ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6348/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 20 februarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului P.R.V. pentru o perioadă de cel mult 3 ani, având în vedere că acesta a fost returnat din Italia la data de 21 decembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. În motivarea acțiunii s-a arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu legislația statului român dar și cu tratatele și convențiile pe care România le-a ratificat, iar pe de altă parte România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală.

Prin sentința civilă nr. 224 din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția civilă, s-a admis acțiunea și s-a dispus restrângerea dreptului pârâtului la liberă circulație în Italia pe o durată de 4 luni. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru persoanele care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, iar România a încheiat un asemenea acord cu Italia, care a fost ratificat prin nr. 173/1997. S-a mai reținut că la stabilirea duratei restrângerii instanța a avut în vedere motivele care l-au determinat pe pârât să plece în Italia, motive de ordine economic și social și de faptul că în străinătate acesta a muncit și nu a avut îndeletniciri antisociale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița care a solicitat desființarea sentinței și respingerea cererii formulată de reclamantă, pentru următoarele motive: - prin hotărârea dată a fost afectat un drept fundamental al cetățeanului; - începând cu 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene iar reglementările internaționale au prioritate; - în reglementările prevăzute de Legea nr. 248/2005 se constată o ingerință privind dreptul de apărare al cetățeanului, împrejurare ce creează o neconcordanță între aceste dispoziții și reglementările de drept internațional în domeniu, în sensul că acestea din urmă sunt mai favorabile; - în situația ca cea de față, prioritate are dreptul comunitar, din care rezultă necesitatea dovedirii oricărei împrejurări care să ducă la restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățeanului, asigurarea dreptului la apărare, precum și proporționalitatea între măsura luată și conduita cetățeanului.

Prin decizia civilă nr. 168/A din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul, s-a schimbat în tot sentința și în rejudecare, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului în cauză. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, următoarele: având în vedere ordinea juridică în vigoare la momentul formulării cererii determinată de aderarea României la U.E., necesitatea restrângerii dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin prisma îndeplinirii normei comunitare în materie, care are prioritate în fața celei interne.

În acest context, art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, iar reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla într-una din aceste trei situații ce ar impune restricționarea dreptului la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene. Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea deciziei recurate și admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în Italia pe o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru a se dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 , se arată în continuare , se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006. Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat. Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României , potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directivă 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă. Intimatul pârât a fost returnat din Italia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale. Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Italia, ar fi încălcat principiul proporționalității. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 168/A din 26 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2007.