ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Carte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T -

Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 14

octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 316 din 12

septembrie 2013 a Tribunalului Arad

s-a

respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul

inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei

prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 2 alin. (l) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul J.S.A. la 3 ani închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc,

în formă continuată.

În baza art. 2 alin. (l) teza finală

din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis

inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)

și b)

C. pen., cu excepția dreptului de a

alege, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 de către Tribunalul Arad, în

dosarul m.7815/108/2012, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea

acestei pedepse, pe lângă pedeapsa aplicată prin sentința nr. 316 din

12 septembrie 2013, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege.

În baza art. 17

alin. (l) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat, în favoarea

statului, suma de

150 lei, reprezentând bani obținuți din vânzarea drogurilor, precum și

suma de 1.500

lei, reprezentând echivalentul a 30 grame cannabis.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2013,

la zi.

În baza art. 350 alin. (l) C. proc.

pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat.

În baza art. 191

alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei

de 1.200 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul întocmit la data de 4 iunie 2013 în dosarul nr. 33/D/P/2013

al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, a fost trimis

în judecată inculpatul J.S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic ilicit de droguri de risc în formă

continuată prevăzută de art. 2 alin. (l) din Legea

nr. 143/2000 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C.

pen.

În fapt,

inculpatul J.S.A. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 497 din 20

decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr.

7815/108/2012, definitivă la data de 04 ianuarie 2013, prin neapelare, pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

, la 2 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării pedepsei

pe un

termen de încercare de 4 ani, astfel că inculpatul se afla deja, în atenția

organelor

judiciare.

În data de 06 martie 2013, inculpatul

s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu

colaboratorul

sub acoperire „B.A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame

cannabis

(masă netă), contra sumei totale de 50 lei (în fapt inculpatul a pretins că în

ambalaj s-ar fi aflat dublul cantității vândute).

În data de 18 aprilie 2013, inculpatul

a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins și a

primit de la acesta în avans suma de 100

lei,

contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce

se va

aproviziona de la propriul dealer.

În data de 20 aprilie 2013, inculpatul

l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind

interceptat la scurt timp de organele judiciare, în timp ce se îndrepta spre

locul unde cei doi ar fi trebuit să facă joncțiunea. Asupra inculpatului au

fost găsite două pachețele conținând cannabis,

cântărind 0,90 grame (masă netă), acesta recunoscând că urma să le dea lui C.P.A.,

de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei. La rândul său, martorul a

confirmat înțelegerea avută cu inculpatul.

Inculpatul J.S. a

recunoscut, inițial, că ulterior condamnării, în cursul

anului 2013, până la prinderea sa, a

procurat, a deținut, a oferit și a vândut în repetate rânduri, către diferiți

cumpărători, circa 30-40 grame cannabis, în general în cantități

mici, de 1-2 grame. A menționat că drogurile le

procura la prețul de 50 de lei/gram și le

revindea la același preț, dar

remitea, în fapt, cantități mai mici decât cele afirmate cumpărătorilor, sau le

vindea mai scump.

Din conținutul convorbirilor

telefonice a rezultat că, în data de 26 martie 2013, orele 19: 28,43 și orele

19:56,19, inculpatul a fost contactat telefonic de un bărbat („B"), din

convorbire reieșind că cei doi făcuseră numeroase tranzacții cu droguri, iar

inculpatul solicita să îi fie furnizat pe credit, ca și în alte numeroase

împrejurări.

A doua zi, în data de 27 martie 2013,

orele 18:28,21 inculpatul a vorbit din nou la telefon cu numitul „B”, căruia

i-a ofertat droguri.

La data de 28 martie 2013,orele

8:55,07 inculpatul a primit un SMS, prin care i se cer 2 grame de cannabis.

S-a reținut că

din conținutul convorbirilor telefonice redate în dosarul de urmărire

penală a fost relevat traficul de

hașiș („cioco”) făcut de către inculpat și în zilele de 28 martie 2013 ora

15:04,22, 29 martie 2013 ora 13:29,46, precum și în zilele de 5 aprilie 2013, 8

aprilie 2013, 9 aprilie 2013, aceste convorbiri care denotă disponibilitatea

inculpatului față de

clienți, pe care se

oferă să îi ajute să să-i învețe cum să consume drogurile.

În data de 14 aprilie 2013, ora

9:38,14, inculpatul a avut o convorbire telefonică, din care a rezultat,

indubitabil faptul deținerii, la acel moment, de droguri. În zilele următoare,

18 aprilie 2013 și 20 aprilie 2013, inculpatul a purtat cu martorul C.P. convorbiri,

din care a rezultat faptul că inculpatul se temea că i s-ar putea înregistra

convorbirile.

Pe lângă convorbirile telefonice, în

cauză, în fața instanței, au fost readministrate proba cu martorii: „S.V.”

(investigatorul sub acoperire), „B.A.” (colaboratorul sub acoperire) și

martorul C.P.A.

Din declarațiile

acestora a rezultat, fără nici un dubiu, că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii pentru care

a fost trimis în judecată, în formă continuată și nu

în forma unui singur act material, cum a solicitat inculpatul să

constate instanța.

S-a reținut că

la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a retractat

recunoașterea inițială de trafic al

unei cantități mai mari de droguri, încercând să acrediteze, în mod mincinos,

ideea că singura sa acțiune ilicită ar fi fost cea prin care a vândut

colaboratorului sub acoperire drogurile, anume cea când a fost prins în

flagrant.

Instanța de fond a constatat că la

momentul discutării menținerii arestării preventive, în data de 5 iunie,

inculpatul a declarat că

recunoaște faptele

așa cum au fost reținute, pentru ca, ulterior, la data de 10 iulie 2013, să

revină

asupra declarației și să susțină existența infracțiunii în

formă simplă, arătând că a săvârșit doar un act

material, nu mai multe.

Declarațiile contradictorii ale

inculpatului au fost coroborate cu probele administrate în cauză, astfel că, în

drept, instanța de fond a stabilit că fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive a infracțiunii

de trafic ilicit de droguri de risc, în formă

continuată, pedepsită cu

închisoarea de la 3-15 ani și interzicerea unor drepturi și a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din

art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art.

37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 41 alin.

(2) C. pen.

La individualizarea pedepsei, față de

dispozițiile art. 2 C. pen., instanța a ținut seama de faptul că inculpatul nu

a negat în totalitate faptele săvârșite, recunoscând parțial, a traficat o

cantitate mică de droguri, iar sumele obținute au fost relativ mici.

Ca circumstanță

personală agravantă, instanța a ținut seama de faptul că inculpatul

a săvârșit această faptă în stare de

recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în termenul

de încercare de 3 ani, stabilit prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012,

a Tribunalului Arad.

Instanța a

apreciat că din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune

de pe lângă Tribunalul Arad a rezultat

că perseverența inculpatului de a relua consumul de cannabis după o perioadă

scurtă de abstinență, în condițiile în care a fost deja condamnat pentru fapte

similare, împrejurare ce denotă că acesta nu dispune de capacitatea de a-și

gestiona, într-un mod constructiv și legal, situațiile de stres din viața

sa, fapt ce ar putea constitui în viitor un

factor favorizant al reiterării comportamentului

infracțional și a

reluării dependenței de cannabis.

Împotriva sentinței pronunțate de

către Tribunalul Arad a declarat apel, în termenul legal, inculpatul J.S.A.

Inculpatul a solicitat,

în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii

urmăririi penale

întrucât, deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni

continuate, compusă din mai multe acte

materiale pretins comise în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data

de 20 aprilie 2013, în rechizitoriu nu sunt descrise decât două dintre actele

materiale: fapta din 06 martie 2013 și cea din data de 20 aprilie 2013, restul

pretinselor acte materiale nefiind descrise și

nici măcar menționate în actul de sesizare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice, în sensul

înlăturării

formei continuate a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată,

reținerea exclusiv a faptei din data de 20 aprilie 2013 având ca obiect

cantitatea de 0,9 grame cannabis și achitarea sa în baza

art.

ll

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen.

, având în

vedere că a recunoscut comiterea acestei fapte, dar și circumstanțele personale

favorabile (menționate în referatul de evaluare întocmit în cauză), precum și

cantitatea infimă de cannabis traficată.

Prin decizia

penală nr. l96/ A din 14 octombrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de inculpatul J.

S.A. împotriva

sentinței penale nr. 316 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul

Arad, secția penală, în dosarul nr.

5673/108/2013.

A desființat în totalitate sentința

apelată și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen.,

raportat la art. 332 alin. (2) teza a

II-

a C. proc. pen.,

a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de

sesizare.

În temeiul art. 332 alin. (3) teza

I

C. proc. pen., raportat la art. 139

alin. (l) și art. 145

1

C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării

preventive a inculpatului

J.S.A. cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara, începând cu

data rămânerii definitive a dispoziției de

înlocuire a măsurii arestării preventive.

În temeiul art. 145 alin. (l

1

)

C. proc. pen., a obligat inculpatul, pe durata

măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte

următoarele obligații:

- să se prezinte

la organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, ori de

câte ori este chemat;

- să se prezinte

la organul de poliție în a cărui rază domiciliază, desemnat cu supravegherea,

respectiv Poliția municipiului Arad, secția în a cărei rază teritorială

domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul

de

poliție sau ori de

câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină,

să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În baza art. 145

alin. (l) C. proc. pen., a impus inculpatului obligația de a nu

se apropia de martorul cu identitate

reală C.P.A. și de a nu comunica cu acesta, direct sau indirect.

A atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora, în caz de

încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara

sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării

preventive.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel

a

reținut că potrivit rechizitoriului, rubrica „în drept”, inculpatul J.S.A. este

acuzat că în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data de prinderii

sale în flagrant (20 aprilie 2013) a procurat, deținut, oferit și vândut

droguri de risc fără drept, în mod repetat și în baza unei rezoluții

infracționale unice. Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în

prevederile art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Curtea a

considerat că fiind vorba de o infracțiune continuată, este necesar ca actul

de trimitere în judecată să prevadă

explicit actele materiale care compun unitatea infracțională, întrucât, în

raport de fiecare faptă componentă trebuie parcurse aceleași etape ca și în

cazul unei infracțiuni simple: analizarea materialului probator și verificarea

elementelor constitutive ale infracțiunii.

Examinând expozitivul rechizitoriului,

rubrica „starea de fapt” a rezultat că două dintre actele materiale pentru care

a fost trimis în judecată inculpatul au fost descrise în mod explicit, anume:

în data de 06 martie 2013, inculpatul i-a vândut, fără drept, colaboratorului

sub acoperire B.A. cantitatea de 0,5 grame cannabis contra sumei de 50 lei și

în data de 18 aprilie 2013 inculpatul i-a oferit spre vânzare, fără drept,

martorului cu identitate reală C.P.A. cantitatea de două grame cannabis,

primind în avans suma de 100 lei, vânzarea fiind finalizată în data de 20

aprilie 2013 când inculpatul a fost prins în flagrant.

Întrucât acuzația a fost formulată

pentru acte materiale comise „în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la

data de prinderii inculpatului în flagrant (20 aprilie 2013)” reiese că

procurorul a avut în vedere și alte acte materiale în afara celor descrise în

paragraful anterior.

Instanța de apel a observat că pentru

restul pretinselor acte materiale, rechizitoriul nu cuprinde o descriere

concretă și explicită, ci sunt redate doar câteva convorbiri telefonice purtate

de inculpat cu mai multe persoane, fie neidentificate, fie identificate

(martorul C.P.A. și mama inculpatului), convorbiri din cuprinsul cărora

acuzarea a extras anumite paragrafe sau exprimări ale inculpatului și

interlocutorilor acestuia pe care le-a interpretat ca având o conotație infracțională

(spre exemplu: se consideră că expresia „cioco” sau „cafă” semnifică hașiș). Pe

de altă parte, instanța de apel a apreciat că nu este clar dacă pentru fiecare

din aceste convorbiri sunt formulate acuzații și în ce constau acestea, cu

referire la elementul material (procurare, deținere, oferire, vânzare),

cantitatea de drog ce face obiectul fiecărui

act

material, persoanele implicate, sumele de bani pretinse și obținute.

În același timp, prin modul în care au

fost formulate acuzațiile, s-a considerat că inculpatul este lipsit de orice

posibilitate de apărare, întrucât în fața unor acuzații incerte și neclare

acesta nu are posibilitatea să aprecieze asupra dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și nici asupra materialului probatoriu.

În acest context, instanța de apel a

apreciat că sesizarea instanței nu este legală,

rechizitoriul, neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (l)

C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde faptele reținute în sarcina

inculpatului, situație care atrage nulitatea

absolută a actului de

sesizare, în temeiul art. 197 alin. (2) teza. a Il-a și restituirea cauzei la

procuror în vederea refacerii acestuia, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a

II

a C. proc. pen.

În legătură cu starea de arest

preventiv a inculpatului, în condițiile în care s-a dispus restituirea cauzei

la procuror, instanța, în temeiul art. 332 alin. (3) teza

I

C.

proc.

pen., a observat, mai întâi, că inculpatul se află sub puterea unor măsuri

preventive

privative de libertate de 178 de zile (în perioada 20 aprilie - 14 octombrie 2013).

A constatat că întreaga urmărire penală s-a desfășurat cu inculpatul în stare

de privare de

libertate, situație care a

continuat și în fața primei instanțe, dar și a instanței de apel.

Reținând că acuzațiile concrete și

explicite formulate împotriva inculpatului (actele materiale din 06 martie 2013

și 18 aprilie 2013) nu prezintă o gravitate deosebită (referindu-se la vânzarea

cantității totale de 1,4 grame cannabis contra sumei totale de

150 lei) și nu au fost comise în astfel de condiții

încât să provoace o reacție particulară a opiniei publice, precum și la faptul

că inculpatul a fost privat de libertate un interval de aproape 6 luni, Curtea

a considerat diluat pericolul concret generat de natura acuzațiilor aduse

inculpatului, chiar și prin raportare la antecedența penală a inculpatului.

În raport de

aceste argumente instanța de apel a opinat că s-au schimbat temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive, sub aspectul cerinței pericolului

concret pentru ordinea publică și a dispus înlocuirea arestării

preventive cu o măsură

preventivă restrictivă de libertate (obligarea de

a nu părăsi țara).

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curie de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând, în temeiul cazului de casare

prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. l7 C. proc. pen.,

admiterea

recursului, casarea hotărârea instanței de apel și, constatându-se

regularitatea actului de sesizare, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

cu referire la art. l60

b

alin. (l) și (3) C. proc. pen.,

să constate ca legală și temeinică

măsura arestării preventive a

inculpatului,

pe care să o mențină și, pe fond, să dispună trimiterea cauzei în vederea

continuării judecării apelului declarat de către inculpat la Curtea de Apel

Timișoara.

S-a susținut, în esență, că instanța

de apel nu avea posibilitatea efectuării de

aprecieri

asupra actului de sesizare, întrucât instanța de fond constatase deja

regularitatea

acestui act, iar cu ocazia acestei verificări, inculpatul

nu a obiectat cu privire la

îndeplinirea

mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a

arătat

că în mod eronat a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 332 C. proc. pen.

, deoarece acțiunile componente ale infracțiunii

în formă continuată sunt descrise

atât în cuprinsul actului de sesizare

cât și în dispozitiv.

Analizând cauza

atât sub aspectul cazului de casare invocat prevăzut de art. 385

alin. (l) pct. 17' C. proc. pen., cât

și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.I.I.CO.T.

- Serviciul

Teritorial Timișoara ca fiind fondat.

Analizând

critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (l) pct. 17" C. proc.

pen.

,

Înalta Curte pornește de la dispoziția

instanței de apel de restituire a cauzei la

parchet

în vederea refacerii actului de sesizare al instanței, în temeiul art. 332

alin. (2) teza a

II-

a C. proc. pen., motivat de împrejurarea că

rechizitoriul este lovit de nulitate

absolută,

în temeiul art. 197 alin. (2) teza a

II-

a

C. proc. pen., neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (1) din

același cod.

Sub aspectul legalității soluției

pronunțate de instanța de apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 300 C.

proc. pen., instanța de fond avea obligația de a verifica, la prima zi de

înfățișare, regularitatea actului de sesizare.

Potrivit actelor și lucrărilor

dosarului de fond, primul termen de judecată acordat în cauză a fost la data de

27 iunie 2013, când inculpatul, legal citat, a solicitat amânarea cauzei în

vederea angajării unui nou apărător ales.

La următorul

termen de judecată, în data de 10 iulie 2013, inculpatul, prin apărător

ales, a invocat o serie de excepții și

a formulat o cerere de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea actului

de sesizare, motivând, ca și în fața instanței de apel, că acesta nu

îndeplinește mențiunile prevăzute de art. 263 C.

proc. pen.

Soluționând cererea formulată, în baza

obligaților impuse de art. 300 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că

rechizitoriul cuprinde, în realitate, toate mențiunile enumerate în art. 263 și

art. 264 C. proc. pen., inclusiv descrierea exactă a faptelor, cu indicarea

datelor la care au fost săvârșite actele materiale ce intră în conținutul

constitutiv al infracțiunii, astfel că a respins cererea formulată de către

inculpat.

Această cerere a

fost reiterată în fața instanței de apel, care, prin decizia pronunțată

în cauză, a desființat, în totalitate,

sentința tribunalului și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen.,

raportat la art. 332 alin. (2) teza a

Il-

a

C. proc. pen., a

dispus restituirea cauzei

la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.

Față de cele reținute, se constată că

inculpatul era îndrituit să reitereze cererea de restituire a cauzei la

parchet, iar instanța de apel avea posibilitatea de a o examina, această cerere

nefiind formulată direct în apel.

Cât privește temeiul

juridic în baza căruia s-a dispus restituirea, Curtea constată că

după modificarea Codului de procedură

penală prin Legea nr. 356/2006, sediul materiei pentru toate situațiile de

restituire a cauzei la parchet a devenit art. 332, chiar dacă

denumirea marginală a acestuia este „restituirea

pentru refacerea urmăririi penale”.

În susținerea acestei opinii se are în

vedere faptul că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., unul din cazurile

de restituire este și cel în care instanța se desesizează și restituie cauza

procurorului pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea

instanței, aspect particularizat de art. 300 C. proc. pen., care prevede

procedura de verificare a sesizării instanței.

Pe cale de consecință, art. 300 se

raportează la art. 332 C. proc. pen., această interpretare fiind confirmată și

prin Decizia în interesul legii nr. XXVIII din 16

aprilie 2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care

s-a stabilit că, în situația restituirii cauzei pentru refacerea actului de

sesizare, hotărârea este atacabilă cu recurs, în

temeiul art. 332 alin.

(4) C. proc. pen.

Fiind vorba despre cazul particular al

refacerii actului de sesizare, rigoarea

impunea

însă trimiterea la dispozițiile art. 300 C. proc. pen.

II. Î

n continuare, analizând soluția

atacată sub aspectul temeiniciei acesteia, Înalta Curte subliniază că

verificarea actului de sesizare realizată de către instanță în temeiul art. 300

C. proc. pen., vizează examinarea formală a conținutului actului de sesizare,

în speță rechizitoriul, instanța analizând numai dacă acesta conține elementele

prevăzute de art. 263 C. proc. pen.

Potrivit art. 263 alin. (l) C. proc.

pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care

s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă „.. fapta

reținută în sarcina sa, încadrarea juridică,

probele pe care se întemeiază învinuirea ..”.

Contrar soluției atacate, se constată

că rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 263

alin. (l)

C. proc. pen., în cuprinsul

rechizitoriului fiind descrise, în mod concret, actele

materiale

reținute în sarcina inculpatului și stabilindu-se în mod explicit acuzațiile

formulate împotriva acestuia.

Astfel, rechizitoriul întocmit în

cauză precizează că în data de 06 martie 2013,

inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub

acoperire „B.

A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă

netă), contra sumei totale de 50 lei.

De asemenea, în

actul de sesizare al instanței se arată că în data de 18 aprilie 2013, inculpatul

a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a

pretins și a primit de la acesta în

avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor,

spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de

la propriul dealer.

Se mai

menționează că în data de 20 aprilie 2013 inculpatul l-a sunat pe martor pentru

a se

întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp

de organele judiciare, ocazie cu care asupra inculpatului au fost găsite două

pachețele conținând cannabis,

cântărind 0,90

grame (masă netă) pe care acesta a recunoscând că urma să le dea lui C.

P.A.,

de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei.

În final,

rechizitoriul arată că inculpatul J.S. a recunoscut, inițial, că ulterior

condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a

deținut, a

oferit și a

vândut în repetate rânduri, către diferiți cumpărători, circa 30-40 grame

cannabis.

Sub aspect probator, mențiunile aflate

la rechizitoriu precum și

interceptările și

înregistrările convorbirilor dintre inculpat și investigatorii sub acoperire

sau

colaboratorul sub acoperire au rolul de a susține acuzațiile formulate, astfel

că și această cerință este îndeplinită.

Conform art. 317 C. proc. pen.,

Judecata se mărginește la fapta și la

persoana

arătată în actul de sesizare a instanței ..”, act care, în speță,

circumstanțiază cu

suficientă claritate ambele aspecte.

Înalta Curte consideră că aspectele

invocate de inculpat, cu referire la numărul

actelor

materiale reținute de instanța de fond, îndeplinirea condițiilor de condamnare,

cantitatea de droguri ce trebuie confiscată sau incidența dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.,

constituie, în realitate, critici aduse hotărârii de condamnare pronunțată

de

instanța de fond, ce trebuie analizate cu ocazia soluționării apelului, ca și

cale

devolutivă de atac, dar care nu

influențează valabilitatea actului de sesizare.

Față de argumentele expuse și

examinând rechizitoriul din perspectiva acestor

două texte legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, ca

neîntemeiată, concluzia existenței unor „neregularități” ale actului de

sesizare, în sensul că nu se poate trece la

judecarea faptei și

persoanei trimisă în judecată.

III.

Din perspectiva

aprecierii pe care instanța de recurs a dat-o actului de sesizare,

contrar opiniei Curții de apel, Înalta

Curte consideră că se impune menținerea stării de arest preventiv a

inculpatului J.S.A.

Acuzațiile

formulate împotriva inculpatului relevă un grad de pericol social ridicat,

fiind vorba despre vânzarea unor substanțe psihotrope cu potențial distructiv,

în special în

rândul

tinerilor, de natură să producă o puternică reacție negativă în rândul opiniei

publice ce nu este estompată de trecerea timpului scurs de la data la care au

avut loc faptele, prin raportare și la antecedența penală a inculpatului.

În raport de

aceste argumente, instanța de recurs apreciază că nu s-au schimbat temeiurile

avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și, în baza art. 382

alin. (3)

raportat la 385 C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive.

În consecință, în baza art. 385

b

pct. l lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale

atacate, pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecării

apelului la Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va menține măsura arestării preventive

a intimatului inculpat J.S.A.

Văzând

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial

Timișoara împotriva deciziei penale nr. l96/ A din 14 octombrie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara.

Casează decizia penală atacată și

trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara,

secția penală.

Menține măsura arestării preventive a

intimatului inculpat J.S.A.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul

parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în

sumă de 50 lei, se suportă din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 octombrie 2013.