ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1637/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamanții H.S. și H.M. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.C.S.D., obligarea pârâtei să procedeze la analizarea dosarului

înregistrat la Comisie cu nr. 47398/CC, în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură a apartamentului nr. X situat în

str. B., București; să desemneze evaluator și să predea dosarul acestuia în

vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la data

rămânerii irevocabile a hotărârii și să emită decizia reprezentând titlu

de despăgubire pentru imobilul menționat mai sus în termen de 60 de zile de la

data rămânerii irevocabile a hotărârii. Au solicitat, totodată, obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat ca dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției

Primarului General al Municipiului București din 30 aprilie 2010 a fost

înregistrat la C.C.S.D. sub nr. 47398/CC, fiind parcursă etapa transmiterii și

înregistrării dosarelor, însă au trecut mai bine de 9 ani de la data depunerii

notificării, iar dosarul nu este soluționat, fapt ce contravine principiului

soluționării cauzei într-un termen rezonabil consacrat prin art. 6 parag. 1 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a liberalităților fundamentale.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 2290 din 23 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanții H.S. și H.M. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a obligat pârâta

să procedeze la analizarea Dosarului reclamanților nr. 47398/CC și să desemneze

un evaluator în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, a

obligat pârâta să emită titlu de despăgubire în termen de 60 de zile de la

finalizarea evaluării și a obligat pârâta să plătească reclamanților suma

de 504,3 RON cheltuieli de judecată reduse.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a avut în vedere timpul extrem de mare scurs

de la momentul notificării în 2001 și până în prezent, precum și timpul până la

care reclamanții vor putea intră în posesia despăgubirilor.

Cu privire însă la

obligarea pârâtei de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire în

termen de 60 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, Curtea a

reținut că acest termen nu poate fi reținut ca un termen rezonabil în

executarea obligației precizate anterior, având în vedere că pârâta trebuie să

aștepte evaluarea făcută de un evaluator autorizat și desemnat în condițiile

legii, iar la acel raport pot fi formulate și obiecțiuni. Prin urmare, procesul

evaluării poate dura mai mult fără ca pârâta să aibă vreo culpă în acest sens.

Așadar, instanța

de fond, în baza art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în

parte cererea reclamanților și a obligat pârâta la analizarea și desemnarea

unui expert pentru evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a sentinței.

De asemenea, a

obligat pârâta să emită titlul de despăgubire în termen de 60 de zile de la

finalizarea evaluării.

Calea de atac

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta C.C.S.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, autoritatea pârâtă susține că etapa transmiterii și înregistrării

dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de

măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției

din 30 aprilie 2010 a fost transmis de Primăria municipiului București, în

calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei

Centrale sub nr. 47398/CC.

Totodată, dosarul a

fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în

natură a imobilului notificat.

Referitor la etapa

evaluării, autoritatea recurentă subliniază faptul că această etapă este

condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a

stabilit prin decizia din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.

În ceea ce privește

aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora urmarea procedurii

administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare ar depăși termenul rezonabil de soluționare a

cauzei, recurenta apreciază că acestea sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește

transmiterea dosarului la evaluator în termen de 30 de zile, precum și emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 60 de zile,

recurenta-pârâtă învederează că asimilarea termenului de 30 de zile unui termen

în care C.C.S.D. să trimită dosarul la evaluator, fiind inclusă și parcurgerea

etapei evaluării, așa cum este prevăzut la art. 2 lit. h) din Legea nr.

554/2004, este total greșită.

Referitor la

obligarea la plata de cheltuieli de judecată, în cuantum de 500 RON și 4,3 RON

taxe de timbru, autoritatea recurentă invocă dispozițiile art. 274 alin.

(3) C. proc. civ., precizând că pentru soluționarea litigiului a fost necesar

un termen de judecată, administrându-se doar proba cu înscrisuri.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

expuse în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri

adiacente, "(4) Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a

propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea

dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității

respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul

Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1)

și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost

respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de

evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare".

Este real că

legiuitorul nu a prevăzut un termen pentru analizarea și soluționarea acestor

dosare, însă aceasta nu înseamnă că durata acestor proceduri poate fi atât de

mare încât să aducă atingere dreptului reclamanțilorla aceste măsuri

reparatorii, ea trebuind să se înscrie într-un termen rezonabil, termen care se

consacră în practică în funcție de anumite situații de fapt, de greutăți

întâmpinate în soluționarea cererilor, de numărul acestora, de măsura în care

ele sunt imputabile instituției ș.a.m.d.

Toate considerentele

care constituie motive de întârziere în soluționarea dosarelor sunt aspecte

care nu sunt imputabile reclamanților, iar până la un punct nici pârâtei,

trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei astfel de

cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine

unul iluzoriu, peste acest moment nu mai interesează dificultățile întâmpinate

de instituția pârâtă, mai exact ele nu o pot exonera sine die de obligațiile

sale, statul trebuind să găsească soluții administrative pentru rezolvarea

situației.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă din procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor

statuată de Legea nr. 247/2005 nu poate conduce la ideea ca autoritatea publică

să determine ea însăși acest interval de timp printr-un criteriu aleatoriu.

Soluționarea unei

cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanție instituită de art. 6 din C.E.D.O.,

garanție ce privește, în cauzele de natură civilă, nu numai desfășurarea

procedurii în fața instanței de judecată, dar și procedura preliminară de

natură administrativă atunci când sesizarea unei jurisdicții este condiționată

în prealabil de parcurgerea acestei proceduri.

Doctrina europeană a

arătat că noțiunea de „termen rezonabil” este o noțiune relativă, care nu poate

fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen

rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global și în

mod concret.

Curtea de la

Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în

considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său

rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii,

adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă

rigoare realizării unei durate rezonabile.

Astfel, în materie «

civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicției

competente, dar el include și durata procedurii administrative prealabile,

atunci când sesizarea jurisdicției este precedată de un recurs prealabil,

obligatoriu.

În opinia Curții de

la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în

funcție de circumstanțele cauzei și de criteriile consacrate de jurisprudența

sa, în special, în funcție de complexitatea speței, comportamentul

reclamanților și cel al autorităților competente.

Susținerile

recurentei privind ordinea de soluționare a dosarelor pot fi reținute doar în

măsura în care urmarea acestei ordini respectă rigorile termenului echitabil,

la care s-a făcut referire mai sus.

Pe de

altă parte, Înalta Curte reține faptul că, în mod corect, instanța de

primă jurisdicție a constatat că pârâta C.C.S.D. nu și-a îndeplinit obligațiile

prevăzute de lege, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

Potrivit

art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi

obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Mai mult,

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a procedat la reducerea

cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport

cu soluția de admitere în parte a acțiunii.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este

afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va

respinge recursul formulat de pârâta C.C.S.D., ca nefondat.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., constatând

culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga pe aceasta la plata

către intimați a sumei de 1.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 2290 din 23 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la cheltuieli de judecată în

cuantum de 1.000 RON, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., către

intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

martie

2012.