ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procedura în fața primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții H.S. și H.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei să procedeze la analizarea dosarului înregistrat la Comisie cu nr. 47398/CC, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului nr. X situat în str. B., București; să desemneze evaluator și să predea dosarul acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Au solicitat, totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției Primarului General al Municipiului București din 30 aprilie 2010 a fost înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 47398/CC, fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, însă au trecut mai bine de 9 ani de la data depunerii notificării, iar dosarul nu este soluționat, fapt ce contravine principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a liberalităților fundamentale. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2290 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții H.S.

și H.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta să procedeze la analizarea Dosarului reclamanților nr. 47398/CC și să desemneze un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a obligat pârâta să emită titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la finalizarea evaluării și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 504,3 RON cheltuieli de judecată reduse. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere timpul extrem de mare scurs de la momentul notificării în 2001 și până în prezent, precum și timpul până la care reclamanții vor putea intră în posesia despăgubirilor.

Cu privire însă la obligarea pârâtei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, Curtea a reținut că acest termen nu poate fi reținut ca un termen rezonabil în executarea obligației precizate anterior, având în vedere că pârâta trebuie să aștepte evaluarea făcută de un evaluator autorizat și desemnat în condițiile legii, iar la acel raport pot fi formulate și obiecțiuni. Prin urmare, procesul evaluării poate dura mai mult fără ca pârâta să aibă vreo culpă în acest sens. Așadar, instanța de fond, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte cererea reclamanților și a obligat pârâta la analizarea și desemnarea unui expert pentru evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

De asemenea, a obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la finalizarea evaluării. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii de atac, autoritatea pârâtă susține că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției din 30 aprilie 2010 a fost transmis de Primăria municipiului București, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 47398/CC. Totodată, dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa evaluării, autoritatea recurentă subliniază faptul că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. În ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a cauzei, recurenta apreciază că acestea sunt neîntemeiate. În ceea ce privește transmiterea dosarului la evaluator în termen de 30 de zile, precum și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile, recurenta-pârâtă învederează că asimilarea termenului de 30 de zile unui termen în care C.C.S.D.

să trimită dosarul la evaluator, fiind inclusă și parcurgerea etapei evaluării, așa cum este prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, este total greșită. Referitor la obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 500 RON și 4,3 RON taxe de timbru, autoritatea recurentă invocă dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precizând că pentru soluționarea litigiului a fost necesar un termen de judecată, administrându-se doar proba cu înscrisuri. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare". Este real că legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de mare încât să aducă atingere dreptului reclamanțilorla aceste măsuri reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei, trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației. Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O., garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Doctrina europeană a arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în mod concret. Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil.

Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile. Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu. În opinia Curții de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil, la care s-a făcut referire mai sus. Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de primă jurisdicție a constatat că pârâta C.C.S.D. nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Potrivit art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Mai mult, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la reducerea cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., în raport cu soluția de admitere în parte a acțiunii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata către intimați a sumei de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 2290 din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., către intimații-reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.