ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3301/2013

Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Carte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. 196/ A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 316 din 12 septembrie 2013 a Tribunalului Arad s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul J.S.A.

la 3 ani închisoare pentru trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată. În baza art. 2 alin. (l) teza finală din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe o perioadă de 2 ani, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege, pedeapsă ce se execută conform art. 66 C. pen. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 de către Tribunalul Arad, în dosarul m.7815/108/2012, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea acestei pedepse, pe lângă pedeapsa aplicată prin sentința nr. 316 din 12 septembrie 2013, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., mai puțin dreptul de a alege. În baza art. 17 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat, în favoarea statului, suma de 150 lei, reprezentând bani obținuți din vânzarea drogurilor, precum și suma de 1.500 lei, reprezentând echivalentul a 30 grame cannabis. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada reținerii și a arestului preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2013, la zi. În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpat. În baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul întocmit la data de 4 iunie 2013 în dosarul nr. 33/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, a fost trimis în judecată inculpatul J.S.A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (l) lit. a) C. pen. În fapt, inculpatul J.S.A. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012 pronunțată de către Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7815/108/2012, definitivă la data de 04 ianuarie 2013, prin neapelare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. , la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, astfel că inculpatul se afla deja, în atenția organelor judiciare. În data de 06 martie 2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub acoperire „B.A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă netă), contra sumei totale de 50 lei (în fapt inculpatul a pretins că în ambalaj s-ar fi aflat dublul cantității vândute). În data de 18 aprilie 2013, inculpatul a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins și a primit de la acesta în avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de la propriul dealer.

În data de 20 aprilie 2013, inculpatul l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp de organele judiciare, în timp ce se îndrepta spre locul unde cei doi ar fi trebuit să facă joncțiunea. Asupra inculpatului au fost găsite două pachețele conținând cannabis, cântărind 0,90 grame (masă netă), acesta recunoscând că urma să le dea lui C.P.A., de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei. La rândul său, martorul a confirmat înțelegerea avută cu inculpatul. Inculpatul J.S. a recunoscut, inițial, că ulterior condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a deținut, a oferit și a vândut în repetate rânduri, către diferiți cumpărători, circa 30-40 grame cannabis, în general în cantități mici, de 1-2 grame.

A menționat că drogurile le procura la prețul de 50 de lei/gram și le revindea la același preț, dar remitea, în fapt, cantități mai mici decât cele afirmate cumpărătorilor, sau le vindea mai scump. Din conținutul convorbirilor telefonice a rezultat că, în data de 26 martie 2013, orele 19: 28,43 și orele 19:56,19, inculpatul a fost contactat telefonic de un bărbat („B"), din convorbire reieșind că cei doi făcuseră numeroase tranzacții cu droguri, iar inculpatul solicita să îi fie furnizat pe credit, ca și în alte numeroase împrejurări. A doua zi, în data de 27 martie 2013, orele 18:28,21 inculpatul a vorbit din nou la telefon cu numitul „B”, căruia i-a ofertat droguri. La data de 28 martie 2013,orele 8:55,07 inculpatul a primit un SMS, prin care i se cer 2 grame de cannabis.

S-a reținut că din conținutul convorbirilor telefonice redate în dosarul de urmărire penală a fost relevat traficul de hașiș („cioco”) făcut de către inculpat și în zilele de 28 martie 2013 ora 15:04,22, 29 martie 2013 ora 13:29,46, precum și în zilele de 5 aprilie 2013, 8 aprilie 2013, 9 aprilie 2013, aceste convorbiri care denotă disponibilitatea inculpatului față de clienți, pe care se oferă să îi ajute să să-i învețe cum să consume drogurile. În data de 14 aprilie 2013, ora 9:38,14, inculpatul a avut o convorbire telefonică, din care a rezultat, indubitabil faptul deținerii, la acel moment, de droguri. În zilele următoare, 18 aprilie 2013 și 20 aprilie 2013, inculpatul a purtat cu martorul C.P.

convorbiri, din care a rezultat faptul că inculpatul se temea că i s-ar putea înregistra convorbirile. Pe lângă convorbirile telefonice, în cauză, în fața instanței, au fost readministrate proba cu martorii: „S.V.” (investigatorul sub acoperire), „B.A.” (colaboratorul sub acoperire) și martorul C.P.A. Din declarațiile acestora a rezultat, fără nici un dubiu, că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în formă continuată și nu în forma unui singur act material, cum a solicitat inculpatul să constate instanța. S-a reținut că la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpatul a retractat recunoașterea inițială de trafic al unei cantități mai mari de droguri, încercând să acrediteze, în mod mincinos, ideea că singura sa acțiune ilicită ar fi fost cea prin care a vândut colaboratorului sub acoperire drogurile, anume cea când a fost prins în flagrant.

Instanța de fond a constatat că la momentul discutării menținerii arestării preventive, în data de 5 iunie, inculpatul a declarat că recunoaște faptele așa cum au fost reținute, pentru ca, ulterior, la data de 10 iulie 2013, să revină asupra declarației și să susțină existența infracțiunii în formă simplă, arătând că a săvârșit doar un act material, nu mai multe.

Declarațiile contradictorii ale inculpatului au fost coroborate cu probele administrate în cauză, astfel că, în drept, instanța de fond a stabilit că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive a infracțiunii de trafic ilicit de droguri de risc, în formă continuată, pedepsită cu închisoarea de la 3-15 ani și interzicerea unor drepturi și a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului, din art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., în art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepsei, față de dispozițiile art. 2 C. pen., instanța a ținut seama de faptul că inculpatul nu a negat în totalitate faptele săvârșite, recunoscând parțial, a traficat o cantitate mică de droguri, iar sumele obținute au fost relativ mici.

Ca circumstanță personală agravantă, instanța a ținut seama de faptul că inculpatul a săvârșit această faptă în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în termenul de încercare de 3 ani, stabilit prin sentința penală nr. 497 din 20 decembrie 2012, a Tribunalului Arad. Instanța a apreciat că din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad a rezultat că perseverența inculpatului de a relua consumul de cannabis după o perioadă scurtă de abstinență, în condițiile în care a fost deja condamnat pentru fapte similare, împrejurare ce denotă că acesta nu dispune de capacitatea de a-și gestiona, într-un mod constructiv și legal, situațiile de stres din viața sa, fapt ce ar putea constitui în viitor un factor favorizant al reiterării comportamentului infracțional și a reluării dependenței de cannabis.

Împotriva sentinței pronunțate de către Tribunalul Arad a declarat apel, în termenul legal, inculpatul J.S.A. Inculpatul a solicitat, în principal, restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale întrucât, deși a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate, compusă din mai multe acte materiale pretins comise în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data de 20 aprilie 2013, în rechizitoriu nu sunt descrise decât două dintre actele materiale: fapta din 06 martie 2013 și cea din data de 20 aprilie 2013, restul pretinselor acte materiale nefiind descrise și nici măcar menționate în actul de sesizare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării formei continuate a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, reținerea exclusiv a faptei din data de 20 aprilie 2013 având ca obiect cantitatea de 0,9 grame cannabis și achitarea sa în baza art. ll pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. , având în vedere că a recunoscut comiterea acestei fapte, dar și circumstanțele personale favorabile (menționate în referatul de evaluare întocmit în cauză), precum și cantitatea infimă de cannabis traficată. Prin decizia penală nr. l96/ A din 14 octombrie 2013, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de inculpatul J. S.A.

împotriva sentinței penale nr. 316 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Arad, secția penală, în dosarul nr. 5673/108/2013. A desființat în totalitate sentința apelată și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) teza a II- a C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare. În temeiul art. 332 alin. (3) teza I C. proc. pen., raportat la art. 139 alin. (l) și art. 145 1 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului J.S.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, începând cu data rămânerii definitive a dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive. În temeiul art. 145 alin. (l 1 ) C. proc.

pen., a obligat inculpatul, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală, respectiv instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază, desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția municipiului Arad, secția în a cărei rază teritorială domiciliază inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; În baza art. 145 alin. (l) C. proc.

pen., a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de martorul cu identitate reală C.P.A. și de a nu comunica cu acesta, direct sau indirect. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de el măsura arestării preventive. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că potrivit rechizitoriului, rubrica „în drept”, inculpatul J.S.A. este acuzat că în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data de prinderii sale în flagrant (20 aprilie 2013) a procurat, deținut, oferit și vândut droguri de risc fără drept, în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice.

Faptele astfel descrise au fost încadrate juridic în prevederile art. 2 alin. (l) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Curtea a considerat că fiind vorba de o infracțiune continuată, este necesar ca actul de trimitere în judecată să prevadă explicit actele materiale care compun unitatea infracțională, întrucât, în raport de fiecare faptă componentă trebuie parcurse aceleași etape ca și în cazul unei infracțiuni simple: analizarea materialului probator și verificarea elementelor constitutive ale infracțiunii. Examinând expozitivul rechizitoriului, rubrica „starea de fapt” a rezultat că două dintre actele materiale pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost descrise în mod explicit, anume: în data de 06 martie 2013, inculpatul i-a vândut, fără drept, colaboratorului sub acoperire B.A.

cantitatea de 0,5 grame cannabis contra sumei de 50 lei și în data de 18 aprilie 2013 inculpatul i-a oferit spre vânzare, fără drept, martorului cu identitate reală C.P.A. cantitatea de două grame cannabis, primind în avans suma de 100 lei, vânzarea fiind finalizată în data de 20 aprilie 2013 când inculpatul a fost prins în flagrant. Întrucât acuzația a fost formulată pentru acte materiale comise „în perioada ulterioară lunii ianuarie și până la data de prinderii inculpatului în flagrant (20 aprilie 2013)” reiese că procurorul a avut în vedere și alte acte materiale în afara celor descrise în paragraful anterior. Instanța de apel a observat că pentru restul pretinselor acte materiale, rechizitoriul nu cuprinde o descriere concretă și explicită, ci sunt redate doar câteva convorbiri telefonice purtate de inculpat cu mai multe persoane, fie neidentificate, fie identificate (martorul C.P.A.

și mama inculpatului), convorbiri din cuprinsul cărora acuzarea a extras anumite paragrafe sau exprimări ale inculpatului și interlocutorilor acestuia pe care le-a interpretat ca având o conotație infracțională (spre exemplu: se consideră că expresia „cioco” sau „cafă” semnifică hașiș). Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că nu este clar dacă pentru fiecare din aceste convorbiri sunt formulate acuzații și în ce constau acestea, cu referire la elementul material (procurare, deținere, oferire, vânzare), cantitatea de drog ce face obiectul fiecărui act material, persoanele implicate, sumele de bani pretinse și obținute. În același timp, prin modul în care au fost formulate acuzațiile, s-a considerat că inculpatul este lipsit de orice posibilitate de apărare, întrucât în fața unor acuzații incerte și neclare acesta nu are posibilitatea să aprecieze asupra dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. și nici asupra materialului probatoriu. În acest context, instanța de apel a apreciat că sesizarea instanței nu este legală, rechizitoriul, neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (l) C. proc. pen., în sensul că nu cuprinde faptele reținute în sarcina inculpatului, situație care atrage nulitatea absolută a actului de sesizare, în temeiul art. 197 alin. (2) teza. a Il-a și restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acestuia, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a II a C. proc. pen. În legătură cu starea de arest preventiv a inculpatului, în condițiile în care s-a dispus restituirea cauzei la procuror, instanța, în temeiul art. 332 alin. (3) teza I C. proc.

pen., a observat, mai întâi, că inculpatul se află sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate de 178 de zile (în perioada 20 aprilie - 14 octombrie 2013). A constatat că întreaga urmărire penală s-a desfășurat cu inculpatul în stare de privare de libertate, situație care a continuat și în fața primei instanțe, dar și a instanței de apel. Reținând că acuzațiile concrete și explicite formulate împotriva inculpatului (actele materiale din 06 martie 2013 și 18 aprilie 2013) nu prezintă o gravitate deosebită (referindu-se la vânzarea cantității totale de 1,4 grame cannabis contra sumei totale de 150 lei) și nu au fost comise în astfel de condiții încât să provoace o reacție particulară a opiniei publice, precum și la faptul că inculpatul a fost privat de libertate un interval de aproape 6 luni, Curtea a considerat diluat pericolul concret generat de natura acuzațiilor aduse inculpatului, chiar și prin raportare la antecedența penală a inculpatului.

În raport de aceste argumente instanța de apel a opinat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, sub aspectul cerinței pericolului concret pentru ordinea publică și a dispus înlocuirea arestării preventive cu o măsură preventivă restrictivă de libertate (obligarea de a nu părăsi țara). Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curie de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. l7 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârea instanței de apel și, constatându-se regularitatea actului de sesizare, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 cu referire la art. l60 b alin. (l) și (3) C. proc.

pen., să constate ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care să o mențină și, pe fond, să dispună trimiterea cauzei în vederea continuării judecării apelului declarat de către inculpat la Curtea de Apel Timișoara. S-a susținut, în esență, că instanța de apel nu avea posibilitatea efectuării de aprecieri asupra actului de sesizare, întrucât instanța de fond constatase deja regularitatea acestui act, iar cu ocazia acestei verificări, inculpatul nu a obiectat cu privire la îndeplinirea mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Pe de altă parte, s-a arătat că în mod eronat a aplicat instanța de apel dispozițiile art. 332 C. proc. pen. , deoarece acțiunile componente ale infracțiunii în formă continuată sunt descrise atât în cuprinsul actului de sesizare cât și în dispozitiv.

Analizând cauza atât sub aspectul cazului de casare invocat prevăzut de art. 385 alin. (l) pct. 17' C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.CO.T. - Serviciul Teritorial Timișoara ca fiind fondat. Analizând critica întemeiată pe dispozițiile art. 385 alin. (l) pct. 17" C. proc. pen. , Înalta Curte pornește de la dispoziția instanței de apel de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare al instanței, în temeiul art. 332 alin. (2) teza a II- a C. proc. pen., motivat de împrejurarea că rechizitoriul este lovit de nulitate absolută, în temeiul art. 197 alin. (2) teza a II- a C. proc.

pen., neîndeplinind cerințele prevăzute de art. 263 alin. (1) din același cod. Sub aspectul legalității soluției pronunțate de instanța de apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 300 C. proc. pen., instanța de fond avea obligația de a verifica, la prima zi de înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit actelor și lucrărilor dosarului de fond, primul termen de judecată acordat în cauză a fost la data de 27 iunie 2013, când inculpatul, legal citat, a solicitat amânarea cauzei în vederea angajării unui nou apărător ales. La următorul termen de judecată, în data de 10 iulie 2013, inculpatul, prin apărător ales, a invocat o serie de excepții și a formulat o cerere de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare, motivând, ca și în fața instanței de apel, că acesta nu îndeplinește mențiunile prevăzute de art. 263 C. proc.

pen. Soluționând cererea formulată, în baza obligaților impuse de art. 300 C. proc. pen., instanța de fond a constatat că rechizitoriul cuprinde, în realitate, toate mențiunile enumerate în art. 263 și art. 264 C. proc. pen., inclusiv descrierea exactă a faptelor, cu indicarea datelor la care au fost săvârșite actele materiale ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii, astfel că a respins cererea formulată de către inculpat. Această cerere a fost reiterată în fața instanței de apel, care, prin decizia pronunțată în cauză, a desființat, în totalitate, sentința tribunalului și, în rejudecare, în baza art. 380 C. proc. pen., raportat la art. 332 alin. (2) teza a Il- a C. proc. pen., a dispus restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii actului de sesizare.

Față de cele reținute, se constată că inculpatul era îndrituit să reitereze cererea de restituire a cauzei la parchet, iar instanța de apel avea posibilitatea de a o examina, această cerere nefiind formulată direct în apel. Cât privește temeiul juridic în baza căruia s-a dispus restituirea, Curtea constată că după modificarea Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006, sediul materiei pentru toate situațiile de restituire a cauzei la parchet a devenit art. 332, chiar dacă denumirea marginală a acestuia este „restituirea pentru refacerea urmăririi penale”. În susținerea acestei opinii se are în vedere faptul că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., unul din cazurile de restituire este și cel în care instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru nerespectarea dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței, aspect particularizat de art. 300 C. proc.

pen., care prevede procedura de verificare a sesizării instanței. Pe cale de consecință, art. 300 se raportează la art. 332 C. proc. pen., această interpretare fiind confirmată și prin Decizia în interesul legii nr. XXVIII din 16 aprilie 2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în situația restituirii cauzei pentru refacerea actului de sesizare, hotărârea este atacabilă cu recurs, în temeiul art. 332 alin. (4) C. proc. pen. Fiind vorba despre cazul particular al refacerii actului de sesizare, rigoarea impunea însă trimiterea la dispozițiile art. 300 C. proc. pen. II. Î n continuare, analizând soluția atacată sub aspectul temeiniciei acesteia, Înalta Curte subliniază că verificarea actului de sesizare realizată de către instanță în temeiul art. 300 C. proc.

pen., vizează examinarea formală a conținutului actului de sesizare, în speță rechizitoriul, instanța analizând numai dacă acesta conține elementele prevăzute de art. 263 C. proc. pen. Potrivit art. 263 alin. (l) C. proc. pen., „rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă „.. fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea ..”. Contrar soluției atacate, se constată că rechizitoriul întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 263 alin. (l) C. proc. pen., în cuprinsul rechizitoriului fiind descrise, în mod concret, actele materiale reținute în sarcina inculpatului și stabilindu-se în mod explicit acuzațiile formulate împotriva acestuia.

Astfel, rechizitoriul întocmit în cauză precizează că în data de 06 martie 2013, inculpatul s-a întâlnit pe raza municipiului Arad cu colaboratorul sub acoperire „B. A.”, căruia i-a vândut fără drept 0,5 grame cannabis (masă netă), contra sumei totale de 50 lei. De asemenea, în actul de sesizare al instanței se arată că în data de 18 aprilie 2013, inculpatul a oferit spre vânzare martorului C.P.A. 2 grame de cannabis; a pretins și a primit de la acesta în avans suma de 100 lei, contravaloarea drogurilor, spunându-i că o să îl contacteze telefonic după ce se va aproviziona de la propriul dealer.

Se mai menționează că în data de 20 aprilie 2013 inculpatul l-a sunat pe martor pentru a se întâlni ca să îi remită drogurile, fiind interceptat la scurt timp de organele judiciare, ocazie cu care asupra inculpatului au fost găsite două pachețele conținând cannabis, cântărind 0,90 grame (masă netă) pe care acesta a recunoscând că urma să le dea lui C. P.A., de la care încasase, în prealabil, suma de 100 lei. În final, rechizitoriul arată că inculpatul J.S. a recunoscut, inițial, că ulterior condamnării, în cursul anului 2013, până la prinderea sa, a procurat, a deținut, a oferit și a vândut în repetate rânduri, către diferiți cumpărători, circa 30-40 grame cannabis. Sub aspect probator, mențiunile aflate la rechizitoriu precum și interceptările și înregistrările convorbirilor dintre inculpat și investigatorii sub acoperire sau colaboratorul sub acoperire au rolul de a susține acuzațiile formulate, astfel că și această cerință este îndeplinită.

Conform art. 317 C. proc. pen., Judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței ..”, act care, în speță, circumstanțiază cu suficientă claritate ambele aspecte. Înalta Curte consideră că aspectele invocate de inculpat, cu referire la numărul actelor materiale reținute de instanța de fond, îndeplinirea condițiilor de condamnare, cantitatea de droguri ce trebuie confiscată sau incidența dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., constituie, în realitate, critici aduse hotărârii de condamnare pronunțată de instanța de fond, ce trebuie analizate cu ocazia soluționării apelului, ca și cale devolutivă de atac, dar care nu influențează valabilitatea actului de sesizare.

Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva acestor două texte legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, ca neîntemeiată, concluzia existenței unor „neregularități” ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată. III. Din perspectiva aprecierii pe care instanța de recurs a dat-o actului de sesizare, contrar opiniei Curții de apel, Înalta Curte consideră că se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpatului J.S.A. Acuzațiile formulate împotriva inculpatului relevă un grad de pericol social ridicat, fiind vorba despre vânzarea unor substanțe psihotrope cu potențial distructiv, în special în rândul tinerilor, de natură să producă o puternică reacție negativă în rândul opiniei publice ce nu este estompată de trecerea timpului scurs de la data la care au avut loc faptele, prin raportare și la antecedența penală a inculpatului.

În raport de aceste argumente, instanța de recurs apreciază că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și, în baza art. 382 alin. (3) raportat la 385 C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive. În consecință, în baza art. 385 b pct. l lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale atacate, pe care o va casa și va trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Va menține măsura arestării preventive a intimatului inculpat J.S.A.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva deciziei penale nr. l96/ A din 14 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru continuarea judecării apelului la Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Menține măsura arestării preventive a intimatului inculpat J.S.A. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 octombrie 2013.