ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4864/2013

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ.,

asupra

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1543/PI din 17 mai 2012, Tribunalul Timiș a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune.

A respins acțiunea precizată

formulată de reclamantul B.G., în contradictoriu cu pârâta SC F. SRL.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul B.G., iar prin decizia nr. 2054 din data de 19

septembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale, a respins calea de atac.

Împotriva acestei decizii

a declarat un nou recurs reclamantul B.G. înregistrat pe rolul Înaltei Curți la

data de 25 aprilie 2013.

La data de 29

octombrie 2013, instanța a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului,

dat fiind faptul că a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile,

pronunțate la rândul său în recurs.

Înalta Curte constată

că recursul dedus judecății nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea

argumentelor ce succed:

Prin dispozițiile

art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate

exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite

de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual

civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud

examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât

cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune

referitoare la instituirea și exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului

de a uza de o atare cale. În procedură, dreptul de a exercita o cale de atac este,

în principiu, unic și se epuizează o dată cu declararea acesteia. Aceasta înseamnă

că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una și aceeași cale de atac.

Art. 299 C. proc.

civ. stabilește ce categorie de hotărâri judecătorești sunt susceptibile de a fi

atacate cu recurs, și anume hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel,

precum și, în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Prin urmare, dreptul de

recurs există numai în ceea ce privește hotărârile sus-menționate, neexistând posibilitatea

să se declare recurs și împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate

de instanța de recurs.

În speță,

s-a exercitat calea extraordinară

de atac a recursului împotriva deciziei nr. 2054 din data de 19 septembrie 2012

a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, dată în

recurs, aceasta fiind irevocabilă, în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea

pronunțată de Curtea de apel, fiind irevocabilă, nu putea fi atacată din nou cu

recurs, întrucât s-ar deschide calea „recursului la recurs”, ceea ce nu a fost în

intenția legiuitorului.

Astfel, recurentul nu

s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această

materie.

Recunoașterea unei căi

de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare

a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație

inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință,

hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare

pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312

alin

(1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Față de cererea intimatei

pârâte SC F. SRL privind plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi avute în

vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora instanța are

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de câte ori se constată

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat până la complexitatea cauzei.

Având în vedere sancțiunea

procedurală aplicată recursului declarat de reclamant, Înalta Curte constată ca

fiind nepotrivit de mare onorariul de 6.416,9638 RON pretins de avocatul intimatei

pârâte SC F. SRL, întrucât nu se circumscrie criteriului de complexitate sau dificultate

al cauzei, față de munca depusă, constând în formularea notelor scrise prin care

a invocat excepția inadmisibilității recursului, precum și faptul pricina a fost

soluționată la primul termen de judecată când a susținut această excepție, sens

în care va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. și va obliga pe recurent

la plata sumei 3.651,76 RON, cheltuieli în favoarea intimatei pârâte.

În acest sens, Curtea

Constituțională, prin decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reținând în motivare că: „nimic

nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin

lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor

de judecată, cuantumul onorariului avocațial cuvenit, prin prisma proporționalității

sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.”

În considerentele aceleiași

decizii, Curtea Constituțională a reținut și faptul că jurisprudența Curții Europeană

a Drepturilor Omului referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care

sunt cuprinse și onorariile avocațiale „a statuat că acestea urmează a fi recuperate

numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real

făcute în limita unui cuantum rezonabil.”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei nr. 2054 din data de 19

septembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări

sociale.

Obligă pe recurentul reclamant

la cheltuieli

de judecată către intimata pârâtă SC F. SRL în cuantum de 3.651,76 RON, cu aplicarea

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2013.