ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1174/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1174/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

38 din 9 februarie 2012 a Tribunalului Prahova, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 42 alin.

(1) din Legea nr. 4/2008 raportat la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul E.D.P.,

pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

gravă a ordinii publice, faptă comisă la data de 30 octombrie 2011, la o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 4 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul a fost

condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, comisă

la 30 octombrie 2011, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu aplicarea pedepsei

accesorii, constând în art. 71 raportat la art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția

dreptului de a alege.

S-a scăzut din durata

pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului

începând cu 30 octombrie 2010, la zi și s-a dispus, în baza art. 86

1

alin. (1) C. pen., suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, sub

supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în baza art. 86

2

C. pen.

S-au stabilit, în

baza art. 86

3

C. pen., măsurile de supraveghere la care inculpatul

este obligat să se supună pe perioada termenului de încercare.

S-a făcut, în cauză,

aplicațiunea art. 359 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

S-a dispus și

suspendarea pedepsei accesorii, în baza art. 71 alin. (5) C. pen.

În baza art. 350 alin.

(2) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a

inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă cu numărul

217/U/2011 emis de Judecătoria Ploiești în baza încheierii din 31 octombrie 2011.

În temeiul art. 42 alin.

(3) din Legea nr. 4/2008 s-a interzis inculpatului accesul la competițiile sau

jocurile sportive, pe o perioadă de 4 (patru) ani, de la data rămânerii

definitive a hotărârii.

S-au admis acțiunile

civile formulate de părțile civile G.G.D. și Spitalul Clinic Universitar de

Urgență Militar Central Dr. Carol Davila București și a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 50 000 lei către partea civilă G.G.D. și la plata sumei de

238,50 lei către partea civilă Spitalul Clinic Universitar de Urgență Militar Central

Dr. Carol Davila București.

Inculpatul a fost

obligat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut pe baza probelor de la urmărirea penală și

a rechizitoriului că aflat pe Stadionul I.O. din Ploiești, ca suporter al

echipei de fotbal P. Ploiești, a pătruns în timpul desfășurării meciului pe

gazon și a lovit cu pumnul pe unul dintre jucătorii echipei S. București, G.G.D.,

în zona feței, pe care l-a și scuipat, din această cauză acesta nemaiputând

juca și fiind transportat pentru acordarea primelor îngrijiri medicale la

Spitalul Județean Ploiești și apoi, la Spitalul Clinic Universitar de Urgență

Militar Central „Dr. Carol Davila” București, Secția O.R.L., până la data de 31

octombrie 2011, cu diagnosticul „traumatism facial prin agresiune-lovire cu

corp dur, contuzie forte regiunea zigomatică dreaptă; fractură os zigomatic

drept cu înfundare fragmentară”.

Lovirea jucătorului G.G.D.

i-a produs acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 16-18 zile

de îngrijiri medicale.

În aceste condiții,

partea vătămată a introdus plângere penală și s-a constituit parte civilă.

De asemenea, a

solicitat despăgubiri civile spitalul în care a fost internată partea vătămată.

Fiind audiat în

legătură cu faptele, inculpatul E.D.P. le-a recunoscut în totalitate,

mărturisind că, în seara zilei precedente, participând la o petrecere

organizată de un prieten D.I. din Ploiești, a deținut fără drept, în vederea

consumului o pastilă de ecstasy, lucru confirmat de testul de urină, efectuat.

În plus, s-a mai

reținut că inculpatul este consumator de droguri, fumând țigări de marijuana și

aceasta nu pentru prima dată.

În sfârșit, analizele

de laborator efectuate au stabilit că înainte de a ajunge la stadion inculpatul

a avut o îmbibație alcoolică de 0,55 gr. %o, în urma consumării a 3 sticle de

bere.

Expertiza psihiatrică

efectuată inculpatului a arătat că acesta a avut discernământ.

În drept, instanța a

stabilit că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii

și liniștii publice, prevăzute și pedepsite de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008

raportat la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., lovire sau alte violențe, prevăzute

și pedepsite de art. 180 alin. (2) C. pen. și de deținere de droguri de mare

risc în vederea consumului propriu, prevăzute și pedepsite de art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, în condițiile concursului real de infracțiuni.

La stabilirea

pedepselor instanța a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, reduse ca

efect al aplicării art. 320

1

alin. (1) – (7) C. proc. pen., însă nu

a motivat cuantumurile pedepselor stabilite și a celei aplicate și nici

modalitatea de executare a pedepsei rezultante.

Tribunalul a motivat

soluționarea laturii civile a cauzei.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești,

inculpatul E.D.P. și partea civilă G.G.D.

În apelul său, parchetul

a criticat hotărârea instanței de fond în privința cuantumurilor reduse ale

pedepselor stabilite și a celei aplicate, precum și în raport cu alegerea

greșită a modalității de individualizare judiciară a executării acesteia, prin

suspendarea executării sub supraveghere, în conformitate cu art. 86

1

C. pen.

Inculpatul, în apelul

său, motivat numai oral, în fața instanței, a susținut, de asemenea,

netemeinicia pedepselor stabilite și a celei aplicate dar, pentru că ar fi prea

grele, datorită omisiunii instanței, de a constata în favoarea sa, de

circumstanțe atenuante.

Partea vătămată a

susținut prin apelul exercitat că pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului, se

impune a fi executată în detenție. Ulterior, prin mai multe declarații

notariale, ultima din 19 noiembrie 2012, dar și oral, în instanță a declarat

expres și explicit că își retrage plângerea penală formulată împotriva

inculpatului și că renunță total și necondiționat la despăgubirile civile

stabilite prin sentința atacată.

Curtea de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

201 din 28 noiembrie 2012, în baza art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a

admis apelul declarat de partea vătămată G.G.D. împotriva sentinței penale nr. 38

din 9 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova.

A desființat, în

parte, în latură penală și civilă sentința și, în consecință:

A descontopit

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului E.D.P., în

pedepsele componente, de:

- 3 ani închisoare

pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și

liniștii publice prevăzută de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 4/2008 raportat

la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., privind fapta din 30 octombrie 2011;

- 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc, în vederea

consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicațiunea art. 320

1

C. proc. pen., privind fapta din 29

octombrie 2011;

- 6 luni închisoare,

pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., privind fapta din

30 octombrie 2011, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul penal

pornit împotriva inculpatului E.D.P., pentru infracțiunea de lovire sau alte

violențe, ca urmare a retragerii plângerii părții vătămate G.G.D.

În baza art. 33 lit.

a) și art. 34 lit. b) C. pen., a recontopit pedepsele de 3 ani închisoare și 2

ani și 6 luni închisoare, stabilind pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 3 ani

închisoare.

A luat act de

renunțarea apelantului, parte vătămată G.G.D. la plata despăgubirilor civile în

sumă de 50.000 lei stabilite prin sentință și a înlăturat obligația

inculpatului de la plata acesteia.

A menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate.

A respins, ca

nefondate, apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul E.D.P. împotriva

aceleiași sentințe.

Inculpatul a fost

obligat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei

reprezentând onorariu parțial de avocat se va avansa din fondul Ministerului

Justiției Baroului Prahova.

Instanța de control

judiciar a constatat că deși sentința atacată de Parchet și inculpat

îndreptățește pe apelanți la critica cuantumurilor pedepselor ca și a

modalității de executare, în raport cu ceea ce rezultă din dosar, cu materialul

probatoriu al acestuia atât pedeapsa aplicată, cât și modalitatea de executare

a pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, răspund atât cerințelor impuse de art.

52 C. pen. și îndeplinirii funcțiilor coercitive, de reeducare și prevenție cât

și celei de exemplaritate, asigurând în același timp exigență

proporționalității între răspunderea penală și persoana infractorului.

Pe de o parte, este

de necontestat gravitatea faptelor de a pătrunde pe terenul de sport în timpul

partidei de fotbal la care au asistat circa 14.000 de spectatori și care a fost

televizată prin preluare, în direct, de către un post de televiziune, prilej cu

care, inculpatul a agresat un jucător, lovindu-l în față și provocând prin

acțiunea sa, scăpată de sub control și extrem de violentă, atât leziuni

traumatice, vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale, cât și

întreruperea meciului și tulburarea însemnată a ordinii publice.

Pe de altă parte, la

fel de netăgăduit este și pericolul pe care deținerea de droguri de mare risc

în vederea consumului propriu îl reprezintă în prezent, mai ales, pentru

adolescenți și tineri.

Curtea consideră,

astfel, că în raport cu materialul probatoriu din dosar nu se impune reținerea

în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante personale.

În acești termeni,

circumstanțiind faptele, instanța de fond s-a orientat corect către un cuantum

mediu al acestora, neignorând nici persoana inculpatului care a manifestat o

conduită bună atât înainte cât și după comiterea faptelor, pe care le-a

recunoscut, nu are antecedente penale, este student la Facultatea de

Hidrotehnică și s-a încadrat în muncă.

În raport de toate

aceste elemente, instanța a decis că nu se justifică nici reținerea de

circumstanțe atenuante, nici agravarea pedepsei rezultante, respingând ca

nefondate apelurile Parchetului și al inculpatului.

În ce privește apelul

părții vătămate, s-a arătat că față de declarația prin care și-a retras

plângerea prealabilă și a renunțat la despăgubirile stabilite prin sentință se

impune admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței, înlăturarea, după

descontopire, a pedepsei de 6 luni închisoare, stabilite pentru lovire sau alte

violențe, încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului, pentru această

din urmă infracțiune, recontopirea celor două pedepse rămase în concurs,

înlăturarea obligației inculpatului de plată a despăgubirilor civile în sumă de

50.000 lei stabilite prin sentință și menținerea restului prevederilor

sentinței apelate.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Ploiești și

inculpatul.

Atât parchetul, cât

și inculpatul au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., reiterând, în esență, motivațiile din apel, în sensul că

parchetul a susținut că pedepsele stabilite și pedeapsa rezultantă sunt în

cuantum mult redus, în raport cu gravitatea faptelor comise, precum și greșita

modalitate de individualizare a executării acesteia, în timp ce inculpatul a

pretins că pedeapsa rezultantă este mult prea grea în raport cu faptele și că

aceasta se datorează faptului că nu i  s-au recunoscut circumstanțe atenuante

judiciare, la care avea dreptul.

Examinând cele două

recursuri formulate în speță, în raport de actele și probele aflate în dosarul

cauzei, Înalta Curte constată că ambele sunt nefondate.

Curtea de Apel

Ploiești în decizia nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Secției Penale și pentru

Cauze cu Minori și de Familie a făcut o amplă și laborioasă analiză a tuturor

criticilor aduse sentinței.

Inculpatul a susținut

că, în mod greșit, instanțele de judecată nu au reținut ca circumstanțe

atenuante în favoarea acestuia lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că

urmează cursurile de învățământ superior și are o comportare și o conduită bună

în societate.

Or, este adevărat că

unul din principiile de bază ale dreptului penal este cel al individualizării

pedepsei, potrivit căruia, stabilirea în lege a naturii și limitelor pentru o

anumită infracțiune, precum și aplicarea pedepsei concret determinate pentru

infracțiunea săvârșită, trebuie să corespundă gravității acesteia, pericolului

social concret, determinat de împrejurările în care fapta a fost comisă precum și

de situația personală a infractorului, de periculozitatea acestuia, în așa fel

încât acesta să-și poate îndeplini funcțiile și realiza scopul.

Prin urmare,

temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare este dată de

existența proporției juste dintre riposta socială determinată în procesul de

stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea relevate

de probatoriul administrat în cauză.

Cu referire la

critica formulată de inculpat, este adevărat că unul dintre criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., privește împrejurările care

atenuează răspunderea penală.

Însă, în raport de

modul de redactare al art. 74 C. pen., rezultă că existența uneia sau unora

dintre cauzele enumerate exemplificativ în textul menționat, sau altele

asemănătoare, nu justifică prin ele însele considerarea lor ca circumstanțe

atenuante.

Prin urmare, în

raport de textele menționate constatarea și recunoașterea ca circumstanțe atenuante

a împrejurărilor invocate și aplicarea acestora este lăsată la aprecierea

instanței de judecată.

Această apreciere

impune o rațională interpretare a dispozițiilor art. 74 C. pen., în sensul unei

aplicări judicioase a circumstanțelor atenuante, exclusiv în acele situații în

care coroborarea împrejurărilor menționate impune constatarea unui pericol

social concret mai redus decât cel generic avut în vedere de legiuitor,

ilustrat de limitele de pedeapsă stabilite în norma incriminatoare.

Or, împrejurările

invocate de către inculpat sunt irelevante în cauză, insuficiente pentru a

caracteriza un comportament pozitiv și un pericol social concret sub limita

celui generic determinat de normele incriminatoare, care să justifice aplicarea

mecanismului stabilit de art. 76 C. pen.

Astfel, pericolul

social concret, peste cel determinat generic prin norma incriminatoare, cu

referire la limita minimă a pedepsei stabilite în individualizarea legală, este

dat de împrejurarea săvârșirii faptei și anume pătrunderea pe terenul de sport

în timpul unei partide de fotbal la care au asistat 10.000 de spectatori,

lovind partea vătămată și cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 10-18

zile îngrijiri medicale cât și întreruperea meciului și tulburarea liniștii și

ordinii publice și deținerea de droguri asupra sa în vederea consumului.

Prin urmare, lipsa

antecedentelor penale, cât și frecventarea unor cursuri de învățământ superior

nu pot fi reținută ca circumstanțe atenuante, atâta timp cât pentru aplicarea art.

74 – art. 76 C. pen., nu este suficient ca acestea să reflecte doar conformarea

inculpatului ordinii de drept normative ci să caracterizeze un comportament

social pozitiv special, evidențiat printr-o activitate socială meritorie sau în

calități morale deosebite, în raport de care săvârșirea infracțiunilor să poată

fi apreciată ca un accident, ceea ce în cauză nu s-a probat.

În consecință, în mod

judicios instanța de fond nu a reținut împrejurările menționate ca circumstanțe

atenuante în favoarea inculpatului, critica formulată de acesta constatându-se

a fi neîntemeiată, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de

casare prevăzut de art. 38

59

pct. 14 C. proc. pen.

Având în vedere

împrejurările în care au fost săvârșite faptele și pericolul social al faptelor

comise, nu se justifică reducerea pedepsei sub minimul normei incriminatoare,

pedepsele aplicate în cauză fiind așadar de natură a asigura realizarea

scopului și funcțiilor pedepsei, stabilite prin art. 52 C. pen., iar

modalitatea de executare a pedepsei prevăzută de art. 86

1

C. pen.,

este de asemenea corect stabilită întrucât prin obligațiile impuse inculpatului

pe durata termenului de încercare care a fost stabilit pe o perioadă de 5 ani,

acesta va fi controlat și supus reeducării.

Înalta Curte

apreciază că rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a

săvârșirii de noi infracțiuni nu acela al represiunii deoarece numai acțiunea

de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește adoptarea

conduitelor destinatarilor legii penale, în dezvoltarea conștiinței juridice și

morale a membrilor societății.

Necesitatea aplicării

unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub

semnul fermității care în acest domeniu nu înseamnă aplicarea unor pedepse

severe ori executarea acestora în regim privativ de liberate, ci a unui tratament

penal corespunzător adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului

apt să realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ preventivă.

Văzând și

reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a suportării

onorariilor pentru apărarea din oficiu;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –

Serviciul Teritorial Ploiești și de inculpatul E.D.P. împotriva deciziei penale

nr. 201 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 aprilie 2013.