ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3969/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 din 15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20913/63/2012, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 96/2009 a Judecătoriei Segarcea, județul Dolj, definitivă la data de 26 mai 2009 prin neapelare, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de mai sus, în final, 9 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. S-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului detenția de la 24 octombrie 2012 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat. A fost admisă acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C. și a obligat inculpatul la plata sumei de 3.638,12 RON, către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C., sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data de 23 octombrie 2012 și până Ia data plății efective a debitului. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.I. și a obligat inculpatul către partea civilă P.I. la 5.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale. A fost admisă cererea formulată de avocatul inculpatului, desemnat din oficiu în faza de judecată și, pe cale consecință, s-a dispus majorarea onorariului de la 100 RON la 300 RON.

A fost obligat inculpatul la 20.000 RON cheltuieli judiciare statului din care 38 RON contravaloare acte medico-legale, 600 RON onorariu avocat oficiu pe parcursul urmăririi penale și 300 RON onorariu avocat oficiu în faza de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 697/P/2012 din data de 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În fapt, s-au reținut următoarele: lnculpatul R.I.

locuiește în comuna G. și, în ziua de 23 octombrie 2012, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe str. J. din satul C., s-a oprit în dreptul locuinței familiei V. pentru a sta la discuții cu V.C. care stătea pe banca din fața porții. În timp ce stăteau la discuții, în jurul orelor 17:00 în acest loc a venit și vecinul familiei V., partea vătămată P.I., care a întrebat pe inculpat dacă a cumpărat un teren pe care-l muncea el, întrucât din discuțiile purtate cu alte persoane înțelesese că inculpatul cumpărase acest teren de la proprietar. Deși întrebarea părții vătămate nu a fost provocatoare, inculpatul a adresat injurii acesteia și chiar a început să o scuipe. În aceste împrejurări între inculpat și partea vătămată s-a iscat un conflict în timpul căruia s-au injuriat reciproc și mai mult, s-au îmbrâncit.

În timp ce se aflau unul lângă celălalt, fără un motiv întemeiat, inculpatul a scos din buzunar un cuțit pe care-l avea învelit într-un ziar și cu acesta i-a aplicat părții vătămate o lovitură în regiunea toracică pectorală dreapta după care a fugit de la locul săvârșirii infracțiunii încercând să se refugieze în curtea locuinței martorei D.A., dar fiind refuzat de aceasta a plecat în direcția drumului național. Urmare loviturii primite, partea vătămată s-a dezorientat, după care văzând că a rămas singur pe drum, a luat bicicleta și papucii abandonați de inculpat, a intrat în curtea sa și a căzut Ia pământ în stare de inconștientă. Aici a fost observat de vecinul său V.G. care a apelat la serviciul 112 și a sesizat cele întâmplate.

Astfel s-a încheiat tot conflictuI, partea vătămată fiind transportată de urgență la Spitalul de Urgență C. Potrivit raportului medico-legal al I.M.L. Craiova partea vătămată P.I. a prezentat leziuni de violență care s-au putut produce prin lovire cu corp dur tăietor-înțepător, ce au necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viața, victimei. Cu ocazia cercetării la fața locului nu a fost găsit cuțitul folosit la săvârșirea faptei. În cursul urmăririi penale partea vătămată a precizat că are pretenții de la inculpat constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000 RON. Analizând întreg materialul probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanța a constatat că starea de fapt a fost corect reținută, pe baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și la instanța de fond, respectiv procesele-verbale întocmite în cauză, actele medico-legale, declarațiile martorilor, ale inculpatului.

Pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei precizând că în ziua respectivă a avut într-adevăr un conflict cu partea vătămată pe care l-a împins, după ce a fost amenințat și lovit cu palma P.I. A mai menționat că nu a avut asupra sa nici un cuțit și nici vreo explicație vizavi de leziunea pe care a suferit-o victima. A indicat ca martori pe V.C. și D.A. Susținerile inculpatului au fost completate de declarațiile celor doi martori, iar aspectele prezentate s-au coroborat cu cele declarate de partea vătămată și de ceilalți martori audiați în cauză.

Astfel, singurul martor ocular al celor întâmplate între părți a fost V.C., cu care inculpatul stătea de vorbă până la momentul la care au fost întrerupți de partea vătămată, din declarațiile acestuia rezultând că între cei doi a avut loc inițial un conflict verbal motivat de reproșurile adresate de partea vătămată inculpatului care îi ocupase abuziv un teren agricol. La un moment dat, inculpatul a luat bicicleta cu care venise și s-a îndreptat spre șosea, dar înainte l-a mai scuipat odată pe P.I. În aceste împrejurări partea vătămată a pus mâna pe bicicletă și i-a aplicat o lovitură cu palma inculpatului, care apoi a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa și i-a aplicat o singură lovitură părții vătămate.

Martorul a declarat constant că a văzut asupra inculpatului un cuțit învelit într-un ziar, cuțit pe care inculpatul îl purta la spate în buzunar. Martora D.A. a relatat că în ziua și în jurul orei conflictului, l-a văzut pe inculpat fugind, desculț și l-a auzit afirmând că îl omoară un țigan. Pentru că inculpatul intrase în curte, martora a ieșit să vadă cine îl urmărește, dar a constatat că pe stradă nu era nici o persoană, motiv pentru care i-a cerut inculpatului să plece din curtea sa. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 23 octombrie 2012 în timp ce se afla pe o stradă din satul C., comuna G., județul Dolj, a înjunghiat cu un cuțit pe partea vătămată P.I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale.unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat Ia art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. Având în vedere modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, așa cum au fost descrise și reținute de instanță, în cauză nu au fost reținute ca incidente dispozițiile art. 73 Iit. b) C. pen. referitoare la starea de provocare câtă vreme atitudinea provocatoare a avut-o chiar inculpatul. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. respectiv de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul că este recidivist, dar și de împrejurările în care a comis fapta.

Față de împrejurarea că partea vătămată P.I. a fost internat, iar unitatea sanitară cu adresa din 14 decembrie 2012 s-a constituit parte civilă în procesul penal, acțiunea civilă formulată a fost admisă și s-a obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C. la plata sumei de 3.638,12 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare pentru partea civilă, sumă reactualizată cu indicele de inflație de la data de 23 octombrie 2012 și până la data plății efective a debitului. Referitor la latura civilă a cauzei instanța a constatat că atât pe parcursul urmăririi penale cât și în fața instanței la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, partea vătămată P.I.

s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale. Având în vedere că urmare a faptelor inculpatului, partea civilă a suferit leziuni care pentru vindecare s-a presupus internarea într-o unitate sanitară pentru o perioadă de 10 zile, timp în care a suportat condițiile impuse de regimul spitalicesc, instanța a constatat că acțiunea civilă formulată este întemeiată și a apreciat, sub aspectul cuantumului că suma de 5.000 RON poate constitui o reală reparație pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial suferit de partea civilă. Prin urmare, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.I. și a fost obligat inculpatul către partea civilă P.I.

5.000 RON la despăgubiri civile cu titlu de daune morale. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul solicitând, în continuare, necesitatea schimbării încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.; totodată a cerut reținerea stării de provocare în sensul că a fost amenințat și scuipat de partea vătămată și, în final, a cerut și aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76 C. pen., față de circumstanțele reale ale faptei. Apelul s-a apreciat că este întemeiat și a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate, s-a constatat că pe baza probelor administrate, a fost reținută o stare de fapt care corespunde adevărului, pe baza căreia infracțiunea comisă de inculpat, a fost corespunzător încadrată în drept, respectiv în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., dar s-a greșit cu privire la întinderea pedepsei, întrucât aceasta trebuie să fie în măsură să exprime criteriile legale de individualizare. S-a reținut că fapta comisă nu este infracțiunea de vătămare corporală gravă, existând tentativă la infracțiunea de omor calificat și nu infracțiune de vătămare corporalăjn cazul în care inculpatul a acționat cu intenția de a ucide așa cum a demonstrate de altfel raportul medico-Iegal al I.M.L.

Craiova, în sensul că leziunile evidențiate au pus în primejdie viața părții vătămate. În același sens, trebuie evidențiate corpul dur, tăietor-înțepător folosit, intensitatea loviturii și nu, în ultimul rând, regiunea vitală în care a fost aplicată, astfel că nu se justifică schimbarea încadrării juridice, așa cum, s-a solicitat. În cauză, s-a apreciat că nu se poate reține nici provocarea. Esențial pentru caracterizarea circumstanței atenuante a provocării este împrejurarea că în momentul ripostei, inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei. Deși prevederile art. 73 lit. b) C. pen. nu cer în mod expres ca între actul provocator și infracțiunea săvârșită de cel provocat să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, totuși necesitatea existenței unei astfel de proporții rezultă implicit din conținutul textului menționat.

Această proporție nu rezultă în speță mai ales mai ales față de concluziile actelor medico-legale ce au evidențiat la nivelul regiunii pectorale o plagă tăiată liniară lungă de 5 cm. Împrejurarea că injuriile provocate de partea vătămată nu pot fi reținute ca acte de provocare în cauză, nu poate justifica nereținerea de alte circumstanțe așa cum sunt ele evidențiate în dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen., în sensul că instanța trebuie să aibă în vedere ansamblul condițiilor în care s-a săvârșit infracțiunea, precum și orice alte elemente, inclusiv cele privitoare Ia persoana părții vătămate sau a inculpatului. În declarația dată la 12 noiembrie 2012 partea vătămată a recunoscut că, „chiar l-am îmbrâncit pe inculpat” și „m-am apropiat și am început să trag de bicicletă.

V.C., singurul martor ocular al faptei, arată că vecinul său, P.I. „era sub influența băuturilor alcoolice, cei doi au început să-și adreseze injurii reciproce și se scuipau unul pe celălalt”. În acele împrejurări inculpatul a vrut să plece dar partea vătămată „l-a prins de bibicletă, a început să-l tragă de aceasta după care i-a și aplicat o palmă peste față”. Mai mult la cercetarea judecătorească același martor a arătat că s-a declanșat conflictul la inițiativa victimei. Ceilalți martori au prezentat în declarațiile date aspecte ulterioare conflictului. S-a reținut că aceste condiții influențează de necontestat pericolul social concret al faptei comise astfel că s-a redozat pedeapsa la 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat în cumul, ca efect al revocării și pedeapsa anterioară de 1 an și 6 luni închisoare neputând fi ignorate, împrejurările ce atribuie infracțiunii săvârșite și persoanei inculpatului un anume pericol social.

Totodată s-a reținut că trebuie evidențiate particularitățile psihice ale infractorului, starea lui precară de sănătate, descrisă între altele și cu referatul Penitenciarului, Spital Dej, în sensul că prezintă diagnosticul hipoacuzie severă bilaterală, HTA risc înalt, cardiopatie ischemică și hipertensivă, cu pierderea definitivă a auzului. S-a menținut starea de arest și s-a dedus detenția Ia zi, de asemenea celelalte dispoziții ale sentinței s-au menținut și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., privind cheltuielile judiciare statului. Împotriva acestei decizii au declarat în termen, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul R.I. Reprezentantul parchetului în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, a precizat oral motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat reținere dispozițiilor prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen., cu toate consecințele.

Recurentul inculpat, R.I., prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia recurătă prin prizma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., solicitând următoarele; - în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20-art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse în raport de această nouă încadrare juridică. Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 9 C. proc.

pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc. pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), ca instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul: din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 8 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care.însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data 20 noiembrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 decembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În recursul parchetului se constată că limitele de pedeapsă pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, respectiv cele prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., sunt între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6 luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an, or, prin reținerea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatui R.I., respectiv, cea de 4 ani și 6 luni închisoare, se situează în limitele legale, conform textelor de lege evocate anterior. În speța de față dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., nu au incidență în cauză, întrucât minimul special al pedepsei închisorii nu este de 10 ani sau mai mare, ci este de 5 ani sau mai mare, și potrivit acestui text de lege pedeapsa poate fi coboarâtă sub minimul special, dar nu mai jos de un an. În recursul inculpatului, instanța de control judiciar, apreciază, că aceste critici formulate de recurentul inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., întrucât, schimbarea încadrării juridice dată faptei era prevăzută anterior în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reținerii și arestării preventive de la 24 octombrie 2012 Ia 11 decembrie 2013. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cralova, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reținerii și arestării preventive de la 24 octombrie 2012 la 11 decembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2013.