ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3969/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3969/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 180 din

15 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 20913/63/2012, s-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

În baza art.

20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I., la 7 ani

și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 83

C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an

și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 96/2009 a Judecătoriei

Segarcea, județul Dolj, definitivă la data de 26 mai 2009 prin neapelare, pedeapsă

pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa de mai sus, în final, 9 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen.

S-au interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,

lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88

C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului

detenția de la 24 octombrie 2012 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7

din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

A fost admisă

acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Spitalul Clinic Județean de

Urgență C. și a obligat inculpatul la plata sumei de 3.638,12 RON, către partea

civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C., sumă ce va fi reactualizată cu indicele

de inflație de la data de 23 octombrie 2012 și până Ia data plății efective a debitului.

A fost admisă

în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.I. și a obligat inculpatul

către partea civilă P.I. la 5.000 RON despăgubiri civile cu titlu de daune morale.

A fost admisă

cererea formulată de avocatul inculpatului, desemnat din oficiu în faza de judecată

și, pe cale consecință, s-a dispus majorarea onorariului de la 100 RON la 300 RON.

A fost obligat

inculpatul la 20.000 RON cheltuieli judiciare statului din care 38 RON contravaloare

acte medico-legale, 600 RON onorariu avocat oficiu pe parcursul urmăririi penale

și 300 RON onorariu avocat oficiu în faza de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 697/P/2012 din

data de 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, s-a dispus

trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului R.I., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-au

reținut următoarele: lnculpatul R.I. locuiește în comuna G. și, în ziua de 23

octombrie 2012, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe str. J. din satul C., s-a

oprit în dreptul locuinței familiei V. pentru a sta la discuții cu V.C. care stătea

pe banca din fața porții.

În timp ce stăteau

la discuții, în jurul orelor 17:00 în acest loc a venit și vecinul familiei V.,

partea vătămată P.I., care a întrebat pe inculpat dacă a cumpărat un teren pe care-l

muncea el, întrucât din discuțiile purtate cu alte persoane înțelesese că inculpatul

cumpărase acest teren de la proprietar.

Deși întrebarea

părții vătămate nu a fost provocatoare, inculpatul a adresat injurii acesteia și

chiar a început să o scuipe.

În aceste împrejurări

între inculpat și partea vătămată s-a iscat un conflict în timpul căruia s-au injuriat

reciproc și mai mult, s-au îmbrâncit. În timp ce se aflau unul lângă celălalt, fără

un motiv întemeiat, inculpatul a scos din buzunar un cuțit pe care-l avea învelit

într-un ziar și cu acesta i-a aplicat părții vătămate o lovitură în regiunea toracică

pectorală dreapta după care a fugit de la locul săvârșirii infracțiunii încercând

să se refugieze în curtea locuinței martorei D.A., dar fiind refuzat de aceasta

a plecat în direcția drumului național.

Urmare loviturii

primite, partea vătămată s-a dezorientat, după care văzând că a rămas singur pe

drum, a luat bicicleta și papucii abandonați de inculpat, a intrat în curtea sa

și a căzut Ia pământ în stare de inconștientă. Aici a fost observat de vecinul său

V.G. care a apelat la serviciul 112 și a sesizat cele întâmplate.

Astfel s-a încheiat

tot conflictuI, partea vătămată fiind transportată de urgență la Spitalul de Urgență

C.

Potrivit raportului

medico-legal al I.M.L. Craiova partea vătămată P.I. a prezentat leziuni de violență

care s-au putut produce prin lovire cu corp dur tăietor-înțepător, ce au necesitat

25-30 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viața, victimei.

Cu ocazia cercetării la fața locului nu a fost găsit cuțitul folosit la săvârșirea

faptei. În cursul urmăririi penale partea vătămată a precizat că are pretenții

de la inculpat constituindu-se parte civilă cu suma de 10.000 RON.

Analizând întreg

materialul probator administrat în cauză pe parcursul procesului penal, instanța

a constatat că starea de fapt a fost corect reținută, pe baza probelor administrate

atât la urmărirea penală cât și la instanța de fond, respectiv

procesele-verbale întocmite în cauză, actele medico-legale, declarațiile martorilor,

ale inculpatului.

Pe parcursul urmăririi

penale cât și în fața instanței de judecată inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei precizând că în ziua respectivă a avut într-adevăr un conflict cu partea

vătămată pe care l-a împins, după ce a fost amenințat și lovit cu palma P.I. A mai

menționat că nu a avut asupra sa nici un cuțit și nici vreo explicație vizavi de

leziunea pe care a suferit-o victima. A indicat ca martori pe V.C. și D.A.

Susținerile inculpatului

au fost completate de declarațiile celor doi martori, iar aspectele prezentate s-au

coroborat cu cele declarate de partea vătămată și de ceilalți martori audiați în

cauză.

Astfel, singurul

martor ocular al celor întâmplate între părți a fost V.C., cu care inculpatul stătea

de vorbă până la momentul la care au fost întrerupți de partea vătămată, din declarațiile

acestuia rezultând că între cei doi a avut loc inițial un conflict verbal motivat

de reproșurile adresate de partea vătămată inculpatului care îi ocupase abuziv un

teren agricol. La un moment dat, inculpatul a luat bicicleta cu care venise și s-a

îndreptat spre șosea, dar înainte l-a mai scuipat odată pe P.I. În aceste împrejurări

partea vătămată a pus mâna pe bicicletă și i-a aplicat o lovitură cu palma inculpatului,

care apoi a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa și i-a aplicat o singură lovitură

părții vătămate. Martorul a declarat constant că a văzut asupra inculpatului un

cuțit învelit într-un ziar, cuțit pe care inculpatul îl purta la spate în buzunar.

Martora D.A. a

relatat că în ziua și în jurul orei conflictului, l-a văzut pe inculpat fugind,

desculț și l-a auzit afirmând că îl omoară un țigan. Pentru că inculpatul intrase

în curte, martora a ieșit să vadă cine îl urmărește, dar a constatat că pe stradă

nu era nici o persoană, motiv pentru care i-a cerut inculpatului să plece din curtea

sa.

În drept, s-a

reținut că fapta inculpatului constând în aceea că în ziua de 23 octombrie 2012

în timp ce se afla pe o stradă din satul C., comuna G., județul Dolj, a înjunghiat

cu un cuțit pe partea vătămată P.I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare

25-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, întrunește

elementele constitutive ale.unei tentative la infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat Ia art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Având în vedere

modul și împrejurările în care a fost comisă fapta, așa cum au fost descrise și

reținute de instanță, în cauză nu au fost reținute ca incidente dispozițiile

art. 73 Iit. b) C. pen. referitoare la starea de provocare câtă vreme atitudinea

provocatoare a avut-o chiar inculpatul.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare

a pedepsei prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. respectiv de dispozițiile părții

generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de aspectele ce caracterizează

persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul că este recidivist, dar și de împrejurările

în care a comis fapta.

Față de împrejurarea

că partea vătămată P.I. a fost internat, iar unitatea sanitară cu adresa din 14

decembrie 2012 s-a constituit parte civilă în procesul penal, acțiunea civilă formulată

a fost admisă și s-a obligat inculpatul către partea civilă Spitalul Clinic Județean

de Urgență C. la plata sumei de 3.638,12 RON despăgubiri civile reprezentând cheltuielile

de spitalizare pentru partea civilă, sumă reactualizată cu indicele de inflație

de la data de 23 octombrie 2012 și până la data plății efective a debitului.

Referitor la latura

civilă a cauzei instanța a constatat că atât pe parcursul urmăririi penale cât și

în fața instanței la termenul de judecată din data de 14 ianuarie 2013, partea vătămată

P.I. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 RON cu titlu

de daune morale.

Având în vedere

că urmare a faptelor inculpatului, partea civilă a suferit leziuni care pentru vindecare

s-a presupus internarea într-o unitate sanitară pentru o perioadă de 10 zile, timp

în care a suportat condițiile impuse de regimul spitalicesc, instanța a constatat

că acțiunea civilă formulată este întemeiată și a apreciat, sub aspectul cuantumului

că suma de 5.000 RON poate constitui o reală reparație pentru prejudiciul cu caracter

nepatrimonial suferit de partea civilă.

Prin urmare, s-a

admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P.I. și a fost obligat

inculpatul către partea civilă P.I. 5.000 RON la despăgubiri civile cu titlu de

daune morale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul solicitând, în continuare, necesitatea

schimbării încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.; totodată

a cerut reținerea stării de provocare în sensul că a fost amenințat și scuipat de

partea vătămată și, în final, a cerut și aplicarea dispozițiilor art. 74, art. 76

C. pen., față de circumstanțele reale ale faptei.

Apelul s-a apreciat

că este întemeiat și a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Verificând actele

și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate, s-a constatat că

pe baza probelor administrate, a fost reținută o stare de fapt care corespunde adevărului,

pe baza căreia infracțiunea comisă de inculpat, a fost corespunzător încadrată în

drept, respectiv în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., dar s-a greșit cu

privire la întinderea pedepsei, întrucât aceasta trebuie să fie în măsură să exprime

criteriile legale de individualizare.

S-a reținut că

fapta comisă nu este infracțiunea de vătămare corporală gravă, existând tentativă

la infracțiunea de omor calificat și nu infracțiune de vătămare corporalăjn cazul

în care inculpatul a acționat cu intenția de a ucide așa cum a demonstrate de altfel

raportul medico-Iegal al I.M.L. Craiova, în sensul că leziunile evidențiate au pus

în primejdie viața părții vătămate.

În același sens,

trebuie evidențiate corpul dur, tăietor-înțepător folosit, intensitatea loviturii

și nu, în ultimul rând, regiunea vitală în care a fost aplicată, astfel că nu se

justifică schimbarea încadrării juridice, așa cum, s-a solicitat. În cauză, s-a

apreciat că nu se poate reține nici provocarea. Esențial pentru caracterizarea circumstanței

atenuante a provocării este împrejurarea că în momentul ripostei, inculpatul se

afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare

din partea victimei. Deși prevederile art. 73 lit. b) C. pen. nu cer în mod expres

ca între actul provocator și infracțiunea săvârșită de cel provocat să existe o

anumită proporție sub aspectul gravității, totuși necesitatea existenței unei astfel

de proporții rezultă implicit din conținutul textului menționat. Această proporție

nu rezultă în speță mai ales mai ales față de concluziile actelor medico-legale

ce au evidențiat la nivelul regiunii pectorale o plagă tăiată liniară lungă de 5

cm. Împrejurarea că injuriile provocate de partea vătămată nu pot fi reținute ca

acte de provocare în cauză, nu poate justifica nereținerea de alte circumstanțe

așa cum sunt ele evidențiate în dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen., în sensul

că instanța trebuie să aibă în vedere ansamblul condițiilor în care s-a săvârșit

infracțiunea, precum și orice alte elemente, inclusiv cele privitoare Ia persoana

părții vătămate sau a inculpatului.

În declarația

dată la 12 noiembrie 2012 partea vătămată a recunoscut că, „chiar l-am îmbrâncit

pe inculpat” și „m-am apropiat și am început să trag de bicicletă. V.C., singurul

martor ocular al faptei, arată că vecinul său, P.I. „era sub influența băuturilor

alcoolice, cei doi au început să-și adreseze injurii reciproce și se scuipau unul

pe celălalt”. În acele împrejurări inculpatul a vrut să plece dar partea vătămată

„l-a prins de bibicletă, a început să-l tragă de aceasta după care i-a și aplicat

o palmă peste față”. Mai mult la cercetarea judecătorească același martor a arătat

că s-a declanșat conflictul la inițiativa victimei. Ceilalți martori au prezentat

în declarațiile date aspecte ulterioare conflictului.

S-a reținut că

aceste condiții influențează de necontestat pericolul social concret al faptei comise

astfel că s-a redozat pedeapsa la 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat

în cumul, ca efect al revocării și pedeapsa anterioară de 1 an și 6 luni închisoare

neputând fi ignorate, împrejurările ce atribuie infracțiunii săvârșite și persoanei

inculpatului un anume pericol social. Totodată s-a reținut că trebuie evidențiate

particularitățile psihice ale infractorului, starea lui precară de sănătate, descrisă

între altele și cu referatul Penitenciarului, Spital Dej, în sensul că prezintă

diagnosticul hipoacuzie severă bilaterală, HTA risc înalt, cardiopatie ischemică

și hipertensivă, cu pierderea definitivă a auzului.

S-a menținut starea

de arest și s-a dedus detenția Ia zi, de asemenea celelalte dispoziții ale sentinței

s-au menținut și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

privind cheltuielile judiciare statului.

Împotriva acestei

decizii au declarat în termen, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

și inculpatul R.I.

Reprezentantul

parchetului în ședința publică din data de 11 decembrie 2013, a precizat oral motivele

de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat reținere dispozițiilor

prevăzute de art. 76 lit. a) C. pen., cu toate consecințele.

Recurentul inculpat,

R.I., prin apărător desemnat din oficiu, a criticat decizia recurătă prin prizma

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc.

pen., solicitând următoarele;

- în conformitate

cu dispozițiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei

din infracțiunea prevăzută de art. 20-art. 174 C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei pedepse în raport de această nouă

încadrare juridică.

Examinând recursurile

declarate în cauză prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

9

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), ca instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul: din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, la data de 8 iulie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din

lege, referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de

C. proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care.însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul la data

20 noiembrie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 decembrie

2013), respectându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În recursul parchetului

se constată că limitele de pedeapsă pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului,

respectiv cele prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175

alin. (1) lit. i) C. pen., sunt între 7 ani și 6 luni închisoare și 12 ani și 6

luni închisoare.

Potrivit dispozițiilor

art. 76 lit. b) C. pen., când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani

sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an,

or, prin reținerea dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatui

R.I., respectiv, cea de 4 ani și 6 luni închisoare, se situează în limitele legale,

conform textelor de lege evocate anterior.

În speța de față

dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., nu au incidență în cauză, întrucât minimul

special al pedepsei închisorii nu este de 10 ani sau mai mare, ci este de 5 ani

sau mai mare, și potrivit acestui text de lege pedeapsa poate fi coboarâtă sub minimul

special, dar nu mai jos de un an.

În recursul inculpatului,

instanța de control judiciar, apreciază, că aceste critici formulate de recurentul

inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât, schimbarea încadrării juridice

dată faptei era prevăzută anterior în cazul de casare prevăzut de pct. 17 al

art. 385

9

C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin

Legea nr. 2/2013.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție,

în temeiul art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul

R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din

cuantumul pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reținerii și arestării preventive

de la 24 octombrie 2012 Ia 11 decembrie 2013.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cralova, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul

R.I. împotriva deciziei penale nr. 251 din 8 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul

pedepsei aplicate inculpatului R.I., durata reținerii și arestării preventive de

la 24 octombrie 2012 la 11 decembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 11 decembrie 2013.