ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin propunerea formulată de Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T.

, Biroul Teritorial Dâmbovița,

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, s-a solicitat, în conformitate

cu dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen. și art. 149

1

și urm. din același cod, luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul

N.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen., pe o durată de 29

zile, începând cu data de 19 iunie 2013 până la 17 iulie

2013

.

S-a motivat că inculpatul,

împreună cu alte persoane, a desfășurat începând cu luna aprilie 2013 o activitate

de trafic de droguri de risc, pe raza municipiului Târgoviște și deținând droguri

de risc, pentru consumul propriu.

Pe baza unor probe evidențiate

de parchet, inclusiv, declarațiile celorlalți inculpați și ale martorilor, Curtea

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a considerat

că s-au dovedit existența unor indicii privind comiterea infracțiunilor de care

inculpatul este acuzat, considerând îndeplinite cumulativ cerințele art. 143 raportat

la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și a pronunțat încheierea din 19 iunie

2013, prin care, în baza art. 149

1

alin. (9)-(11) raportat la art. 148

alin. (1) C. proc. pen., a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T.

, Biroul

Teritorial Dâmbovița, privind luarea măsurii arestării preventive a inculpatului

N.C. și, în consecință, a dispus luarea acestei măsuri față de el pe o perioadă

de 29 de zile, cu începere de la data de 19 iunie 2013 până la data de 17 iulie

2013, inclusiv.

Instanța a dispus emiterea

mandatului de arestare preventivă privind pe inculpat.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, considerând că în raport cu probele

din dosar, cu starea de sănătate precară pe are o are, atât el cât și mama sa, dovedite

cu actele medicale depuse la dosar, nu sunt îndeplinite condițiile arestării preventive,

admise de instanță.

Înalta Curte apreciază

ca fiind întemeiat recursul declarat de inculpat.

Potrivit dispozițiilor

legale în materie cuprinse în Partea generală, Titlul IV al C. proc. pen. rezultă

că pentru a se dispune arestarea preventivă a unei persoane, este necesară îndeplinirea

cumulativă a trei condiții: să se constate întrunirea condițiilor prevăzute de

art. 143 C. proc. pen., respectiv existența probelor sau a indiciilor temeinice

privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, să existe vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen., iar măsura preventivă să fie necesară pentru

atingerea scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte apreciază că sunt probe și indicii temeinice din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul, avocat în Baroul Dâmbovița începând cu luna

aprilie 2013 s-a ocupat cu traficul de droguri de mare risc pe raza Municipiului

Târgoviște și a deținut droguri în vederea consumului propriu, săvârșind faptele

pentru care este cercetat, așa cum s-a reținut în expunerea propunerii de arestare

preventivă formulată de către parchet și acceptată de instanța de fond.

În ceea ce privește existența

în cauză al unui temei din cele menționate în art. 148 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază că această condiție nu este îndeplinită, neexistând probe din care să

rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Tulburarea ordinii publice

invocat ca și temei al arestării preventive este suficient, în jurisprudența C.E.D.O.,

doar în situația în care s-ar baza pe fapte de natură să demonstreze că lăsarea

în libertate a inculpatului ar tulbura realmente liniștea publică [Degeratu c. României,

35104/02, 6 iulie 2010; Scundeanu c. României, 10193/02, 2 februarie 2010; Yuriy

c. Rusiei, 5453/08, 29 aprilie 2010; I.A. c. Franței (1/1998/904/1116), 23 septembrie

1998].

Ori, în aprecierea acestui

criteriu, instanța de judecată nu trebuie să se limiteze numai la gravitatea faptelor

în abstract, ci trebuie să arate în mod concret, cu referire la datele speței, caracterul

cert și actual al atingerii aduse ordinii publice și totodată să precizeze în ce

măsură punerea în libertate a inculpatului ar avea un asemenea efect.

În acest context, împrejurările

arătate în referatul cu propunere de arestare preventivă sunt elemente ce țin mai

mult de pericolul social al faptei. Aceste elemente nu demonstrează caracterul cert

al pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului.

Pe de altă parte, împrejurările

concrete în care se reține ca s-au desfășurat faptele imputate inculpatului relevă

o implicare redusă a acestuia în grupul infracțional, generată de consumul propriu

de droguri.

În concluzie, Înalta Curte

constată că nu s-au probat elemente concrete din care să rezulte că ordinea publică

ar fi tulburată de starea de libertate în care s-ar afla inculpatul.

În ceea ce privește scopul

instituirii măsurilor preventive, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 136

alin. (1) C. proc. pen. au în vedere buna desfășurare a procesului penal sau împiedicarea

sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau executarea pedepsei.

În aceste condiții, având

în vedere și criteriile menționate în jurisprudența C.E.D.O. referitoare la justificarea

măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că nu există date că inculpatul

intenționează să se sustragă procedurilor penale, că va influența buna desfășurare

a procesului penal, sau pericolul comiterii altor infracțiuni.

În același timp, prevederile

art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă instanțele naționale

să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative privării de libertate

(Tarău c. României, 3584/02, 24 februarie 2009; Matyush c. Rusiei, 14850/03, 9 decembrie

2008; Galuashvili c. Georgiei, 40008/04, 17 iulie 2008) care să asigure prezentarea

inculpatului la procesul penal.

Având în vedere cele arătate

mai sus, Înalta Curte apreciază că nu se justifică luarea măsurii arestării preventive

față de inculpat, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fiind suficientă

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Totodată, prin instituirea obligațiilor

inerente măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara se asigură desfășurarea

în bune condiții a urmăririi penale.

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de inculpat și va casa încheierea recurată.

Rejudecând, va respinge

propunerea de arestare preventivă a inculpatului N.C., formulată de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial

Dâmbovița.

Se va dispune punerea

de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11

1

) cu referire la art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării

de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate

a acestuia.

Potrivit art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1

1

) și (1

2

) C. proc. pen., pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va respecta următoarele

obligații:

- să se prezinte la organul

de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul

de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința

fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu ia legătura cu

numiții C.A.C., M.D. și Z.C.R.

Va atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., în sensul că,

în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi

revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Admite recursul declarat

de inculpatul N.C. împotriva încheierii din 19 iunie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 487/42/2013.

Casează încheierea atacată

și, rejudecând:

Respinge propunerea de

arestare preventivă a inculpatului N.C. formulată de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Dâmbovița.

Dispune punerea de îndată

în libertate a inculpatului N.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă

din 19 iunie 2013 emis de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 487/42/2013, dacă nu este arestat

în altă cauză.

În baza art. 149

1

alin. (12) raportat la art. 146 alin. (11

1

) cu referire la art. 145

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării

de a nu părăsi țara, pe o durată de 30 de zile de la data punerii efective în libertate

a acestuia.

Potrivit art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (1

1

) și (1

2

) C. proc. pen., pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul va respecta următoarele

obligații:

- să se prezinte la organul

de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul

de poliție în a cărui rază teritorială domiciliază, conform programului de supraveghere

întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința

fără încuviințarea organului judiciar;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu ia legătura cu

numiții C.A.C., M.D. și Z.C.R.

Atrage atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2

2

) C. proc. pen., în sensul că,

în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau obligațiilor care îi

revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Dispune efectuarea cuvenitelor

comunicări conform art. 145

1

raportat la art. 145 alin. (2

1

)

C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 iunie 2013.