ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1027/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată sub nr. 121/39/2011 din 17 februarie 2011 la Curtea de Apel Suceava, reclamantul S.I.
a chemat în judecată pârâții Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava și Autoritatea Națională pentru Cetățenie București, solicitând obligarea Biroului Teritorial pentru Cetățenie Suceava să răspundă la cerere a reclamantului, să achite despăgubirile morale în valoarea de 1 RON pentru refuzul de a comunica informațiile solicitate; să expedieze dosarul de cetățenie către Comisia Pentru Cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie, iar Autoritatea Națională pentru Cetățenie să fie obligată să dispună Președintelui Comisiei pentru Cetățenie să emită rezoluția conform art. 16 din Legea nr. 21/1991 prin care să solicite informații de la autoritățile avizatoare cu stabilirea unui termen limită de răspuns, care să nu depășească termenul de 5 luni de la înregistrare; să solicite completarea dosarului de cetățenie, dacă e cazul și să fixeze termenul la care cererea reclamantului să fie dezbătută în ședința Comisiei pentru Cetățenie, fără depășirea termenului legal de 5 luni de la înregistrare.
2.Hotărârea Curții de Apel Suceava Prin sentința nr. 271 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel Suceava a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că revine Curții de Apel București competența materială și teritorială de soluționare a cauzei, văzând că atât domiciliul ales al reclamantului cât și al pârâtului Autoritatea Națională pentru Cetățenie sunt în București. În ceea ce privește capătul de cerere formulat în contradictoriu Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava, instanța a apreciat că acest capăt de cerere este accesoriu cererii principale, ce are ca pârâtă Autoritatea Națională pentru Cetățenie București, operând prorogarea legală de competență potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc.
civ. 3. Hotărârea Curții de Apel București Prin sentința nr. 6794 din 16 noiembrie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că sediul pârâtului Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava se află în municipiul Suceava și, ca urmare, în raport de dispozițiile art. 12 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Suceava, fiind instanța aleasă de reclamant.
Pe de altă parte, instanța a constatat că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 17 C. proc. civ. în condițiile în care capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie să dispună președintelui comisiei pentru cetățenie să emită rezoluția prevăzută de art. 16 din Legea nr. 21/1991 este evident accesoriu în raport cu cel formulat în contradictoriu cu pârâtul Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava, privind obligarea de a expedia dosarul de cetățenie către pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, constatând că instanța competentă să judece cererea principală este deci Curtea de Apel Suceava.
Susținerile pârâtei Autorității Naționale pentru Cetățenie privind lipsa capacității procesuale a pârâtului Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava nu au relevanță, în opinia Curții, în ceea ce privește problema competenței; instanța competentă urmează a examina aspectul existenței capacității procesuale a pârâtului menționat. II.Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente: Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel Suceava reclamantul S.I.
a chemat în judecată inițial Biroul Teritorial pentru Cetățenie din orașul Suceava, solicitând în principal să se constate refuzul de soluționare a cererii având ca obiect redobândirea cetățeniei române conform Legii nr. 21/1991 modificată și completată. La data de 10 mai 2011, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând ca în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Română pentru Cetățenie să se deruleze procedura prevăzută de legea cetățeniei române cu care a sesizat această autoritate cu petiția din 13 octombrie 2010 și căruia i s-a răspuns cu adresa din 05 noiembrie 2010 în condițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002.
În cauză reclamantul a sesizat inițial Curtea de Apel Suceava deoarece a chemat în judecată Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava, iar ulterior a modificat și completat acțiunea prin introducerea în cauză a Autorității Naționale pentru Cetățenie, astfel că în cauză devin incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 21/1991. Este adevărat că potrivit art. 12 din C. proc. civ. „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”, însă în cauză nu a operat o alegere în privința instanței competente să soluționeze cererea, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Suceava în raport de pârâta chemata în judecată. Mai mult reclamantul nu face dovada domiciliului în raza Curții de Apel Suceava și a solicitat ca actele de procedură să îi fie comunicate la domiciliul ales din București.
Capătul de cerere principal care atrage competența de soluționare a cererii conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Pentru Cetățenie cu sediul în București care în baza art. 19 din Legea nr. 21/1991 prin Președinte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege emite ordinul de acordare sau de redobândire a cetățeniei române. În cauză capătul de cerere accesoriu care are ca pârât Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava, urmează a fi soluționat în conformitate cu art. 17 C. proc. civ. prin prorogare legală de competență, fiind în căderea instanței competente să judece cererea principală. În consecință, în baza art. 22 alin. (5) din C. proc.
civ., se va reține că, în speță, competența soluționării cauzei aparține Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.I. prin procurator S.V. și Biroul Teritorial pentru Cetățenie Suceava, Autoritatea Națională pentru Cetățenie în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.