ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3725/2013

Asupra recursurilor de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 414/ PI din 09 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8428/30/2011, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.B. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II și lit. b C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s~a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a reținerii de 24 ore și a arestului preventiv pe perioada 23 noiembrie 2011-26 mai 2012 În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul M.D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen. s-a dispus deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a reținerii de 24 ore și a arestului preventiv pe perioada 23 noiembrie 2011 - 26 mai 2012. În baza art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000, a fost condamnat inculpatul M.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. În baza art. 65 al.2 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei. În baza art. 71 C. pen., a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpați a cantității de 958,74 grame substanțe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R.

- D.C.J.S.E.O. și pe cale de consecință, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fot obligați inculpații la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, cu privire la aspectele invocate de către inculpați referitoare la nelegala sesizare a organelor de urmărire penală, prima instanță a reținut că potrivit art. 221 C. proc. pen., ,,Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunț, ori se sesizează din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârșit o infracțiune. în cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal în acest sens. S-a mai reținut că atunci când, potrivit legii, punerea în mișcare a acțiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora.

În speță, prima instanță a constatat că sesizarea organului de urmărire penală s-a făcut din oficiu, prin proces-verbal la data de 22 noiembrie 2011. Aprecierea inculpaților că în urma încunoștințărilor făcute de investigatorul cu identitate protejată M.C. și de colaboratorul cu identitate protejată B.R. trebuiau consemnate într-un denunț nu poate fi reținută de către instanță atâta timp cât nici unul din cei doi nu putea fi obligat să facă un denunț. Codul de procedură penală permite ca în lipsa unei plângeri sau denunț în situația în care organele de urmărire penală află pe orice cale, alta decât plângerea sau denunțul despre faptul săvârșirii unei infracțiuni se poate sesiza din oficiu. S-a reținut că nu există nici un impediment, sau sancțiune în cazul sesizării din oficiu, chiar dacă există posibilitatea sesizării prin alte moduri.

S-a constatat că, mai mult decât atât, indiferent de caracterul flagrant sau ne-flagrant al infracțiunii, procesul-verbal de sesizare din oficiu sau de constatare a infracțiunii flagrante nu constituie act de începere a urmăririi penale. Mai mult decât atât, în jurisprudența și în literatura de specialitate s-a apreciat astfel: Curtea de Apel București a hotărât că lipsa procesului verbal de sesizare din oficiu nu afectează legalitatea sesizării organelor de urmărire penală și nu constituie un obstacol pentru a se putea trece la efectuarea propriu-zisă a urmăririi penale. „(…) întocmirea procesului verbal de sesizare din oficiu este o adăugare la lege a unei condiții relative la declanșarea urmăririi penale pe care legea însăși nu o prevede, această formalitate fiind prevăzută de legiuitor fără a stabili și o sancțiune corelativă în cazul constatării lipsei acestui proces verbal.

în lipsa unei sancțiuni prevăzute pentru a fi aplicată în cazul omisiunii întocmirii procesului verbal, nu se poate aprecia că legiuitorul a avut în vedere, când a prevăzut întocmirea acestui proces verbal decât un aspect formal, care ține așadar de forma, de modalitatea în care organele de urmărire penală decid că se impune efectuarea de cercetări dacă sunt indiciile săvârșirii unei infracțiuni.” (Decizia penală nr. 149 din 26 ianuarie 2010 pronunțată în recurs de Secția I-a penală a Curții de Apel București având ca obiect vătămarea corporală din culpă/art. 184 C. pen. Cu privire la procesul verbal de sesizare din oficiu, instanța de fond a constatat că într-adevăr, acesta nu cuprinde ora la care s-a terminat încheierea procesului verbal astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 91 C. proc.

pen., însă această lipsă nu poate atrage nulitatea procesului verbal, nefiind prevăzută ca și sancțiune lipsa acestui aspect din cuprinsul procesului verbal. Mai mult decât atât, s-a reținut că, apărătorul inculpaților M.B. și M.D. în concluziile scrise face referire la nulitatea procesului-verbal fără însă a arăta dacă este vorba de o nulitate absolută sau de nulitatea relativă. Potrivit art. 197 C. proc. pen., s-a reținut că „încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată de cât prin anularea acelui act”. S-a constatat că dispozițiile relative la competența după materie sau după calitatea persoanei, la sesizarea instanței, la compunerea acesteia și la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității și dispozițiile relative la participarea procurorului, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, potrivit legii, precum și la efectuarea referatului de evaluare în cauzele cu infractori minori. De asemenea, prima instanță a mai reținut că nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar din oficiu. Încălcarea oricărei alte dispoziții legale decât cele prevăzute în alin. (2) atrage nulitatea actului în condițiile alin. (1), numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

Instanța ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. În situațiile prevăzute în alin. (1) și (4), în cazul în care refacerea actului anulabil se poate face în fața instanței care a constatat, prin încheiere, încălcarea dispozițiilor legale, aceasta acordă un termen scurt pentru refacerea imediată a actului”. Din cuprinsul textului de lege mai sus arătat prima instanță a reținut faptul că nu ne aflăm în prezența vreunui caz de nulitate absolută, inculpații invocând lipsa mențiunii referitoare la ora din cuprinsul procesului verbal de sesizare din oficiu.

În legătură cu existența unor eventuale cazuri de nulitate relativă, instanța de fond a constatat că în eventualitatea existenței unor astfel de cazuri această nulitate trebuia invocată în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau ca situația în speță, la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Astfel cum s-a reținut din copia încheierii penale nr. 134/ CC din 24 noiembrie 2011 a Tribunalului Timiș aflată la filele 32-43 dosar de urmărire penală, precum și din încheierea penală din data de 07 decembrie 2011 a Tribunalului Timiș aflată la filele 13, 14 dosar instanță, inculpații nu au invocat vreo nulitate și nici nu au făcut dovada vreunei vătămări procesuale pentru a se putea discuta despre existența vreunei nulități relative.

Cu privire la nulitatea rezoluțiilor de începere a urmăririi penale invocată de către apărătorul inculpaților M.B. și M.D., datorită faptului că pe aceste rezoluții este trecută ora 17:30, iar flagrantul s-a finalizat abia la 17:45, prima instanță a reținut următoarele; Deși s-a reținut faptul că din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante aflat la filele 4, 5 dosar de urmărire penală, rezultă faptul că acțiunea de prindere în flagrant a început la orele 17:00 și s-a finalizat la orele 17:45 de către lucrătorii B.C.C.O., în baza delegării, s-a constatat însă că procurorul nu avea obligația așteptării finalizării acțiunii flagrantului, putând fi informat de cursul acestei operațiuni prin orice mijloc de transmitere a informației la distanță, Astfel cum s-a reținut și din cele arătate de apărătorul inculpaților M.B.

și M.D., după finalizarea acțiunii de prindere în flagrant s-a procedat la întocmirea procesului verbal, însă informații despre persoana inculpaților existau, deoarece cu o zi înainte se realizase deja o primă cumpărare de droguri, inculpații fiind cei care au oferit cu titlu gratuit o mică cantitate de droguri pentru a putea fi verificată. S-a considerat că prezența acelorași inculpați în data de 23 noiembrie 2011 pentru a finaliza tranzacția începută cu o zi înainte și purtarea negocierilor necesare derulării tranzacției reprezentau suficiente indicii cu privire la săvârșirea de infracțiuni, de către inculpați nefiind necesar ca procurorul să aștepte finalizarea acțiunii de prindere în flagrant pentru a putea dispune începerea urmăririi penale.

Cu privire la nulitatea ordonanțelor de reținere a învinuiților M.B. și M.D., prima instanță a reținut faptul că acest aspect trebuia invocat în cursul reținerii celor doi învinuiți, fie prin formularea plângerii împotriva ordonanței de reținere, fie prin solicitarea revocării măsurii reținerii, acest aspect putând fi invocat și cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă. S-a reținut că și în situația în care s-ar fi încălcat dispozițiile legii cu ocazia reținerii, acest aspect nu poate avea ca și consecință nulitatea rezoluțiilor de începere a urmăririi penale și a ordonanțelor de punere în mișcare a acțiunii penale. S-a constatat că celelalte excepții și nulități invocate atât cu ocazia susținerii fondului cauzei cât și prin concluziile scrise depuse privesc administrarea diferitelor elemente probatorii, astfel că ele au fost analizate odată cu fondul cauzei.

Prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 177/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș sub număr unic de Dosar nr. 8428/30/2011, au fost trimiși în judecată inculpații: - M.B. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării, oferirii și valorificării, în forma continuată, prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.; - M.D. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării și valorificării, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și - M.P.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea transportării, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În fapt, s-au reținut următoarele: La data de 22 noiembrie 2011, organele de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Timișoara - Serviciul Antidrog, s-au sesizat ex oficii cu privire la faptul că titularul postului telefonic cu numărul: 0721431013, cunoscut cu prenumele „D.”, originar din municipiul Lugoj, derulează activități infracționale, constând în valorificarea drogurilor de risc consumatorilor de pe raza municipiului Timișoara. Conform procesului-verbal întocmit la data de 23 noiembrie 2011, s-a procedat la identificarea utilizatorului postului telefonic în persoana inculpatului M.B.

Datele preliminare existente evidențiau împrejurarea că stupefiantele erau valorificate în schimbul sumei de 30 lei gramul, iar deținătorul se afla în posesia unei cantități consistente de cannabis, pe care intenționa să o distribuie pe raza municipiului Timișoara. În acest context, la data de 22 noiembrie 2011, s-a procedat la introducerea în cauza a investigatorului sub acoperire cu numele de cod „M.C.” și a colaboratorului sub acoperire cu numele de cod „B.R.”, în vederea concretizării sub aspect probator a activității infracționale a persoanei suspectate.

În vederea monitorizării activității infracționale, în baza ordonanței nr. 354 din data de 23 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciului Teritorial Timișoara s-a autorizat cu titlu provizoriu, pe durata a 48 de ore, interceptarea și localizarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice efectuate de la postul telefonic deținut de traficant. S-a autorizat și interceptarea si înregistrarea audio-video in mediul ambiental a discuțiilor purtate de inculpatul M.B. Prin încheierea nr. 372 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Timiș, conform dispozițiilor art. 91 2 alin. (2) C. proc.

pen., a fost confirmată ordonanța nr. 354 din 23 noiembrie 2011. Ofițerii de poliție din cadrul B.C.C.O. Timișoara - Serviciul Antidrog, în baza delegării, au monitorizat întâlnirea inițiala derulată între investigatorul sub acoperire cu numele de cod „M.C.”, colaboratorul sub acoperire „B.R.” și inculpatul M.B. Astfel, la data de 22 noiembrie 2011, investigatorul sub acoperire cu numele de cod „M.C.” și colaboratorul sub acoperire „ B.R.” s-au deplasat în municipiul Lugoj, staționând în perimetrul stației de benzina O., unde la scurt timp și-a făcut apariția inculpatul M.B. După un dialog purtat de către investigatorul sub acoperire și inculpatul M.B., acesta din urma a părăsit locul de întâlnire, îndreptându-se înspre pasarela existentă în zona, unde era așteptat de către M.D.

si M.P. La revenire a predat investigatorului sub acoperire cantitatea de 2,59 gr. cannabis, cu titlu gratuit, oferindu-i-se a-i valorifica cantitatea de 500 gr. cannabis la prețul de 3400 euro. În aceste circumstanțe, în ziua imediat următoare: 23 noiembrie 2011, investigatorul sub acoperire cu numele de cod „M.C.” și colaboratorul sub acoperire „B.R.” s-au deplasat în municipiul Lugoj, în apropierea stației de benzină Peco O. de pe Calea Timișoarei, unde urmau a se întâlni cu inculpatul M.B. (Investigatorul sub acoperire „M.C.” deținea asupra sa suma de 3.400 euro). La scurt timp de la apariția investigatorului și colaboratorului, la locul de întâlnire și-a făcut apariția inculpatul M.B., cu toții deplasându-se apoi cu autoturismul condus de către colaboratorul sub acoperire pe str. Făgetului din Lugoj.

Aici au rămas în așteptare vreme de cincisprezece minute, după care și-au făcut apariția inculpații M.D. si M.P., investigatorul sub acoperire și inculpatul M.B., coborând din autoturismul în care se aflau pentru a prelua de la inculpatul M.D. sacoșa de culoare albastră care conținea cantitatea de 500 gr. cannabis; ulterior, cele doua persoane însoțite de inculpatul M.D. au revenit la autoturismul cu care se deplasaseră. M.P., tatăl celor doi inculpați, a rămas în imediata apropiere a autoturismului respectiv, la o distanță de aproximativ 10-20 metri de locul de intersectare a investigatorului sub acoperire cu inculpatul M.D. La momentul ieșirii investigatorului sub acoperire din autoturism, ofițerii de poliție prezenți au intervenit pentru imobilizarea traficanților, aceștia opunând rezistență, intenționând să se sustragă procedurii de surprindere în flagrant.

În circumstanțele descrise s-a procedat și la efectuarea unui control al autoturismului în care s-a realizat remiterea banilor, de către investigatorul sub acoperire cu numele de cod „M.C.”, depistându-se sacoșa care conținea cannabisul valorificat și portmoneul în care se afla suma de 3400 euro (seriile bancnotelor au fost inserate in procesul verbal întocmit anterior efectuării flagrantului, de către ofițerii de politie). Ulterior evenimentelor descrise, inculpatul M.B. a declarat ofițerilor de poliție că în satul Surducu Mic, comuna Traian Vuia din jud. Timiș, în imediata apropiere a terenului pe care plantase și îngrijise 16 fire de planta cannabis, a. adăpostit, într-un recipient confecționat din plastic 500 gr.

cannabis, cantitatea rămasă din recoltarea realizata împreuna cu M.D. Cantitatea de material vegetal a fost ridicată de către organele de poliție care s-au deplasat la locul indicat împreună cu inculpatul M.B. Acesta a susținut că fragmentele vegetale cu inflorescențe de culoare verde-oliv, provin din cultura realizata în luna mai a anului 2011, împreună cu fratele sau, M.D. Inculpatul M.D., în circumstanțele ulterioare realizării flagrantului, a declarat ofițerilor de poliție deținerea unei cantități de fragmente vegetale cu inflorescențe în podul grajdului imobilului nr. 50 din satul Surducu Mic (imobilul se află în imediata vecinătate a locuinței inculpatului). Substanța vegetală declarată de către inculpat ca fiind recoltata în cursul lunii octombrie 2011 în vederea valorificării, a fost ridicată în prezența proprietarei imobilului - B.D.

Inculpații arestați M.B. și M.D. au mărturisit în depozițiile consemnate, împrejurarea că, în luna mai a anului 2011, au achiziționat de la un tânăr din municipiul Lugoj semințe de cannabis, pe care au decis să le planteze apoi, în ideea valorificării la maturitate a plantelor. Activitatea infracțională constând in valorificarea cannabisului de către cei doi inculpați a fost adusă la cunoștința inculpatului M.P. încă din momentul realizării primei tranzacții de către inculpatul M.B., la data de 22 noiembrie 2011. Raportul de constatare tehnico-științifică al laboratorului de profil, atestă prezenta tetrahidrocanbinolului, substanță biosintetizată cu efect psihotrop (THC), în fragmentele vegetale valorificate de către inculpații arestați.

Percheziția informatică efectuată asupra telefoanelor mobile deținute de către inculpații arestați, ridicate la data de 24 noiembrie 2011, a statuat următoarele: titularul postului telefonic cu numărul X, care a fost apelat in mod constant pe toata durata celor 48 de ore de interceptare, de către inculpatul M.B., a fost inculpatul M.P. Conform transcrierii efectuate, cuprinsă în procesul verbal din data de 24 noiembrie 2011, M.P. a „monitorizat „derularea întâlnirii fiului sau M.B. cu investigatorul sub acoperire „M.C. ” la 23 noiembrie 2011, data realizării vânzării - cumpărării cantității de 500 gr. cannabis. Participarea inculpatului M.P. nu s-a limitat doar la a monitoriza momentul premergător al întâlnirii fiului sau M.B.

cu investigatorul sub acoperire, ci și la a concura la realizarea vânzării, contribuția sa constând în a transporta, împreuna cu M.D., cannabisul. Ulterior remiterii cannabisului de către inculpatul M.D. investigatorului sub acoperire „M.C.”, M.P. s-a îndepărtat de autoturismul în care s-au retras inculpații arestați și „M.C.”, în imediata apropiere la o distanță de aproximativ 10-15 m. Din locul în care se aflase, la intervenția organelor de poliție, a intervenit în grabă, manifestând un comportament agresiv. De altfel, la data primei tranzacții a inculpatului M.B. din 22 noiembrie 2011, M.P. a susținut activitatea de valorificare a cannabisului.

S-a reținut că depozițiile inculpaților arestați, procesul-verbal care atesta realizarea flagrantului și procesul-verbal care atesta transcrierile convorbirilor efectuate de către inculpați cu investigatorul sub acoperire „M.C.”, la data de 23 noiembrie 2011, sunt mijloace de probă care converg spre persoana inculpatului M.P., a cărui forma de participare este certificata de acestea. Prima instanță, din cuprinsul probatorului administrat în cauză a reținut următoarele: În urma activităților specifice lucrătorii BCCO s-au sesizat la data de 22 noiembrie 2011 despre faptul că o persoană pe numele „Denis” titular al postului telefonic X, derulează activități infracționale constând în valorificarea de droguri.

în vederea concretizării activității infracționale s-a procedat la introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire M.C. și a colaboratorului sub acoperire B.R. și s-a autorizat în baza ordonanței nr. 354 din 23 noiembrie 2011 cu titlu provizoriu, pe durata a 48 de ore, interceptarea și localizarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice efectuate de la numărul de telefon mai sus arătat și s-a autorizat interceptarea si înregistrarea audio video în mediul ambiental a discuțiilor derulate de M.B. S-a constatat că această ordonanță a fost ulterior confirmată prin încheierea nr. 372 din 29 noiembrie 2011 de Tribunalul Timiș. Din cuprinsul procesului-verbal aflat la fila 9 din dosarul de urmărire penală, precum și din declarațiile investigatorului acoperit M.C.

și cele ale colaboratului acoperit B.R. (aflate la filele 48-50, 52, 53 din dosarul de urmărire penală și 170, 171 din dosarul instanței), prima instanță a reținut că la data de 22 noiembrie 2011 după ce a fost efectuat controlul corporal al colaboratorului B.R., investigatorul M.C. a urcat in autoturismul condus de colaborator și s-au deplasat pentru a se întâlni cu numitul D.” sau „Denis” ce deținea spre vânzare o cantitate de droguri. Din aceleași declarații, precum și din procesul verbal mai sus menționat instanța reține că autoturismul condus de colaboratorul B.R. s-a deplasat în Lugoj, în apropierea stației Peco O. unde în urma unor discuții cu numitul „D.” acesta s-a deplasat în apropiere de unde a revenit după aproximativ 10 minute și a predat investigatorului M.C.

mai multe fragmente vegetale. Aceste fragmente au fost ulterior predate organelor de poliție și s-a stabilit că erau în greutate de 2,6 grame, iar in urma testului preliminar a rezultat că sunt canabis. Deși s-a reținut că prin concluziile scrise s-a solicitat înlăturarea declarațiilor investigatorului acoperit și a colaboratorului sub acoperire motivat de faptul că declarațiile celor doi mai sus arătați au fost date pe formular tipizat și nu transcrise într-un proces verbal astfel cum prevede art. 86 2 C. proc. pen., prima instanță a apreciat că acest aspect nu este prevăzut în mod expres de lege ca și motiv de nulitate. Mai mult decât atât, s-a reținut că în faza de judecată atât investigatorul cât și colaboratorul au fost audiați prin intermediul unei rețele de televiziune cu imaginea și vocea distorsionată, iar apărătorii inculpaților, precum și inculpații personal au avut posibilitatea să adreseze întrebări celor doi.

Din declarațiile date, nu a rezultat faptul că investigatorul și colaboratorul sub acoperire nu ar fi fost prezenți la data și locul respectiv sau ar fi relatat alte aspecte decât cele ce au fost constate la momentul respectiv. S-a constatat că aspectele relatate de investigator și de colaborator în faza de judecată s-au regăsit în cele relatate de cei doi în faza de urmărire penală, precum și printre cele consemnate în procesele verbale de transcriere a discuțiilor înregistrate ambiental cu ocazia realizării flagrantului. De asemenea, s-a reținut că din declarațiile investigatorului și ale colaboratorului rezultă faptul că a doua zi după realizarea primei tranzacții, aducă în 23 noiembrie 2011 aceștia s-au întâlnit in municipiul Lugoj cu M.B.

pentru realizarea unei noi tranzacții, respectiv comercializarea a 500 grame canabis cu 3400 euro. Deși s-a constatat că prin concluziile scrise s-a invocat nulitatea declarațiilor date de către M.B. și M.D. în faza de urmărire penală, prima instanță nu a reținut acest fapt pentru argumentele arătate în încheierea penală din data de 23 noiembrie 2011 aflată la filele 58 - 60 dosar instanță. Mai mult decât atât, s-a constatat că prin motivele de recurs depuse la dosar (filele 47-52 dosar instanță) s-a arătat că M.D. ar fi fost bătut cu pumnii de către ofițerii anchetatori la postul de poliție Lugoj întrucât a refuzat să dea declarație în lipsa unui apărător ales, aspect ce nu a putut reținut de către prima instanță atâta timp cât s-a constatat că la dosar nu s-a depus niciun fel de probă din care să rezulte realitatea acestui fapt.

S-a reținut că în fața instanței inculpații s-au prelevat de dreptul la tăcere, însă declarațiile acestora date în faza de urmărire penală se coroborează cu declarațiile investigatorului și ale colaboratorului sub acoperire, precum și cu procesele verbale întocmite în cauză în faza de urmărire penală privind atât transcrierea convorbirilor purtate de către inculpați intre ei, de către inculpați cu investigatorul și colaboratorul sub acoperire, precum și discuțiile purtate și înregistrate in mediul ambiental. Referitor la nulitatea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, audio sau video în mediul ambiental invocată de către apărătorul inculpaților M.B. și M.D., prima instanță a reținut că potrivit art. 91 2 alin. (2), (3) C. proc.

pen., „în caz de urgență, când întârzierea obținerii autorizării prevăzute în art. 91 2 alin. (1), (2) și (8) ar aduce grave prejudicii activității de urmărire penală, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate dispune, cu titlu provizoriu, prin ordonanță motivată, înscrisă în registrul special prevăzut în art. 228 alin. (1), interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor, pe o durată de cel mult 48 de ore.

S-a mai avut în vedere că în termen de 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut în alin. (2), procurorul prezintă ordonanța, împreună cu suportul pe care sunt fixate interceptările și înregistrările efectuate și un proces-verbal de redare rezumativă a convorbirilor, judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în vederea confirmării. Judecătorul se pronunță asupra legalității și temeiniciei ordonanței în cel mult 24 de ore, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu.

în cazul în care ordonanța este confirmată, iar procurorul a solicitat prelungirea autorizării, judecătorul va dispune autorizarea pe mai departe a interceptării și înregistrării, în condițiile art. 91 1 alin. (1) - (3) și (8). Dacă judecătorul nu confirmă ordonanța procurorului, va dispune încetarea de îndată a interceptărilor și înregistrărilor, iar cele efectuate vor fi șterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal care se comunică în copie instanței”. S-a constatat că la filele 62-64 din dosarul de urmărire penală se regăsește încheierea nr. 372 din 29 noiembrie 2011 prin care judecătorul a confirmat ordonanța nr. 354 din 23 noiembrie 2011, astfel că în nu se poate susține că au fost încălcate dispozițiile legii cu privire la modalitatea de obținere și valorificare a interceptărilor convorbirilor telefonice și a înregistrării în mediul ambiental.

Prima instanță a apreciat că aceste interceptări ale convorbirilor telefonice și înregistrări în mediul ambiental se coroborează atât cu declarațiile investigatorului și ale colaboratorului sub acoperire, cât și cu declarațiile date în faza de urmărire penală de către cei trei inculpați, precum și cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante și procesul verbal de ridicare a celor două pungi cu fragmente vegetale și inflorescențe (fila 8 dosarul instanței) și concluziile raportului de constatare tehnico științifică (filele 73-75 din dosarul de urmărire penală), de unde rezultă că cele patru probe constând în diferite cantități de fragmente vegetale (inflorescențe) de culoare verde olive obținute de la cei trei inculpați în condițiile mai sus arătate reprezintă canabis.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că prin apărările formulate, atât în descrierea orală cât și în concluziile scrise, inculpații au invocat o serie de nulități, atât a actelor procedurale întocmite, cât și a probelor administrate în faza de urmărire penală. Referitor la inculpatul M.P., prima instanță nu a primit punctul de vedere al acestui inculpat cu privire la activitatea sa infracțională, respectiv acela că fapta comisă de el nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii și prin conținutul ei concret este lipsită de importanță atâta timp cât acest inculpat astfel cum rezultă din declarațiile celorlalți doi inculpați, a participat in mod activ la supravegherea desfășurării celor două tranzacții.

Mai mult decât atât, s-a reținut că inculpatul M.P. a și ajutat la realizarea tranzacțiilor, chiar dacă nu a fost cel care a livrat marfa, însă a transportat marfa împreună cu cei doi fii ai săi. Deși s-a constatat că in concluziile scrise se arată faptul că scopul deplasării cu autoturismul nu s-a făcut în sensul de a transporta canabisul, acesta fiind transportat personal de ceilalți doi inculpați și nefiind nevoie de o a treia persoană în acest scop câtă vreme acele câteva grame nu necesitau a fi transportate cu un autoturism, aceste afirmații nu au fost reținute de către prima instanță, deoarece chiar și în situația unei cantități reduse de droguri, inculpatul M.P. care cunoștea cel puțin din data de 22 noiembrie 2011, anterior efectuării primului transport a fost de acord atât cu ajutorul dat în cazul tranzitului, cât și cu ajutorul oferit în supravegherea efectuării livrării.

De asemenea, s-a constatat că nici unul dintre inculpați nu a afirmat și nici nu a dovedit faptul că prezența inculpatului M.P. și deplasarea acestuia la momentul efectuării livrării cantității de droguri s-a făcut pentru cu totul alt scop și nu pentru a asigura paza efectuării tranzacției. Dat fiind faptul că din declarațiile inculpaților M.D. și M.B., precum și din transcrierea discuțiilor telefonice purtate intre inculpați s-a reținut faptul că inculpatul M.P. cunoștea la momentul efectuării transportului că urmează a se efectua tranzacția și a fost de acord să însoțească pe cei doi fii ai săi pentru a le acorda sprijinul, s-a apreciat că acesta a acționat cu intenție în derularea activității infracționale, urmărind producerea rezultatului (realizarea tranzacției) și obținerea de beneficii de către cei doi fii ai săi.

Cu privire la eventualitatea existenței unei infracțiuni de tăinuire din partea inculpatului M.P., s-a considerat că această infracțiune nu ar putea fi reținută de către prima instanță deoarece în cazul tăinuirii, făptuitorul află despre existența ilicită a bunului după comiterea faptei de către alte persoane, pe când inculpatul M.P. a aflat de activitatea infracțională a celor doi fii ai săi înainte de efectuarea tranzacției, ajutând la desfășurarea celor două tranzacții, deci și-a adus aportul nemijlocit la comiterea faptei, astfel că eventualele acte ale sale de cunoaștere despre cultivarea sau deținerea în scopul comercializării de droguri ar fi putut fi incriminată în eventualitatea în care nu ar fi participat în nici un fel la tranzacționarea drogurilor.

Totodată, prima instanță a reținut că fapta inculpatului M.B. care a constat în cultivarea și deținerea în scop de vânzare și valorificare și de a vinde și a oferi către investigatorul și colaboratorul sub acoperire a unor cantități de droguri în schimbul obținerii sumei de 3400 euro, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării, oferirii și vânzării, în formă continuată, infracțiune prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Reținându-se vinovăția inculpatului M.B. sub forma intenției directe, instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege, dată fiind atitudinea acestuia, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței și ținând totodată seama de activitatea infracțională desfășurată de el.

La individualizarea cuantumului pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile reglementate de art. 72 C. pen., pentru ca pedeapsa aplicată să corespundă scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Astfel, raportat la aceste criterii, instanța de fond a apreciat că la individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpaților, trebuie avute în vedere gradul de pericol concret al faptei, conform art. 18 alin. (2) C. pen., natura normelor juridice încălcate, limitele speciale de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârșire a infracțiunii, persoana și conduita făptuitorului, pe toată durata derulării procesului penal. Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și dispozițiile legii mai sus arătate, s-a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul prevăzut de lege pentru această infracțiune, astfel că l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, la aplicarea acesteia, instanța de fond a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel cum a fost conturată în cauzele Hirst contra Regatul Unit și Sabou și Pârcălab contra România, precum și Decizia nr. XXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, care a stabilit că interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a-c nu se face de drept, ci instanța trebuie să aprecieze în concret, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 71 alin. (3) și la principiul constituțional al proporționalității. De asemenea, s-a mai reținut că art. 20 din Constituție prevede că dispozițiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului, la care România este parte.

Prin urmare, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările cauzei și de persoana infractorului (precizate mai sus), prima instanță a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., constând în dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat ca pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. Dat fiind faptul că inculpatul a fost arestat preventiv, tribunalul, în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24h și arestul preventiv pe perioada 23 noiembrie 2011 - 26 mai 2012. În privința faptei inculpatului M.D., de a cultiva recolta și de a ajuta la valorificarea canabisului de către M.B.

în schimbul sumei de 3400 euro, comisă în circumstanțele expuse, prima instanță a reținut că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea cultivării si vânzării, infracțiune prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe i-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege dată fiind atitudinea inculpatului atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței și ținând totodată cont de activitatea infracțională desfășurată de către acesta. Analizând împrejurările în care fapta a fost săvârșită, precum și dispozițiile legii mai sus arătate, instanța de fond a apreciat că se justifică aplicarea unei pedepse orientate peste minimul prevăzut de lege pentru această infracțiune, astfel că 1-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

Reținându-se faptul că inculpatul a fost arestat preventiv instanța de fond, în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea de 24 ore și arestul preventiv pe perioada 23 noiembrie 2011-26 mai 2012. Cu privire la fapta inculpatului M.P. de a asigura transportul, precum și de a ajuta la realizarea tranzacției prin supravegherea locului și prin ajutorul, atât material, cât și moral oferit, comisă în circumstanțele expuse, instanța de fond a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitatea transportării, infracțiune prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea 143/2000. și reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe i-a aplicat o pedeapsă orientată peste minimul special prevăzut de lege dată fiind atitudinea inculpatului atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței și ținând totodată cont de activitatea infracțională desfășurată de către acesta.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpați a cantității de 958,74 grame substanțe stupefiante ce se află depuse la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O și pe cale de consecință, distrugerea stupefiantelor cu păstrare de contraprobe. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații la câte 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, inculpații M.D., M.B. și M.P., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. În apelurile declarate de inculpații M.D. și M.B. s-a solicitat desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, să se dispună în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpaților, iar în subsidiar, în măsura în care nu vor fi reținute apărările acestora care vizează achitarea, să se pronunțe o pedeapsă sub minimul special făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen. și să se dispună suspendarea executării pedepsei aplicate sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 81, respectiv art. 86 1 C. pen.

În motivarea apelurilor, inculpații au susținut că sesizarea organului de urmărire penală s-a făcut din oficiu prin „procesul-verbal de sesizare din oficiu” din data de 22 noiembrie 2011 (fila 2 dosar de urmărire penală), ori sesizarea organului de urmărire prin procesul-verbal de sesizare din oficiu anterior menționat este vădit nelegală, susținându-se că față de declarațiile date în fața instanței de judecată de către investigatorul cu identitate protejată M.C., precum și de către colaboratorul cu identitate protejată B.R., rezultă în mod clar că încunoștințarea organelor de urmărire penală a fost făcută de către acest colaborator cu identitate protejată.

S-a mai susținut că B.R., colaboratorul cu identitate protejată, a declarat în fața instanței de judecată că el este cel care a aflat din discotecă despre faptul că în Lugoj există o persoană care se ocupă cu trafic de droguri și a mers la D.I.I.C.O.T., aducând acest aspect la cunoștința organelor de urmărire penală. în aceste condiții, inculpații au apreciat că față de dispozițiile art. 221, raportat la art. 223 C. proc. pen., modul de sesizare al organelor de urmărire penală trebuia să fie un denunț care, în cazul în care ar fi fost oral, trebuia să fie consemnat într-un proces verbal de către organul de urmărire penală conform art. 223 alin. (3) C. proc. pen. De asemenea, s-a mai arătat că, în situația în care s-ar fi apreciat că se impunea protejarea denunțătorului, organele de urmărire penală aveau posibilitatea legală de a proteja identitatea acestuia.

Or, modul în care au procedat organele de urmărire penală, încheind un proces-verbal de sesizare din oficiu „fiind în executarea unor activități specifice”, după care să își declină competența în mod „formal” în favoarea DIICOT, pe lângă faptul că încalcă dispozițiile art. 221 raportat la art. 233 C. proc. pen., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, faptă prev. de art. 289 C. pen. S-a mai susținut în motivarea apelului că procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 22 noiembrie 2011 (fila 2 dosar de urmărire penală) este lovit de nulitate, având în vedere că este încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv nu are menționată ora la care a început și ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal.

Astfel, inculpații au susținut că față de nulitatea actului de sesizare a organelor de urmărire penală, toate actele de urmărire penală făcute în baza unei sesizări lovite de nulitate, precum și actul de sesizare a instanței sunt și ele nule, având în vedere că s-a adus în mod evident o vătămare a drepturilor procedurale ale inculpaților care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor anterior menționate, anulare care este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

în ceea ce privește nulitatea rezoluțiilor de începere a urmăririi penale, s-a arătat că instanța de fond a apreciat că, într-adevăr aspectele invocate de inculpați sunt reale, dar a reținut că „procurorul nu avea obligația așteptării finalizării acțiunii de prindere în flagrant putând fi informat de cursul acestei operațiuni prin orice mijloc de transmitere a informației de la distanță” și că „prezența acelorași inculpați în data de 23 noiembrie 2011 pentru a finaliza tranzacția începută cu o zi înainte și purtarea negocierilor necesare derulării tranzacției reprezentau suficiente indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii nefiind necesar ca procurorul să aștepte finalizarea acțiunii de prindere în flagrant pentru a putea dispune începerea urmăririi penale”.

Inculpații consideră că această motivare a respingerii excepției nulității rezoluțiilor de începere a urmăririi penale, nu sunt decât o încercare disperată de a acoperi infracțiunile săvârșite de organele de urmărire penală față de evidența acestor infracțiuni. Inculpații au susținut că este evidentă ori falsificarea procesului-verbal de flagrant, ori falsificarea rezoluțiilor de începere a urmăririi penale.

Astfel, s-a solicitat a se avea în vedere că din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele 4-5 dosar urmărire penală) rezultă în mod clar că „acțiunea de prindere în flagrant a început la orele 17 și s-a finalizat la orele 17:45.”; iar în condițiile în care acțiunea de prindere în flagrant nu era finalizată, se pune întrebarea cum a putut procurorul aflat în Timișoara, (la o oră distanță de mers de Lugoj, locul în care s-a realizat flagrantul), să înceapă urmărirea penală la ora 17:30 cu motivarea că „la data de 23 noiembrie 2011 au valorificat investigatorului sub acoperire cu numele de cod M.C., 500 gr. cannabis în schimbul sumei de 3.400 euro”, aceasta cu atât mai mult cu cât începerea urmăririi penale pentru acest motiv nu putea avea loc decât în baza unor mijloace de probă care în speță, nu puteau fi decât procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (filele 4-5 dosar LIP).

Cu privire la reținerea instanței că procurorul putea afla „prin orice mijloc de transmitere a informației la distanță”, inculpații au arătat că, pe lângă faptul că acest aspect nu rezultă din nicio probă de la dosarul cauzei, este și ilogică, în condițiile în care acțiunea de prindere în flagrant nu era finalizată la ora la care se susține că s-a început urmărirea penală, cu motivarea că au valorificat investigatorului sub acoperire cu numele de cod M.C., 500 gr. cannabis în schimbul sumei de 3.400 euro”. Prin urmare, s-a arătat că acest proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante aflat al filele 4-5 dosar urmărire penală nu putea fi întocmit decât după finalizarea acțiunii de prindere în flagrant care a avut loc la ora 17:45.

Inculpații au concluzionat că ar rezulta în mod evident că, ori acțiunea de prindere în flagrant nu s-a realizat între orele 17-17:45, ori începerea urmăririi penale de către procuror nu a avut loc în realitate la ora 17:30, existând indicii temeinice în sensul art. 68 1 C. proc. pen. de săvârșire a unor infracțiuni de către organele de urmărire penală, neputându-se stabili cu exactitate dacă procurorul a semnat în fals ora începerii urmăririi penale sau organele de poliție care au încheiat procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante au consemnat în fals că „acțiunea de prindere în flagrant a început la orele 17 și s-a finalizat la orele 17:45, cu atât mai mult cu cât procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu are menționată ora la care a început și la care s-a terminat încheierea procesului-verbal, așa cum o cer dispozițiile art. 91 C. proc.

pen., acestea neputând fi aceleași cu orele între care s-a desfășurat acțiunea de prindere în flagrant. Pe de altă parte, s-a invocat și faptul că reținerea s-a făcut fără audierea inculpaților în fața procurorului și chiar fără ca aceștia să se afle în Timișoara unde era procurorul, fapt care întărește ilegalitatea actelor de urmărire penală, modul în care organele de urmărire penală au procedat la cazul inculpaților, care prin coroborare cu nelegalitatea tuturor celorlalte acte de urmărire penală, trebuia să conducă la concluzia achitării inculpaților sau la restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale. În ceea ce privește nulitatea, ca mijloc de probă, a declarațiilor de „martor” consemnată pe formular tipizat, date de investigatorul cu identitate protejată M.C.

și de colaboratorul sub acoperire B.R., s-a arătat că aprecierea primei instanțe în sensul că aceștia au fost audiați și în faza de judecată nu are nici o legătură cu nulitatea declarațiilor date de aceștia în faza de urmărire penală, așa cum a fost invocată de inculpați. În acest sens se arată că având în vedere că ambele persoane au avut atribuită o altă identitate decât cea reală, ascultarea acestor persoane se face în condițiile speciale prev. de art. 86 2 C. proc.

pen., iar potrivit alin. (5) ale acestui articol, „în cursul urmăririi penale se întocmește un proces-verbal în care se redă cu exactitate declarația martorului și acesta se semnează de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de organul de urmărire penală și se depune la dosarul cauzei”, din dispozițiile legale menționate, rezultând în mod clar că mijlocul de probă îl reprezintă procesul-verbal în care se redă cu exactitate declarația martorului iar în speță, organele de urmărire penală nu au întocmit un proces-verbal în sensul celor susmenționate, proces-verbal care să fi fost întocmit cu respectarea disp. art. 91 C. proc. pen. pentru a putea fi avut în vedere ca mijloc de probă.

S-a mai arătat că modalitatea în care au procedat organele de urmărire penală și anume, aceea de a lua o declarație investigatorului și colaboratorului cu identitate protejată sub identitatea atribuită prin ordonanța de la filele 76-77 dosar urmărire penală este vădit nelegală și nu este reglementată de legea procesual penală română în condițiile în care, așa cum rezultă din aceleași dispoziții legale susmenționate, martorul cu identitate protejată trebuie să dea și o declarație, dar aceasta se ia sub identitatea sa reală care se va păstra în dosarul depus la parchet într-un plic sigilat, în condiții de maximă siguranță, iar ceea ce reprezintă mijlocul de probă în dosar este procesul-verbal care se redă cu exactitate declarația martorului semnat de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de organul de urmărire penală, ceea ce în speță nu s-a făcut.

De asemenea, s-a învederat că inculpații au invocat nu numai nulitatea interceptărilor și înregistrărilor, ci nulitatea tuturor proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice încheiate în prezentul dosar de urmărire penală (filele 59-60), nulitatea tuturor interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice audio sau video în mediul ambiental, nulitatea referatului procurorului din 28 noiembrie 2011 prin care s-a solicitat judecătorului „confirmarea” ordonanței de autorizare provizorie a interceptării și înregistrării tuturor convorbirilor nr. 354 din 23 noiembrie 2011 dată de procuror, precum și nelegalitatea încheierii nr. 372 din 29 noiembrie 2011 dată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 372/1/2011 prin care a fost „confirmată” ordonanța menționată, fiind vădit nelegale.

în acest sens, s-a susținut că în cazul în care ordonanța de autorizare provizorie a interceptării și înregistrării tuturor convorbirilor nr. 354 din 23 noiembrie 2011 dată de procuror a fost confirmată de judecător (nu de instanța de judecată), în faza de urmărire penală, instanța de judecată investită cu judecarea fondului, după trimiterea în judecată trebuie să cenzureze legalitatea tuturor acestor acte, inclusiv legalitatea încheierilor pronunțate în cursul urmăririi penale de judecător, în camera de consiliu, fără ca inculpații să aibă posibilitatea exercitării dreptului la apărare în acel moment, în caz contrar ar fi încălcat flagrant dreptul la un proces echitabil recunoscut de Convenția Europeană a drepturilor omului; că autorizarea de către procuror a interceptărilor și înregistrărilor efectuate în cauză încalcă disp.

art. 91 2 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora procurorul poate să autorizeze cu titlu provizoriu i