ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7542/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la 31 octombrie 2000, cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 6194/2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat în judecată pe pârâții A.I., V.A., V.S. și R.E., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentele pe care le dețin în imobilul din str. A.P.C. nr. 41 sector 1 București. La 20 iulie 2000, pârâta A.I.L. a formulat cerere de chemare în garanție împotriva numitelor M.A. și I.V., solicitând ca, în cazul în care se va admite acțiunea în revendicare a reclamantei, să fie obligate chematele în garanție să-i plătească suma de 12.500 dolari SUA (100 milioane la data vânzării–cumpărării), reevaluat la momentul plății la valoarea de circulație a imobilului din acel moment, precum și taxele și onorariile notariale în sumă de 500 dolari SUA reevaluate cu indicele de inflație.

În motivarea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că prin contractul de vânzare– cumpărare autentificat din 12 martie 1998 a cumpărat de la chematele în garanție apartamentul nr. 2 din str. A.P.C. nr. 41, sector 1 și 62 m.p. teren de sub construcție. În finalul cererii, pârâta a arătat că solicită reevaluarea prețului achitat pentru imobil, la prețul de circulație de la momentul pronunțării hotărârii, iar în ce privește cheltuielile legate de autentificarea vânzării, obligarea chematelor în garanție la plata acestora, cu aplicarea indicelui de inflație. Pârâta a arătat că pentru cheltuielile legate de îmbunătățirile și reparațiile efectuate la imobil își rezervă calea unei acțiuni separate în cazul admiterii cererii principale din dosar.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 395 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III–a civilă, au fost anulate ca netimbrate cererea principală și cererea de chemare în garanție. Prin decizia civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV–a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta D.M.B.S., s-a anulat sentința primei instanțe și s-a reținut cauza pentru rejudecare. Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 125 din 18 martie 2003 a admis în parte cererea formulată de reclamantă și i-a obligat pe pârâții V.A. și V.S. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie spațiile deținute, fiind respinse acțiunea în revendicare față de pârâta A.I.L.

și cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă ca neîntemeiate. Prin decizia civilă nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta–reclamantă D.M.B.S. și a casat în parte decizia nr. 125/2003 a Curții de Apel București și a trimis cauza pentru rejudecarea acțiunii în revendicare aceleiași instanțe, menținând celelalte dispoziții. Curtea de Apel, secția a IV–a civilă, prin decizia civilă nr. 37 din 23 ianuarie 2008, evocând fondul, a admis acțiunea reclamantei D.M.B.S. și a obligat-o pe pârâta A.I.L. să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 2 situat în București, str. A.P.C. nr. 41, sector 1. A fost admisă cererea de chemare în garanție, în parte, au fost obligate pârâtele M.A.

și I.V. la plata prețului de 12.500 dolari SUA și 500 dolari SUA taxe notariale și a fost respins capătul de cerere privind reevaluarea prețului achitat pentru imobil, la prețul de circulație, ca neîntemeiat. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâta A.I.L. și chematele în garanție M.A. și I.V., recursul pârâtei fiind admis prin decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care s-a casat decizia și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind reevaluarea prețului și taxelor notariale, la momentul plății. S-a respins ca nefondat recursul declarat de chematele în garanție I.V.

și M.A. împotriva aceleiași decizii. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a apreciat că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare în sensul necesității administrării de dovezi în ce privește acțiunea principală și cererea de chemare în garanție. Din verificarea încheierilor întocmite la termenele din 24 octombrie 2007 și 16 august 2008 a rezultat că s-au nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. S-a considerat că prin neadministrarea probatoriului menționat, pârâta a suferit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea hotărârii în partea privitoare la soluționarea cererii de chemare în garanție, cu respectarea dispozițiilor art. 1344 C. civ.

După trimiterea spre rejudecare, la 13 octombrie 2009, reclamanta C. (fostă A.) I.L. a depus o cerere prin care a precizat că își mărește câtimea valorii pretențiilor, invocând dispozițiile art. 1337, 1341, 1344, 1345 și 1346 C. civ. Reclamanta a arătat că pe parcursul celor 11 ani ce au trecut de la momentul cumpărării, valoarea apartamentului a crescut, pe de o parte, pentru că s-a înregistrat o creștere a valorii de piață a imobilelor, iar, pe de altă parte, pentru că a efectuat lucrări de îmbunătățire și conservare. Pentru aceste motive, reclamanta a precizat că solicită obligarea vânzătoarelor chemate în garanție la plata sumei de 906.400 RON, reprezentând valoarea de piață a imobilului la momentul actual, în temeiul art. 1344 C. civ.

și a art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și la plata sumei de 500 RON actualizată cu indicele de inflație, reprezentând taxe notariale și a sumei de 7.500 RON, actualizată cu indicele de inflație pe ultimii doi ani, reprezentând cheltuieli de judecată. La termenul din 8 iunie 2010, s-a invocat de către M.A. tardivitatea modificării obiectului cererii de chemare în garanție, prin precizarea cererii depuse la 13 octombrie 2009. Pârâta a susținut că prin cererea inițială de chemare în garanție nu s-a solicitat valoarea de piață a imobilului, ci restituirea prețului actualizat cu aplicarea indicelui de inflație. Curtea de Apel a constatat că prin cererea inițială de chemare în garanție s-a solicitat „reevaluarea la momentul plății la valoarea de circulație a imobilului din acel moment al restituirii sumei”, astfel că pretențiile constând în obligarea la valoarea de circulație a imobilului includeau atât prețul efectiv plătit, cât și excedentul de valoare.

Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, prin decizia nr. 637 A din 21 iunie 2011, a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta C. (A.) I.L. în contradictoriu cu pârâtele chemate în garanție M.A. și I.V. și le-a obligat pe acestea la plata către reclamantă a sumei de 223.546 RON reprezentând preț și excedent de valoare și la plata sumei de 500 de dolari SUA în echivalent RON la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății, reprezentând despăgubiri din taxe notariale. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.650 RON cheltuieli de judecată aferente cererii de revendicare și cererii de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că nu pot face obiectul cererii decât sporul de valoare prilejuit de evoluția pieții imobiliare și nu și sporul de valoare adus de lucrările de îmbunătățiri pretins efectuate de reclamantă la imobil, nesolicitate prin cererea inițială de chemare în garanție. S-a constatat că pretențiile reclamantei se grefează pe garanția pentru evicțiune consumată, care incumbă pârâtelor în calitate de vânzătoare în baza actului de vânzare–cumpărare din 12 martie 1998. Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pârâtelor chemate în garanție pentru evicțiunea de drept, provenind de la un terț, cauza evicțiunii fiind anterioară vânzării și necunoscută de către cumpărător.

În ce privește momentul la care s-a produs evicțiunea, s-a constatat că acesta este momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de revendicare prin care reclamanta C.I.L. a ost evinsă, respectiv 11 iunie 2009, data pronunțării deciziei în recurs. În temeiul art. 1341 pct. 1 și 4 și a art. 1344 C. civ., Curtea de Apel le-a obligat pe pârâte la plata sumei stabilite prin expertiza efectuată de expertul P.C.C., ce include prețul primit și sporul de valoare dobândit până la data evicțiunii, 11 iunie 2009, determinat exclusiv de evoluția pieței imobiliare, nu și de lucrările de îmbunătățire pretins efectuate. În ceea ce privește spezele vânzării, s-a constatat că în cuprinsul contractului de vânzare–cumpărare s-a făcut mențiune expresă doar despre: 1.185.000 ROL taxă notarială, 1.925.000 ROL onorariu notarial și 30.000 ROL timbru judiciar, în total 3.140.000 ROL, reprezentând 389,34 dolari SUA la un curs de 0,8065 ROL/dolari SUA, confirmat de expert.

S-a constatat că indicele de inflație pentru perioada martie 1998 până la data întocmirii expertizei contabile, 4 martie 2010, a fost de 525,31%, care aplicat la valoarea de 3.140.000 ROL reprezintă 1.649,47 RON (respectiv 557,235 dolari SUA la cursul RON/dolari SUA de la data pronunțării hotărârii.). S-a avut însă în vedere principiul disponibilității și în baza art. 1341 pct. 4 C. civ. au fost obligate pârâtele la 500 dolari SUA, în RON la cursul oficial de la data plății, reprezentând despăgubiri din taxele notariale. În ceea ce privește despăgubirile reprezentată de cheltuielile de judecată din dosarul în care cumpărătorul a fost evins s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și a art. 1341 pct. 3 C. civ.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs în termenul legal pârâtele chemate în garanție I.V. și M.A. Prin motivele sale de recurs, pârâta I.V. a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că nu s-a ținut cont de conținutul deciziei de casare nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia instanța de rejudecare trebuia să aibă în vedere reevaluarea prețului și a taxelor notariale de la momentul plății, cu aplicarea indicelui de inflație. S-a susținut că modificarea obiectului cererii inițiale, din 20 iulie 2000, s-a făcut tardiv și, deși în cauză a fost efectuată și o expertiză contabilă, instanța a omologat expertiza imobiliară efectuată de expert P.C., în condițiile în care, din anul 2009, piața imobiliară s-a prăbușit, tranzacțiile fiind practic înghețate chiar și pentru imobilele noi.

De asemenea, recurenta I.V. a criticat decizia instanței de apel pentru greșita reținere a cauzei evicțiunii ca fiind anterioară vânzării și recunoscută de cumpărător, deși prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că subdobânditoarea nu s-a angajat în cumpărare cu toate precauțiile unei persoane diligente, care trebuia să întreprindă verificări la Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995. S-a învederat de către recurentă că, prin soluția pronunțată, instanța de apel a încălcat scopul chemării în garanție, despăgubirea acordată reclamantei A.C.I.L. conducând la o îmbogățire fără just temei. Totodată, recurenta a invocat necomunicarea încheierilor de amânare a pronunțării din 14 iunie și 21 iunie 2011, care fac parte integrantă din decizia recurată.

Prin recursul său, pârâta M.A. a criticat decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 8, 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a acesteia în sensul obligării sale, alături de cealaltă pârâtă, numai la suma stabilită prin expertiza contabilă efectuată de expert J.D., cu titlu de preț plătit actualizat cu rata inflației pe perioada 1998 – 2009, de 63.039 RON și la suma de 500 dolari SUA. actualizată, respectiv 2521,56 RON. Dezvoltând motivele de recurs, pârâta recurentă M.A. a susținut că suma reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr. 2 din str. A.P.C. nr. 41, sector 1, nu a fost solicitată în limitele procedurale, iar instanța de apel a întreținut confuzia existentă între prețul plătit pentru imobil în anul 1998 (ori prețul reactualizat) și valoarea imobilului, reinterpretând cererea inițială după două cicluri procesuale.

Cea de a doua critică formulată de recurenta M.A. a vizat faptul că excedentul de valoare nu a făcut obiect al cererii de chemare în garanție, instanța stabilindu-le într-o modalitate complet eronată, cu încălcarea art. 1344 C. civ. Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care decizia de casare s-a referit doar la chestiunea de drept a reevaluării prețului (și nu a imobilului) și aceasta în raport de determinarea obiectului cererii de chemare în garanție inițiale din 20 decembrie 2000, singura existentă la dosar în acel moment. S-a invocat, totodată, încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin nesocotirea expertizei efectuate de expert J.D.

și nesocotirea dovezilor administrate în cauză cu privire la probele evicțiunii. De asemenea, recurenta M.A. a criticat decizia pentru aplicarea eronată a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a diminuat cuantumul acestora proporțional cu nivelul obligației stabilite, de numai 223.546 RON. Recurenta a formulat și un motiv de recurs subsidiar, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare pentru necitarea unor părți, respectiv a numiților V.A., V.S. și R.E., precum și pentru efectuarea expertizei de către expertul P.C.C., fără participarea consilierului propus de parte, V.I. Intimata C. (A.) I.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor.

Examinând criticile invocate de pârâtele recurente, Curtea va constata că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed: Limitele rejudecării cererii de chemare în garanție formulate de reclamanta C. (A.) I.L. în contradictoriu cu pârâtele M.A. și I.V. au fost stabilite prin decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Astfel, prin decizia de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat decizia recurată cu trimitere spre rejudecare numai pentru soluționarea capătului de cerere la stabilirea sumei pe care chematele în garanție trebuie să i-o restituie cumpărătoarei A.I.L., în sensul solicitat prin cererea incidentală, reevaluarea prețului și taxelor notariale, la momentul plății, cu aplicarea indicelui de inflație.

Prin decizia recurată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nesocotind dezlegările obligatorii din decizia de casare și procedând, în mod nelegal la interpretarea considerentelor hotărârii Înaltei Curți. Astfel, instanța de apel a considerat, contrar îndrumărilor explicite din decizia de casare, că dacă instanța supremă ar fi avut în vedere doar actualizarea cu indicele de inflație nu s-ar fi justificat casarea cu trimitere spre rejudecare, de vreme ce această operațiune poate fi făcută direct în faza executării silite conform art. 371 2 C. proc. civ. Nu este lipsită de relevanță împrejurarea că intimata a formulat și o cerere de revizuire împotriva deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cerere respinsă ca tardivă.

Motivarea soluției pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs s-a referit în mod expres la chestiunea reevaluării prețului, și nu a imobilului, ținând seama de dispozițiile art. 1344 C. civ. și de conținutul cererii de chemare în garanție inițiale, formulate la 20 decembrie 2000. Ca urmare a examinării tuturor motivelor de recurs instanța supremă a restrâns posibilitățile de dezdăunare a evinsului, față de obiectul cererii de chemare în garanție și de principiile aplicabile în materia evicțiunii, numai la reevaluarea prețului și a taxelor notariale, actualizate cu indicele de inflație. Deși, printr-o încheiere interlocutorie, instanța de apel a constatat că cererea de chemare în garanție nu a fost modificată prin cererea precizatoare din 13 ianuarie 2009, instanța de apel a schimbat înțelesul cererii inițiale, fără a avea în vedere că art. 1344 C. civ.

se referă la excedentul de valoare, ca diferență de valoare și nu la valoarea de piață a imobilului în momentul evicțiunii, cum greșit s-a interpretat. Sporul de valoare nu poate fi confundat cu valoarea de piață actualizată a imobilului, astfel că dincolo de limitele permise de art. 132 C. proc. civ., în sensul majorării valorii câtimii, cererea de chemare în garanție inițială nu putea fi modificată, după ultima casare cu trimitere. Critica referitoare la stabilirea eronată a cuantumului cheltuielilor de judecată, critică formulată de recurenta M.A. prin cel de-al patrulea motiv de recurs este fondată. Într-adevăr, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri conform art. 1341 alin. (1) pct. 3 C. civ., dar cheltuielile de judecată trebuie acordate cu respectarea art. 274 C. proc.

civ., referitoare la culpa procesuală. Astfel, se impune diminuarea cuantumului acestor cheltuieli, proporțional cu nivelul obligației stabilite în sarcina părților chemate în garanție. Curtea va constata că, pentru considerentele expuse nu se mai impune examinarea celorlalte critici invocate de pârâtele recurente, parțial acestea nefiind circumscrise motivelor de nelegalitate invocate și vizând chestiuni de netemeinicie, ce nu pot face obiectul recursului, în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Față de toate aceste considerente, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de M.A. și I.V.

și va modifica în parte decizia recurată în sensul obligării acestora la plata sumei de 63.039 RON, reprezentând prețul plătit, actualizat cu rata inflației și, la 2521,56 RON, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflației, către pârâta C. (A.) I.L. Vor fi obligate pârâtele chemate în garanție M.A. și I.V. la 10.000 RON cheltuieli de judecată și se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Curtea va respinge cererea recurentei M.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în această fază procesuală, reținându-se că, deși acestea au fost solicitate prin cererea de recurs, nu au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de M.A. și I.V. împotriva deciziei nr. 637/A din 21 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă. Modifică în parte decizia recurată, în sensul obligării chematelor în garanție M.A. și I.V. la plata sumei de 63.039 RON, reprezentând prețul plătit, actualizat cu rata inflației, și la 2521,56 RON, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflației, către pârâta C. (A.) I.L. Obligă pe M.A. și I.V. la 10.000 RON cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge cererea recurentei M.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2012.