ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra recursului declarat
de Parchetul de pe lângă Înalta Carte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T -
Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 14
octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 316 din 12
septembrie 2013 a Tribunalului Arad
s-a
respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul
inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41
alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr.
143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei
prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 2 alin. (l) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat
inculpatul J.S.A. la 3 ani închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc,
în formă continuată.
În baza art. 2 alin. (l) teza finală
din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis
inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)
și b)
C. pen., cu excepția dreptului de a
alege, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat
suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată
prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 de către Tribunalul Arad, în
dosarul m.7815/108/2012, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea
acestei pedepse, pe lângă pedeapsa aplicată prin sentința nr. 316 din
12 septembrie 2013, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Pe durata și în
condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile
prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.
În baza art. 17
alin. (l) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat, în favoarea
statului, suma de
150 lei, reprezentând bani obținuți din vânzarea drogurilor, precum și
suma de 1.500
lei, reprezentând echivalentul a 30 grame cannabis.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus
perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2013,
la zi.
În baza art. 350 alin. (l) C. proc.
pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.
În baza art. 191
alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei
de 1.200 lei, cheltuieli judiciare
către stat.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin
rechizitoriul întocmit la data de 4 iunie 2013 în dosarul nr. 33/D/P/2013
al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, a fost trimis
în judecată inculpatul J.S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de
trafic ilicit de droguri de risc în formă
continuată prevăzută de art. 2 alin. (l) din Legea
nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C.
pen.
În fapt,
inculpatul J.S.A. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 497 din 20
decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr.
7815/108/2012, definitivă la data de 04 ianuarie 2013, prin neapelare, pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen.
, la 2 ani închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei
pe un
termen de încercare de 4 ani, astfel că inculpatul se afla deja, în atenția
organelor
judiciare.
În data de 06 martie 2013, inculpatul
s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu
colaboratorul
sub acoperire „B.A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame
cannabis
(masă netă), contra sumei totale de 50 lei (în fapt inculpatul a pretins că în
ambalaj s-ar fi aflat dublul cantității vândute).
În data de 18 aprilie 2013, inculpatul
a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins și a
primit de la acesta în avans suma de 100
lei,
contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce
se va
aproviziona de la propriul dealer.
În data de 20 aprilie 2013, inculpatul
l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind
interceptat la scurt timp de organele judiciare, în timp ce se îndrepta spre
locul unde cei doi ar fi trebuit să facă joncțiunea. Asupra inculpatului au
fost găsite două pachețele conținând cannabis,
cântărind 0,90 grame (masă netă), acesta recunoscând că urma să le dea lui C.P.A.,
de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei. La rândul său, martorul a
confirmat înțelegerea avută cu inculpatul.
Inculpatul J.S. a
recunoscut, inițial, că ulterior condamnării, în cursul
anului 2013, până la prinderea sa, a
procurat, a deținut, a oferit și a vândut în repetate rânduri, către diferiți
cumpărători, circa 30-40 grame cannabis, în general în cantități
mici, de 1-2 grame. A menționat că drogurile le
procura la prețul de 50 de lei/gram și le
revindea la același preț, dar
remitea, în fapt, cantități mai mici decât cele afirmate cumpărătorilor, sau le
vindea mai scump.
Din conținutul convorbirilor
telefonice a rezultat că, în data de 26 martie 2013, orele 19: 28,43 și orele
19:56,19, inculpatul a fost contactat telefonic de un bărbat („B"), din
convorbire reieșind că cei doi făcuseră numeroase tranzacții cu droguri, iar
inculpatul solicita să îi fie furnizat pe credit, ca și în alte numeroase
împrejurări.
A doua zi, în data de 27 martie 2013,
orele 18:28,21 inculpatul a vorbit din nou la telefon cu numitul „B”, căruia
i-a ofertat droguri.
La data de 28 martie 2013,orele
8:55,07 inculpatul a primit un SMS, prin care i se cer 2 grame de cannabis.
S-a reținut că
din conținutul convorbirilor telefonice redate în dosarul de urmărire
penală a fost relevat traficul de
hașiș („cioco”) făcut de către inculpat și în zilele de 28 martie 2013 ora
15:04,22, 29 martie 2013 ora 13:29,46, precum și în zilele de 5 aprilie 2013, 8
aprilie 2013, 9 aprilie 2013, aceste convorbiri care denotă disponibilitatea
inculpatului față de
clienți, pe care se
oferă să îi ajute să să-i învețe cum să consume drogurile.
În data de 14 aprilie 2013, ora
9:38,14, inculpatul a avut o convorbire telefonică, din care a rezultat,
indubitabil faptul deținerii, la acel moment, de droguri. În zilele următoare,
18 aprilie 2013 și 20 aprilie 2013, inculpatul a purtat cu martorul C.P. convorbiri,
din care a rezultat faptul că inculpatul se temea că i s-ar putea înregistra
convorbirile.
Pe lângă convorbirile telefonice, în
cauză, în fața instanței, au fost readministrate proba cu martorii: „S.V.”
(investigatorul sub acoperire), „B.A.” (colaboratorul sub acoperire) și
martorul C.P.A.
Din declarațiile
acestora a rezultat, fără nici un dubiu, că inculpatul se face vinovat
de săvârșirea infracțiunii pentru care
a fost trimis în judecată, în formă continuată și nu
în forma unui singur act material, cum a solicitat inculpatul să
constate instanța.
S-a reținut că
la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a retractat
recunoașterea inițială de trafic al
unei cantități mai mari de droguri, încercând să acrediteze, în mod mincinos,
ideea că singura sa acțiune ilicită ar fi fost cea prin care a vândut
colaboratorului sub acoperire drogurile, anume cea când a fost prins în
flagrant.
Instanța de fond a constatat că la
momentul discutării menținerii arestării preventive, în data de 5 iunie,
inculpatul a declarat că
recunoaște faptele
așa cum au fost reținute, pentru ca, ulterior, la data de 10 iulie 2013, să
revină
asupra declarației și să susțină existența infracțiunii în
formă simplă, arătând că a săvârșit doar un act
material, nu mai multe.
Declarațiile contradictorii ale
inculpatului au fost coroborate cu probele administrate în cauză, astfel că, în
drept, instanța de fond a stabilit că fapta inculpatului
întrunește elementele constitutive a infracțiunii
de trafic ilicit de droguri de risc, în formă
continuată, pedepsită cu
închisoarea de la 3-15 ani și interzicerea unor drepturi și a respins cererea
de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din
art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.
37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea
art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 41 alin.
(2) C. pen.
La individualizarea pedepsei, față de
dispozițiile art. 2 C. pen., instanța a ținut seama de faptul că inculpatul nu
a negat în totalitate faptele săvârșite, recunoscând parțial, a traficat o
cantitate mică de droguri, iar sumele obținute au fost relativ mici.
Ca circumstanță
personală agravantă, instanța a ținut seama de faptul că inculpatul
a săvârșit această faptă în stare de
recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în termenul
de încercare de 3 ani, stabilit prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012,
a Tribunalului Arad.
Instanța a
apreciat că din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune
de pe lângă Tribunalul Arad a rezultat
că perseverența inculpatului de a relua consumul de cannabis după o perioadă
scurtă de abstinență, în condițiile în care a fost deja condamnat pentru fapte
similare, împrejurare ce denotă că acesta nu dispune de capacitatea de a-și
gestiona, într-un mod constructiv și legal, situațiile de stres din viața
sa, fapt ce ar putea constitui în viitor un
factor favorizant al reiterării comportamentului
infracțional și a
reluării dependenței de cannabis.
Împotriva sentinței pronunțate de
către Tribunalul Arad a declarat apel, în termenul legal, inculpatul J.S.A.
Inculpatul a solicitat,
în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii
urmăririi penale
întrucât, deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni
continuate, compusă din mai multe acte
materiale pretins comise în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data
de 20 aprilie 2013, în rechizitoriu nu sunt descrise decât două dintre actele
materiale: fapta din 06 martie 2013 și cea din data de 20 aprilie 2013, restul
pretinselor acte materiale nefiind descrise și
nici măcar menționate în actul de sesizare.
În subsidiar, inculpatul a solicitat
schimbarea încadrării juridice, în sensul
înlăturării
formei continuate a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată,
reținerea exclusiv a faptei din data de 20 aprilie 2013 având ca obiect
cantitatea de 0,9 grame cannabis și achitarea sa în baza
art.
ll
pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b
1
)
C. proc. pen.
, având în
vedere că a recunoscut comiterea acestei fapte, dar și circumstanțele personale
favorabile (menționate în referatul de evaluare întocmit în cauză), precum și
cantitatea infimă de cannabis traficată.
Prin decizia
penală nr. l96/ A din 14 octombrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.
proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de inculpatul J.
S.A. împotriva
sentinței penale nr. 316 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul
Arad, secția penală, în dosarul nr.
5673/108/2013.
A desființat în totalitate sentința
apelată și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen.,
raportat la art. 332 alin. (2) teza a
II-
a C. proc. pen.,
a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de
sesizare.
În temeiul art. 332 alin. (3) teza
I
C. proc. pen., raportat la art. 139
alin. (l) și art. 145
1
C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării
preventive a inculpatului
J.S.A. cu măsura
preventivă a obligării de a nu părăsi țara, începând cu
data rămânerii definitive a dispoziției de
înlocuire a măsurii arestării preventive.
În temeiul art. 145 alin. (l
1
)
C. proc. pen., a obligat inculpatul, pe durata
măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte
următoarele obligații:
- să se prezinte
la organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, ori de
câte ori este chemat;
- să se prezinte
la organul de poliție în a cărui rază domiciliază, desemnat cu supravegherea,
respectiv Poliția municipiului Arad, secția în a cărei rază teritorială
domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul
de
poliție sau ori de
câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără
încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
- să nu dețină,
să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
În baza art. 145
alin. (l) C. proc. pen., a impus inculpatului obligația de a nu
se apropia de martorul cu identitate
reală C.P.A. și de a nu comunica cu acesta, direct sau indirect.
A atras atenția inculpatului asupra
dispozițiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora, în caz de
încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara
sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării
preventive.
Pentru a pronunța această decizie,
instanța de apel
a
reținut că potrivit rechizitoriului, rubrica „în drept”, inculpatul J.S.A. este
acuzat că în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data de prinderii
sale în flagrant (20 aprilie 2013) a procurat, deținut, oferit și vândut
droguri de risc fără drept, în mod repetat și în baza unei rezoluții
infracționale unice. Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în
prevederile art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.
Curtea a
considerat că fiind vorba de o infracțiune continuată, este necesar ca actul
de trimitere în judecată să prevadă
explicit actele materiale care compun unitatea infracțională, întrucât, în
raport de fiecare faptă componentă trebuie parcurse aceleași etape ca și în
cazul unei infracțiuni simple: analizarea materialului probator și verificarea
elementelor constitutive ale infracțiunii.
Examinând expozitivul rechizitoriului,
rubrica „starea de fapt” a rezultat că două dintre actele materiale pentru care
a fost trimis în judecată inculpatul au fost descrise în mod explicit, anume:
în data de 06 martie 2013, inculpatul i-a vândut, fără drept, colaboratorului
sub acoperire B.A. cantitatea de 0,5 grame cannabis contra sumei de 50 lei și
în data de 18 aprilie 2013 inculpatul i-a oferit spre vânzare, fără drept,
martorului cu identitate reală C.P.A. cantitatea de două grame cannabis,
primind în avans suma de 100 lei, vânzarea fiind finalizată în data de 20
aprilie 2013 când inculpatul a fost prins în flagrant.
Întrucât acuzația a fost formulată
pentru acte materiale comise „în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la
data de prinderii inculpatului în flagrant (20 aprilie 2013)” reiese că
procurorul a avut în vedere și alte acte materiale în afara celor descrise în
paragraful anterior.
Instanța de apel a observat că pentru
restul pretinselor acte materiale, rechizitoriul nu cuprinde o descriere
concretă și explicită, ci sunt redate doar câteva convorbiri telefonice purtate
de inculpat cu mai multe persoane, fie neidentificate, fie identificate
(martorul C.P.A. și mama inculpatului), convorbiri din cuprinsul cărora
acuzarea a extras anumite paragrafe sau exprimări ale inculpatului și
interlocutorilor acestuia pe care le-a interpretat ca având o conotație infracțională
(spre exemplu: se consideră că expresia „cioco” sau „cafă” semnifică hașiș). Pe
de altă parte, instanța de apel a apreciat că nu este clar dacă pentru fiecare
din aceste convorbiri sunt formulate acuzații și în ce constau acestea, cu
referire la elementul material (procurare, deținere, oferire, vânzare),
cantitatea de drog ce face obiectul fiecărui
act
material, persoanele implicate, sumele de bani pretinse și obținute.
În același timp, prin modul în care au
fost formulate acuzațiile, s-a considerat că inculpatul este lipsit de orice
posibilitate de apărare, întrucât în fața unor acuzații incerte și neclare
acesta nu are posibilitatea să aprecieze asupra dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen. și nici asupra materialului probatoriu.
În acest context, instanța de apel a
apreciat că sesizarea instanței nu este legală,
rechizitoriul, neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (l)
C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde faptele reținute în sarcina
inculpatului, situație care atrage nulitatea
absolută a actului de
sesizare, în temeiul art. 197 alin. (2) teza. a Il-a și restituirea cauzei la
procuror în vederea refacerii acestuia, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a
II
a C. proc. pen.
În legătură cu starea de arest
preventiv a inculpatului, în condițiile în care s-a dispus restituirea cauzei
la procuror, instanța, în temeiul art. 332 alin. (3) teza
I
C.
proc.
pen., a observat, mai întâi, că inculpatul se află sub puterea unor măsuri
preventive
privative de libertate de 178 de zile (în perioada 20 aprilie - 14 octombrie 2013).
A constatat că întreaga urmărire penală s-a desfășurat cu inculpatul în stare
de privare de
libertate, situație care a
continuat și în fața primei instanțe, dar și a instanței de apel.
Reținând că acuzațiile concrete și
explicite formulate împotriva inculpatului (actele materiale din 06 martie 2013
și 18 aprilie 2013) nu prezintă o gravitate deosebită (referindu-se la vânzarea
cantității totale de 1,4 grame cannabis contra sumei totale de
150 lei) și nu au fost comise în astfel de condiții
încât să provoace o reacție particulară a opiniei publice, precum și la faptul
că inculpatul a fost privat de libertate un interval de aproape 6 luni, Curtea
a considerat diluat pericolul concret generat de natura acuzațiilor aduse
inculpatului, chiar și prin raportare la antecedența penală a inculpatului.
În raport de
aceste argumente instanța de apel a opinat că s-au schimbat temeiurile
avute în vedere la luarea măsurii
arestării preventive, sub aspectul cerinței pericolului
concret pentru ordinea publică și a dispus înlocuirea arestării
preventive cu o măsură
preventivă restrictivă de libertate (obligarea de
a nu părăsi țara).
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curie de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând, în temeiul cazului de casare
prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. l7 C. proc. pen.,
admiterea
recursului, casarea hotărârea instanței de apel și, constatându-se
regularitatea actului de sesizare, în temeiul dispozițiilor art. 300
2
cu referire la art. l60
b
alin. (l) și (3) C. proc. pen.,
să constate ca legală și temeinică
măsura arestării preventive a
inculpatului,
pe care să o mențină și, pe fond, să dispună trimiterea cauzei în vederea
continuării judecării apelului declarat de către inculpat la Curtea de Apel
Timișoara.
S-a susținut, în esență, că instanța
de apel nu avea posibilitatea efectuării de
aprecieri
asupra actului de sesizare, întrucât instanța de fond constatase deja
regularitatea
acestui act, iar cu ocazia acestei verificări, inculpatul
nu a obiectat cu privire la
îndeplinirea
mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a
arătat
că în mod eronat a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 332 C. proc. pen.
, deoarece acțiunile componente ale infracțiunii
în formă continuată sunt descrise
atât în cuprinsul actului de sesizare
cât și în dispozitiv.
Analizând cauza
atât sub aspectul cazului de casare invocat prevăzut de art. 385
alin. (l) pct. 17' C. proc. pen., cât
și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată
recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție – D.I.I.CO.T.
- Serviciul
Teritorial Timișoara ca fiind fondat.
Analizând
critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (l) pct. 17" C. proc.
pen.
,
Înalta Curte pornește de la dispoziția
instanței de apel de restituire a cauzei la
parchet
în vederea refacerii actului de sesizare al instanței, în temeiul art. 332
alin. (2) teza a
II-
a C. proc. pen., motivat de împrejurarea că
rechizitoriul este lovit de nulitate
absolută,
în temeiul art. 197 alin. (2) teza a
II-
a
C. proc. pen., neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (1) din
același cod.
Sub aspectul legalității soluției
pronunțate de instanța de apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 300 C.
proc. pen., instanța de fond avea obligația de a verifica, la prima zi de
înfățișare, regularitatea actului de sesizare.
Potrivit actelor și lucrărilor
dosarului de fond, primul termen de judecată acordat în cauză a fost la data de
27 iunie 2013, când inculpatul, legal citat, a solicitat amânarea cauzei în
vederea angajării unui nou apărător ales.
La următorul
termen de judecată, în data de 10 iulie 2013, inculpatul, prin apărător
ales, a invocat o serie de excepții și
a formulat o cerere de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea actului
de sesizare, motivând, ca și în fața instanței de apel, că acesta nu
îndeplinește mențiunile prevăzute de art. 263 C.
proc. pen.
Soluționând cererea formulată, în baza
obligaților impuse de art. 300 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că
rechizitoriul cuprinde, în realitate, toate mențiunile enumerate în art. 263 și
art. 264 C. proc. pen., inclusiv descrierea exactă a faptelor, cu indicarea
datelor la care au fost săvârșite actele materiale ce intră în conținutul
constitutiv al infracțiunii, astfel că a respins cererea formulată de către
inculpat.
Această cerere a
fost reiterată în fața instanței de apel, care, prin decizia pronunțată
în cauză, a desființat, în totalitate,
sentința tribunalului și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen.,
raportat la art. 332 alin. (2) teza a
Il-
a
C. proc. pen., a
dispus restituirea cauzei
la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.
Față de cele reținute, se constată că
inculpatul era îndrituit să reitereze cererea de restituire a cauzei la
parchet, iar instanța de apel avea posibilitatea de a o examina, această cerere
nefiind formulată direct în apel.
Cât privește temeiul
juridic în baza căruia s-a dispus restituirea, Curtea constată că
după modificarea Codului de procedură
penală prin Legea nr. 356/2006, sediul materiei pentru toate situațiile de
restituire a cauzei la parchet a devenit art. 332, chiar dacă
denumirea marginală a acestuia este „restituirea
pentru refacerea urmăririi penale”.
În susținerea acestei opinii se are în
vedere faptul că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., unul din cazurile
de restituire este și cel în care instanța se desesizează și restituie cauza
procurorului pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea
instanței, aspect particularizat de art. 300 C. proc. pen., care prevede
procedura de verificare a sesizării instanței.
Pe cale de consecință, art. 300 se
raportează la art. 332 C. proc. pen., această interpretare fiind confirmată și
prin Decizia în interesul legii nr. XXVIII din 16
aprilie 2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care
s-a stabilit că, în situația restituirii cauzei pentru refacerea actului de
sesizare, hotărârea este atacabilă cu recurs, în
temeiul art. 332 alin.
(4) C. proc. pen.
Fiind vorba despre cazul particular al
refacerii actului de sesizare, rigoarea
impunea
însă trimiterea la dispozițiile art. 300 C. proc. pen.
II. Î
n continuare, analizând soluția
atacată sub aspectul temeiniciei acesteia, Înalta Curte subliniază că
verificarea actului de sesizare realizată de către instanță în temeiul art. 300
C. proc. pen., vizează examinarea formală a conținutului actului de sesizare,
în speță rechizitoriul, instanța analizând numai dacă acesta conține elementele
prevăzute de art. 263 C. proc. pen.
Potrivit art. 263 alin. (l) C. proc.
pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care
s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă „.. fapta
reținută în sarcina sa, încadrarea juridică,
probele pe care se întemeiază învinuirea ..”.
Contrar soluției atacate, se constată
că rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 263
alin. (l)
C. proc. pen., în cuprinsul
rechizitoriului fiind descrise, în mod concret, actele
materiale
reținute în sarcina inculpatului și stabilindu-se în mod explicit acuzațiile
formulate împotriva acestuia.
Astfel, rechizitoriul întocmit în
cauză precizează că în data de 06 martie 2013,
inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub
acoperire „B.
A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă
netă), contra sumei totale de 50 lei.
De asemenea, în
actul de sesizare al instanței se arată că în data de 18 aprilie 2013, inculpatul
a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a
pretins și a primit de la acesta în
avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor,
spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de
la propriul dealer.
Se mai
menționează că în data de 20 aprilie 2013 inculpatul l-a sunat pe martor pentru
a se
întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp
de organele judiciare, ocazie cu care asupra inculpatului au fost găsite două
pachețele conținând cannabis,
cântărind 0,90
grame (masă netă) pe care acesta a recunoscând că urma să le dea lui C.
P.A.,
de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei.
În final,
rechizitoriul arată că inculpatul J.S. a recunoscut, inițial, că ulterior
condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a
deținut, a
oferit și a
vândut în repetate rânduri, către diferiți cumpărători, circa 30-40 grame
cannabis.
Sub aspect probator, mențiunile aflate
la rechizitoriu precum și
interceptările și
înregistrările convorbirilor dintre inculpat și investigatorii sub acoperire
sau
colaboratorul sub acoperire au rolul de a susține acuzațiile formulate, astfel
că și această cerință este îndeplinită.
Conform art. 317 C. proc. pen.,
Judecata se mărginește la fapta și la
persoana
arătată în actul de sesizare a instanței ..”, act care, în speță,
circumstanțiază cu
suficientă claritate ambele aspecte.
Înalta Curte consideră că aspectele
invocate de inculpat, cu referire la numărul
actelor
materiale reținute de instanța de fond, îndeplinirea condițiilor de condamnare,
cantitatea de droguri ce trebuie confiscată sau incidența dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen.,
constituie, în realitate, critici aduse hotărârii de condamnare pronunțată
de
instanța de fond, ce trebuie analizate cu ocazia soluționării apelului, ca și
cale
devolutivă de atac, dar care nu
influențează valabilitatea actului de sesizare.
Față de argumentele expuse și
examinând rechizitoriul din perspectiva acestor
două texte legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, ca
neîntemeiată, concluzia existenței unor „neregularități” ale actului de
sesizare, în sensul că nu se poate trece la
judecarea faptei și
persoanei trimisă în judecată.
III.
Din perspectiva
aprecierii pe care instanța de recurs a dat-o actului de sesizare,
contrar opiniei Curții de apel, Înalta
Curte consideră că se impune menținerea stării de arest preventiv a
inculpatului J.S.A.
Acuzațiile
formulate împotriva inculpatului relevă un grad de pericol social ridicat,
fiind vorba despre vânzarea unor substanțe psihotrope cu potențial distructiv,
în special în
rândul
tinerilor, de natură să producă o puternică reacție negativă în rândul opiniei
publice ce nu este estompată de trecerea timpului scurs de la data la care au
avut loc faptele, prin raportare și la antecedența penală a inculpatului.
În raport de
aceste argumente, instanța de recurs apreciază că nu s-au schimbat temeiurile
avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și, în baza art. 382
alin. (3)
raportat la 385 C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive.
În consecință, în baza art. 385
b
pct. l lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale
atacate, pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecării
apelului la Curtea de Apel Timișoara, secția penală.
Va menține măsura arestării preventive
a intimatului inculpat J.S.A.
Văzând
dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul
de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial
Timișoara împotriva deciziei penale nr. l96/ A din 14 octombrie 2013 pronunțată
de Curtea de Apel Timișoara.
Casează decizia penală atacată și
trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara,
secția penală.
Menține măsura arestării preventive a
intimatului inculpat J.S.A.
Cheltuielile
judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul
parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în
sumă de 50 lei, se suportă din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 28 octombrie 2013.