ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4148/2012

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 477 din 21 noiembrie 2011 a Tribunalului Arad, secția

penală, pronunțată în Dosar nr. 5522/108/2011, s-a respins în principiu cererea

de revizuire formulată de condamnații C.M., R.G.I. și P.A. cu privire la

sentința penală nr. 327 din 5 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad,

definitivă prin decizia penală nr. 22 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel

Timișoara și decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul

a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2011, împreună cu

referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,  D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Arad, condamnații C.M., R.G.I. și P.A. au solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 327/2010 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală

nr. 22/2011 a Curții de Apel Timișoara și decizia penală nr. 3249/2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că infracțiunea prevăzută de

art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, pentru care aceștia

au fost condamnați nu a fost prevăzută de legea penală, întrucât în art. 2 pct.

2 din această lege, nu se face nici o referire la obligarea pentru practicarea cerșetoriei.

Ulterior condamnării, prin Legea nr. 230/2010 s-a modificat și completat Legea

nr. 678/2001, în sensul incriminării obligării la practicarea cerșetoriei, dar această

lege nu produce efecte decât după publicarea sa în M. Of. și, raportat la practica

C.E.D.O., se impune achitarea condamnaților.

În

drept cererea de revizuire a fost motivată potrivit dispozițiilor

art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin referatele nr. 53/III/6/2011, nr.

57/III/6/2011 și nr. 55/III/6/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad a solicitat respingerea cererilor

de revizuire ca fiind neîntemeiate.

Procedând la examinarea admisibilității

în principiu a cererilor potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 327 din 5 noiembrie

2010 a Tribunalului Arad definitivă prin decizia penală nr. 22/A din 3 februarie

2011 a Curții de Apel Timișoara și prin decizia penală nr. 3249 din 26 septembrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au aplicat condamnaților C.M., R.G.I.

și P.A. pedepse de câte 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în a cărei executare aceștia se află încarcerați

în Penitenciarul Arad.

Tribunalul, a apreciat că cererea de revizuire

este inadmisibilă din următoarele considerente. Aceasta pentru că, din economia

dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii db cale

extraordinara de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită:

necunoașterii, către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei

hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții rezultă că revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare

de fapt, fiind supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești definitive prin

care a fost rezolvat fondul cauzei; printr-o soluție de condamnare, achitare sau

încetare a procesului penal.

Împrejurarea

că cei trei condamnați s-au arătat că s-au

descoperit fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei respectiv apariția Legii nr. 230 din 30 noiembrie 2010, nu poate determina,

admiterea cererii de revizuire, deoarece această lege a apărut înainte de rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, aspect cunoscut de instanțele de control judiciar

și prin textul invocat de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se cere ca faptele

și împrejurările învederate, deci faptele probatorii să fie noi. Pe de altă parte,

condamnații au fost trimiși în judecată iși condamnați; pentru infracțiune prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a). din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin raportare la dispozițiile art. 2

pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată și republicată, care prevăd ca

și forma de exploatare îndeplinirea de servicii în mod forțat.

Așa fiind, o atare cerere ele revizuire

s-a apreciat că este, inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 477 din

21 noiembrie 2011 pronunțată db Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522/108/2011 din

03 noiembrie 2011 au declarat apeluri condamnații revizuenți C.M., R.G.I. și P.A.

Pentru motivarea apelului său, condamnatul

revizuent P.A. a depus la termenul din 19 martie 2012, un memoriu, prin care a solicitat

achitarea și rămânerea la pedeapsa executată, arătând că el a fost un simplu șofer,

nimeni nu s-a plâns de exploatare, are trei fetițe.

Pentru motivarea apelului său, condamnatul

revizuent R.G.I. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea

și rejudecarea, arătând că el nu a exploatat alte persoane, cerșetoria nu este formă

continuată, în anul 2008 fapta nu se pedepsea de lege, unii martori nu au spus adevărul

iar alții au revenit nejustificat asupra declarațiilor, nu a constrâns, influențat

sau amenințat pe nimeni să dea declarație, așa-numitele părți vătămate vor să declare

din nou, are patru copii minori.

Pentru motivarea apelului său, condamnatul

revizuent C.M. a depus la 11 iulie 2012, un memoriu, prin care a solicitat revizuirea

și rejudecarea, arătând că are martori noi care vor să declare adevărul, că el nu

a racolat sau propus altora să meargă în Finlanda, nu a luat de la nimeni nici un

ban în plus față de înțelegerea de acasă, este singurul întreținător al familiei.

A fost atașat dosarul de fond nr. 1433/108/2010

al Tribunalului Arad.

Prin decizia penală nr. 136/A din 11 iulie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-au dispus, în temeiul art. 379

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate

de revizuenții C.M., R.G.I., și P.A., împotriva sentinței penale nr. 477 din 21

noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 5522 din 01 august 2011.

Pentru a se decide astfel, s-au reținut

următoarele:

„Verificând din oficiu sentința atacată

prin prisma motivelor invocate și pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul

cauzei, Curtea constată, pentru considerentele ce urmează, că apelurile sunt nefondate.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen.,

revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când: a) s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii

a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

Art. 395 din același cod stabilește și

condițiile în care pot fi dovedite cazurile de revizuire, neîntrunite în cauză.

Conform art. 403 alin. (1) teza a II-a

C. proc. pen., instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile

prevăzute de lege și dacă din

probele

strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru

admiterea în principiu.

Trebuie remarcat de la început că cererile

de revizuire s-au întemeiat nu pe probe noi, așa cum au arătat condamnații în fața

instanței de apel, ci pe susținerea că, la data săvârșirii faptelor, acestea nu

erau incriminate ca infracțiuni.

Împrejurarea

invocată nu este nici nouă și nici necunoscută,

ea constituind unul din motivele de recurs pe fondul cauzei, analizat de instanța

supremă (a se vedea pagina 25 a deciziei de recurs, aflată la Dosar nr. 1433/108/2010

din 07 martie 2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție).

În

orice caz, o modificare legislativă intervenită în cursul

procesului penal nu poate fi considerată o împrejurare nouă în sensul art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În

consecință, cum în cauză din probele strânse în cursul cercetării

efectuate de procuror nu rezultă; date suficiente pentru admiterea în principiu,

în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire împotriva acestei decizii, revizuienții

C.M. și R.G.I. au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor atacate, invocând

că în cauza de față este vorba despre fapte față de care nu s-au efectuat cercetări

suficiente, producândui-se erori judiciare și că au fost descoperite probe noi,

de natură a le dovedi nevinovăția solicitând, pe cale de consecință, ca acestea

să fie administrate.

Examinând cauza în raport de cfiticile

formulate cât și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru

considerentele ce succed.

Din examinarea lucrărilor și actelor, dosarului,

rezultă, într-adevăr, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 394 lit.

a) C. proc. pen., care ar impune revizuirea deciziei penale atacate prin prisma

motivării cu privire la situația de fapt, susținute de revizuienți.

Potrivit textului de lege sus-menționat,

hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ

condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să

nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția

ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei

pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

Astfel, împrejurările invocate de -recurenții

revizuienți nu pot fi considerate împrejurări noi care să impună revizuirea sentinței

atacate, întrucât, pe de o parte, aspectele învederate au fost avute în vedere-de

instanțe în fazele anterioare ale procesului penal, iar pe de altă parte, acestea

nu numai că echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat

în cursul cercetării judecătorești, ci, în speță, se constituie chiar în astfel

de solicitări care nu sunt admisibile, nefiind compatibile cu natura juridică a

căii extraordinare de atac a revizuirii.

Aspectul de substanță esențial invocat,

ținând de nevinovăția lor, ca făptuitori ai infracțiunilor pentru care sunt condamnați,

au fost prezentate de revizuienții condamnați și în fața instanțelor învestite cu

soluționarea fondului și căilor de atac ale pricinii, cauza a cărei revizuire se

solicită parcurgând toate gradele de jurisdicție iar în cursul căilor de atac ordinare

au fost analizate, expres, inclusiv aspectele ce țin de vinovăția inculpaților,

funcție de apărările făcute și realitățile procesuale și procedurale ale dosarului,

care au fost pe deplin certificate de probele administrate în cauză.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 385

15

pct. lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Jusiiție

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienții C.M. și R.G.I împotriva

deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de revizuenții C.M. și R.G.I. împotriva, deciziei penale nr. 136/A din 11 iulie

2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurenții revizuenți la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 decembrie 2012.