ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1604/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1604/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 4 iulie 2005

reclamanta C.N.A.P.D.F. SA, Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței,

a solicitat anularea deciziei nr. 95 din 26 mai 2005.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, prin decizia din 26 mai 2005, a fost sancționată cu amendă

de 1.376.665.024 RON, pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenței

în baza raportului de investigație, ca urmare a investigației declanșate de Președintele

Consiliului Concurenței prin ordinul din 6 iulie 2004, de autosesizare privind posibila

încălcare a prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 cu modificările și completările

ulterioare, de către Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari - Fluviali din

România (A.A.O.P.F.R.), prin negocierea în numele membrilor asociației cu administrațiile

portuare sau maritime, a clauzelor contractuale și a tarifelor pentru serviciile

prestate membrilor asociației, raport prin care s-a propus sancționarea administrațiilor

conform art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că Protocolul

perfectat de compania reclamantă cu A.A.O.P.F.R. în data de 1 octombrie 1999 reprezintă

o înțelegere pe verticală cu efect anticoncurențial.

Reclamanta a arătat că

apreciază că decizia emisă de pârâtă este abuzivă și nelegală și reprezintă un exces

de putere întrucât prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 179

din 6 iulie 2004 investigația ordonată avea ca obiect posibila încălcare a art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței de către A.A.O.P.F.R., prin negocierea

în numele membrilor asociației cu administrațiile portuare și de căi navigabile,

a clauzelor contractuale și a tarifelor și nu avea ca obiect posibila încălcare

a legii de către compania reclamantă, iar, astfel cum a precizat și Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului în răspunsul dat autorității de concurență, tarifele

percepute pentru serviciile prestate în conformitate cu obiectul său de activitate

sunt stabilite unilateral de către compania reclamantă potrivit legislației în vigoare

[art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 520/1998] și nu prin negociere cu partenerii contractuali.

În opinia reclamantei

tarifele se fac publice, după ce sunt aprobate de C.A., potrivit art. 6 din H.G.

nr. 520/1998 cu modificările aduse prin H.G. nr. 384/2003 și se aplică fără discriminări,

tuturor armatorilor și operatorilor fluviali, indiferent dacă sunt sau nu membrii

A.A.O.P.F.R., fiind negociabile doar facilitățile, situație în care nu se face vinovată

de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din legea concurenței, întrucât

stabilește unilateral și nu concertat tarifele pe care le practică și le aplică,

fără discriminări, tuturor partenerilor de contract.

A mai arătat reclamanta

că, în ceea ce privește protocolul încheiat la 01 octombrie 1999 Compania reclamantă

și A.A.O.P.F.R., prin care au fost acordate reduceri de tarife pentru a compensa

pierderile financiare suferite de armatori urmare blocării tarifului în zona Nord-Sud

a Dunării, acestea au fost acordate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 11/1996

cu modificările ulterioare și a O.M.M.P.S. din 3 noiembrie 1997, iar prin O.U.G.

nr. 189/9.11.2000 s-au acordat înlesniri societăților comerciale care au suferit

pierderi datorită blocării navigației pe Dunăre în trafic internațional.

Reclamanta a menționat

că actul denumit Protocol este apreciat abuziv de către pârâta autoritate de concurență

ca o înțelegere pe verticală între Companie și A.A.O.P.R.F.R., această apreciere

reprezentând un exces de putere întrucât numai înțelegerile pe orizontală între

concurenții care acționează pe aceeași piață duc la fixarea concertată a prețurilor,

potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.

Prin sentința civilă

nr. 1951 din 23 noiembrie 2005 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios,

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată reținând,

în esență, că decizia pârâtei este legală și temeinică.

Totodată, s-a reținut

că pârâta, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, în cadrul investigației

efectuate, a luat în apreciere atât Protocolul din 01 octombrie 1999 încheiat de

reclamantă cu A.A.O.P.F.R., cât și toate celelalte documente, din care a reținut

corect atât încheierea unor înțelegeri pe verticală cu A.A.O.P.F.R., cât și caracterul

continuu al negocierilor colective purtate de A.A.O.P.F.R. cu administrațiile portuare,

inclusiv cu reclamanta, reținând practica anticoncurențială, existența unui anume

context economic și social în care s-au desfășurat aceste negocieri, rezultând că

a fost avut în vedere de autoritatea de concurență în analiza practicii anticoncurențiale,

nu ca o cauză de impunitate, ci ca o cauză de atenuare a sancțiunii aplicate, în

urma individualizării sancțiunii, amenzii, cuantumul acesteia fiind redus, în raport

de prevederile normative în materie și de gravitatea faptei anticoncurențiale;

- susținerile reclamantei

potrivit cărora prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței se referă

doar la înțelegerile dintre concurenți, așa-numite înțelegeri pe orizontală, sunt

eronate, întrucât legislația în materie de concurență nu face distincție, orice

tip de acțiune prin care se restricționează comportamentul unor agenți economici,

care interacționează într-o relație fiind considerată practică anticoncurențială,

în speță relația fiind pe linie verticală, iar părțile încadrându-se în categoria

largă a agenților economici;

- nici susținerile reclamantei

privind prescripția nu sunt fondate întrucât, astfel cum rezultă din documentația

de la dosar, pârâta autoritate de concurență s-a autosesizat și și-a exercitat atribuțiile

în cadrul termenului de 5 ani prevăzut de art. 58 alin. (1) din Legea concurenței,

termen a cărui curgere a fost întreruptă prin ordinul Președintelui Consiliului

Concurenței nr. 179/2004 privind declanșarea investigației la data de 6 iulie 2004,

în cadrul termenului legal, act emis în raport de procedura prevăzută de normele

în materie, iar pornind de la Protocolul din 01 octombrie 1999, documentele de la

dosar relevă, în speță, continuitatea practicii anticoncurențiale, cum corect s-a

reținut de autoritatea de concurență.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ.

Se susține, în principal,

că hotărârea instanței de fond este ambiguă și netemeinică deoarece nu cuprinde

motivele de drept pe care se sprijină și atât decizia nr. 95/2005 a Plenului Consiliului

Concurentei cât și hotărârea instanței de fond au fost date cu aplicarea greșită

a legii, respectiv Legea Concurenței nr. 21 /1996 cu modificările și completările

ulterioare.

Se susține că fixarea

concertată a preturilor și tarifelor se poate realiza numai prin înțelegeri pe orizontală

între agenți economici concurenți (producători, furnizori, prestatori) care acționează

pe aceeași piață.

Fixarea concertată a preturilor

și tarifelor nu se realizează prin negocieri contractuale ci prin consultare între

agenții economici concurenți, furnizori de bunuri materiale și tarife între care

nu există relații comerciale acordul fiind expres sau tacit.

Prețurile și tarifele

fixate concertat nu se stabilesc pentru a se practica între agenții economici care

le-au fixat.

Aceste prețuri se fixează

de agenții economici concurenți cu scopul de a crea un monopol al unui anumit produs

sau tarif ceea ce va avea drept efect prejudicierea consumatorilor întrucât prețurile

vor fi mai mari iar producția mică.

În opinia recurentei,

între C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu și A.A.O.P.F.R. nu pot exista înțelegeri pe orizontală.

Mai mult C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu nu a încheiat cu A.A.O.P.F.R. în calitate de reprezentantă

a membrilor săi contracte comerciale și nici nu a negociat condiții comerciale sau

tarife. Singurul act juridic încheiat cu A.A.O.P.F.R. este cel denumit Protocol

din data de 01 octombrie 1999, iar acest act nu a reprezentat o negociere de tarife

ci o facilitate acordată armatorilor, afectați de întreruperea traficului naval

pe Dunăre ca urmare a bombardamentelor NATO. Protocolul nu poate fi calificat ca

o înțelegere pe verticală întrucât între C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu și A.A.O.P.F.R.

nu există relație de tipul celei dintre un vânzător și un compărător și nici reducerea

de tarife nu reprezintă acest tip de înțelegere, știut fiind că tipuri ale înțelegerilor

pe verticală pot îmbrăca următoarele forme: -distribuție exclusivă; - refuzul de

a vinde; - fixarea prețului de revânzare; discriminarea prin preț; - vânzările "legate"

etc.

S-a mai susținut că instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii. Astfel, reclamanta- recurentă C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu a prezentat

instanței înscrisuri, inclusiv H.G. nr. 520 / 1998 care învederau că C.N. A.P.D.F.

SA Giurgiu stabilește tarifele în conformitate cu art. 6 alin (3) din H.G. nr. 50/1998.

Tarifele se stabilesc anterior încheierii contractelor comerciale și nu reprezintă

rezultatul unor negocieri. După ce sunt aprobate de C.A. se fac publice și se aplică

în mod nediscriminatoriu tuturor armatorilor indiferent că sunt sau nu membrii ai

A.A.O.P.F.R. așa cum se prevede în alin. (4) și (5) ale art. 6 din H.G. nr. 520/1998.

Recurenta mai arată că

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestor dovezi care demonstrau că C.N.

A.P.D.F. SA Giurgiu nu poate fixa concertat tarifele serviciilor prestate cu A.A.O.P.F.R.

Prin decizia nr. 2836

din 31 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios, administrativ

și fiscal, a respins recursul ca nefondat reținând după cum urmează:

Din Protocolul aflat la

Dosar nr. 22641/2/2005 rezultă fără echivoc că A.A.O.P.F.R. se face vinovată de

încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenței, prin negocierea cu administrațiile

portuare și/sau de căi navigabile, în numele membrilor asociației, a condițiilor

comerciale și a nivelului tarifelor pentru serviciile prestate acestora.

Cât privește demersul

făcut de A.A.O.P.F.R. asupra membrilor săi de a nu se prezenta la negocierea contractelor

cu administrațiile portuare și de căi navigabile și prin solicitarea delegării acestei

responsabilități asociației, încercând a se impune, în numele membrilor săi, drept

singurul negociator îndreptățit și împuternicit să negocieze nivelul tarifelor și

orice alte condiții comerciale a avut ca scop restrângerea și demontarea concurenței

în acest domeniu de activitate – așa cum întemeiat a reținut Consiliul Concurenței.

S-a mai reținut că este

relevantă dispoziția pct. 3 din art. 5 din hotărârea nr. 520 din 24 martie 1998

publicat în M. Of. Partea I nr. 333/4.09.1998 privind înființarea C.N.A.P.D.F. SA

Giurgiu, ce prevede expres că: „pentru serviciile efectuate în conformitate cu obiectul

de activitate, C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, percepe tarife stabilite în conformitate

cu legislația în vigoare”. Deci, perceperea tarifelor se face strict în conformitate

cu legislația în vigoare.

Din actele cauzei rezultă

că membrii asociației, operatori portuari și de căi de navigație concurenți între

ei, au încălcat dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea Concurenței prin

„delegarea” A.A.O.P.F.R. de a le reprezenta interesele și de a negocia cu administrațiile

portuare și/sau de căi navigabile, în numele lor, nivelul tarifelor pentru serviciile

prestate de către acestea sau prin negocierea tarifelor, în nume colectiv, alături

de reprezentanții asociației cu administrațiile portuare.

S-a mai reținut că în

mod corect instanța de fond a reținut încălcarea de recurentă a Legii nr. 21/1996,

hotărârea atacată fiind motivată conform art. 261 C. proc. civ. Cât privește nepronunțarea

instanței asupra unor dovezi, acestea nu au fost indicate pentru a fi analizate,

inclusiv din punct de vedere al relevanței lor, cu atât mai mult cu cât în cauză

a fost efectuată o investigație de Consiliul Concurenței.

Concluzionând, instanța

de recurs constată că sentința atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat

se respinge, neputând fi reținută nici pretinsa prescriere a aplicării sancțiunii

de către Consiliul Concurenței.

Împotriva acestei decizii

recurenta-reclamantă a formulat contestație în anulare, susținând, în esență, că

hotărârea dată este atât rezultatul unei greșeli materiale cât și a omisiunii de

a cerceta, din greșeală, motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii în

ceea ce privește prescripția.

Se mai susține că recursul

nu a fost judecat în fond cu privire la C.N. A.P.D.F. SA Giurgiu întrucât considerentele

privesc A.A.O.P.F.R. care nu este parte în proces, iar motivele de recurs invocate

de recurentă au fost respinse fără a fi cercetate și comentate în fond.

În drept au fost invocate

dispozițiile – art. 317 alin. (2) și cele ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând cauza în raport

cu criticile formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta

Curte constată că este fondată contestația în anulare formulată de C.N.A.P.D.F.

SA Giurgiu.

Este cunoscut că printre

căile de atac extraordinare, contestația în anulare este o cale de retractare, admisibilă

în condițiile limitativ prevăzute de lege.

Astfel potrivit art. 317

C. proc. civ.: (1) „Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai

dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului

:

1.

când procedura

de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii

;

2.

când hotărârea

a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență

.

(2)

Cu toate

acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul

când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins

pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără

ca el să fi fost judecat în fond”, iar conform prevederilor art. 318 C. proc.

civ.

:

„

(1)

Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.”

În cauză,

Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanța de recurs a omis să cerceteze aspectele

legate de prescripția invocată, referitoare la aplicarea sancțiunii (în aplicarea

dispozițiilor art. 304

1

și art. 129 C. proc. civ.) și printr-o formulă

laconică a menționat că nu poate fi reținută nici pretinsa prescriere a aplicării

sancțiunii fără a se preciza însă motivele, ceea ce echivalează cu necercetarea

motivului de recurs.

Prin urmare,

va fi admisă contestația în anulare, se va desființa decizia atacată și se va fixa

termen, pentru judecarea recursului, cu citarea părților, la 20 iunie 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în

anulare formulată de C.N.A.P.D.F. SA Giurgiu, împotriva deciziei nr. 2836 din 31

mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal.

Fixează termen pentru

judecata recursului la 20 iunie 2008.

Cu citarea părților.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2008.