ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 353/2014

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 06 decembrie 2013, petentul

Biroul executorului judecătoresc G.M.F. a solicitat încuviințarea executării silite

în dosarul execuțional nr. 744/2013, având ca obiect un titlu executoriu reprezentat

de o ipotecă mobiliară, ca urmare a cererii formulate de

creditoarea SC B. SRL

împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL.

În drept,

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 665 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 13750 din 09 decembrie 2013, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței

materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, raportat la dispozițiile art. 2445 alin. (1) C.

civ. și art. 181

1

alin. (1) din Legea nr. 71/2011, competența de soluționare

a cererii de încuviințare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat

este de competența judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul

creditorul.

Învestită

prin declinare, Judecătoria Timișoara a pronunțat încheierea civilă nr. 16027

din 20 decembrie 2013, prin care și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea

Judecătoriei Oradea și, constatând ivit conflictul de competență, a suspendat din

oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele

sentinței, instanța a reținut că, având în vedere calea aleasă de creditoare, respectiv

executarea silită reglementată de C. proc. civ., instanța fiind sesizată de executorul

judecătoresc în temeiul dispozițiilor art. 665 alin. (1) din C. proc. civ., instanța

competentă să soluționeze cererea este cea de la sediul petentului. S-a mai reținut

că, în cauză, nu sunt incidente prevederile art. 2445 C. civ., câtă vreme instanța

nu a fost sesizată de creditorul ipotecar în temeiul acestei dispoziții legale.

Cu privire

la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 06 decembrie 2013, petentul Biroul executorului judecătoresc

G.M.F. a solicitat încuviințarea executării silite în Dosarul execuțional nr. 744/2013,

având ca obiect un titlu executoriu reprezentat de o ipotecă mobiliară, ca urmare

a cererii formulate de

creditoarea

SC B. SRL împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL.

Mai întâi,

Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul

C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor

și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere

data formulării cererii de chemare în judecată – 06 decembrie 2013 -, rezultă că

aceste dispoziții îi sunt aplicabile cererii pendinte.

Potrivit dispozițiilor

art. 650 alin. (1) C. proc. civ. „Instanța de executare este judecătoria în circumscripția

căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel.”

Legea reglementează,

în art. 665 alin. (1) C. proc. civ., obligația executorului judecătoresc de a solicita

instanței de executare să încuviințeze executarea silită.

În cauza de

față, prin cererea adresată executorului judecătoresc, creditoarea a solicitat executarea

silită a ipotecii mobiliare înscrise în favoarea sa la Arhiva electronică de garanții

reale mobiliare. Executorul judecătoresc, respectând dispozițiile art. 665

alin. (1) C. proc. civ., s-a adresat instanței cu solicitarea de a încuviința executarea

silită, fără a preciza modalitatea în care urmează să se realizeze executarea.

Prin urmare,

dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la competența

stabilită prin art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în sensul de a se cunoaște forma

de executare aleasă de creditor, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia

se află sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea este instanța

competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite.

Cum în cauză

sediul biroului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare nr. 744/2013

este în municipiul Oradea, așadar, în circumscripția Judecătoriei Oradea, rezultă

că această instanță este instanța de executare competentă să soluționeze cererea

de încuviințare a executării silite.

De asemenea,

se mai reține că art. 651 C. proc. civ. este norma ce reglementează competența executorului

judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu

se dispune altfel, iar art. 651 alin. (4) C. proc. civ. arată că nerespectarea dispozițiilor

art. menționat atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

Alegerea executorului

judecătoresc este anterioară începerii executării silite, aparținând creditorului

care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar

nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc

nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea acestui

motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la executare propriu-zise,

în temeiul art. 651 alin. (4) C. proc. civ.

Prin urmare,

odată învestit un executor judecătoresc, instanța de executare va fi judecătoria

în a cărei circumscripție se află sediul său, cu excepția cazurilor în care legea

dispune altfel.

În cauză,

nu sunt incidente dispozițiile art. 2445 C. civ., invocate de Judecătoria Oradea,

text de lege care reglementează faptul că se poate cere instanței încuviințarea

executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat și, prin urmare,

nici dispozițiile art. 181

1

alin. (1) din Legea nr. 71/2011 privind punerea

în aplicare a noului C. civ. care prevăd competența de soluționare a cererii de

încuviințare a executării silite mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat în favoarea

judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul creditorul.

În speță,

nu sunt incidente dispozițiile art. 181

1

alin. (1) din Legea nr. 71/2011

întrucât, așa cum s-a menționat anterior, executorul judecătoresc s-a adresat instanței

cu solicitarea de a încuviința executarea silită fără a preciza modalitatea în care

urmează să se realizeze executarea, având posibilitatea, potrivit art. 2435 C.

civ., ca, în caz de neexecutare, să aleagă una din modalitățile prevăzute de acest

text de lege (vânzarea bunului ipotecat, însușirea bunului pentru a stinge creanța

ipotecară, preluarea bunului în scop de administrare).

În consecință,

având în vedere considerentele expuse, constatând că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 650 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 665 alin. (1) C. proc. civ.,

sediul biroului executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare

nr. 744/2013 fiind în municipiul Oradea, Înalta Curte stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei

având ca obiect încuviințare executare silită

formulată de petentul Biroul executorului judecătoresc G.M.F., cu sediul în Oradea,

str. F.S., județul Bihor,

pentru creditoarea SC B. SRL, cu sediul procesual ales în Timișoara, str. G.C.,

împotriva debitoarei SC I.M.E. SRL, cu sediul în S. județul Bihor, în favoarea Judecătoriei

Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie

2014.