ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3108/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3108/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 12/PI din 11 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosarul nr. 11615/30/2012, au fost condamnați inculpații:

1) R.F. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc,

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicare art. 37 lit.

b) C. pen. și art. 320

1

C. proc. pen. în temeiul art. 65 C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor

prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe un termen de 1 an

de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen., a fost

interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul R.F. în baza

mandatului de arestare nr. 114 din 03 noiembrie 2012 și in temeiul ar. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și arestului preventiv, din data de

02 noiembrie 2012 la zi.

2) P.C. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc,

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului o pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 1 an de la data executării

pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a fost

interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul ar. 88 C. pen. s-a dedus

din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv, din data de 02 noiembrie

2012 și până la zi.

În temeiul art. 86

1

C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe un termen de încercarea de 4 ani și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 86 C. pen., pe durata

termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor

masuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș

la datele fixate de aceasta instituție; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința

sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș orice schimbare a locului de muncă; să comunice orice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 863 lit. a) alin. (3) lit.

a) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să desfășoare o activitate

neremunerată în folosul comunității pe o durată de 200 ore în atelierul de muncă

în folosul comunității ce funcționează în localitatea Timișoara.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. privind

revocarea suspendării sub supraveghere in cazul săvârșirii unei noi infracțiuni

în interiorul termenului de încercare sau daca nu îndeplinește cu rea credința

masurile de supraveghere stabilite.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

perioada suspendării executării pedepsei principale s-a dispus și suspendarea

executării pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C.,

dacă nu este arestat in altă cauză.

În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000, coroborat cu art. 118 lit. f) C. pen. și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea drogurilor ridicate cu ocazia

cercetărilor, respectiv cantitatea de 479,7 gr rămasă în urma analizelor de

laborator, din probele in litigiu care a fost depusă la I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O.

în baza înscrisului intitulat „ dovadă", urmând ca acesta să fie distrusă.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., au

fost obligați inculpații să achite în favoarea statului suma de câte 1000 lei

fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele,

Prin rechizitoriul nr. 205/D/P/2012

din data de 23 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timiș și înregistrat pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 27 noiembrie 2012, sub număr unic de Dosar nr. 11615/30/2012,

au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații R.F. și P.C.,

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Starea de fapt reținută de acuzare a

fost următoarea:

La data de 02 noiembrie 2012, organele

de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara - Serviciul Antidrog, s-au

sesizat ex oficii cu privire la A.N. „N.", identificat ulterior în

persoană inculpatului P.C., în condițiile în care acesta intenționa să

valorifice pe raza localității Băile Herculane, cantitatea de 500 gr. cannabis

în schimbul sumei de 3.000 euro.

în vederea concretizării sub aspect

probator a activității infracționale a inculpatului P.C., s-a procedat, în faza

preliminară la introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu numele

de Cod, M.M. „și a colaboratorului sub acoperire cu numele de Cod „V.I.D."

La data de 02 noiembrie 2012, s-a

realizat surprinderea flagrant de către ofițerii de poliție din cadrul B.C.C.O.

Timișoara, a inculpatului P.C. și a inculpatului R.F., deținătorul

cannabisului.

Anterior datei de 02 noiembrie 2012,

inculpatul P.C., zis "N." sau „C." a perfectat verbal cu „V.I.D.",

colaboratorul sub acoperire, valorificarea către acesta a cantității de jumătate

de kilogram de cannabis, deținut de facto de către inculpatul R.F., zis"B.",

din localitatea Maglavit, județul Dolj (acest aspect a fost evidențiat la

momentul realizării tranzacției de stupefiante).

Transferul stupefiantelor s-a

concretizat la data de 02 noiembrie 2012, în localitatea Băile Herculane,

județul Caraș-Severin, fiind realizat în mod direct, către colaboratorul

sub acoperire, de inculpatul P.C.; transferul propriu-zis a avut loc în

autoturismul, autoturism cu care cei doi inculpați au fost transportați din

localitatea Maglavit, județul Dolj, în localitatea Băile Herculane, de către

I.I.D.

Suma de bani oferita de către

colaboratorul sub acoperire inculpatului P.C. a fost remisă de acesta, la

randu-i, inculpatului R.F., care, ulterior preluării, o înmânase conducătorului

auto I.I.D. pentru a fi numărata.

Martorul I.I.D. a susținut în

depozițiile sale faptul că la preluarea din localitatea Maglavit a inculpatului

R.F., acesta deținea asupra sa sacoșa în care era depozitat cannabisul,sacoșa

care, ulterior, a fost preluată și remisă colaboratorului sub acoperire

'"V.I.D." de către inculpatul P.C.

Din tranzacția,efectuată  inculpatului

P.C., îi revenea suma de, 200 euro, diferența revenindu-i inculpatului R.F.,

deținătorul cannabisului.

Raportul de constatare

tehnico-științifică din 03 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul de analiză și

profil al drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timișoara a statuat, în urma analizei

fizico-chimice efectuate, prezenta T.H.C.-ului, substanța psihotropa

biosintetizată de planta cannabis, în substanța valorificată.

Tribunalul Timiș a fost sesizat cu

judecarea cauzei la data de 27 noiembrie 2012, ce doi inculpați fiind trimiși

în judecată în stare de arest preventiv.

La primul termen de judecată, înainte

de a proceda la începerea cercetării judecătorești, inculpații au solicitat

aplicarea procedurii simplificate de judecată reglementată de art. 320

1

C. proc. pen.

Aceștia au declarat că recunosc în

totalitate faptele reținute în rechizitoriu, cunosc și își însușesc probele administrate

la urmărire penală, nu solicită administrarea de probe, cu excepția unor

înscrisuri în circumstanțiere și că doresc ca judecata să se facă în baza

probelor administrate la urmărirea penală.

Instanța de fond a constatat că sunt

îndeplinite condițiile pentru a face aplicarea acestei proceduri, în condițiile

în care, instanța a fost legal sesizată cu infracțiunea de mai sus, în cauză nu

au fost identificate incidente de natură ca conduce la nulitatea urmăririi

penale, inculpații și-au exprimat opțiunea pentru aplicare acestei proceduri

anterior declanșării cercetării judecătorești, că sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen., că probele sunt suficiente

pentru a-și forma o părere cu privire la latura penală a cauzei, astfel că, în

temeiul art. 320

1

alin. (4) C. proc. pen., a admis solicitarea

acestora.

Examinând materialul probator

administrat în cursul urmăririi penale și însușit de inculpați, instanța de

fond a reținut că aceștia sunt acuzați pentru traficarea unei cantități de 500

gr. canabis.

S-a reținut că, potrivit declarației

dată de inculpatul P.C. în cursul urmăririi penale, acesta a fost contactat telefonic

de o persoană numită „D." (colaboratorul sub acoperire V.I.D.) care l-a

întrebat dacă are cannabis de vânzarea sau dacă are cunoștință că cineva care

ar avea acest tip de stupefiante pentru vânzare. După discuția cu acesta,

inculpatul P.C. a avut o discuție cu inculpatul R.F., care i-a relatat că

deține 500 gr cannabis și era interesat să o vândă întrucât avea nevoie de

bani. Imediat inculpatul P.C. l-a sunat pe V.l.D., respectiv colaboratorul sub

acoperire, spunându-i că un prieten de-al său deține cantitatea de 500 gr cannabis.

Cei trei au stabilit să se facă livrarea în localitatea Herculane, în data de

02 noiembrie 2012 ora 14

00

. Inculpații P.C. și R.F., neavând autoturism,

au apelat la martorul I.l.D. să îi transportate până în Iocalitatea Herculane

cu un autoturism.

La ora indicată, cei doi s-au întâlnit

cu colaboratorul sub acoperire în zona gării din Herculane.

Colaboratorul sub acoperire a fost

invitat în autoturismul în care se aflau inculpații și șoferul, prilej cu care

colaboratorul a a fost remis suma de 3.000 euro, inițial, inculpatului P.C.

Acesta i-a dat banii inculpatului R.F. care i-a dat șoferului pentru a-i

număra, după care i-a fost remisă o pungă care avea o cantitatea de aproximativ

500 grame care s-a dovedit a fi cannabis.

La momentul surprinderii in flagrant,

suma de bani se afla pe bancheta din față a autoturismului condus de martorul

I.l.D.

Inițial, inculpatul R.F. a relatat că

suma de bani aparținea inculpatului P.C., ulterior, însă, a arătat că el a

primit canitatea de droguri de la o altă persoană, că urma să o vândă cu 3.000

euro, din care 2.000 euro urma să îi achite acelui furnizor, 200 euro urma să

ii plătească inculpatului P.C. și diferența urma să o păstreze pentru el.

S-a constatat că aceste aspecte au

fost confirmate de martorul I.l.D., de colaboratorul sub acoperire V.l.D. și

investigatorul sub acoperire R.M., de notele de redare a convorbirilor

telefonice fila 64 și urm. d.u.p.

Cantitatea de droguri ridicată a fost

supusă analizei, astfel că, prin raportul de constatare tehnico-științifică din

03 noiembrie 2012 întocmit de Laboratorul de analiză și profil al drogurilor

din cadrul B.C.C.O. Timișoara s-a stabilit, prezenta T.H.C.-ului, substanța

psihotropa biosintetizată de planta cannabis.

Prima instanță a reținut că textul de

lege aplicabil este art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2007 - Cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,

trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni

privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea

de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Din starea de fapt expusă, instanța de

fond a reținut că inculpatul R.F. a desfășurat la data de 02 noiembrie 2012 o

activitate constând în vânzarea unei cantități de 500 gr. cannabis colaboratorului

sub acoperire V.l.D., activitatea care se circumscrie conținutului elementului

material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de droguri de risc în

modalitatea vânzării.

De asemenea, s-a reținut că fapta a

fost săvârșită cu intenție directă, acesta procurând la rândul său drogurile de

la un alt fomizor, căruia urma să îi plătească prețul și aplicând un adaos,

deci cu scopul declarat de inculpat de a obține o sumă de bani.

Pentru această infracțiune prima

instanță l-a condamnat pe acest inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 4 luni

închisoare.

La individualizarea pedepsei au fost

avute in vederea limitele de pedeapsă prevăzute în conținutul incriminator, de

pericolul, social crescut al faptei care se desprinde din modul cum legiuitorul

a stabilit aceste limite, dar și din împrejurările săvârșirii faptei, respectiv

în condițiile în care inculpatul a înțeles să își întregească veniturile prin

vânzarea de droguri.

Totodată, instanța de fond a avut în

vedere cantitatea mare de droguri care urma să fie valorificată, conduita

anterioară a inculpatului care a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6

luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în baza sentinței

nr. 94 din 24 februarie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 362/2005 al Judecătoriei

Calafat, fapta fiind săvârșită in condițiile pluralității de infracțiuni sub

forma recidivei postexecutorii. Totodată instanța de fond a avut in vedere

incidența cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a

solicitării inculpatului de a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului P.C., prima instanță a avut în vederea limitele de pedeapsă

prevăzute în conținutul textului incriminator, pericolul social crescut al faptei

care se desprinde din modul cum legiuitorul a stabilit aceste limite, dar și

din împrejurările săvârșirii faptei, respectiv în condițiile în care inculpatul

a înțeles să își întregească veniturile prin intermedierea vânzării și vânzarea

de droguri de risc.

Prima instanță a dispus condamnarea

inculpatului la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii în modalitatea intermedierii vânzării, precum și cea a vânzării.

S-a reținut că acest inculpat a depus

diligente pentru a face posibilă vânzarea, respectiv l-a contactat pe

inculpatul R.F. pentru a îi relata că știe o persoană dispusă să cumpere

droguri, l-a contactat ulterior pe colaboratorul sub acoperire, a participat la

stabilirea întâlnirii în vederea efectuării tranzacției și a participat efectiv

la vânzare, primind suma de bani și remițând colaboratorului plasa cu

stupefiante urmând să beneficieze de 200 de euro din suma încasată.

Totodată, instanța de fond a avut în

vedere cantitatea mare de droguri care urma să fie valorificată, conduita

anterioară a inculpatului care are antecedente penale care însă, nu atrag

starea de recidivă, precum și faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei încă din cursul urmăririi penale, declarația sa contribuind la

stabilirea completă a stării de fapt.

S-a mai avut în vedere incidența

cauzei de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă ca urmare a solicitării

inculpatului de a beneficia de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă, durata reținerii și arestului preventiv, din data de 02 noiembrie

2012 lăzi.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64

lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., pe un termen de 1 an de la data

executării pedepsei principale.

Pentru interzicerea drepturilor civile,

prima instanță a reținut că natura faptei săvârșite, gradul de pericol social

al acesteia, circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pedeapsa

principală aplicată duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea

drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen.,

respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective

publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat. Instanța a luat în considerare și jurisprudența C.E.D.O., apreciind că

interzicerea exercițiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui

scop legitim, respectiv desfășurarea instrucției penale. De asemenea, luând în

considerare natura și durata pedepsei principale aplicate, instanța de fond a

apreciat că interzicerea acestor drepturi este proporțională cu situația care a

determinat-o.

Ca urmare a condamnării la pedeapsa

închisorii, s-a aplicat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile

prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și b) C. pen., pe durata prevăzută în

art. 71 alin. (2) C. pen., respectiv pe durata executării pedepsei principale.

În ce privește modalitatea de

executarea a pedepsei relativ la inculpatul P.C., instanța de fond a apreciat

că principiul aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul

restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și din punctul de vedere al nevoii

de reeducare a inculpatului, își găsește finalitatea prin suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei.

S-a reținut că inculpatul a avut o

conduită procesuală corectă, nu are antecedente penale care să atragă starea de

recidivă. Prima instanță a avut in vederea împrejurările săvârșirii faptei și

contribuția sa de mediator în activitatea infracțională, coroborat cu

problemele de sănătate pe care le are, fiind internat în Spitalul Penitenciar

Jilava, precum și nevoia de reeducare și reintegrare socială în contextul

dezvoltării fenomenului infracțional legat de traficul de droguri fiind

justificată acordarea acestui beneficiu.

Instanța de fond a considerat în acest

caz că reeducarea inculpatului este posibilă și că, prin măsurile de

supraveghere impuse, se va asigura o proporționalitate între scopul reeducării

inculpatului și așteptările societății, sub aspectul restabilirii ordinii de

drept încălcate.

În consecință, s-a dispus, în temeiul

art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului, pe un termen de încercarea de 4 ani și 4 luni închisoare.

Totodată, în temeiul art. 86 C. pen.

pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se următoarelor

masuri: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș

la datele fixate de aceasta instituție; să anunțe Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Timiș cu privire la orice schimbare de domiciliu, reședința

sau locuința sau orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul

Timiș orice schimbare a locului de muncă să comunice, orice informații de

natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenta.

Suplimentar, având în vedere profilul

psihologic al inculpatului, faptul că acesta a relatat că are un copil minor în

întreținere și că scopul săvârșirii faptei este obținerea de bani, s-a

considerat că este utilă impunerea unei obligații suplimentare care ar trebui

să fie de natură a asigura o garanție în plus cu privire la abandonarea

comportamentului infracțional și reintegrarea acestuia in societate,

încercându-se orientarea acestuia spre un program normal de muncă și asimilarea

respectului pentru valori esențiale în societate precum prestarea unei munci

licite.

Astfel, în temeiul art. 86

3

alin. (3) lit. a) C. pen., a fost obligat inculpatul să desfășoare o activitate

neremunerată în folosul comunității, pe o durată de 200 ore în atelierul de muncă

în folosul comunității, ce funcționează în localitatea Timișoara.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor art. 86 C. pen., privind

revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni

în interiorul termenului de încercare, sau dacă nu îndeplinește cu rea-credință

măsurile de supraveghere stabilite.

Întrucât executarea pedepsei nu este

efectivă, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen.,

dispunând ca pe perioada suspendării executării pedepsei principale să se

suspende și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C.,

dacă nu este arestat în altă cauză.

Împotriva sentinței penale nr. 12 din

11 ianuarie 2013 a Tribunalului Timiș a declarat apel, în termen legal,

inculpatul P.C., înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 21

februarie 2013.

Prin Decizia penală nr. 66/A din 28

martie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva

sentinței penale nr. 12/PI/l din 1 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș

în Dosarul nr. 11615/30/2012.

A fost desființată sentința penală

apelată, în ceea ce privește locația de executare a activității neremunerate și

instituția abilitată cu supravegherea inculpatului P.C. și rejudecând:

S-a dispus ca activitatea neremunerată

în folosul comunității, pe o durată de 200 ore, să fie desfășurată de către

inculpatul P.C. în cadrul serviciilor publice stabilite de Consiliul Local al

comunei Cetate, jud. Dolj.

S-a dispus ca organul însărcinat cu

supravegherea măsurilor dispuse de instanță, conform art. 863 C. pen., să fie

Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj, sens in care toate

obligațiile dispuse inculpatului P.C. vor fi îndeplinite față de această

instituție.

Aufost menținute în restdispozițiile

hotărârii atacate.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina

acestuia.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu,

potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că

sentința penală atacată este neîntemeiată în ceea ce privește autoritatea

căreia îi revine competența de exercitare a măsurilor de supraveghere, fiind

legală în ceea ce privește restul dispozițiile pe care le conține.

Instanța de apel a reținut că

inculpatul a criticat doar modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei

aplicate.

S-a mai avut în vedere că inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, respectiv infracțiunea de

trafic de droguri de risc, solicitând ca soluționarea cauzei să se facă pe baza

probelor administrate în cursul urmăririi penale, (fila 35 dosar fond), astfel

că doar acest aspect a făcut obiectul analizei instanței de apel.

În ce privește cuantumul pedepsei

aplicate și modalitatea de executare, instanța de apel a apreciat că instanța

de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, raportat la

criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.

pen., respectiv, gradul de pericol social al faptei comise, persoana

inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală,

modul de comitere a faptei, aspecte care au fost complet și judicios evaluate,

pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Instanța de prim control judiciar a

avut în vedere că atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei

este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale

evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o

parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.

Totodată, s-a apreciat că instituirea

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 C. pen., dispuse de instanța de

fond, sunt necesare cu atât mai mult, cu cât inculpatul apelant nu este la

primul contact cu legea penală, așa cum rezultă din evidențele cazierului

judiciar, fiind condamnat definitiv și executând pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor

calificat (fila 68 dosar urmărire penală), ceea ce dovedește o nesocotire a

valorilor sociale ocrotite de legea penală, nesocotire care impune aplicarea

suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce privește însă organul

judiciar căruia îi revine competența de exercitare a măsurilor de supraveghere

instituite față de inculpatul apelant, instanța de apel a reținut că, așa cum

rezultă din datele de la dosarul cauzei, inculpatul P.C. domiciliază în com.

Cetate, sat Cetate, domiciliu reținut în cursul urmăririi penale, atât în

rezoluția de începere a urmăririi penale, cât și în declarația dată de către

inculpat, (fila 43 dosar urmărire penală) și nu s-a făcut dovada că acesta ar

avea o reședință sau un domiciliu, stabilit jpejraza de competență a

Serviciului de Probațiune, lângă Tribunalul Timiș.

În lipsa unor asemenea mențiuni și a

unor dovezi care să permită concluzia că inculpatul domiciliază pe raza

teritorială a organului judiciar menționat și față de susținerile apărătorului

ales al acestuia, care a arătat că deplasarea inculpatului de la localitatea de

domiciliu, respectiv satul Cetate, jud. Dolj la Serviciul de Probațiune de pe

lângă Tribunalul Timiș, ar crea neajunsuri acestuia din lipsa resurselor

materiale necesare deplasării la datele fixate, instanța de apel a apreciat că

se impune ca, atât supravegherea, cât și activitatea neremunerată să se

efectueze în județul de domiciliu.

Totodată, instanța de apel a avut în

vedere și actele de stare civilă depuse de inculpatul apelant și care dovedesc

că locul său de domiciliu se află în județul Dolj, prezența sa în localitatea

Băile Herculane unde s-a comis fapta, fiind accidentală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul P.C.

În motivele scrise de recurs,

inculpatul, prin apărătorul său a solicitat admiterea căii de atac exercitată,

casarea hotărârilor pronunțate în cauză, reducerea pedepsei aplicate și

suspendarea condiționată a executării acesteia, în temeiul art. 81 C. pen.

Examinând recursul declarat prin

prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2), că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute în art. 385 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot

referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de

lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C.

proc. pen.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data

de 28 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat.

În ce privește recursul declarat de

inculpatul P.C., verificând mdeplinirea cerințelor formale prevăzute de art.

385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., instanța de recurs constată că

recurentul a motivat recursul la data de 10 octombrie 2013, încălcând

obligațiile ce îi reveneau potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

Potrivit art. 385

10

alin.

(2) C. proc. pen.: „Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de

recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs

cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată", prin sintagma

primul termen de judecată înțelegându-se termenul la care părțile, legal

citate, pot pune concluzii.

Legiuitorul nu a avut în vedere vreo

derogare cu privire la termenul de 5 zile, întrucât o astfel de situație ar fi

fost menționată expres în textul de lege, așa încât orice interpretare care

excede prevederilor legale menționate nu poate fi luată în considerare de către

instanța de recurs.

În cauză, primul termen de judecată a

fost stabilit data de 14 octombrie 2013 (procedura de citare fiind legal

îndeplinită, apărarea inculpatului fiind asigurată de apărătorul desemnat din

oficiu), caz în care, motivele de recurs trebuiau depuse până la data de 08

octombrie 2013.

Înalta Curte constată că recurentul

inculpat nu a motivat recursul în termenul legal de 5 zile, astfel cum impun

dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., încălcând

obligațiile ce îi reveneau potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar

trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a

dezvoltat critici sub aspectul netemeiniciei pedepsei și al modalității de

executare, considerând că un cuantum de 2 ani și 4 luni închisoare este excesiv

de sever în raport cu circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile,

situație care însă este exclusă din sfera de cenzură a Înaltei Curți din

perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc.

pen.

Înalta Curte, în raport de regulile

stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, nu are

posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare

mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art.

385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., ce are în vedere situația în care

„hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii."

Individualizarea pedepsei este o

chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și

de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de

fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție

legală.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o

limitare a devoluției recursului în sensul că unele cazuri de casare au fost

abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 C. proc. pen.,

intenția clară a legiuitorului prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Înalta Curte constată că deși

recurentul inculpat și-a întemeiat recursul pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 172 C. proc. pen., acesta nu a invocat în ceea ce privește

limitele pedepsei aplicată acestuia.

O atare critică ar fi putut fi

analizată din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., anterior modificărilor aduse C. proc. pen. prin

Legea nr. 2/2013.

În realizarea scopului de a include în

sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de

drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen.,

stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Prin urmare, temeinicia deciziei

atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în

recurs.

Singura posibilitate a instanței de

recurs este de a examina legalitatea pedepselor în temeiul cazului de casare

prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., ce poate fi luat în

considerare din oficiu și care are în vedere situația în care „s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Și sub acest aspect, se constată că

hotărârile atacate sunt legale, pedeapsa aplicată recurentului inculpat - de 2

ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen. pe un termen de 1 an de

la data executării pedepsei principale - se încadrează în limitele prevăzute de

lege (potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc este de la 3 la 15 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi,

iar prin reducerea acestor limite cu 1/3 ca urmare a aplicării dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 2

ani și 10 ani închisoare).

În acest context, având în vedere și

împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării recursului declarat în cauză,

în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun

motiv de nelegalitate a hotărârilor atacate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 28 martie 2013 a Curții

de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului lustiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 28 martie

2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14

octombrie 2013.