ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4148/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 477 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secția penală, pronunțată în Dosar nr. 5522/108/2011, s-a respins în principiu cererea de revizuire formulată de condamnații C.M., R.G.I. și P.A. cu privire la sentința penală nr. 327 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, definitivă prin decizia penală nr. 22 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2011, împreună cu referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Arad, condamnații C.M., R.G.I. și P.A. au solicitat revizuirea sentinței penale nr. 327/2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr. 22/2011 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3249/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru care aceștia au fost condamnați nu a fost prevăzută de legea penală, întrucât în art. 2 pct. 2 din această lege, nu se face nici o referire la obligarea pentru practicarea cerșetoriei. Ulterior condamnării, prin Legea nr. 230/2010 s-a modificat și completat Legea nr. 678/2001, în sensul incriminării obligării la practicarea cerșetoriei, dar această lege nu produce efecte decât după publicarea sa în M. Of.

și, raportat la practica C.E.D.O., se impune achitarea condamnaților. În drept cererea de revizuire a fost motivată potrivit dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen. Prin referatele nr. 53/III/6/2011, nr. 57/III/6/2011 și nr. 55/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad a solicitat respingerea cererilor de revizuire ca fiind neîntemeiate. Procedând la examinarea admisibilității în principiu a cererilor potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., tribunalul a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 327 din 5 noiembrie 2010 a Tribunalului Arad definitivă prin decizia penală nr. 22/A din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara și prin decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au aplicat condamnaților C.M., R.G.I.

și P.A. pedepse de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în a cărei executare aceștia se află încarcerați în Penitenciarul Arad. Tribunalul, a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă din următoarele considerente. Aceasta pentru că, din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii db cale extraordinara de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită: necunoașterii, către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt, fiind supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei; printr-o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal. Împrejurarea că cei trei condamnați s-au arătat că s-au descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei respectiv apariția Legii nr. 230 din 30 noiembrie 2010, nu poate determina, admiterea cererii de revizuire, deoarece această lege a apărut înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aspect cunoscut de instanțele de control judiciar și prin textul invocat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., se cere ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi. Pe de altă parte, condamnații au fost trimiși în judecată iși condamnați; pentru infracțiune prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a). din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată, care prevăd ca și forma de exploatare îndeplinirea de servicii în mod forțat. Așa fiind, o atare cerere ele revizuire s-a apreciat că este, inadmisibilă. Împotriva sentinței penale nr. 477 din 21 noiembrie 2011 pronunțată db Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522/108/2011 din 03 noiembrie 2011 au declarat apeluri condamnații revizuenți C.M., R.G.I.

și P.A. Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent P.A. a depus la termenul din 19 martie 2012, un memoriu, prin care a solicitat achitarea și rămânerea la pedeapsa executată, arătând că el a fost un simplu șofer, nimeni nu s-a plâns de exploatare, are trei fetițe. Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent R.G.I. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea și rejudecarea, arătând că el nu a exploatat alte persoane, cerșetoria nu este formă continuată, în anul 2008 fapta nu se pedepsea de lege, unii martori nu au spus adevărul iar alții au revenit nejustificat asupra declarațiilor, nu a constrâns, influențat sau amenințat pe nimeni să dea declarație, așa-numitele părți vătămate vor să declare din nou, are patru copii minori.

Pentru motivarea apelului său, condamnatul revizuent C.M. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea și rejudecarea, arătând că are martori noi care vor să declare adevărul, că el nu a racolat sau propus altora să meargă în Finlanda, nu a luat de la nimeni nici un ban în plus față de înțelegerea de acasă, este singurul întreținător al familiei. A fost atașat dosarul de fond nr. 1433/108/2010 al Tribunalului Arad. Prin decizia penală nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au dispus, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de revizuenții C.M., R.G.I., și P.A., împotriva sentinței penale nr. 477 din 21 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522 din 01 august 2011. Pentru a se decide astfel, s-au reținut următoarele: „Verificând din oficiu sentința atacată prin prisma motivelor invocate și pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată, pentru considerentele ce urmează, că apelurile sunt nefondate. Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Art. 395 din același cod stabilește și condițiile în care pot fi dovedite cazurile de revizuire, neîntrunite în cauză.

Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Trebuie remarcat de la început că cererile de revizuire s-au întemeiat nu pe probe noi, așa cum au arătat condamnații în fața instanței de apel, ci pe susținerea că, la data săvârșirii faptelor, acestea nu erau incriminate ca infracțiuni. Împrejurarea invocată nu este nici nouă și nici necunoscută, ea constituind unul din motivele de recurs pe fondul cauzei, analizat de instanța supremă (a se vedea pagina 25 a deciziei de recurs, aflată la Dosar nr. 1433/108/2010 din 07 martie 2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În orice caz, o modificare legislativă intervenită în cursul procesului penal nu poate fi considerată o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În consecință, cum în cauză din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror nu rezultă; date suficiente pentru admiterea în principiu, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire împotriva acestei decizii, revizuienții C.M. și R.G.I. au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate, invocând că în cauza de față este vorba despre fapte față de care nu s-au efectuat cercetări suficiente, producândui-se erori judiciare și că au fost descoperite probe noi, de natură a le dovedi nevinovăția solicitând, pe cale de consecință, ca acestea să fie administrate.

Examinând cauza în raport de cfiticile formulate cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce succed. Din examinarea lucrărilor și actelor, dosarului, rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea deciziei penale atacate prin prisma motivării cu privire la situația de fapt, susținute de revizuienți. Potrivit textului de lege sus-menționat, hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

Astfel, împrejurările invocate de -recurenții revizuienți nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere-de instanțe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea nu numai că echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, ci, în speță, se constituie chiar în astfel de solicitări care nu sunt admisibile, nefiind compatibile cu natura juridică a căii extraordinare de atac a revizuirii.

Aspectul de substanță esențial invocat, ținând de nevinovăția lor, ca făptuitori ai infracțiunilor pentru care sunt condamnați, au fost prezentate de revizuienții condamnați și în fața instanțelor învestite cu soluționarea fondului și căilor de atac ale pricinii, cauza a cărei revizuire se solicită parcurgând toate gradele de jurisdicție iar în cursul căilor de atac ordinare au fost analizate, expres, inclusiv aspectele ce țin de vinovăția inculpaților, funcție de apărările făcute și realitățile procesuale și procedurale ale dosarului, care au fost pe deplin certificate de probele administrate în cauză. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Jusiiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienții C.M.

și R.G.I împotriva deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenții C.M. și R.G.I. împotriva, deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții revizuenți la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2012.