ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2908/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2908/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

civil de față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1281 din 2 noiembrie

2006 Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, acțiunea promovată de

reclamanta SC O.H. SA în contradictoriu cu pârâta Primăria orașului Bușteni,

prin Consiliul Local Bușteni, prin care a solicitat obligarea pârâtei să îi

lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în suprafață de 190.666

mp, reprezentând diferența neinclusă în proprietatea sa actuală.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că reclamanta nu este continuatoarea vechii

societăți naționalizate, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 10/2001, conform cărora pentru ca o persoană juridică să fie

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent trebuie să îndeplinească

cumulativ mai multe condiții, între care și aceea de a face dovada că este una

și aceeași persoană juridică cu cea desființată ori interzisă.

S-a mai stabilit că,

potrivit dispozițiilor legale în materie, continuarea activității presupune

păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în intervalul de timp scurs de

la data deposedării pretins abuzive și până la data emiterii deciziei de

restituire, fiind irelevantă schimbarea denumirii, a sediului sau a altor

elemente de identificare și că reclamanta nu a depus la dosar nici un act de

proprietate cu privire la terenul în litigiu de natură să confere prerogativele

dreptului de proprietate.

Prin Decizia nr. 30

din 10 februarie 2008, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de

reclamanta SC "O.H." SA, a desființat Sentința civilă nr. 1281/2006 a

Tribunalului Prahova și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta SC O.H. SA a învestit prima instanță cu o acțiune în

revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., arătând că cererea sa

este admisibilă, întrucât este succesoarea în drepturi a „Fabricii de Hârtie

Bușteni”, naționalizată în anul 1948, din patrimoniul căreia făcea parte

imobilul revendicat.

S-a mai arătat că

instanța de fond, omițând să stabilească cu claritate cadrul procesual exact,

precum și temeiul juridic pe baza căruia înțelege să își fundamenteze

reclamanta pretențiile, în mod eronat a respins acțiunea cu motivarea că nu ar

fi făcut dovada faptului că ar fi continuatoarea unei alte societăți

comerciale, care, în trecut, ar fi fost proprietara imobilului naționalizat.

S-a reținut că în

exercitarea rolului activ, prima instanță ar fi trebuit să ceară reclamantei să

precizeze temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, motivul pentru

care reclamanta se prevalează și de prevederile Legii nr. 10/2001, deși nu a

urmat procedura prealabilă imperativă prevăzută de dispozițiile acestei legi

speciale și că, la judecarea acțiunii în revendicare, prima instanță ar fi

trebuit să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, aspect

indispensabil în judecarea unei astfel de cereri.

După rejudecare, prin

Decizia nr. 828, pronunțată la 11 iunie 2010, Tribunalul Prahova a respins

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a

inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Orașului Bușteni și a Consiliului Local Bușteni, invocate de aceste pârâte prin

întâmpinare, iar pe fond, a respins acțiunea astfel cum a fost precizată.

Tribunalul a reținut

că, la data de 6 iunie 2008, reclamanta a depus la dosar precizări vizând

temeiul juridic al acțiunii, în sensul că își întemeiază cererea pe

dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ. și că înțelege să se judece numai

cu Primăria Bușteni pentru suprafața de teren liberă și care poate fi restituita

în natură și cu R.N.P. Ocolul Silvic Azuga pentru suprafața de teren pe care o

deține și care se găsește în cuprinsul Actului de vânzare-cumpărare din 17

noiembrie 1936, ce constituie titlul său, iar pentru suprafețele de teren pe

care s-au construit imobile de către persoane particulare, renunță la judecată.

Având în vedere

considerentele deciziei de casare, tribunalul a dispus introducerea în cauză,

în calitate de intervenienți, a persoanelor fizice și juridice, pretinse

proprietare ale terenurilor revendicate.

În ceea ce privește

fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit actului de vânzare nr. 9799

din 17 noiembrie 1936, Fabrica de Hârtie „Bușteni” C&S S.S., reprezentată

prin F.S. și O.S., a cumpărat de la Administrația Bunurilor Private ale M.S.

Regelui, reprezentată prin administrator E.U., printre alte imobile, și un

teren în suprafață de 265.650 mp, situat în Bușteni.

Totodată, s-a

stabilit că, potrivit extrasului nr. 511/1931, Procesului-verbal nr. 21/1931,

contractului de societate publicat în M.O. din 21 martie 1904, Administrația

Moșiei Regale din Predeal și numiții L.B., S.S., C.S., W.A.R., P.S., N.B.,

Ch.D. au decis sa fondeze o societate anonimă pe acțiuni, care să poarte

denumirea Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S., ocazie cu care s-a stabilit

că acțiunile conferă detentorilor lor o parte proporțională din averea

societății, precum și din beneficiile realizate ori pagubele suferite.

S-a mai arătat că

Legea nr. 119/1948 a dispus naționalizarea, printre altele, a tuturor

întreprinderilor producătoare de celuloză, hârtie, carton, mucava, care au

trecut în proprietatea statului cu fondul de comerț cu toate obligațiunile

contractate în vederea exploatării lor, societăți din care a făcut parte și

Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S., care a dobândit denumirea Fabrica de

Hârtie 1 Septembrie.

Conform raportului de

expertiza topo întocmit de expert B.T., instanța a reținut că terenul ce a

făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 9799 din 17 noiembrie

1936, în suprafață de 265.650 mp, a fost identificat pe schița de plan ca fiind

unul și același cu cel din actul de deposedare din anul 1948 și că terenul ce

face obiectul litigiului are suprafața de 190.666 mp are categoria de folosința

pădure, iar în prezent se află în administrarea Direcției Silvice Prahova -

Ocolul Silvic Azuga.

Instanța a constatat

că, atât timp cât terenul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare de către

Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S., iar reclamanta reprezintă o societate

comercială care a preluat activul și pasivul deținut de fosta Întreprindere de

Stat Fabrica de Hârtie 1 Septembrie în anul 1990, în baza H.G. nr. 1176/1990 și

care a fost ulterior privatizată, având ca acționari terțe persoane, înseamnă

că reclamanta este o societate comercială total diferită de fosta Fabrica de

Hârtie Bușteni C&S S.S., având ca acționari alte persoane decât cele

inițiale, care figurau ca acționari în 1948, la data naționalizării și care au

cumpărat terenul în litigiu.

S-a mai arătat că o

dovadă că reclamanta nu este succesoarea Fabrica de Hârtie Bușteni C&S

S.S., constă în aceea că, la data transformării fostei întreprinderi de stat în

societate comercială și la data privatizării acesteia, în anul 2000, reclamanta

a dobândit în proprietate doar activul și pasivul existent în patrimoniul său

efectiv și nicidecum toate drepturile și bunurile care au fost preluate de

către stat de la fosta Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S. la data

naționalizării.

A conchis instanța

că, în speță, reclamanta nu a cumpărat prin acționarii săi terenul a cărui

revendicare o solicită, ci acest teren a fost achiziționat de către acționarii

fostei fabrici, pe cheltuiala lor, astfel încât, dacă s-ar constata calitatea

reclamantei de succesoare a fostei fabrici, ar însemna ca reclamanta să

dobândească terenuri pe care niciodată nu le-a cumpărat din veniturile sale,

prin acționarii săi actuali, nu le-a deținut în proprietate și nici nu au fost

preluate vreodată de la aceasta de către stat.

Ca atare având în

vedere că nu a rezultat vreun drept de proprietate al reclamantei asupra

terenului în litigiu, în baza art. 480 C. civ., instanța a respins acțiunea

precizată, ca neîntemeiată.

Referitor la

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a

inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Orașului Bușteni, a Consiliului Local Bușteni, instanța a apreciat că sunt

neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, cât timp reclamanta pretinde un drept de

proprietate asupra terenului în litigiu înseamnă că are calitate procesuală

activă, existând identitate între persoana reclamantei și titularul dreptului

dedus judecații.

Instanța a luat act

că reclamanta a renunțat la judecata acțiunii față de intervenienții persoane

fizice și juridice, cu excepția Consiliului Local Bușteni și RNP Ocolul Silvic

Azuga.

Prin Decizia nr. 110

din 13 aprilie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a respins apelul declarat de reclamanta SC O.H. SA

împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Instanța de apel a

reținut că, la data de 21 martie 1904, Administrația Moșiei Regale din Predeal

și numiții L.B., S.S., C.S., W.A.R., P.S., N.B. și Ch.D. au hotărât fondarea

unei societăți anonime pe acțiuni, denumită Fabrica de Hârtie Bușteni C&S

S.S., iar, cu acea ocazie s-a stabilit că acțiunile conferă detentorilor lor o

parte proporțională din averea societății, precum și din beneficiile realizate

ori pagubele suferite.

Ulterior, în temeiul

Contractului de vânzare-cumpărare nr. 9799 din 17 noiembrie 1936, această

fabrică, reprezentată de F.S. și O.S., a cumpărat de la Administrația Bunurilor

Private ale M.S. Regelui, reprezentată prin administrator E.U. un teren în

suprafață de 265.650 mp, situat în Bușteni.

Prin Legea nr.

119/1948, Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S. a fost naționalizată, întregul

patrimoniu fiind preluat în proprietatea statului român.

Ulterior, în baza

H.G. nr. 1176/1990, Întreprinderea de Stat Fabrica de Hârtie 1 Septembrie

Bușteni s-a transformat în societatea comercială denumită SC H. SA Bușteni,

ocazie cu care întregul activ și pasiv al acesteia a fost preluat de noua

societate înființată, care a fost privatizată în anul 2000, schimbându-și

structura acționariatului și denumirea în SC O.H. SA

Instanța de apel a

constatat că societatea reclamantă este una nou înființată, un subiect de drept

distinct, creat după desființarea Întreprinderii de Stat Fabrica de Hârtie 1

Septembrie Bușteni, de la care a fost preluat activul și pasivul conform

actului de înființare, iar o atare concluzie este valabilă și cu privire la

transformarea societății anonime Fabrica de Hârtie Bușteni C&S S.S. într-o

unitate economică de stat după naționalizare.

Prin urmare, nu pot

fi primite susținerile apelantei în sensul că prima instanță a făcut confuzie

între societățile pe acțiuni și cele de capital și că ar fi aceeași persoană

juridică și succesoare în drepturi și obligații a Fabricii de Hârtie Bușteni

C&S S.S., întrucât transformarea din societate comercială anonimă

organizată conform Codului comercial, în întreprindere socialistă de stat s-a

făcut în sensul încetării personalității juridice a celei dintâi, astfel încât

nu se poate vorbi de o “continuare a activității,” deoarece nu există o unică

persoană juridică.

Chiar dacă noua

societate desfășoară aceeași activitate de fabricare a hârtiei, păstrează și

alte elemente de identificare ori de capital, o atare situație nu justifică

apelantei reclamante calitatea de continuatoare a personalității juridice a

societății naționalizate și, pe cale de consecință nici îndreptățirea de a solicita

restituirea unui bun care s-a aflat în patrimoniul societății inițiale.

Instanța de apel a

mai reținut că, în mod cert, odată cu privatizarea fabricii inițiale au trecut

în patrimoniul noii societăți numai bunurile aferente acțiunilor cumpărate prin

contractul de vânzare-cumpărare, nu și bunurile preluate de stat în perioada

1948 - 1989. Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond,

raportat la situația expusă anterior, câtă vreme reclamanta nu poate justifica

în prezent existența în persoana sa a unui titlu de proprietate pentru terenul

revendicat se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC O.H. SA

Fără a invoca vreunul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat

că, deși instanța de apel precizează că s-a pronunțat pe fondul cauzei, soluția

este motivată pe excepția lipsei calității procesuale active, deoarece s-a

reținut că nu există identitate între persoana juridică actuală și cea

naționalizată.

Și această soluție

este greșită, deoarece instanța de apel a dat o interpretare greșită naturii

juridice a societății și a bunurilor acestora.

Reclamanta este o

societate de capital, nu de persoane, iar terenurile revendicate nu făceau

parte din patrimoniul personal al acționarilor, ci constituiau fondul de comerț

al societății.

A mai arătat

recurenta, că instanța de apel a constatat în mod greșit că reclamanta nu este

continuatoarea societății naționalizate, pentru că societatea și-a continuat

activitatea neîntrerupt până în prezent, având același obiect de activitate.

Deși instanța de fond

și de apel au recunoscut etapele de transformare ale Fabricii de Hârtie, au

concluzionat greșit că la momentul privatizării, în anul 2000, fabrica a

dobândit în proprietate numai activul și pasivul existent la data privatizării.

De asemenea, este

greșită constatarea instanței de apel că transformarea societății anonime în

întreprindere de stat și apoi în societate comercială este un mod de încetare a

personalității juridice, deoarece, prin actul de naționalizare nu s-a

desființat fosta fabrică, ci doar a fost etatizată, respectiv transformată în

proprietate de stat, iar constituirea societății comerciale a determinat

modificarea structurii acționariatului și a denumirii și nu pierderea

personalității juridice.

Recurenta a mai

arătat că cererea sa este admisibilă, deoarece este aceeași persoană juridică

cu cea naționalizată, iar, ca urmare a efectului O.G. nr. 184/2002, societățile

privatizate nu sunt obligate să urmeze procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001.

Criticile formulate

permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Criticile încadrabile

în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că, deși

instanța de apel precizează că s-a pronunțat pe fondul cauzei, soluția este

motivată pe excepția lipsei calității procesuale active, deoarece s-a reținut

că nu există identitate între persoana juridică actuală și cea naționalizată.

Aceste critici nu pot

fi primite, pentru că, așa cum însăși recurenta-reclamantă a arătat, tribunalul

a respins excepția lipsei calității procesuale active, iar instanța de apel a

menținut soluția tribunalului, inclusiv sub acest aspect.

Mai mult, instanța de

apel a subliniat că, deși tribunalul a făcut o serie de considerații cu privire

la faptul că reclamanta nu este continuatoarea societății inițiale proprietare

a terenului, această împrejurare nu înseamnă că a soluționat acțiunea în baza

lipsei calității procesuale active.

Constatarea instanței

de apel este corectă, deoarece ambele instanțe au analizat în detaliu evoluția

în timp a persoanei juridice inițiale nu pentru a determina calitatea

procesuală activă a reclamantei, ci pentru a stabili evoluția și natura

juridică a bunurilor care au constituit activul societății inițiale și, pe cale

de consecință, pentru a verifica dacă reclamanta are un titlu actual și valabil

asupra bunului revendicat.

Or, analiza titlului

este specifică soluționării pe fond a acțiunii în revendicare, iar nu

soluționării excepției lipsei calității procesuale active.

Cât privește

celelalte critici, care permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că, așa cum reclamanta a precizat, instanțele

au fost sesizate cu o acțiune în revendicare, prin care reclamanta solicită

lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a bunurilor care au făcut

parte din activul fostei Fabrici de Hârtie Bușteni.

Acțiunea în

revendicare presupune ca titularul cererii să fie fostul proprietar sau

succesorul acestuia, iar în prezenta cauză, potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, Fabrica de Hârtie Bușteni, care a avut în proprietate terenul, a fost

etatizată, neexistând dovezi că această persoană juridică a fost desființată.

Ea a continuat să

funcționeze având același obiect de activitate, sub numele de Întreprinderea de

Stat Fabrica de Hârtie 1 Septembrie Bușteni, așa cum au reținut prima instanță

și instanța de apel.

Potrivit art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 119/1948, prin efectul naționalizării, întreprinderile au

trecut în proprietatea Statului cu fondul de comerț și cu toate obligațiunile

contractate în vederea exploatării lor păstrându-și patrimoniul, așa precum a

reieșit din bilanțul încheiat în vederea predării către noua conducere

desemnată de Stat în urma naționalizării.

Așadar,

naționalizarea a avut drept consecință schimbarea formei de organizare a

societății și a conducerii acesteia, societățile păstrându-și atributele

definitorii pentru persoana juridică: sediu, patrimoniu și conducere proprie.

Persoana juridică

Întreprinderea de Stat Fabrica de Hârtie 1 S. Bușteni a încetat în urma

aplicării H.G. nr. 1176/1990.

Astfel, potrivit art.

6 din acest act normativ, la data înființării societăților comerciale pe

acțiuni, unitățile economice de stat vizate își încetează activitatea, activul

și pasivul unităților de stat care își încetează activitatea fiind preluat de

către societățile comerciale înființate, iar potrivit anexei 1 din acest act

normativ noua denumire a societății era aceea de H. SA Bușteni.

Ambele acte normative

sunt, în fapt, modalități prin care, de-a lungul timpului, persoanele juridice

s-au transformat.

Or, transformarea

persoanei juridice este operațiunea juridică ce intervine în cazurile și în

condițiile special reglementate de lege, prin care o persoană juridică își

încetează existența concomitent cu înființarea în locul ei, a altei persoane

juridice.

Prin urmare, SC H. SA

era societatea succesoare a celei naționalizate.

La 21 aprilie 2000 SC

H. SA a cerut înscrierea în Registrul Comerțului a noii denumiri, SC O.H. SA,

modificarea numărului de acțiuni, a tipului de capital - privat - și a

structurii capitalului social, conform art. 199 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 200 din

Legea nr. 91/1990, în forma în vigoare la acea dată, schimbarea formei

societății, prelungirea duratei ei sau alte modificări ale actului constitutiv

al societății nu atrag crearea unei persoane juridice noi.

Ca atare, în urma

tuturor acestor modificări succesive, societatea reclamantă este, la rândul

său, succesoarea societății din care s-a transformat, SC H. SA.

În verificarea

temeiniciei acțiunii promovate de reclamantă, însă, nu este suficientă

constatarea faptului că aceasta este succesoarea societății din care s-a

transformat, ci este necesar a se dovedi și faptul că reclamanta este

succesoarea dreptului de proprietate ce a aparținut societății inițiale.

În cauză, însă,

reclamanta nu a făcut o astfel de dovadă.

Așa cum s-a arătat,

SC H. Bușteni SA, întreprindere de stat, a fost integral privatizată, iar

societatea privatizată nu poate pretinde alte bunuri decât cele care au

aparținut SC H. SA, deoarece, datorită diferitelor transformări ale societății

inițiale, reclamanta nu este succesoarea directă a societății naționalizate, ci

a statului acționar unic la SC H. SA.

Prin urmare,

reclamanta nu poate pretinde dreptul de proprietate al societății inițiale,

decât în măsura în care statul însuși a avut un astfel de drept, în calitate de

acționar al SC H. SA Bușteni.

Or, Statul, în

calitate de autor al reclamantei, nu a transmis acesteia dreptul de proprietate

asupra imobilului în litigiu - teren cu destinație de pădure, deoarece SC H. SA

nu a avut niciodată în proprietate un astfel de imobil.

Aceasta pentru că,

potrivit constituțiilor României în vigoare la data preluării și până în anul

1990, Statul deținea terenul cu destinație de pădure cu un alt titlu, în

calitate de proprietar, transmisiunile ulterioare de patrimoniu neputând avea

ca obiect acest imobil.

De aceea este

nerelevantă analiza pretinsei confuzii pe care reclamanta susține că instanța

de apel ar fi făcut-o între patrimoniul unui acționar și al unei societăți sau

între noțiunea de acționari și societate pe acțiuni.

Prin urmare, nefăcând

dovada că ar fi succesoarea societății comerciale naționalizate și în ceea ce

privește dreptul de proprietate asupra terenului solicitat, reclamanta nu a

probat un titlu valid de proprietate, motiv pentru care, acțiunea în revendicare

a fost respinsă în mod corect.

Față de cele arătate,

recursul declarat de reclamantă se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC O.H. SA împotriva Deciziei nr. 110 din 13

aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2012.

Procesat de GGC - LM