ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 06 decembrie 2013, petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. 744/2013, având ca obiect un titlu executoriu reprezentat de o ipotecă mobiliară, ca urmare a cererii formulate de creditoarea SC B. SRL împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 665 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 13750 din 09 decembrie 2013, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, raportat la dispozițiile art. 2445 alin. (1) C. civ. și art. 181 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul creditorul. Învestită prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat încheierea civilă nr. 16027 din 20 decembrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Oradea și, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că, având în vedere calea aleasă de creditoare, respectiv executarea silită reglementată de C. proc. civ., instanța fiind sesizată de executorul judecătoresc în temeiul dispozițiilor art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea este cea de la sediul petentului. S-a mai reținut că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 2445 C. civ., câtă vreme instanța nu a fost sesizată de creditorul ipotecar în temeiul acestei dispoziții legale. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea formulată la data de 06 decembrie 2013, petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F.

a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul execuțional nr. 744/2013, având ca obiect un titlu executoriu reprezentat de o ipotecă mobiliară, ca urmare a cererii formulate de creditoarea SC B. SRL împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL. Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată – 06 decembrie 2013 -, rezultă că aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Potrivit dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.” Legea reglementează, în art. 665 alin. (1) C. proc. civ., obligația executorului judecătoresc de a solicita instanței de executare să încuviințeze executarea silită. În cauza de față, prin cererea adresată executorului judecătoresc, creditoarea a solicitat executarea silită a ipotecii mobiliare înscrise în favoarea sa la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Executorul judecătoresc, respectând dispozițiile art. 665 alin. (1) C. proc. civ., s-a adresat instanței cu solicitarea de a încuviința executarea silită, fără a preciza modalitatea în care urmează să se realizeze executarea.

Prin urmare, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la competența stabilită prin art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a se cunoaște forma de executare aleasă de creditor, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea este instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite. Cum în cauză sediul biroului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare nr. 744/2013 este în municipiul Oradea, așadar, în circumscripția Judecătoriei Oradea, rezultă că această instanță este instanța de executare competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

De asemenea, se mai reține că art. 651 C. proc. civ. este norma ce reglementează competența executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel, iar art. 651 alin. (4) C. proc. civ. arată că nerespectarea dispozițiilor art. menționat atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate. Alegerea executorului judecătoresc este anterioară începerii executării silite, aparținând creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, în temeiul art. 651 alin. (4) C. proc.

civ. Prin urmare, odată învestit un executor judecătoresc, instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul său, cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 2445 C. civ., invocate de Judecătoria Oradea, text de lege care reglementează faptul că se poate cere instanței încuviințarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat și, prin urmare, nici dispozițiile art. 181 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a noului C. civ. care prevăd competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul creditorul.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 181 1 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 întrucât, așa cum s-a menționat anterior, executorul judecătoresc s-a adresat instanței cu solicitarea de a încuviința executarea silită fără a preciza modalitatea în care urmează să se realizeze executarea, având posibilitatea, potrivit art. 2435 C. civ., ca, în caz de neexecutare, să aleagă una din modalitățile prevăzute de acest text de lege (vânzarea bunului ipotecat, însușirea bunului pentru a stinge creanța ipotecară, preluarea bunului în scop de administrare). În consecință, având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 665 alin. (1) C. proc.

civ., sediul biroului executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare nr. 744/2013 fiind în municipiul Oradea, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei având ca obiect încuviințare executare silită formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F., cu sediul în Oradea, str. F.S., județul Bihor, pentru creditoarea SC B. SRL, cu sediul procesual ales în Timișoara, str. G.C., împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL, cu sediul în S. județul Bihor, în favoarea Judecătoriei Oradea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2014.