Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3069/2008

HOTĂRÂRE
24.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3069/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 8 ianuarie 2008, reclamanta SC L.C.O.C. SRL Păuliș, județul Arad, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 448 din 26 noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Arad, activitatea de inspecție fiscală. În motivarea cererii, petiționara a arătat că obligația de plată ce i-a fost pusă în sarcină, reprezentând accize suplimentare, T.V.A. și impozit pe profitul suplimentar, a fost stabilită fără o bază legală și în absența verificării vreunei documentații. Prin executarea unei asemenea decizii - paguba produsă ar fi deosebit de importantă având în vedere obiectul activității sale - respectiv comerțul cu amănuntul de carburanți pentru autovehicule, și care presupune permanent disponibil în cont.

Prin sentința civilă nr. 36 din 13 februarie 2008, Curtea de Apel Timișoara a admis cererea și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 448/2007 până la pronunțarea instanței de fond. S-a reținut pentru aceasta că executarea debitului ar crea greutăți financiare petentei - cuantumul său reprezentând în fapt un procent major din cifra de afaceri a acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Arad și D.G.F.P. Arad susținând în esență că instanța fondului a dispus suspendarea executării fără a verifica în ce măsură sunt îndeplinite cerințele art. 14 Legea nr. 554/2004, indisponibilizarea contului petiționarei intimate fiind lipsită de relevanță - în raport de dispozițiile legale menționate.

Totodată s-a invocat omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra excepției calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Arad. Recursurile nu sunt fondate. În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 215 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. În mod evident măsura este facultativă fiind lăsată la latitudinea instanței care are a aprecia în raport de cerințele menționate.

Astfel fiind și cum în speță, actul de control în baza căruia a fost emisă decizia de impunere a avut în vedere exclusiv documentația prezentată de furnizori cu care petenta a avut raporturi comerciale, precum și faptul că debitul stabilit în sarcina sa depășește în cuantum posibilitățile financiare, iar executarea acestuia ar pune-o în situația de a nu-și mai putea desfășura activitatea (comerț cu amănuntul de carburanți pentru autovehicule), legal și temeinic, instanța fondului a apreciat ca fiind dovedite atât cazul bine justificat cât și paguba eminentă și în consecință a dispus suspendarea executării. În ce privește lipsa calității procesuale invocate de Administrația Finanțelor Publice Arad, de reținut că prin Încheierea de ședință din 30 ianuarie 2008, s-a luat act de precizarea făcută de reclamantă care a înțeles să se judece cu Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P.

Arad.

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Arad, activitatea de inspecție fiscală, și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Arad împotriva sentinței civile nr. 36 din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în temeiul a
ÎCCJ 2008-06-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2345/2008
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 270 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara a fost respinsă acțiunea formulată de SC I.T. SRL - filiala Arad ca nefondată
ÎCCJ 2007-05-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 27 februarie 2007, reclamanta SC A.L.I.F.N. SA Arad a chemat în judecată D.G.F.P. Arad, solicitând suspendarea executări
ÎCCJ 2008-03-20
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1179/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2006, reclamanta SC A.C. SA L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Argeș să se dispună suspendar
ÎCCJ 2008-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 martie 2008, reclamanta SC I. SA Arad a chemat în judecată A.F.P. Arad, solicitând suspendarea executării deciziei d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă