ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2425/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

27 iunie 2005, reclamanta Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile

SA Constanța a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței,

anularea în parte a Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 emisă de pârât, în măsura

care o privește pe reclamantă, solicitând totodată suspendarea executării

acestei decizii privind plata amenzii de 5.537.907.049 RON.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 670 din 18 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal admițând acțiunea formulată de reclamantă, a

dispus anularea Deciziei nr. 95 din 26 mai 2005 a Consiliului Concurenței, în

ce privește art. 2 parag. ultim privind sancționarea reclamantei cu amenda de

5.537.907.049 RON, aplicată pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996, obligând totodată pârâtul la plata către reclamantă a sumei

de 15.014,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

primul motiv de nelegalitate al deciziei de sancționare, invocat de reclamantă,

vizând prescripția dreptului pârâtului de a aplica sancțiunea, în raport cu

prevederile art. 13 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că sancționarea sa s-a făcut

cu depășirea termenului de 6 luni de la data constatării faptei, care a avut

loc la 6 iulie 2004, data demarării investigației de concurență, curtea de apel

a subliniat inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 13 din O.G. nr.

2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.

A reținut instanța că

potrivit art. 61 din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la momentul

săvârșirii faptelor prelins anticoncurențiale, stabilește foarte clar

limitele/măsura în care reglementarea privind contravențiile constituie lege

generală în materia concurenței, astfel: "contravențiile prevăzute la art.

55 lit. b) - e) și la art. 56 lit. d) din prezenta lege li se aplică

prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea

contravențiilor, instanța constatând că rațiunea aplicării reglementării

generale în privința contravențiilor vizate derivă din faptul că nici

descoperirea și nici sancționarea acestora nu necesită un timp îndelungat,

putând fi practic constatate și sancționate imediat. Or, în cauză, nefiind

incidență niciuna din contravențiile la care se face referire în acest text, art.

13 din O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabil.

Apreciind însă, că în

speță nu sunt aplicabile nici dispozițiile Decretului nr. 167/1958 privind

prescripția extinctivă - în sfera acestuia de aplicare nefiind inclusă și

sancționarea contravențională, Curtea a constatat că în cauză, în condițiile

vidului legislativ de la acea vreme sunt aplicabile prevederile comunitare

cuprinse în Regulamentul 2988/1974, prin care, pentru încălcări de genul celor

reținute în privința reclamantei, a fost instituit un termen de prescripție de

5 ani de zile, curtea considerând că acest termen prevăzut de reglementarea

comunitară poate fi aplicat și situațiilor anterioare aderării României la

Uniunea Europeană, în considerarea art. 64 pct. 1 și 2 din Acordului european

instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și

statele membre ale acestora, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat

de România prin Legea nr. 20/1993.

În raport cu acest

termen de prescripție de 5 ani, apreciat a fi aplicabil speței, curtea de apel

a respins primul motiv de nelegalitate al deciziei atacate, ca neîntemeiat.

Pe fondul cauzei,

curtea de apel a reținut, în esență, faptul că prin Decizia nr. 95/2005,

reclamanta Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța a

fost sancționată de către pârâtul Consiliul Concurenței cu amendă de

5.357.907.049 RON pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței nr. 21/1996, apreciindu-se că demersul reclamantei "de a

acceptă să negocieze cu Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari-Fluviali

din România clauzele contractuale și nivelul tarifelor pentru serviciile

prestate membrilor asociației, în baza împuternicirilor primite de la membrii

săi de a le reprezenta interesele, a avut ca obiect restrângerea, împiedicare

și denaturarea concurenței în acest domeniu de activitate".

Instanța a mai

reținut că prin raportul de investigație ce a stat la baza deciziei atacate,

s-a reținut că opțiunea reclamantei de a negocia clauzele contractuale și

nivelul tarifelor pentru serviciile prestate ca autoritate portuară și de căi

navigabile, operând pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, pe Canalul Poarta Albă -

Midia Năvodari și în porturile Medgidia și Basarabi, cu Asociația Armatorilor

și Operatorilor Portuari-Fluviali din România, în numele membrilor asociației

iar nu individual cu fiecare operator în parte, constituie o înțelegere pe

verticală privind prețurile. Această înțelegere pe verticală, ar fi fost

grefată pe o înțelegere pe orizontală între membrii Asociația Armatorilor și

Operatorilor Portuari-Fluviali din România având ca obiect stabilirea

condițiilor comerciale și a nivelului tarifelor pentru serviciile prestate de

reclamantă, membrii asociației împuternicind-o pe acesta să le reprezinte

interesele și să negocieze cu administrațiile, în numele lor, adică ar fi avut

loc o înțelegerea de fixare a tarifelor.

Curtea de Apel

București, după o amplă trecere în revistă a conținutului dispozițiilor art. 4

alin. (1) și art. 5 din H.G. nr. 519/1998 privind înființarea Companiei

Naționale Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța în forma în vigoare

la momentul săvârșirii pretinselor fapte anticoncurențiale, precum și a

dispozițiilor art. 6 din Statutul acestei companii, parte integrantă a H.G. nr.

519/1998, a constatat că în temeiul art. 12 din O.G. nr. 22/1999, în forma în

vigoare în perioada de referință, atât tarifele pentru utilizarea

infrastructurii, cât și cele pentru serviciile publice portuare sunt stabilite

de Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile Constanța, prin

Consiliul de administrație, astfel încât așa numitele negocieri ale reclamantei

cu Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari-Fluviali din România de al

căror rezultat administrația nu este ținută în vreun fel, nu constituie altceva

decât o consultare a acestora în vederea formării juste a tarifelor, a

fundamentării corecte a acestora, fără nici un efect juridic prin ele însele.

În ceea ce privește

mecanismul de formare al tarifelor, instanța de fonda apreciat că aspectul crucial

este reprezentat de monopolul de stat oferit reclamantei prin însuși actul de

înființare (hotărârea de Guvern) care îi asigură acesteia o poziție dominantă

pe piață, situație în raport cu care a admite teza Consiliului Concurenței,

potrivit căreia reclamanta ar fi fost în legalitate dacă ar fi negociat cu

fiecare operator în parte, ar însemna ca pentru un atare demers să aibă

utilitate, ca cel puțin teoretic, să fie posibilă convenirea unor tarife

diferite. în funcție de rezultatul concret al fiecărei negocieri.

Or, a reținut

instanța de fond, tocmai atunci reclamanta ar fi trecut pe tărâmul ilicitului

concurențial, practicând, prin ipoteză, tarife diferite pentru aceleași

prestații sau acces la infrastructură, intrând sub incidența art. 6 lit. c) din

Legea nr. 21/1996, constând în "aplicarea în privința partenerilor

comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în

acest fel, unora dintre ei. un dezavantaj în poziția concurențială".

Or, impunerea unor

tarife unice, a unei grile de facilități stabilită în considerarea unor aspecte

obiective, general aplicabile, iar nu intuiții personale, stabilirea unor

condiții egale de contractare concură tocmai la asigurarea unui tratament

echitabil și nediscriminatoriu al diferiților beneficiari ai serviciilor

prestate.

exercitată:

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâtul Consiliul Concurenței.

În motivarea

recursului, pârâtul a arătat, în esență, următoarele:

Instanța de fond a

procedat la o interpretare și, implicit, la o aplicare greșită a legii atunci

când a apreciat că, potrivit legislației în vigoare, la data săvârșirii

faptelor investigate, tarifele percepute pentru serviciile prestate de ACN se

stabileau în mod unilateral de către aceasta, acest drept al administrației

fiind, în opinia instanței, un corolar al obligației de punere la dispoziție a

infrastructurii portuare, în mod liber și nediscriminatoriu.

Instanța de judecată

nu a ținut seama că prețurile și tarifele se determină, în mod liber, prin

concurență, or, reclamanta, funcționând ca o societate comercială pe acțiuni și

activitatea de stabilire a tarifelor pentru accesul la infrastructura

navigabilă se determină conform regulilor de concurență.

Prin negocierea cu

Asociația Armatorilor și Operatorilor Portuari-Fluviali din România, a fost

restrâns jocul liber al concurenței, din punctul de vedere al art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 21/1996, fiind irelevant că nu s-ar fi transpus în practică, așa

cum susține reclamanta, prevederile contractului-cadru.

Examinând hotărârea

recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru motivele

ce vor fi expuse în continuare.

Caracterul

anticoncurențial al faptelor constatate a fost corect determinat de către

Consiliul Concurenței, față de dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 21/1996, care prevăd că sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite

între agenții economici ori asociațiilor de agenți economici, orice decizii și

orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea,

împiedicarea ori denaturarea concurentei pe o piață românească sau pe o parte a

acesteia, în special cele care urmăresc fixarea concertată, în mod direct sau

indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor,

adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale.

Potrivit prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată: „Sunt

interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori

asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți

economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect

restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau

pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a) fixarea

concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de

cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte

condiții comerciale;”.

Asemenea practici

sunt prin ele însele dăunătoare mediului concurențial normal, fiind suficientă

numai dovedirea existenței lor, nu și a efectelor restrictive de concurență.

Conform

jurisprudenței europene, statuată în cauza T-213/2000 a Curții de primă

instanță, o înțelegere care are ca obiect restricția concurenței intră sub

incidența prevederilor art. 81 alin. (1) din Tratat și, prin urmare, nu este

necesar a se ține cont de efectele sale.

Instanța de fond a

pronunțat o hotărâre nelegală, ignorând regula cu valoare de principiu

consacrată în art. 4 din Legea concurenței nr. 21/1996, în conformitate cu care

prețurile produselor și tarifele serviciilor și lucrărilor se determină în mod

liber, prin concurență, pe baza cererii și ofertei. Cum, Compania Națională

„Administrația Canalelor Navigabile”, înființată în baza H.G. nr. 519/1998,

este organizată și funcționează ca societate comercială pe acțiuni, activitatea

acesteia trebuie să se supună art. 5 din Legea nr. 21/1996, textul legal

precitat sancționând înțelegerile intervenite între agenți economici fie că

aceștia sunt concurenți (pe orizontală), fie că nu se află pe o astfel de

poziție (înțelegerile pe verticală), astfel cum sunt cele intervenite între

reclamantă și operatorii portuari.

Așa cum arată

recurenta, înțelegerile în discuție s-au desfășurat cu reclamanta în poziția de

exercitare a atribuțiilor de agent economic atunci când a participat la

stabilirea tarifelor pentru accesul la infrastructura navigabilă și a celor

aferente altor servicii prestate unor armatori și operatori portuari.

Prin participarea și

acceptarea unor negocieri colective cu Asociația Armatorilor și Operatorilor

Portuari-Fluviali din România în numele membrilor asociației, iar nu

individual, cu fiecare operator în parte, așa cum susține Consiliul

Concurenței, a fost restrâns jocul liber al concurenței, cu implicații asupra

stabilirii condițiilor contractuale și a unor tarife corecte, ca rezultat al

negocierilor individuale cu fiecare membru al asociației în parte.

Este irelevant că

acel contract cadru nu a fost perfectat, sub aspectul existenței unei practici

anticoncurențiale, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 sancționând nu numai

acele practici care au ca efect restrângerea, împiedecarea sau denaturarea

concurenței, ci și pe acelea constând în înțelegeri de fixare a prețurilor,

tarifelor, precum și a oricăror alte condiții comerciale, cum este cazul în

speță.

În raport de toate

cele ce preced, rezultă că Decizia nr. 95 din 26 mai 2005, emisă de pârâtul

Consiliul Concurenței, este legală, hotărârea primei instanțe fiind dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a legii, astfel că, în baza art. 312 alin.

(1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

pârâtului și va modifica în tot hotărârea recurată, în sensul că va respinge ca

nefondată acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței

împotriva Sentinței nr. 670 din 18 februarie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot

sentința atacată și în fond respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 mai 2010.