ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1174/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 38 din 9 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, s-au hotărât următoarele: În baza art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E.D.P., pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii publice, faptă comisă la data de 30 octombrie 2011, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, comisă la 30 octombrie 2011, la o pedeapsă de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea pedepsei accesorii, constând în art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. S-a scăzut din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului începând cu 30 octombrie 2010, la zi și s-a dispus, în baza art. 86 1 alin. (1) C. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86 2 C. pen.

S-au stabilit, în baza art. 86 3 C. pen., măsurile de supraveghere la care inculpatul este obligat să se supună pe perioada termenului de încercare. S-a făcut, în cauză, aplicațiunea art. 359 alin. (1) și (3) C. proc. pen. S-a dispus și suspendarea pedepsei accesorii, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 350 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu numărul 217/U/2011 emis de Judecătoria Ploiești în baza încheierii din 31 octombrie 2011. În temeiul art. 42 alin. (3) din Legea nr. 4/2008 s-a interzis inculpatului accesul la competițiile sau jocurile sportive, pe o perioadă de 4 (patru) ani, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

S-au admis acțiunile civile formulate de părțile civile G.G.D. și Spitalul Clinic Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila București și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 000 lei către partea civilă G.G.D. și la plata sumei de 238,50 lei către partea civilă Spitalul Clinic Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila București. Inculpatul a fost obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut pe baza probelor de la urmărirea penală și a rechizitoriului că aflat pe Stadionul I.O.

din Ploiești, ca suporter al echipei de fotbal P. Ploiești, a pătruns în timpul desfășurării meciului pe gazon și a lovit cu pumnul pe unul dintre jucătorii echipei S. București, G.G.D., în zona feței, pe care l-a și scuipat, din această cauză acesta nemaiputând juca și fiind transportat pentru acordarea primelor îngrijiri medicale la Spitalul Județean Ploiești și apoi, la Spitalul Clinic Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București, Secția O.R.L., până la data de 31 octombrie 2011, cu diagnosticul „traumatism facial prin agresiune-lovire cu corp dur, contuzie forte regiunea zigomatică dreaptă; fractură os zigomatic drept cu înfundare fragmentară”. Lovirea jucătorului G.G.D.

i-a produs acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale. În aceste condiții, partea vătămată a introdus plângere penală și s-a constituit parte civilă. De asemenea, a solicitat despăgubiri civile spitalul în care a fost internată partea vătămată. Fiind audiat în legătură cu faptele, inculpatul E.D.P. le-a recunoscut în totalitate, mărturisind că, în seara zilei precedente, participând la o petrecere organizată de un prieten D.I. din Ploiești, a deținut fără drept, în vederea consumului o pastilă de ecstasy, lucru confirmat de testul de urină, efectuat. În plus, s-a mai reținut că inculpatul este consumator de droguri, fumând țigări de marijuana și aceasta nu pentru prima dată.

În sfârșit, analizele de laborator efectuate au stabilit că înainte de a ajunge la stadion inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 0,55 gr. %o, în urma consumării a 3 sticle de bere. Expertiza psihiatrică efectuată inculpatului a arătat că acesta a avut discernământ. În drept, instanța a stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, prevăzute și pedepsite de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., lovire sau alte violențe, prevăzute și pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen. și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, în condițiile concursului real de infracțiuni.

La stabilirea pedepselor instanța a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse ca efect al aplicării art. 320 1 alin. (1) – (7) C. proc. pen., însă nu a motivat cuantumurile pedepselor stabilite și a celei aplicate și nici modalitatea de executare a pedepsei rezultante. Tribunalul a motivat soluționarea laturii civile a cauzei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, inculpatul E.D.P. și partea civilă G.G.D. În apelul său, parchetul a criticat hotărârea instanței de fond în privința cuantumurilor reduse ale pedepselor stabilite și a celei aplicate, precum și în raport cu alegerea greșită a modalității de individualizare judiciară a executării acesteia, prin suspendarea executării sub supraveghere, în conformitate cu art. 86 1 C. pen.

Inculpatul, în apelul său, motivat numai oral, în fața instanței, a susținut, de asemenea, netemeinicia pedepselor stabilite și a celei aplicate dar, pentru că ar fi prea grele, datorită omisiunii instanței, de a constata în favoarea sa, de circumstanțe atenuante. Partea vătămată a susținut prin apelul exercitat că pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului, se impune a fi executată în detenție. Ulterior, prin mai multe declarații notariale, ultima din 19 noiembrie 2012, dar și oral, în instanță a declarat expres și explicit că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului și că renunță total și necondiționat la despăgubirile civile stabilite prin sentința atacată. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 201 din 28 noiembrie 2012, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen., a admis apelul declarat de partea vătămată G.G.D. împotriva sentinței penale nr. 38 din 9 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova. A desființat, în parte, în latură penală și civilă sentința și, în consecință: A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului E.D.P., în pedepsele componente, de: - 3 ani închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., privind fapta din 30 octombrie 2011; - 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicațiunea art. 320 1 C. proc.

pen., privind fapta din 29 octombrie 2011; - 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., privind fapta din 30 octombrie 2011, pe care le repune în individualitatea lor. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului E.D.P., pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate G.G.D. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a recontopit pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani și 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A luat act de renunțarea apelantului, parte vătămată G.G.D. la plata despăgubirilor civile în sumă de 50.000 lei stabilite prin sentință și a înlăturat obligația inculpatului de la plata acesteia. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A respins, ca nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul E.D.P. împotriva aceleiași sentințe. Inculpatul a fost obligat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial de avocat se va avansa din fondul Ministerului Justiției Baroului Prahova.

Instanța de control judiciar a constatat că deși sentința atacată de Parchet și inculpat îndreptățește pe apelanți la critica cuantumurilor pedepselor ca și a modalității de executare, în raport cu ceea ce rezultă din dosar, cu materialul probatoriu al acestuia atât pedeapsa aplicată, cât și modalitatea de executare a pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, răspund atât cerințelor impuse de art. 52 C. pen. și îndeplinirii funcțiilor coercitive, de reeducare și prevenție cât și celei de exemplaritate, asigurând în același timp exigență proporționalității între răspunderea penală și persoana infractorului.

Pe de o parte, este de necontestat gravitatea faptelor de a pătrunde pe terenul de sport în timpul partidei de fotbal la care au asistat circa 14.000 de spectatori și care a fost televizată prin preluare, în direct, de către un post de televiziune, prilej cu care, inculpatul a agresat un jucător, lovindu-l în față și provocând prin acțiunea sa, scăpată de sub control și extrem de violentă, atât leziuni traumatice, vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale, cât și întreruperea meciului și tulburarea însemnată a ordinii publice. Pe de altă parte, la fel de netăgăduit este și pericolul pe care deținerea de droguri de mare risc în vederea consumului propriu îl reprezintă în prezent, mai ales, pentru adolescenți și tineri.

Curtea consideră, astfel, că în raport cu materialul probatoriu din dosar nu se impune reținerea în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante personale. În acești termeni, circumstanțiind faptele, instanța de fond s-a orientat corect către un cuantum mediu al acestora, neignorând nici persoana inculpatului care a manifestat o conduită bună atât înainte cât și după comiterea faptelor, pe care le-a recunoscut, nu are antecedente penale, este student la Facultatea de Hidrotehnică și s-a încadrat în muncă. În raport de toate aceste elemente, instanța a decis că nu se justifică nici reținerea de circumstanțe atenuante, nici agravarea pedepsei rezultante, respingând ca nefondate apelurile Parchetului și al inculpatului.

În ce privește apelul părții vătămate, s-a arătat că față de declarația prin care și-a retras plângerea prealabilă și a renunțat la despăgubirile stabilite prin sentință se impune admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței, înlăturarea, după descontopire, a pedepsei de 6 luni închisoare, stabilite pentru lovire sau alte violențe, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru această din urmă infracțiune, recontopirea celor două pedepse rămase în concurs, înlăturarea obligației inculpatului de plată a despăgubirilor civile în sumă de 50.000 lei stabilite prin sentință și menținerea restului prevederilor sentinței apelate. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul.

Atât parchetul, cât și inculpatul au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., reiterând, în esență, motivațiile din apel, în sensul că parchetul a susținut că pedepsele stabilite și pedeapsa rezultantă sunt în cuantum mult redus, în raport cu gravitatea faptelor comise, precum și greșita modalitate de individualizare a executării acesteia, în timp ce inculpatul a pretins că pedeapsa rezultantă este mult prea grea în raport cu faptele și că aceasta se datorează faptului că nu i s-au recunoscut circumstanțe atenuante judiciare, la care avea dreptul. Examinând cele două recursuri formulate în speță, în raport de actele și probele aflate în dosarul cauzei, Înalta Curte constată că ambele sunt nefondate.

Curtea de Apel Ploiești în decizia nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Secției Penale și pentru Cauze cu Minori și de Familie a făcut o amplă și laborioasă analiză a tuturor criticilor aduse sentinței. Inculpatul a susținut că, în mod greșit, instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că urmează cursurile de învățământ superior și are o comportare și o conduită bună în societate.

Or, este adevărat că unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă precum și de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel încât acesta să-și poate îndeplini funcțiile și realiza scopul. Prin urmare, temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.

Cu referire la critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., privește împrejurările care atenuează răspunderea penală. Însă, în raport de modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existența uneia sau unora dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe atenuante. Prin urmare, în raport de textele menționate constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea instanței de judecată.

Această apreciere impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor, ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare. Or, împrejurările invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

Astfel, pericolul social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este dat de împrejurarea săvârșirii faptei și anume pătrunderea pe terenul de sport în timpul unei partide de fotbal la care au asistat 10.000 de spectatori, lovind partea vătămată și cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 10-18 zile îngrijiri medicale cât și întreruperea meciului și tulburarea liniștii și ordinii publice și deținerea de droguri asupra sa în vederea consumului.

Prin urmare, lipsa antecedentelor penale, cât și frecventarea unor cursuri de învățământ superior nu pot fi reținută ca circumstanțe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea inculpatului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat. În consecință, în mod judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de acesta constatându-se a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 38 59 pct. 14 C. proc.

pen. Având în vedere împrejurările în care au fost săvârșite faptele și pericolul social al faptelor comise, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul normei incriminatoare, pedepsele aplicate în cauză fiind așadar de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen., iar modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art. 86 1 C. pen., este de asemenea corect stabilită întrucât prin obligațiile impuse inculpatului pe durata termenului de încercare care a fost stabilit pe o perioadă de 5 ani, acesta va fi controlat și supus reeducării. Înalta Curte apreciază că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni nu acela al represiunii deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește adoptarea conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care în acest domeniu nu înseamnă aplicarea unor pedepse severe ori executarea acestora în regim privativ de liberate, ci a unui tratament penal corespunzător adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului apt să realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ preventivă. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării onorariilor pentru apărarea din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpatul E.D.P. împotriva deciziei penale nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 aprilie 2013.