ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6348/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Vrancea la data de 20 februarie 2007 reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a

pârâtului P.R.V. pentru o perioadă de cel mult 3 ani, având în vedere că acesta

a fost returnat din Italia la data de 21 decembrie 2006, în baza Acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu legislația statului român

dar și cu tratatele și convențiile pe care România le-a ratificat, iar pe de

altă parte România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală.

Prin sentința civilă nr. 224 din 7

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, s-a admis acțiunea

și s-a dispus restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia

pe o durată de 4 luni.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005

restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români

poate fi dispusă pentru persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza

unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, iar România a

încheiat un asemenea acord cu Italia, care a fost ratificat prin nr. 173/1997.

S-a mai reținut că la stabilirea duratei restrângerii instanța a avut în vedere

motivele care l-au determinat pe pârât să plece în Italia, motive de ordine

economic și social și de faptul că în străinătate acesta a muncit și nu a avut

îndeletniciri antisociale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița care a solicitat

desființarea sentinței și respingerea cererii formulată de reclamantă, pentru

următoarele motive:

- prin hotărârea dată a fost afectat

un drept fundamental al cetățeanului;

- începând cu 1 ianuarie 2007

România a devenit stat membru al Uniunii Europene iar reglementările

internaționale au prioritate;

- în reglementările prevăzute de

Legea nr. 248/2005 se constată o ingerință privind dreptul de apărare al

cetățeanului, împrejurare ce creează o neconcordanță între aceste dispoziții și

reglementările de drept internațional în domeniu, în sensul că acestea din urmă

sunt mai favorabile;

- în situația ca cea de față,

prioritate are dreptul comunitar, din care rezultă necesitatea dovedirii

oricărei împrejurări care să ducă la restrângerea dreptului la liberă

circulație a cetățeanului, asigurarea dreptului la apărare, precum și

proporționalitatea între măsura luată și conduita cetățeanului.

Prin decizia civilă nr. 168/A din 26

aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis

apelul, s-a schimbat în tot sentința și în rejudecare, s-a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului în cauză.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, următoarele: având în vedere ordinea juridică în vigoare la

momentul formulării cererii determinată de aderarea României la U.E.,

necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin

prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața

celei interne. În acest context, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în

mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea

de circulație a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței

publice sau sănătății publice, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar

afla într-una din aceste trei situații ce ar impune restricționarea dreptului

la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea deciziei recurate

și admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a

pârâtului în Italia pe o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru a se dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 , se arată în continuare , se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții Constituționale

nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României , potrivit căruia

prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte

reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directivă 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul pârât a fost returnat din

Italia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Italia, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

168/A din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2007.