ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2785/2013

Asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 11 septembrie 2013 pronuțată de Curtea de Apel Ploiești, în baza

art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

C. proc. pen.

s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față

de inculpații C.A.C. și Z.C.R., ambii aflați în stare de arest preventiv la Penitenciarul

Mărgineni și s-a dispus menținerea acestei măsuri.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a

arătat că în conformitate cu art. 300 C. proc. pen. instanța în cauzele în care

inculpatul este arestat preventiv este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea

și temeinicia arestării preventive.

În

prezenta cauză măsura arestării preventive dispusă în cursul

urmăririi penale față de inculpații C.A.C. și Z.C.R. a fost verificată în data de

17 iulie 2013, moment în care s-a constatat în baza art. 300

1

C.

proc. pen. legalitatea și temeinicia acestei măsuri și s-a dispus menținerea măsurii

preventive.

Așa cum rezultă din rechizitoriul nr. 61/D/P/2013

din 16 iulie 2013, inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea

infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere

de droguri de risc în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de

art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele

cu aplic. art. 33 lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b)

C. pen. iar celălalt inculpat arestat preventiv, Z.C.R., pentru săvârșirea infracțiunilor

de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc

în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen. și art. 75 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu au fost trimiși

în judecată și inculpații M.D. și N.C. pentru același gen de infracțiuni.

Inculpații C.A.C. și Z.C.R. au fost arestați

preventiv prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, reținându-se

existența unor indicii temeinice din care să rezulte că pot fi autorii infracțiunilor

pentru care sunt cercetați dar și un pericol concret ce l-ar reprezenta cercetarea

lor în stare de libertate, pericol ce rezultă în principal din rezonanța faptelor

penale comise, modalitatea în care a fost afectat echilibrul social firesc dar și

un sentiment de insecuritate și neliniște publică care l-ar determina lipsa unei

reacții preventive imediate și ferme din partea autorităților față de aceștia.

Așa cum s-a precizat anterior, această

măsură preventivă a fost prelungită și în continuare menținută de Curtea de Apel

Ploiești.

Prin încheierea de menținere a măsurii

arestării preventive a reținut această din urmă instanță în raport de disp.

art. 143 cu referire la art. 68 C. proc. pen. presupunerea rezonabilă că inculpații

ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, constând

în aceea că în cursul anului 2013, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale s-au ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv cannabis

către diverși tineri consumatori de pe raza municipiului Târgoviște împreună cu

alți inculpați și au deținut aceleași droguri de risc în vederea consumului propriu.

S-a arătat că situația descrisă anterior

a fost reținută pe baza de probe și mijloace de probă și anume: convorbirile telefonice

interceptate, convorbiri purtate între inculpați sau de către aceștia cu alte persoane,

perchezițiile domiciliare efectuate la data de 13 iunie 2013 la locuințele inculpaților,

la raportul preliminar din 14 iunie 2013 întocmit de Laboratorul Centrului de Analiză

și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R, procesele-verbale de stabilire a unor

situații de fapt, declarațiile inculpaților, ale învinuitei A.I.F. și declarațiile

martorilor F.A.I., M.A.C., I.S. -martor cu identitate protejată.

De asemenea, s-a făcut vorbire despre modul

în care inculpații au acționat și rezultatul pe care și l-au dorit, apreciind că

prin această activitate s-a creat fără putință de tăgadă o stare de indignare, de

dezaprobare publică și insecuritate, deoarece ordinea publică, așa cum jurisprudența

statuează, înseamnă acel climat social optim și firesc care se asigură printr-un

ansamblu de norme și măsuri ce trebuie respectate în vederea bunei funcționări a

instituțiilor statului cu scopul de a menține liniștea cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Or, raportat la împrejurările și modalitatea

de comitere a faptelor din prezenta cauza este evident că acestea sunt de natură

să prezinte un grad de pericol social concret prin aceea că lăsați în liberate,

inculpații ar putea continua activitatea infracțională, cu serioase consecințe asupra

sănătății populației, în special a celei tinere, consumatoare de droguri de risc.

Verificând necesitatea menținerii măsurii

arestării preventive a celor doi inculpați, instanța a considerat că temeiurile

avute în vedere la momentul când s-a luat această măsură nu au dispărut.

Mai mult, prin încheierea din data de 14

august 2013 s-a verificat și solicitarea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de către inculpatul Z.C.R., aceasta fiind apreciată ca nefondată, deoarece

la acel moment dat nu se impunea această liberare în ceea ce-l privește pe acest

inculpat, întrucât aspectele semnalate au fost cercetate anterior prin încheierea

din data de 17 iulie 2013.

Se mai observă că de fiecare dată inculpatul

Z.C.R. în solicitarea sa de a fi cercetat în stare de libertate a precizat că și-ar

putea găsi un loc de muncă, el fiind angajat anterior luării împotriva sa a măsurii

arestării preventive, precum și faptul că ar recunoaște comiterea infracțiunilor

pentru care a fost trimis în judecată. Cel din urmă aspect a fost relatat și de

către inculpatul C.A.C.

Singurul aspect ce ar putea fi invocat

de către inculpați că s-a modificat de la momentul arestării preventive este trecerea

timpului și reducerea rezonanței pe care faptele comise de către aceștia a avut-o

în rândul opiniei publice.

Cu toate că de la momentul arestării preventive

a trecut o perioadă de aproximativ trei luni iar la de data verificării acestei

măsuri pentru prima dată de către instanțele de judecată aproximativ două luni amânările

pe care le-a suferit cauza în zilele de 21 august 2013 și 11 septembrie 2013 nu

sunt imputabile autorităților judiciare, ci inculpatului N.C., care a solicitat

de fiecare dată amânarea judecării cauzei pentru a i se respecta dreptul la o apărare

exprimată și efectuată de către un avocat ales.

Chiar dacă aceste amânări nu s-au produs

din culpa sau la solicitarea celor doi inculpați arestați preventiv, din ansamblul

situației de fapt expusă în rechizitoriu s-a constatat că aceasta privește o activitate

comună a tuturor celor patru inculpați trimiși în judecată și s-ar impune soluționarea

cauzei printr-o singură hotărâre judecătorească, aceasta, evident în cazul în care

alte dispoziții legale nu impun disjungerea și soluționarea separată pentru fiecare

inculpat.

Reținând cele de mai sus, instanța a apreciat

că în prezent se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpații

Z.C.R. și C.A.C., motiv pentru care a dispus astfel, având în vedere prevederile

art. 300

2

C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul C.A.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu

mai prezintă pericol pentru ordinea publică, iar temeiurile care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă că inculpatul C.A.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor

de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., deținere de droguri de risc

în vederea consumului propriu în formă continuată prev. de art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplic. art. 33

lit. b) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului că

în cursul anului 2013, în mod repetat în realizarea aceleiași rezoluții infracționale,

împreună cu alți inculpați s-a ocupat cu comercializarea de droguri de risc, respectiv

cannabis către diverși tineri consumatori de pe raza Municipiului Târgoviște și

au deținut aceleași droguri în vederea consumului propriu.

Arestarea preventivă a inculpatului s-a

dispus prin încheierea din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, constatându-se

îndeplinite cerințele art. 149

1

C. proc. pen., art. 146 alin. (10)

și (11) C. proc. pen., art. 148 lit. f) C. proc. pen., art. 151 C. proc. pen. și

art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând hotărârea atacată în raport de

criticile formulate, Înalta Curte constată că la acest moment sunt îndeplinite cumulativ

condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat,

mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică

a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar

comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice

determinate de fapta pentru care este cercetat. În cadrul examinării acestei cerințe

a pericolului social trebuie avut în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire

a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat și urmările produse

asupra sănătății publice, în special asupra unor tineri.

În

prezenta cauză, având în vedere natura și gravitatea deosebită

a faptelor presupus a fi fost săvârșite de inculpat, modalitatea și împrejurările

concrete de comitere a acestora, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce

sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează

în rândul societății civile, în condițiile în care dreptul la viață și sănătate

reprezintă valori importante ocrotite de lege, impun și justifică în continuare

o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate

a inculpatului în scopul protejării sănătății publice și pentru a asigura și buna

desfășurare a procesului penal.

Înalta Curte apreciază că la acest moment,

infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, prin gravitatea

acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice

menținerea arestării preventive, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului

nefiind în măsură să estompeze rezonanța socială negativă a faptelor deduse judecății

și să justifice lăsarea în libertate a acesteia.

Așa fiind, Înalta Curte constată că încheierea

pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de

inculpat este nefondat, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen. să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul C.A.C.

Împotriva încheierii din 11 septembrie

2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 560/42/2013.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.