ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2157/2010

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 533 din 26 mai 2009 pronunțată în Dosarul nr. 6610/30/2008, Tribunalul Timiș a respins cererea formulată și precizată de reclamanta SN R. S.A. București, prin Sucursala Timișoara, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SRL Timișoara, având ca obiect obligația de a face. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 549/ PI din 18 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 1453/COM/2004, reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 2.279.190.498 lei, reprezentând contravaloarea tâmplăriei de aluminiu montată urmare a lucrărilor derulate în temeiul contractului de antrepriză din 1997. Acest aspect a făcut obiect de preocupare pentru instanța de apel, care prin Decizia civilă nr. 107 din 25 aprilie 2006 a confirmat că tâmplăria de aluminiu, deși montată provizoriu există obligația de plată, contravaloarea lucrării respective trebuie achitată în măsura în care a fost realizată. Acțiunea apare a fi nefondată în contextul în care s-a dovedit doar, cu autoritate de lucru judecat că bunurile au fost montate și livrate acesteia, dar nu și contrariul în sensul că au fost ridicate de către pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SN R. SA București, prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta arată că prin hotărârea apelată, prima instanță a respins acțiunea prin care a solicitat obligarea SC R.I.P.S. SRL la predarea tâmplăriei de aluminiu achitată de ea, motivat de faptul că plata acesteia a fost dispusă printr-o hotărâre irevocabilă (Decizia civilă nr. 107 din 25 aprilie 2006), iar în prezentul proces nu ar fi dovedit că tâmplăria din aluminiu a fost demontată de pârâtă ulterior, apreciind raționamentul instanței ca fiind total greșit.

Mai susține că prin Decizia civilă nr. 107 din 25 aprilie 2006 instanța a obligat-o la plata contravalorii tâmplăriei de aluminiu realizată de pârâtă, motivat de faptul că „chiar dacă tâmplăria de aluminiu a fost numai montată provizoriu, cum de altfel este recunoscut chiar de către reclamantă (SC R.I.P.S. SRL) prin concluziile scrise menționate, contravaloarea lucrării respective trebuie achitată", iar refuzul său de a achita de bună voie tâmplăria de aluminiu a fost motivat de faptul că aceasta nu avea un agrement tehnic, lucru peste care instanța de fond a trecut.

Realizarea și montarea tâmplăriei de aluminiu a făcut parte dintr-o lucrare de construcții montaj (antrepriză de construcții) mult mai amplă și anume supraetajarea unei clădiri a apelantei, lucrare ce a făcut obiectul contractului de antrepriză din 29 noiembrie 1997. Având în vedere că antreprenorul are obligația de a efectua lucrările cu propriile materiale și pe riscul său art. 3.1 din contract, coroborat cu art. 1479 C. civ., orice lucrare se consideră executată și îl descarcă pe acesta de obligația de a o realiza doar după predarea ei către beneficiar, lucru care în cazul de față nu s-a realizat niciodată. Prin Decizia nr. 5 din 12 ianuarie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei cu 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta SN R. SA București prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei SC R.I.P.S. SRL la predarea tâmplăriei de aluminiu în suprafață de 496,69 mp, cu motivarea că plata acesteia de către SN R. SA București, prin Sucursala Direcția Radiocomunicații Timișoara a fost dispusă printr-o hotărâre irevocabilă, iar în cauză reclamanta nu a dovedit cele afirmate, respectiv aspectul că pârâta a demontat ulterior tâmplăria de aluminiu.

Prin apelul formulat, reclamanta a încercat să repună în discuție cele dispuse prin Decizia civilă nr. 107 din 25 aprilie 2006, cu motivarea că întrucât s-a dispus plata contravalorii tâmplăriei de aluminiu cu toate că aceasta nu avea un agrement tehnic fiind montată provizoriu, lucrarea nu a fost predată, dar așa cum a reținut și prima instanță, în cauză s-a dovedit cu autoritate de lucru judecat că bunurile au fost montate și livrate reclamantei, iar nu și contrariul afirmat în sensul că tâmplăria a fost ridicată de către pârâtă. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs reclamanta criticând soluția dată sub aspectul netemeiniciei, respectiv a reținerii unei situații de fapt eronate, privind realizarea și montarea tâmplăriei de aluminiu.

Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 302 lit. c) C. proc. civ., se constată că acesta nu conține motive de nelegalitate, motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., fiind formal invocat, argumentele aduse în dezvoltarea acestuia neputând fi încadrate nici unui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. Cum criticile vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor ce reprezintă atributul instanțelor anterioare, ele nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală în care atribuțiile instanței de recurs sunt limitate strict doar la motivele de nelegalitate. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 302 lit. c) C. proc.

civ. va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta - reclamantă SN R. SA București prin Sucursala Direcția Radiocomunicatii Timișoara împotriva Deciziei nr. 5 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, conform art. 3041 alin. (1) lit. c) C. proC. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2010.