ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3292/2013

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 octombrie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. 17204/3/2013, Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală și inculpații

P.G.O., S.C., G.M., E.I., M.A.F. împotriva sentinței penale nr. 524 din 25

iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul

nr. 17204/3/2013 din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a pus în discuție legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a apelanților inculpați P.G.O. și S.C.

Reanalizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din

condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

precum și condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., fiind, de asemenea, incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f)

C. proc. pen., astfel că a menținut starea de arest a inculpaților P.G.O. și S.C.

În termen legal, inculpatul

P.G.O. a declarat recurs împotriva încheierii menționate, criticând-o sub aspectul

temeiniciei, susținând că din analizarea dispozițiilor art. 143, art. 148 lit.

f) și art. 136 C. proc. pen. și a apariției temeiurilor noi, apreciază că această

din urmă condiție nu este îndeplinită, deoarece s-a prevalat de dispozițiile

art. 320

1

C. proc. pen.

Totodată, verificând dispozițiile

art. 148 lit. f) C. proc. pen., consideră ca fiind îndeplinită teza I, dar în ceea

ce privește cea de-a doua teză vizând pericolul pentru ordinea publică, a arătat

că este arestat preventiv de peste un an de zile, ceea ce face ca la acest moment

procesual tulburarea opiniei publice să fie diminuată considerabil, iar punerea

lui în libertate nu ar mai afecta ordinea de drept.

A mai susținut că nu există

date că s-ar sustrage sau ar zădărnici desfășurarea procesului penal, în raport

de poziția sa procesuală de recunoaștere, considerând astfel că se poate lua o altă

măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate, respectiv obligarea de a nu

părăsi țara sau localitatea, precizând că regretă foarte mult fapta și se va supune

tuturor obligațiilor instituite și se va prezenta la toate termenele de judecată.

Recursul declarat de inculpat

nu este fondat.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare,

pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din măsurile

preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede

că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute

de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele

de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 11 octombrie 2013 a constatat

că în cauză de la ultima verificare a legalității și temeiniciei acestei măsuri

luate față de cei doi inculpați și până în prezent neintervenind, de altfel, nici

o împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a apelanților inculpați au încetat sau s-au schimbat și care

să justifice lăsarea în libertate a acestora, astfel că temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una din condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., precum și

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc. pen., fiind incident, de asemenea, cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

În raport de actele dosarului,

Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 524 din 25 iunie 2013 pronunțată

de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 17204/3/2013 au fost

condamnați, printre alții, inculpații P.G.O. și S.C. la câte o pedeapsă rezultantă

de 2 ani și 6 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art.

26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, art. 8 din

Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen., art. 25 din Legea nr. 365/2002

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 48 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu referire la art.

1 pct. 11 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., respectiv art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 39/2003, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu referire

la art. 1 pct. 11, art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr.

365/2002, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, art. 25 din Legea nr. 365/2002,

art. 26 din Legea nr. 365/2002, art. 26 C. pen. raportat la art. 49 din Legea

nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la

art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu referire la art. 1 pct. 11, cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor

art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, s-a menținut

măsura arestării preventive a inculpaților.

În esență, în sarcina

inculpatului P.G.O., s-a reținut că, pe parcursul anului 2011, împreună cu învinuiții

T.E. și N.C.D. a inițiat și a constituit un grup infracțional organizat la care

au aderat pe parcurs sau după caz a fost sprijinit și de către alte persoane, grupare

coordonată și formată în vederea săvârșirii mai multor infracțiuni grave (infracțiuni

prevăzute de Legea nr. 365/2002 și nr. 161/2003).

Inculpatul P.G.O., încă

de la începutul anului 2011, s-a implicat alături de alți membrii ai grupării, în

confecționarea de echipamente artizanale pentru fraudarea și falsificarea de carduri

bancare, trimițând și coordonând activitatea infracțională de skimming a altor participanți,

pe teritoriul Italiei și Germaniei, iar în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012,

atât în interesul proprii grupări cât și a grupării aparținând lui M.A., G.T. ș.a.,

s-a implicat și a înlesnit falsificarea de instrumente de plată electronică (de

inculpatul C.A.) urmată de utilizarea acestora de către membrii celor două grupări

cu prilejul efectuării de operațiuni frauduloase, respectiv efectuarea de cumpărături

la nivelul comercianților din afara țării (după caz, din Bulgaria și Olanda), magazine

care uzitau ca și modalitate de plată, sistemul P.O.S.

De asemenea, s-a reținut

că inculpatul P.G.O., în perioada octombrie 2011-ianuarie 2012 s-a implicat alături

de alți membrii ai grupării, direct, în fabricarea/confecționarea de echipamente

artizanale pentru fraudarea și falsificarea de carduri bancare și totodată în comercializarea

acestora către o altă grupare infracțională, ce activa pe teritoriul Germaniei;

pe parcursul anului 2011, împreună cu învinuitul D.G., inculpatul E.I. s.a., au

falsificat mai multe pagini originale P., în continuare, procedând la lansarea unor

atacuri informatice de tip phishing, asupra platformei P., în vederea obținerii

de la eventualii deținători de conturi P., a datelor de identificare necesare accesului

la respectivele conturi on-line; începând cu toamna anului 2011 și până în vara

anului 2012, același inculpat s-a implicat alături de alți membrii ai grupului infracțional

pe care îl coordona, în înșelarea și prejudicierea mai multor persoane cu ocazii

unor licitații fictive organizate pe platforma E. sau alte site-uri de profil, creând

și punând la dispoziția licitatorilor mai multe conturi frauduloase de P., iar în

perioada iulie-decembrie 2011, prin intermediul aplicației de chat, a transmis în

mod repetat, către diferiți utilizatori, date de identificare aferente mai multor

carduri bancare.

Așa fiind, se constată

că deși hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul

București, secția a II-a penală nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind

în apel, ea este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate

a acestuia, în condițiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, temeiurile de fapt și de drept care au impus luarea și menținerea arestării

preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului,

neputându-se susține depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate,

în sensul dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai avut

în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și urmările sociale

produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de idei,

Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, la

evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, comportamentul

procesual al acestuia, care a recunoscut comiterea faptelor, precum și împrejurările

referitoare la infracțiunile de săvârșirea cărora este învinuit, ținându-se cont

de amploarea fenomenului infracțional și urmările produse.

În același timp, Înalta

Curte are în vedere faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea

în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează

destul de ferm împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive

a inculpatului nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a acestuia,

apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică,

de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și

gravitatea infracțiunilor săvârșite, de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele

reale în care au fost produse, de recrudescența acestui gen de fapte, de starea

de pericol și de urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura arestării

preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de

care se bucură inculpatul până la pronunțarea și rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul

comiterii unor infracțiuni și nu tinde să reprezinte o executare anticipata a pedepsei,

durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până

în prezent nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Se constată totodată că,

la acest moment procesual, nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea

în libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cu atât mai mult cu cât inculpatul

a fost găsit vinovat în primă instanță, fiind condamnat pentru faptele pentru care

s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că pericolul concret pentru ordinea

publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului nu s-a diminuat într-o

asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Pericolul pentru ordinea publică

fiind încă actual, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Înalta Curte apreciază

că, la acest moment procesual, nu există temeiuri care să impună revocarea măsurii

arestului preventiv sau înlocuirea ei cu o altă măsură preventivă neprivativă de

libertate, aceasta nefiind în măsură să-și realizeze scopul descris de art. 136

alin. (1) C. proc. pen., respectiv să asigure buna desfășurare a procesului penal

și garantarea adevărului.

Așa fiind, în acest moment

procesual nu se poate susține că prin luarea unei măsuri alternative detenției provizorii,

buna desfășurare a procesului penal, în stadiul actual al procesului, prin lăsarea

în libertate a inculpatului, nu ar crea o rezonanță negativă în rândul opiniei publice,

o stare de neîncredere în actul de justiție, dată fiind complexitatea cauzei și

infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat, infracțiuni grave.

Ca atare, încheierea pronunțată

la 11 octombrie 2013 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursul declarat de inculpatul P.G.O. nefiind fondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În baza art. 192 C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.G.O. împotriva încheierii din data de 11 octombrie

2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 25 octombrie 2013.