ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie,

a fost condamnat inculpatul N.C. la:

- 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea disp. art. 75 lit. a) C. pen.;

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin înlăturarea disp. art. 75 lit. a) C. pen.

Conf. art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a fost aplicată inculpatului N.C. pedeapsa cea mai grea aceea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului N.C. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen.

Conf. art. 86

1

C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare alcătuit conf. art. 86

2

C. pen. din cuantumul pedepsei plus o perioadă de 3 ani astfel că termenul va fi de 6 ani.

Pe durata termenului de încercare în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. inculpatului i-au fost impuse următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;:

b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care, depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. inculpatul a fost obligat să se supună unor măsuri de tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării;

A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune.

S-a constatat că inculpatul N.C. a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 18 iunie 2013 și până la data de 26 iunie 2013, inclusiv

În baza art. 3 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul N.C. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 12.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Dâmbovița s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- C.A.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) și art. 37 lit b) C. pen.

- Z.C.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.;

- M.D. zis „M." sau „A.", sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen.;

- N.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a), art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpaților că în cursul anului 2013, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună, s-au ocupat cu comercializarea de cannabis pe raza municipiului Târgoviște către diverși tineri consumatori dar și că tot în aceeași perioadă, în mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, împreună au deținut același tip de drog în vederea consumului propriu.

De asemenea, s-a mai reținut că această comercializare de cannabis s-a derulat în municipiul Târgoviște, în special în zona barului „F.", barul „S." sau în barurile din zona centrală a orașului. Respectivele țigări sau „bile" cu cannabis comercializate erau vândute la prețul de 60 - 70 RON/gram.

Persoanele care doreau să consume aceste droguri intrau în legătură cu inculpații prin intermediul telefonului mobil și stabileau în prealabil locul de întâlnire, folosind un limbaj codificat și desemnând deseori remiterea drogurilor prin cuvinte ca „bere", „minute", iar atunci când relația dintre traficanți și consumatori este de mai lungă durată, pur și simplu prin stabilirea doar a locului de întâlnire.

Prin sentința penală nr. 196 din 16 octombrie 2013 Curtea de Apel Ploiești a dispus condamnarea inculpaților C.A.C. și M.D.

la 2 pedepse rezultante de

;

câte 3 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen. iar pe inculpatul Z.C.R. la 2 ani și 9 luni închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen. având în vedere solicitările acestora de a fi judecați conform procedurii simplificate reglementată de art. 320

1

C. proc. pen.

De asemenea, prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetării judecătorești în ceea ce-l privește pe inculpatul N.C.

În urma readministrării probelor din faza de urmărire penală, respectiv declarațiile inculpatului N.C. și ale martorilor M.A.C., A.l.F., F.A.I., P.T.l., C.V. și a coinculpaților C.A.C. și M.D., instanța reține că în cursul anului 2013 inculpatul N.C. a oferit acestor martori în mai multe rânduri droguri de risc, respectiv cannabis în vederea consumului.

Această situație de fapt îndeplinește elementele constitutive atât ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea „oferirii (...) fără drept" cât și ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în modalitatea „deținerii de droguri de risc pentru consum propriu fără drept".

Întrucât inculpatul a săvârșit mai multe acte materiale de oferire de droguri de risc și deținere pentru consum propriu fără drept în baza aceleiași rezoluții infracționale la încadrarea în drept a celor două infracțiuni vor fi reținute și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen.

.De asemenea, instanța constată că ambele infracțiuni au fost comise sub forma concursului real prev. de art. 33 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a  instanței s-a reținut drept circumstanță agravantă săvârșirea infracțiunilor în condițiile art. 75 lit. a) C. pen., precizându-se că inculpatul N.C. a oferit și a ținut drogurile de risc împreună cu ceilalți doi inculpați C.A.C. și M.D. și Z.C.R.

Instanța de judecată însă nu va reține în sarcina inculpatului N.C. pentru comiterea fiecărei infracțiuni această circumstanța agravantă prev. de art. 75 lit. a) C. pen., pentru următoarele considerente:

Conform C. pen. această circumstanță constituie săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

Doctrina consacrată în materie arată că o astfel de circumstanță se reține când fapta a fost săvârșită „împreună de cei trei autori", când „acele persoane au lucrat împreună, adică au efectuat laolaltă actele de executare în vederea săvârșirii infracțiunii, fiindcă numai acțiunea concomitentă a celor trei sau mai multe persoane determină acel grad sporit de pericol social avut în vedere de legiuitor".

Instanța consideră că această deținere în vederea consumului propriu de cannabis nu este echivalentă cu detenția examinată în cadrul drepturilpr reale de.către C. civ. pentru a se putea considera că mai multe persoane dețin un anumit bun.

Însăși denumirea acestei modalități de comitere a infracțiunea de deținere în vederea consumului propriu implică o activitate care nu poate fi comisă decât de către o persoană.

Această deținere a drogurilor în vederea consumului ar fi putut fi ca fiind comisă de către toți inculpații împreună numai în situația în care aceștia ar fi cumpărat împreună o cantitate de droguri pe care o depozitau într-un anumit loc și de unde toți se aprovizionau.

Conform declarațiilor date de către martorii în cauză, rezultă că fiecare inculpat achiziționa din surse pe care nu le-au specificat aceste droguri iar în anumite momente câteodată separat sau împreună și le consumau.

Sunt edificatoare, printre altele, și declarațiile martorilor A.l.F. „știu că C.A.C. deținea cannabis în locuința noastră"; - F.A.I. „de 4-5 ori C.A.C. Ie-a oferit cannabis lui M. și lui A., cei trei obișnuiau să își ofere unul altuia cannabis pentru consum".

În ceea ce privește cealaltă infracțiune prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 nu se impune reținerea acestei circumstanțe agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., deoarece, în afara considerentelor teoretice anterior amintite, din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă că inculpații au conlucrat și au acționat conjugat în vederea comiterii acestei fapte prevăzute de legea penală.

Se constată din declarațiile la care s-a făcut trimitere anterior că aceștia obțineau cannabis din surse pe care nu le-au precizat și au vândut unor persoane cunoscute, fără ca sumele obținute să fie împărțite sau să reprezinte „un produs infracțional".

În cazul în care inculpații ar fi comis această infracțiune împreună s-ar fi impus, cu evidență, reținerea unei alte infracțiuni, respectiv, cea prev. de art. 323 C. pen., art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen. sau art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Pentru aceste motive, instanța apreciază că nu se impune reținerea acestei circumstanțe agravante.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului instanța are în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, circumstanțele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, modalitatea de comitere a infracțiunilor, evidențiindu-se sub acest aspect, faptul că oferirea și deținerea drogurilor s-a efectuat în general în cercul de prieteni ai inculpatului, ceea ce denotă un grad de pericol social mai redus al infracțiunilor.

Având în vedere aceste criterii dar și dispozițiile art. 52 C. pen. inculpatului pentru fiecare infracțiune îi va fi aplicată o pedeapsă într-un cuantum orientată către minimul special prevăzut de fiecare text de lege incriminator.

Ținând cont de dispozițiile imperative ale art. 2 teza ultimă din Legea nr. 143/2000 îi vor fi interzise inculpatului cu titlu de pedeapsă complementată exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen., iar cu titlu de pedeapsă accesorie în temeiul art. 71 C. pen. se va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a-ll-a și b) C. pen.

Reținând aceleași criterii anterior menționate instanța consideră că reinserția socială a inculpatului se poate efectua fără a executa pedeapsa rezultantă în regim privativ de libertate. Apreciază instanța că prin suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse în baza art. 86

1

C. pen. și obligarea să respecte anumite măsuri pe perioada termenului de încercare sunt criterii suficiente pentru ca inculpatul să-și formeze o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Astfel, conf. art. 86 C. pen. se va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare alcătuit conf. art. 86

2

C. pen.; din cuantumul pedepsei plus o perioadă de 3 ani astfel că termenul va fi de 6 ani.

Re durata termenului de încercare inculpatul în baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comurîice.și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul să se supună unor măsuri de tratament sau îngrijire, în special în.scopul dezintoxicării.

Se va atrage, atenția inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune.

S-a constatat că inculpatul N.C. a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 18 iunie 2013 și până la data de 26 iunie 2013, inclusiv.

Împotriva sentinței penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, inculpatul N.C. a formulat prezentul apel, prin care a solicitat:

- desființarea sentinței și, în principal, trimiterea cauzei la Parchet în vederea refacerii actului de sesizare a instanței iar în subsidiar, trimiterea cauzei în vederea rejudecării la prima instanță;

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.;

- aplicarea legii penale mai favorabile, cu consecința stabilirii pedepsei la minimul special (2 ani închisoare, cf. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în redactarea dată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012;

- reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Preliminar, Înalta Curte constă că Dosarul nr. 560/42/2013/a1 privind pe inculpatul N.C., a fost format în urma disjungerii cauzei penale nr. 560/42/2013, privind pe inculpații C.A.C., Z.C.R. și M D., care au fost trimiși în judecată prin același rechizitoriu nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Inculpații C.A.C., Z.C.R. și M.D., au fost condamnați prin sentința penală nr. 196 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, definitivă prin decizia penală nr. 70/A din 27 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 560/42/2013, acești inculpați prevealându-se de prevederile art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând apelul declarat de inculpatul N.C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat numai în parte, în sensul și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că, în raport cu calitatea inculpatului N.C., aceea de avocat, în mod corect instanța de judecată legal sesizată, atât din punct de vedere al competenței materiale cât și din punct de vedere al competenței teritoriale - era Curtea de Apel Ploiești.

Referitor la critica inculpatului privind restituirea cauzei la Parchet, în vederea refacerii actului de sesizare a instanței, Înalta Curte constată că rechizitoriul-îndeplinește-condițiile prev. de art. 328 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că este structurat potrivit dispozițiilor legale, cuprinde expunerea clară a faptelor, precum și mențiunile obligatorii prevăzute la art. 286 alin. (2) C. proc. pen., datele privitoare la faptele reținute în sarcina inculpaților și încadrarea juridică, probele și mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, mențiunile prevăzute la art. 330 din același Cod, dispoziția de trimitere în judecată, precum și celelalte mențiuni necesare pentru soluționarea cauzei.

Nici critica referitoare la trimiterea cauzei la instanța de fond, în vederea rejudecării întrucât la termenul din 10 octombrie 2013 s-ar fi încălcat norme de procedură sancționate cu nulitatea absolută, nu este întemeiată.

La termenul de judecată din 10 octombrie 2013, după ce, potrivit art. 322 C. proc. pen, s-a dat citire actului de sesizare a instanței, în temeiul art. 320

1

alin. (1) și (4) C. proc. pen., președintele completului de judecată a explicat inculpaților că pot declara personal sau prin înscris autentic că recunosc săvârșirea actelor reținute în actul de sesizare și pot solicita judecarea cauzei în procedură simplificată, cunoscând probatoriile administrate pe care și le însușesc.

Contrar celor susținute de inculpat, instanța de fond, după ce a consemnat în scris, în procesele-verbale atașate, poziția procesuală exprimată de cei trei inculpați, C.A.C., Z.C.R. și M.D., care au învederat că doresc să fie judecați în procedură simplificată, conform art. 320

1

și urm. C. proc. pen., achiesând în totalitate la probatoriile administrate în faza de urmărire penală, pe care au arătat că le cunosc și le însușesc, a procedat și la ascultarea inculpatului N.C.

Așa cum s-a consemnat în scris în procesul-verbal, atașat la dosar inculpatul N.C. a arătat că nu recunoaște comiterea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, motiv pentru care nu a dorit să fie judecat conform procedurii simplificate.

Abia după consemnarea poziției sale procesuale, instanța de fond, la cererea inculpatului, având în vedere starea de sănătate precară invocată a permis acestuia să părăsească sala de judecată.

Totodată, conform încheierii de ședință din 10 octombrie 2013, avocat S.M., apărător ales al inculpatul N.C., având, în vedere, poziția procesuală adoptată de acesta și posibilitatea disjungerii judecății cauzei în ceea ce îl privește, a solicitat să i se permită să părăsească sala de judecată, cerere încuviințată de instanță, urmând ca măsurile ce se vor dispune în cauză să fie cunoscute de inculpat-precum și de apărătorul ales al acestuia din condica ședinței de judecată sau de pe portalul instanței.

Așa fiind, Înalta Curte ca instanța de control judiciar constată că au fost respectate normele de procedură și că în pofida celor susținute de inculpat, nu impune trimiterea cauzei, spre rejudecarea la instanța de fond, pe considerentul că actele de procedură îndeplinite de aceasta

ar fi lovite de

nulitate absolută.

Cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât nu ar exista probe că inculpatul, a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, nu este fondată.

Prin rechizitoriul nr. 61/D/P/2013 din 16 iulie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și a infracțiunii de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul N.C., începând cu anul 1999, se ocupa cu traficul de droguri de risc pe raza municipiului Târgoviște. Totodată, s-a mai reținut că, în mod repetat, a oferit și altor persoane droguri de risc recoltate personal și conservate prin uscare în propria locuință.

Așa cum a reținut și instanța de fond, activitatea infracțională a fost dovedită cu declarațiile inculpatului N.C. și ale martorilor M.A.C., A.l.F., F.A.I., P.T.l., C.V. și a coinculpaților C.A.C. și M.D.

În fața instanței de fond au fost audiați martorii:

- F.A.I., care a declarat că îl cunoaște pe inculpatul N.C., că a fumat împreună cu acesta cannabis și că „de patru cinci ori C.A.C. ne-a oferit cannabis lui M., A. dar și mie".

- P.T.l., care a declarat că „mi-a fost dat să fumez chiar și de către inculpatul N.C.);

- A.l.F. a declarat că „am consumat cannabis împreună cu concubinul meu, acasă la mine, iar în acele momente la noi acasă se afla și inculpatul N.C., care și acesta consuma aceeași substanță”.

Totodată, din declarațiile făcute în fața instanței de coinculpații C.A.C. și M.D. rezultă cu claritate că inculpatul N.C. se ocupa cu traficul de droguri de mare risc și cu deținerea de droguri de risc în vederea consumului propriu fapte ce întrunesc elementele constitutive atât ale infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în modalitatea „oferirii (...) fără drept" cât și ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în modalitatea „deținerii de droguri de risc pentru consum propriu fără drept".

În ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, care, potrivit cererii formulate de inculpat, atât prin apărător cât și în ultimul cuvânt, ar fi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în redactarea dată prin art. 81 din Legea nr. 187/2012, cu consecința reducerii pedepsei stabilite pentru această infracțiune, de la 3 ani la 2 ani închisoare (minimul special în legea nouă), Înalta Curte apreciază că cererea este neîntemeiată.

Sub acest aspect se iconstată că în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute fie în legea veche (3-15 ani închisoare), fie în legea nouă (2-7 ani închisoare), pedeapsa de 3 ani închisoare, stabilită de instanța de fond a fost judicios individualizată, atât în cuantum cât și ca modalitate de executare, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. 1969, precum și a dispozițiilor art. 52 din același Cod, și urmează a fi menținută.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că cererea inculpatului vizând reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare.la care a fost obligat este întemeiată.

Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond, prin sentința penală nr. 22 din 31 ianuarie 2014, l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 12

.

000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art

.

274 C. proc. pen., în caz de renunțare la urrmărirea penală, condamnare, amânare a aplicării pedepsei sau renunțare la aplicarea pedepsei, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, cu excepția cheltuielilor privind avocații din oficiu și interpreții desemnați de organele judiciare, care rămân în sarcina statului.

Când sunt mai mulți inculpați, procurorul sau, după caz, instanța hotărăște partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare. La stabilirea acestei părți se ține seama, pentru fiecare dintre inculpați, de măsura în care a provocat cheltuielile judiciare.

Analizând - sub acest aspect - actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin sentința penală nr. 196 din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Ploiești secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a hotărât obligarea inculpaților Z.C.R. și M D. la plata sumei de câte 3.300 RON cu titlu .de cheltuieli judiciare către stat iar a inculpatului C.A.C. la plata sumei de 3.600 RON cu același titlu.

După disjungerea cauzei și formarea Dosarului nr. 560/42/2013/a1, în fața instanței de fond nu au fost administrate alte probe decât cele de la urmărirea penală, în speță, audierea de martori și de inculpați, motiv pentru care obligarea inculpatului la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare apare ca fiind exagerată.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinței penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare, va reduce de la 12.000 RON la 4.000 RON cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul, către stat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului de față vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinței penale nr. 22 din 31 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

Reduce de la 12.000 RON la 4.000 RON cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2014.