ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1823/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 605 din 26 februarie 2008 a Curți de Apel București a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea

formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu Administrația Prezidențială

și Președintele României T.B., având ca obiect obligarea acestora să-l repună

în drepturi ca vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente, de la data

revocării.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea reclamantului nu este

întemeiată, întrucât acesta a fost revocat din funcție prin Decretul nr. 145

din 1 martie 2007, act administrativ unilateral care și-a produs efectele și

care nu a fost atacat conform legii contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că deși inițial

reclamantul a atacat actul administrativ arătat (Decretul nr. 145/2007) în

procedura prealabilă, după primirea răspunsului negativ de la autoritatea

pârâtă nu s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru anularea

Decretului și repunerea în drepturi.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamantul R.A., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe, invocând în drept prevederile art. 312 alin. (5)

C. proc. civ.

Criticând hotărârea atacată pentru

nelegalitate, prin cererea de recurs depusă în termenul legal, recurentul a

susținut, în esență, că aceasta a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialității

și a rolului activ al judecătorului, care guvernează procesul civil, ceea ce

atrage sancțiunea nulității față de dispozițiile art. 105 alin. (2), cu

raportare la art. 128 și art. 129 C. proc. civ., precum și cu încălcarea

dreptului său la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din C.E.D.O.

Această încălcare s-a realizat, în opinia

recurentului, prin aceea că excepția inadmisibilității acțiunii a fost pusă în

discuția părților în ședința din 26 februarie 2008, dată la care a fost prezent numai reprezentantul Președinției României, nu și apărătorul său ales,

care a ajuns în sala de judecată ulterior strigării cauzei, aducându-i-se la

cunoștință numai punerea în discuție a altei excepții, respectiv cea a lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Prezidențială, invocată în

întâmpinare, aspecte ce rezultă din preambulul hotărârii atacate.

De asemenea, susține recurentul, instanța

și-a încălcat obligațiile procedurale referitoare la lămurirea obiectului

cererii sale, în condițiile în care atât din plângerea prealabilă, cât și din cererea

de chemare în judecată rezultă cu prisosință că a criticat Decretul de revocare

din funcție, scopul urmărit fiind acela de a se cenzura de către instanță

legalitatea respectivului act administrativ.

Analizând actele dosarului, criticile

aduse inițial de recurent hotărârii atacate, prin cererea de recurs, circumscrise,

în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate

aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate dispune,

între altele, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. , respectiv atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, se poate

susține că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include

toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția

celor menționate la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale

a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Principiul rolului activ al

judecătorului, consacrat prin art. 129 C. proc. civ. și pretins încălcat în

speță, obligă într-adevăr instanța să procedeze în primul rând la calificarea

juridică a acțiunii și în funcție de această calificare să verifice condițiile

de admisibilitate a acesteia, în toate cazurile putând hotărî, însă, numai

asupra obiectului cererii deduse judecății, cu respectarea altor principii

fundamentale, între care și cel al disponibilității consacrat prin dispozițiile

alin. (6) al aceluiași text.

Rolul activ al judecătorului este

limitat, așadar, asupra celor ce formează obiectul pricinii, care este cel

stabilit prin cererea de chemare în judecată și nu prin susținerile reclamantului

în justificarea pretențiilor sale ori prin probele administrate, cum pretinde

recurentul, acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluției asupra

obiectului cererii.

Respectarea principiului rolului activ al

judecătorului nu obligă în nici un caz instanța să pună în discuția părților

necesitatea anulării unui anumit act pentru a se putea reține admisibilitatea

acțiunii, întrucât aceasta ar echivala, pe de o parte, cu o antepronunțare,

iar, pe de altă parte, ar determina un dezechilibru al egalității părților în

exercitarea drepturilor procesuale.

În consecință, avându-se în vedere și

faptul că recurentul-reclamant a beneficiat de serviciile unui avocat, iar

obiectul clar determinat prin cererea introductivă a fost reluat în aceeași

formă și prin cererea precizatoare privind chemarea în judecată a Președintelui

României, prin Administrația Prezidențială, încălcarea acestui principiu nu

poate fi reținută.

Existența fundamentală a

contradictorialității, ca element inerent dreptului la un proces echitabil

implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și

prezenta pretențiile sau apărările, inclusiv în ceea ce privește excepțiile

invocate, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj față

de adversarul său, una din modalitățile de realizare a acestui principiu

constituind-o însăși respectarea obligației de citare a părților conform

normelor procedurale.

Această exigență nu a fost nesocotită în

speță, excepția inadmisibilității fiind soluționată cu respectarea prevederilor

art. 136, art. 137 C. proc. civ. și a dreptului la apărare al părților, fiind

pusă în discuția acestora la termenul din 26 februarie 2008, cunoscut de reclamant, fiind acordat la cererea acestuia, pentru a lua cunoștință de întâmpinarea

formulată de pârât.

Faptul că apărătorul reclamantului nu a

fost prezent la dezbateri nu este de natură a justifica o altă concluzie, după

reținerea cauzei în pronunțare și în absența părții adverse nefiind legalmente

posibilă, de altfel, reluarea acesteia.

Față de cele expuse, incidența în speță a

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi

reținută.

Reglementând obiectul acțiunii în

contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că

persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim

printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la

plângerea prealabilă sau care nu a primit răspuns la termenul prevăzut la art.

2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot dau în parte a actului, repararea

pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se

poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră

vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen

sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

În raport cu aceste prevederi legale și

în condițiile în care reclamantul nu a solicitat anularea Decretului nr. 145

din 1 martie 2007 prin care s-a dispus revocarea sa, din funcție, măsură urmată

de numirea altei persoane pe funcția respectivă, ca de altfel nici un refuz

nejustificat de soluționare a unei cereri, prima instanță a reținut în mod

corect neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ

cu a cărei soluționare a fost învestită, hotărârea atacată fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie.

În considerarea dispozițiilor art. 306

alin. (1) C. proc. civ. aspectele invocate prin memoriul depus ulterior la

dosar, cu nesocotirea dispozițiilor art. 303 C. proc. civ. care instituie un

termen legal imperativ pentru motivarea recursului, nu pot fi examinate.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.A.

împotriva sentinței civile nr. 605 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.