ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5534/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București la 31 octombrie 2000, cerere ce a format obiectul Dosarului nr. 6194/2000, reclamanta D.M.B.S. a chemat în judecată pe pârâții A.I., V.A., V.S. și R.E., solicitând obligarea acestora de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentele pe care le deține în imobilul din sector 1 București. La 20 iulie 2000, pârâta A.I. Luminița a formulat cerere de chemare în garanție împotriva numitelor M.A. și I.V., solicitând ca, în cazul în care se va admite acțiunea în revendicare a reclamantei, să fie obligate chematele în garanție să-i plătească suma de 12.500 dolari (100 milioane la data vânzării - cumpărării), reevaluat la momentul plății la valoarea de circulație a imobilului din acel moment, precum și taxele și onorariile notariale în sumă de 500 dolari, reevaluate cu indicele de inflație.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 395 din 10 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă au fost anulate, ca netimbrate, cererea principală și cererea de chemare în garanție. Prin Decizia civilă nr. 14 din 15 ianuarie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta D.M.B.S., s-a anulat sentința primei instanțe și s-a reținut cauza pentru rejudecare. Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 125 din 18 martie 2003 a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă și i-a obligat pe pârâții V.A. și V.S. să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie spațiile deținute, fiind respinsă acțiunea în revendicare față de pârâta A.I.L.

și cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă ca neîntemeiată. Prin Decizia civilă nr. 8932 din 6 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta - reclamantă D.M.B.S., a casat în parte Decizia nr. 125/2003 a Curții de Apel București și a trimis cauza pentru rejudecarea acțiunii în revendicare aceleiași instanțe, menținând celelalte dispoziții. Curtea de Apel, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 37 din 23 ianuarie 2008, evocând fondul, a admis acțiunea reclamantei D.M.B.S. și a obligat-o pe pârâta A.I.L. să-i lase în deplină proprietate și posesie apartamentul situat în București, Sector 1. A fost admisă cererea de chemare în garanție, în parte, pârâtele M.A.

și I.V. fiind obligate la plata prețului de 12.500 dolari SUA și 500 dolari SUA taxe notariale și a fost respins capătul de cerere privind reevaluarea prețului achitat pentru imobil, la prețul de circulație, ca neîntemeiat. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, pârâta A.I.L. și chematele în garanție M.A. și I.V., recursul pârâtei fiind admis prin Decizia nr. 6587 din 11 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a casat decizia și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere privind reevaluarea prețului și taxelor notariale, la momentul plății. S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de chematele în garanție I.V.

și M.A. împotriva aceleiași decizii. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a apreciat că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare în sensul necesității administrării de dovezi în ceea ce privește acțiunea principală și cererea de chemare în garanție. După trimiterea spre rejudecare, la 13 octombrie 2009, reclamanta C. (fostă A.) I.L. a depus o cerere prin care a precizat că își mărește câtimea valorii pretențiilor, invocând dispozițiile art. 1337, 1341, 1344, 1345 și 1346 C. civ. Reclamanta a arătat că pe parcursul celor 11 ani ce au trecut de la momentul cumpărării valoarea apartamentului a crescut, pe de o parte, pentru că s-a înregistrat o creștere a valorii de piață a imobilelor, iar, pe de altă parte, pentru că a efectuat lucrări de îmbunătățire și conservare.

Pentru aceste motive, reclamanta a precizat că solicită obligarea vânzătoarelor chemate în garanție la plata sumei de 906.400 lei, reprezentând valoarea de piață a imobilului la momentul actual, în temeiul art. 1344 C. civ. și a art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, precum și la plata sumei de 500 de lei actualizată cu indicele de inflație, reprezentând taxe notariale și a sumei de 7.500 lei, actualizată cu indicele de inflație pe ultimii doi ani, reprezentând cheltuieli de judecată. La termenul din 8 iunie 2010, s-a invocat de către M.A. tardivitatea modificării obiectului cererii de chemare în garanție, prin precizarea cererii depuse la 13 octombrie 2009. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 637/ A din 21 iunie 2011, a admis cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta C. (A.) I.L.

în contradictoriu cu pârâtele chemate în garanție M.A. și I.V. și le-a obligat pe acestea la plata către reclamantă a sumei de 223.546 lei reprezentând preț și excedent de valoare și la plata sumei de 500 de dolari SUA în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând despăgubiri din taxe notariale. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 18.650 lei cheltuieli de judecată aferente cererii de revendicare și cererii de chemare în garanție. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că nu pot face obiectul cererii decât sporul de valoare prilejuit de evoluția pieții imobiliare nu și sporul de valoare adus de lucrările de îmbunătățiri pretins efectuate de reclamantă la imobil, nesolicitate prin cererea inițială de chemare în garanție.

S-a constatat, că pretențiile reclamantei se grefează pe garanția pentru evicțiune consumată, care incumbă pârâtelor în calitate de vânzătoare în baza actului de vânzare - cumpărare din 12 martie 1998. Curtea de apel a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pârâtelor chemate în garanție pentru evicțiunea de drept, provenind de la un terț, cauza evicțiunii fiind anterioară vânzării și necunoscută de către cumpărător. În ceea ce privește momentul la care s-a produs evicțiunea, s-a constatat că acesta este momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de revendicare prin care reclamanta C.I.L. a fost evinsă, respectiv 11 iunie 2009, data pronunțării deciziei în recurs.

În temeiul art. 1341 pct. 1 și 4 și a art. 1344 C. civ., au fost obligate pârâtele la plata sumei stabilite prin expertiza efectuată de expertul P.C.C., ce include prețul primit și sporul de valoare dobândit până la data evicțiunii, 11 iunie 2009, determinat exclusiv de evoluția pieței imobiliare, nu și de lucrările de îmbunătățire pretins efectuate. În ceea ce privește spezele vânzării, s-a constatat că în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare s-a făcut mențiune expresă doar despre: 1.185.000 lei taxă notarială, 1.925.000 lei onorariu notarial și 30.000 lei timbru judiciar, în total 3.140.000 lei, reprezentând 389,34 dolari SUA la un curs de 0,8065 lei/dolari SUA, confirmat de expert.

S-a constatat, că indicele de inflație pentru perioada martie 1998 până la data întocmirii expertizei contabile, 4 martie 2010, a fost de 525,31%, care aplicat la valoarea de 3.140.000 lei reprezintă 1.649,47 lei (respectiv 557,235 dolari SUA la cursul leu/dolari SUA de la data pronunțării hotărârii.). S-a avut însă în vedere principiul disponibilității și în baza art. 1341 pct. 4 C. civ. au fost obligate pârâtele la 500 dolari SUA, în lei la cursul oficial de la data plății, reprezentând despăgubiri din taxele notariale. În ceea ce privește despăgubirile reprezentată de cheltuielile de judecată din dosarul în care cumpărătorul a fost evins s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. și a art. 1341 pct. 3 C. civ.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs pârâtele chemate în garanție I.V. și M.A. Prin Decizia nr. 7542 din 11 decembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de M.A. și I.V. și a modificat în parte decizia recurată în sensul obligării acestora la plata sumei de 63.039 lei, reprezentând prețul plătit, actualizat cu rata inflației și, la 2521,56 lei, reprezentând taxe notariale, actualizate cu rata inflației, către pârâta C. (A.) I.L. Prin aceiași decizie, pârâtele chemate în garanție au fost obligate la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată și s-au menținut restul dispozițiilor deciziei supuse recursului. Cererea recurentei M.A.

privind acordarea cheltuielilor de judecată în recurs a fost respinsă, ca dovedită. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut în esență, că prin Decizia de casare nr. 6587 din 11 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-au stabilit limitele rejudecării cererii de chemare în garanție formulate de reclamanta C. (A.) I.L., în sensul că trimiterea spre rejudecare s-a făcut doar pentru soluționarea capătului de cerere cu privire la stabilirea sumei pe care chematele în garanție trebuie să o restituie cumpărătoarei A.I.L., în sensul solicitat prin cererea incidentală, reevaluarea prețului și taxelor notariale, la momentul plății, cu aplicarea indicelui de inflație.

Sporul de valoare nu poate fi confundat cu valoarea de piață actualizată a imobilului, astfel că dincolo de limitele permise de art. 132 C. proc. civ., în sensul majorării valorii câtimii, cererea de chemare în garanție inițială nu putea fi modificată, după ultima casare cu trimitere. S-a apreciat, ca fondată, critica referitoare la stabilirea eronată a cuantumului cheltuielilor de judecată, întrucât, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri conform art. 1341 alin. (1) pct. 3 C. civ., dar cheltuielile de judecată trebuie acordate cu respectarea art. 274 C. proc. civ., referitoare la culpa procesuală. Astfel s-a impus diminuarea cuantumului acestora, proporțional cu nivelul obligației stabilite în sarcina părților chemate în garanție.

S-a considerat că nu se mai impune examinarea celorlalte critici invocate de pârâtele recurente, parțial acestea nefiind circumscrise motivelor de nelegalitate invocate și vizând chestiuni de netemeinicie, ce nu pot face obiectul recursului, în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.I.L., fostă A., întemeiată pe prevederile art. 322 C. proc. civ. În raport de dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a arătat că există o inadvertență între expunerea motivelor din decizia de casare și dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită. Arată că se are în vedere exclusiv obiectul cererii și nu temeiul de drept prin care instanța de recurs a schimbat total soluția pe o altă motivare, dispunând reevaluarea prețului plătit cu aplicarea indicelui de inflație, conform cererii incidente, făcând astfel o interpretare proprie a textului cuprins în art. 1344 C. civ.

Revizuenta a mai arătat că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute și nu s-a pronunțat asupra unor lucruri care s-au cerut, ceea ce atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În susținerea acestui motiv, s-a arătat că instanța de recurs în motivarea deciziei a cărui revizuire o solicită s-a abătut grav de la textul și înțelesul art. 1344 C. civ. restrângând desdăunarea cumpărătoarei evinsă fără o motivație clară și coerentă și contrar prevederilor cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002 a fost acordat prețul indexat cu indicele de inflație.

În raport de alte motive de revizuire, fără a le indica, revizuenta mai arată că hotărârea supusă revizuirii nu respectă dispozițiile de drept cu privire la restituirea caselor naționalizate și nu s-au avut în vedere normele europene înscrise în Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, prin lipsirea de un bun fără plata integrală a unei indemnizații rezonabile și proporțională cu valoarea sa. În final s-a susținut că prin deciziile pronunțate atât fostul proprietar, cât și chematele în garanție pentru evicțiune se îmbogățesc fără just temei, în timp ce cumpărătorul de bună credință suportă nu numai pierderea bunului cumpărat dar și a unor valori bănești în sumă de 260.000 lei.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, potrivit celor ce urmează: Revizuirea, este o cale extraordinară de atac, iar dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Art. 322 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul” se poate cere în ipotezele prevăzute la pct. 1-10 din textul menționat. Revizuenta invocă incidența dispozițiilor de la pct. 1 și 2 din art. 322 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 1 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu pot fi duse la îndeplinire, iar potrivit pct. 2, dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut. În raport de motivul de revizuire prevăzut de pct. 1, revizuenta, în esență, invocă existența unei inadvertențe între expunerea motivelor din decizia de casare și dispozitivul deciziei a cărei revizuire se solicită, dată de modalitatea în care s-au interpretat dispozițiile art. 1344 C. civ. În susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., revizuenta a arătat că instanța de recurs în motivarea deciziei a cărui revizuire o solicită s-a abătut grav de la textul și înțelesul art. 1344 C. civ., restrângând desdăunarea cumpărătoarei evinsă fără o motivație clară și coerentă și, contrar prevederilor cuprinse în Titlul II din O.U.G. nr. 184/2002, a fost acordat prețul indexat cu indicele de inflație, ceea ce nu s-a cerut. Motivul de revizuire prevăzut în pct. 1 de revizuire, vizează situațiile în care dispozitivul hotărârii definitive cuprinde situații contradictorii, astfel încât este necesar să se pună de acord toate soluțiile pronunțate Cele trei ipoteze prevăzute în pct. 2, sunt expresia aplicării principiului disponibilității în procesul civil și vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii deduse judecății (pretențiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, precum și acele cereri ale părților care determină cadrul litigiului) și ceea ce instanța a hotărât.

Or, în speță, prin criticile formulate, revizuenta își exprimă nemulțumirea față de soluția dată, susținând că în cauză, prin înlăturarea sporului de valoare dobândit de imobil, instanța s-a abătut grav de la „textul și interesul art. 1344 C. civ.”, restituindu-i ceea ce nu a cerut, respectiv, prețul indexat cu indicele de inflație. Se constată că deși sunt invocate motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., în realitate sunt formulate apărări de fond, partea fiind nemulțumită de soluția dată prin decizia a cărei revizuire se solicită, tinzând astfel la reformarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, ceea ce nu este posibil față de caracterul irevocabil al acesteia.

Celelalte critici neîncadrate în drept de revizuentă prin care se susține nerespectarea dispozițiile de drept cu privire la restituirea caselor naționalizate și a normele europene înscrise în Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană, sunt tot apărări de fond ce nu pot fi formulate pe calea revizuirii, care prevede anumite cazuri și condiții pentru a fi exercitată. În consecință, nefiind susținute cazurile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, motiv pentru care o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuenta C. (A.) I.L. prin care solicită revizuirea Deciziei nr. 7542 din 11 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2013.