ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4980/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 7957 din 9 noiembrie 2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat

de pârâta U.A.P.R. împotriva Deciziei nr. 470A din 16 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță și

a constatat nul recursul declarat de intervenientul T.M. împotriva aceleiași

decizii.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare intervenientul T.M., în temeiul art.

317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., susținând că a fost citat eronat pentru

dezbaterea recursului. În dezvoltarea criticii a arătat că decizia atacată i-a

fost comunicată fără semnăturile judecătorilor și au fost încălcate

dispozițiile art. 88 C. proc. civ., întrucât de pe dovada de îndeplinire a

procedurii de citare lipsesc numărul acesteia și numele părților din proces.

Pe parcursul

soluționării contestației în anulare s-a învederat decesul intimatului S.P.V.,

iar la termenul din 27 martie 2013 au fost introduse în cauză moștenitoarele

acestuia, S.L. și C.V.M., conform certificatului de moștenitor eliberat de

B.N.P. D.M. la data de 4 noiembrie 2008 depus la dosar.

Prin Decizia nr. 2490

din 24 aprilie 2013, Înalta Curte, secția I civilă, a respins contestația în

anulare formulată de intervenientul T.M.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a constatat că în speță nu se întâlnește niciuna dintre

situațiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., indicat ca

temei de drept al cererii, contestatorul fiind legal citat pentru ziua

dezbaterilor, conform proceselor-verbale de la dosarul de recurs, la adresa

indicată din Elveția, iar dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinde

și semnătura contestatorului-recurent, aspect care denotă că acesta a luat

cunoștință de termenul acordat.

Motivele invocate de

contestator, respectiv lipsa semnăturii judecătorilor de pe exemplarul deciziei

ce i-a fost comunicat și lipsa numărului și a numelor părților din proces de pe

dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu se pot încadra în motivele

limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât

contestația în anulare a fost respinsă.

Împotriva acestei

decizii a formulat o nouă contestație în anulare T.M., întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

În motivare a

susținut că la data judecării căii de atac soluționate prin Decizia nr. 2490

din 24 aprilie 2013 a Înaltei Curți nu a fost procedura de citare legal

îndeplinită cu intimatul S.P.V., decedat.

Analizând contestația

în anulare din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cale extraordinară de

atac, de retractare, contestația în anulare reprezintă un mijloc procedural

eficient în a obține o nouă judecată numai în cazul săvârșirii unor importante

neregularități procedurale, care încalcă dreptul la apărare și nesocotesc

principiul contradictorialității, care guvernează procesul civil.

Or, criticile

formulate de contestator nu se subsumează motivelor prevăzute de dispozițiile

art. 317 C. proc. civ., referitoare la vicii în procedura de citare.

Se reține, deci, că

pentru a învesti instanța cu calea extraordinară de atac a contestației în

anulare, se impune ca și criticile formulate să se circumscrie ipotezelor

prevăzute de textele de lege care reglementează această cale de atac.

Contestatorul invocă

faptul că la data judecării contestației în anulare anterioare, soluționată

prin decizia atacată în prezenta cauză, procedura de citare a fost viciată

întrucât una din părțile cauzei, respectiv intimatul S.P.V., era decedat.

Nerespectarea

dispozițiilor referitoare la procedura de citare este sancționată cu nulitatea

relativă și numai partea astfel lezată poate uza de această cale de atac

extraordinară, având în vedere interesul particular protejat prin norma legală.

Or, contestatorul a

invocat viciul de procedură în raport cu altă parte și nu în ceea ce îl

privește, el fiind legal citat și nesuferind nicio vătămare.

Așa fiind,

contestatorul nu se regăsește în vreuna din situațiile circumscrise textului

legal.

De altfel, și dacă ar

fi putut invoca lipsa de procedură cu altă persoană, motivul nu ar fi fost

întemeiat.

Aceasta deoarece, în

procesul respectiv, instanța a luat act de decesul intimatului S.P.V. și a procedat

în conformitate cu normele procedurale, la termenul de judecată din data de 27

martie 2013 fiind introduse în cauză moștenitoarele acestuia, S.L. și C.V.M.,

conform certificatului de moștenitor eliberat de B.N.P. D.M. la data de 4

noiembrie 2008 depus la dosar.

Prin urmare,

verificând regularitatea sesizării, Înalta Curte reține că demersul judiciar nu

poate fi primit în condițiile în care motivele invocate nu se încadrează în

textele de lege ce reglementează această instituție juridică, așa încât va respinge

contestația în anulare dedusă judecății, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul T.M. împotriva

Deciziei nr. 2490 din 24 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 4 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ