conform contestației

formulate, declararea sa ca admis și numirea pe postul rămas liber pentru care

a candidat.

În motivarea cererii sale, reclamantul a

arătat că în perioada 18-21 iunie 2007 a participat la concursul organizat de pârât pentru ocuparea mai multor posturi vacante în cadrul Birourilor de

promovare și informare turistică în străinătate și a obținut: nota 8,5 la proba

eliminatorie la limba străină, nota 9,1 la proba scrisă și nota 5,5 la

interviu, fiind declarat respins pentru întregul răspuns.

A mai susținut că, fără temei, a fost

depunctat sever la interviu, la criteriul corectitudinea și fluența exprimării libere

în limba română, deși a solicitat unui organism cu competențe lingvistice

testarea la mai multe criterii de utilizare a limbii române și a obținut punctajul

maxim posibil.

S-a mai menționat că a formulat

contestație la autoritatea pârâtă, la care nu a primit niciun fel de răspuns.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1859 din 18 iunie 2008, a respins excepția prematurității cererii, invocată de pârât precum și acțiunea formulată de

reclamant, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu criteriile stabilite prin programa de concurs și

necontestate de reclamant în procedura prealabilă și în acțiune, criterii care

nu pot forma obiectul controlului de legalitate și temeinicie, obținerea unui

certificat de atestare a nivelului cunoștințelor reclamantului , ulterior

concursului, neavând relevanță asupra temeiniciei aprecierilor comisiei de

concurs.

Împotriva sus menționatei sentințe a

declarat recurs, în termenul legal, reclamantul M.M.M., solicitând modificarea

ei în tot, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii ala cum a fost formulată.

A fost invocat motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut

că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, criticându-se toate

premisele care au stat la baza soluției de respingere a cererii

reclamantului-recurent, respectiv:

orice criteriu de selecție, premisă apreciată ca fiind periculoasă, întrucât

criteriile ar trebui să urmărească interesele de eficiență și performanță ale

instituției publice și să aibă legătură cu fișa/atribuțiile postului scos la

concurs.

Concret, în cazul său, susține recurentul,

postul pentru care a candidat se referă la activități de promovare și informare

externă în care contactul, exersarea capacităților de fluență și corectitudinea

exprimării trebuie să vizeze o limbă străină și nu limba română.

de apreciere al comisiei de examinare poate încuraja un context discreționar,

incontrolabil din afara comisiei, în cadrul concursurilor pentru funcțiile

publice.

Prestația recurentului a fost evaluată

de o comisie și într-un minister fără competențe directe și recunoscute în

evaluări lingvistice, astfel că se impune să fie avută în vedere evaluarea

făcută de o instituție cu astfel de competențe legal recunoscute, care ține de

Ministerul Învățământului, respectiv Universitatea București.

de concurs, întrucât nu au fost publicate în anunțul de concurs, astfel că

acest argument a fost reținut în mod greșit pentru adoptarea soluției

contestate și absolvirea comisiei/instituției organizatoare de orice culpă

pentru neîndeplinirea corectă și completă a formalităților de anunțare a

concursului.

înainte și nu după concurs constituie, de asemene, o premisă greșită, întrucât,

pe de o parte, implică asumarea riscului evident de a displace comisiei care

poate penaliza îndrăzneala unui candidat, uzând tocmai de dreptul exclusiv de

apreciere, iar, pe de altă parte, un criteriu anunțat poate suna perfect

inițial, dar poate fi utilizat sau punctat incorect, ceea ce se vede doar după

concurs.

Analizând actele dosarului, motivul de

nelegalitate invocat de recurent și examinând cauza sub toate aspectele,

conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Legea nr. 554/2004 reglementează, prin

art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină

jurisdicție, în cadrul căruia instanța este abilitată să examineze atât

conformitatea cu legea a actului administrativ contestat, cât și existența unei

vătămări produse reclamantului într-un interes legitim, în lipsa căruia

sancțiunea anulării actului nu poate fi aplicată.

În speță, reclamantul a participat la concursul

organizat de pârât în perioada 18-21 iunie 2007 pentru ocuparea mai multor

posturi vacante în cadrul birourilor de promovare și informare turistică în

străinătate, susținând două probe scrise și un interviu, în urma căruia a fost declarat

respins, întrucât nu a obținut la fiecare probă cel puțin nota 7, condiție

impusă de art. 7 din anexa 12 la H.G. nr. 281/1993, act normativ în temeiul

căruia s-a dispus organizarea respectivului concurs.

În concret, reclamantul nu a obținut

punctajul care să-i permită promovarea probei interviului, în urma soluționării

contestației sale acordându-i-se numai 65 puncte, ceea ce reprezintă nota 6,5,

astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit de Comisia de soluționare a

contestațiilor (fila 37).

Sesizând instanța de contencios

administrativ, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la reevaluarea

punctajului comunicat inițial pentru proba de interviu, declararea sa ca admis

și numirea pe postul rămas liber pentru care a candidat, iar criticile aduse

hotărârii atacate prin cererea de recurs sunt circumscrise acelorași aspecte,

în opinia acestuia modalitatea de evaluare a performanțelor sale la această probă

putând forma obiectul unei examinări din partea instanței, pentru a nu se

încuraja anumite practici discreționare în cadrul concursurilor pentru ocuparea

unor funcții publice.

Or, sub acest aspect, instanța supremă

s-a pronunțat în mod constant și în consens cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului că, în exercitarea controlului de legalitate a unui act

administrativ emis în procedura de organizare și desfășurare a unui concurs

pentru ocuparea funcțiilor publice, instanța de judecată nu este abilitată să

examineze, în concret, modalitatea de acordare a punctajului, aceasta

constituind atributul exclusiv al comisiei de examinare.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

decis, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoștințelor și a experienței

necesare pentru exercitarea unei profesii, deci implicit a atribuțiilor

specifice unei anumite funcții publice, se apropie de un examen școlar sau

universitar, îndepărtându-se, astfel, atât de competența normală a unui

judecător, învestit, de regulă, cu soluționarea unui diferend, cât și de la

garanțiile instituite de art. 6 § 1 din Convenție, care nu sunt de natură să se

aplice litigiilor ce ar putea apărea în această materie.

În consecință, cum în speță nu au fost

invocate iregularități de ordin procedural în organizarea și desfășurarea

evaluării în discuție, iar actele dosarului atestă cu certitudine faptul că la

una dintre probele de concurs reclamantul-recurent nu a obținut punctajul

necesar pentru a fi declarat admis, astfel încât o eventuală depășire a

limitelor legalității prin puterea discreționară a autorității organizatoare

sau a comisiei de concurs nu putea fi reținută, prima instanță a concluzionat în

mod corect că acestuia nu i s-a produs vreo vătămare a drepturilor sau

intereselor sale legitime, în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

554/2004, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.

Față de cele expuse, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.‚ va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de reclamantul M.M.M. împotriva sentinței civile nr. 1859 din 18 iunie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.