ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 11 septembrie 2013 pronuțată de Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpații C.A.C. și Z.C.R., ambii aflați în stare de arest preventiv la Penitenciarul Mărgineni și s-a dispus menținerea acestei măsuri. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a arătat că în conformitate cu art. 300 C. proc. pen. instanța în cauzele în care inculpatul este arestat preventiv este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive. În prezenta cauză măsura arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale față de inculpații C.A.C.

și Z.C.R. a fost verificată în data de 17 iulie 2013, moment în care s-a constatat în baza art. 300 1 C. proc. pen. legalitatea și temeinicia acestei măsuri și s-a dispus menținerea măsurii preventive. Așa cum rezultă din rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 din 16 iulie 2013, inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 37 lit. b) C. pen. iar celălalt inculpat arestat preventiv, Z.C.R., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen. Prin același rechizitoriu au fost trimiși în judecată și inculpații M.D. și N.C. pentru același gen de infracțiuni. Inculpații C.A.C. și Z.C.R.

au fost arestați preventiv prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, reținându-se existența unor indicii temeinice din care să rezulte că pot fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați dar și un pericol concret ce l-ar reprezenta cercetarea lor în stare de libertate, pericol ce rezultă în principal din rezonanța faptelor penale comise, modalitatea în care a fost afectat echilibrul social firesc dar și un sentiment de insecuritate și neliniște publică care l-ar determina lipsa unei reacții preventive imediate și ferme din partea autorităților față de aceștia. Așa cum s-a precizat anterior, această măsură preventivă a fost prelungită și în continuare menținută de Curtea de Apel Ploiești.

Prin încheierea de menținere a măsurii arestării preventive a reținut această din urmă instanță în raport de disp. art. 143 cu referire la art. 68 C. proc. pen. presupunerea rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, constând în aceea că în cursul anului 2013, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale s-au ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv cannabis către diverși tineri consumatori de pe raza municipiului Târgoviște împreună cu alți inculpați și au deținut aceleași droguri de risc în vederea consumului propriu.

S-a arătat că situația descrisă anterior a fost reținută pe baza de probe și mijloace de probă și anume: convorbirile telefonice interceptate, convorbiri purtate între inculpați sau de către aceștia cu alte persoane, perchezițiile domiciliare efectuate la data de 13 iunie 2013 la locuințele inculpaților, la raportul preliminar din 14 iunie 2013 întocmit de Laboratorul Centrului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R, procesele-verbale de stabilire a unor situații de fapt, declarațiile inculpaților, ale învinuitei A.I.F. și declarațiile martorilor F.A.I., M.A.C., I.S. -martor cu identitate protejată.

De asemenea, s-a făcut vorbire despre modul în care inculpații au acționat și rezultatul pe care și l-au dorit, apreciind că prin această activitate s-a creat fără putință de tăgadă o stare de indignare, de dezaprobare publică și insecuritate, deoarece ordinea publică, așa cum jurisprudența statuează, înseamnă acel climat social optim și firesc care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri ce trebuie respectate în vederea bunei funcționări a instituțiilor statului cu scopul de a menține liniștea cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Or, raportat la împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor din prezenta cauza este evident că acestea sunt de natură să prezinte un grad de pericol social concret prin aceea că lăsați în liberate, inculpații ar putea continua activitatea infracțională, cu serioase consecințe asupra sănătății populației, în special a celei tinere, consumatoare de droguri de risc.

Verificând necesitatea menținerii măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, instanța a considerat că temeiurile avute în vedere la momentul când s-a luat această măsură nu au dispărut. Mai mult, prin încheierea din data de 14 august 2013 s-a verificat și solicitarea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul Z.C.R., aceasta fiind apreciată ca nefondată, deoarece la acel moment dat nu se impunea această liberare în ceea ce-l privește pe acest inculpat, întrucât aspectele semnalate au fost cercetate anterior prin încheierea din data de 17 iulie 2013. Se mai observă că de fiecare dată inculpatul Z.C.R. în solicitarea sa de a fi cercetat în stare de libertate a precizat că și-ar putea găsi un loc de muncă, el fiind angajat anterior luării împotriva sa a măsurii arestării preventive, precum și faptul că ar recunoaște comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Cel din urmă aspect a fost relatat și de către inculpatul C.A.C. Singurul aspect ce ar putea fi invocat de către inculpați că s-a modificat de la momentul arestării preventive este trecerea timpului și reducerea rezonanței pe care faptele comise de către aceștia a avut-o în rândul opiniei publice. Cu toate că de la momentul arestării preventive a trecut o perioadă de aproximativ trei luni iar la de data verificării acestei măsuri pentru prima dată de către instanțele de judecată aproximativ două luni amânările pe care le-a suferit cauza în zilele de 21 august 2013 și 11 septembrie 2013 nu sunt imputabile autorităților judiciare, ci inculpatului N.C., care a solicitat de fiecare dată amânarea judecării cauzei pentru a i se respecta dreptul la o apărare exprimată și efectuată de către un avocat ales.

Chiar dacă aceste amânări nu s-au produs din culpa sau la solicitarea celor doi inculpați arestați preventiv, din ansamblul situației de fapt expusă în rechizitoriu s-a constatat că aceasta privește o activitate comună a tuturor celor patru inculpați trimiși în judecată și s-ar impune soluționarea cauzei printr-o singură hotărâre judecătorească, aceasta, evident în cazul în care alte dispoziții legale nu impun disjungerea și soluționarea separată pentru fiecare inculpat. Reținând cele de mai sus, instanța a apreciat că în prezent se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații Z.C.R. și C.A.C., motiv pentru care a dispus astfel, având în vedere prevederile art. 300 2 C. proc.

pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.A.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic.

art. 33 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că în cursul anului 2013, în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună cu alți inculpați s-a ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv cannabis către diverși tineri consumatori de pe raza Municipiului Târgoviște și au deținut aceleași droguri în vederea consumului propriu. Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus prin încheierea din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constatându-se îndeplinite cerințele art. 149 1 C. proc. pen., art. 146 alin. (10) și (11) C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 151 C. proc.

pen. și art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că la acest moment sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat, mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.

În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avut în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat și urmările produse asupra sănătății publice, în special asupra unor tineri. În prezenta cauză, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, în condițiile în care dreptul la viață și sănătate reprezintă valori importante ocrotite de lege, impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului în scopul protejării sănătății publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte apreciază că la acest moment, infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin gravitatea acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului nefiind în măsură să estompeze rezonanța socială negativă a faptelor deduse judecății și să justifice lăsarea în libertate a acesteia. Așa fiind, Înalta Curte constată că încheierea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.C. Împotriva încheierii din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 560/42/2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.