ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3253/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 iunie 2005, reclamanta CN A.P.M. SA Constanța, a solicitat anularea Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 emisă de pârâtul C.C., în ceea ce privește sancționarea sa cu amendă în sumă de 29.310.600.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționată și anume, fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare - cumpărare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor. Reclamanta a arătat că A.A.O.P.F.R. nu are competența să negocieze cu administrațiile portuare și de căi navigabile contractele cadru și nivelul tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociației, astfel încât actele încheiate între acestea nu au ca finalitate o negociere sau o înțelegere.

S-a susținut că actele respective au fost greșit considerate practici anticoncurențiale, dat fiind că tarifele pentru serviciile prestate sunt rezultatul unor negocieri directe, asigurând un tratament egal tuturor armatorilor, pe criterii de negociere concurențială. În privința cuantumului sancțiunii aplicate, reclamanta a considerat că nu s-a procedat la individualizare față de gravitatea faptei și de durata acesteia, în funcție de dovezile depuse. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 362 din 5 februarie 2007, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Instanța de Fond a constatat săvârșirea de către reclamantă a faptelor reținute prin decizia contestată ca fiind încălcări ale Legii nr. 21/1996, întrucât a acceptat să negocieze cu A.A.O.P.F.R.

clauzele contractuale și nivelul tarifelor pentru serviciile prestate membrilor asociației, ceea ce a avut ca efect restrângerea, denaturarea și împiedicarea concurenței. Referitor la sancțiunea aplicată, s-a reținut că amenda a fost stabilită spre limita minimă prevăzută de lege, cu respectarea instrucțiunilor privind individualizarea sancțiunilor prevăzute de art. 56 din Legea nr. 21/1996 și față de gravitatea faptelor săvârșite, a fost respinsă cererea de reducere a cuantumului amenzii. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurenta a criticat hotărârea Instanței de Fond pentru calificarea greșită dată protocoalelor pe care le-a încheiat cu A.A.O.P.F.R., arătând că negocierile purtate nu ar fi fost în măsură să producă efecte, deoarece asociația nu are capacitatea legală de a lua hotărâri care să producă efecte anticoncurențiale.

Cu referire la actele încheiate cu această asociație, recurenta a arătat că Instanța de Fond nu a analizat finalitatea lor, în sensul că urmau să se aplice tuturor armatorilor fluviali membri sau nu ai asociației, astfel încât nu s-a produs o restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenței. Recurenta a criticat și concluziile primei Instanțe privind individualizarea corectă a amenzii aplicate, arătând că nu au fost respectate criteriile de individualizare cuprinse în Instrucțiunile din 10 mai 2004 și prevederile art. 82 din Tratatul C.E. Față de această reglementare, recurenta a susținut că nu poate fi considerată piață relevantă pe planul activității de transport fluvial și că nu poate fi asimilată cu ceilalți agenți economici, care au făcut obiectul investigației, nici în ceea ce privește gravitatea faptei și nici sub aspectul duratei încălcărilor.

Recurenta a precizat că activitatea sa are specific maritim, conform actelor sale constitutive și din acest motiv, nu poate fi considerată piață relevantă a produsului, în accepțiunea restrânsă de transport naval și anume, transport fluvial, care nu are tangență cu obiectul său de activitate. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de Fond a constatat corect legalitatea Deciziei nr. 95/2005, în care autoritatea de concurență a reținut în sarcina recurentei încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prin realizarea unor înțelegeri anticoncurențiale cu A.A.O.P.F.R.

referitoare la modul de derulare a contractelor și pentru stabilirea tarifelor pentru serviciile asigurate de administrație membrilor asociației. Apărarea formulată de recurentă în baza art. 34 din Decretul nr. 31/1954, că A.A.O.P.F.R. nu are capacitatea civilă necesară pentru a negocia în numele membrilor asociației contractele - cadru și nivelul tarifelor pentru serviciile prestate, se dovedește a fi nefondată în raport de Legea nr. 21/1996, care în art. 2 prevede că se aplică atât agenților economici, cât și asociațiilor de agenți economici. Lipsa de efecte juridice a actelor încheiate cu A.A.O.P.F.R. a fost invocată neîntemeiat de recurentă, cu atât mai mult cu cât înțelegerile intervenite au fost cuprinse ulterior în actele adiționale la contractele încheiate cu membrii asociației.

Caracterul anticoncurențial al faptelor constatate a fost corect determinat față de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, care prevăd că sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiilor de agenți economici, orice decizii și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe o piață românească sau pe o partea a acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale. Asemenea practici sunt prin ele însele dăunătoare mediului concurențial normal, fiind suficientă numai dovedirea existenței lor, nu și a efectelor restrictive de concurență.

Conform jurisprudenței europene, statuată în cauza T-213/2000 a Curții de primă Instanță, o înțelegere care are ca obiect restricția concurenței intră sub incidența prevederilor art. 81 alin. (1) din Tratat și prin urmare, nu este necesar a se ține cont de efectele sale. Referitor la modalitatea de individualizare a sancțiunii, Instanța de Fond a respins întemeiat susținerile recurentei, constatând că au fost respectate criteriile cuprinse în instrucțiunile puse în aplicare prin Ordinul nr. 107 din 10 mai 2004 emis de Președintele C.C. Amenda a fost stabilită într-un procent de 2% din cifra de afaceri estimată pe anul 2004, ceea ce reprezintă limita minimă prevăzută de lege, pentru că au fost avuți în vedere unii factori obiectivi, precum și existența unor circumstanțe atenuante.

Invocarea prevederilor art. 82 din Tratat se dovedește a fi lipsită de relevanță în cazul înțelegerilor anticoncurențiale care au ca obiect stabilirea de tarife, întrucât decizia contestată nu a vizat abuzul de poziție dominantă a vreunei părți implicate și deci nu era necesară definirea cât mai precisă a pieței relevante, în vederea determinării puterii pe piață a societății suspectate de abuz. Celelalte susțineri din recurs privind definirea pieței relevante sunt de asemenea nefondate, constatându-se că intimatul a determinat corect atât piața relevantă a produsului, cât și piața geografică relevantă la pct. 21 și pct. 25 din decizia contestată.

În recurs s-a susținut neîntemeiat că se impunea o definire strictă a pieței relevante, numai la nivelul transportului fluvial, deoarece în aplicarea art. 81 din Tratat scopul este de a determina dacă înțelegerea poate afecta comerțul dintre state și dacă are ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune, astfel cum s-a stabilit în jurisprudența comunitară. Din acest motiv, urmează a fi respinse și apărările recurentei privind greșita considerare a sa pe piața relevantă a produsului, în funcție de obiectul de activitate definit în actele constitutive. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta CN A.P.M. SA Constanta, împotriva sentinței civile nr. 362 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2007.