ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4094/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4094/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secția penală, prin Sentința penală nr.
570 din 8 decembrie 2008 a condamnat inculpații:
- M.A. și N.A.I. la pedepsele de 3
ani și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.
(1) și (2) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
16 din Legea nr. 143/2000, art. 18 din Legea nr. 508/2004, art. 74 alin. (1)
lit. a) și c) și art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit.
b) pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca inculpații să execute pedeapsa
cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 86
1
și art.
86
2
C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor sub
supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani, iar în baza art. 86
3
alin. (1) și alin. (3) s-au stabilit măsurile de supraveghere și obligațiile
condamnaților pe durata termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a
fost suspendată executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit.
a) și b) C. pen. pe durata termenului de încercare.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din
pedepsele aplicate timpul reținerii și arestării de la 17 aprilie 2008 la zi
iar în baza art. 351 C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate a
inculpaților.
În baza art. 17 din Legea nr.
143/2000 raportat la art. 118 lit. e) și f) C. pen. s-a dispus confiscarea de
la inculpatul M.A. o cantitate de 5.03 grame canabis și a sumei de 75 RON
obținută din vânzarea drogurilor.
Prin aceiași hotărâre a fost achitat
în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
inculpatul R.F.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și
comercializare de droguri de risc fără drept prevăzută și pedepsită de art. 2
alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapte
din lunile martie 2008 și 17 aprilie 2008).
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 59/D/P/2007,
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism (D.I.I.C.O.T.) - Biroul Teritorial Prahova, a dispus trimiterea în
judecată a inculpaților M.A., N.A.I., ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni,
și R.F.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și comercializare de
droguri de risc și de mare risc fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și de deținere de droguri
de risc și de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Totodată, prin același act de
sesizare s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 față de numiții
P.M., R.P., C.S., L.A.M., C.E.G., G.F.M., D.Ș., D.G., P.R.S., neînceperea
urmăririi penale față de numiții I.R.Ș., V.Ș.M., E.C.M., P.A.O. pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr.
143/2000, precum și disjungerea cauzei față de N.E.G., M.J.V. și M.M.L.
S-a reținut că, în baza unei
înțelegeri prealabile cu inculpatul N.A.I., dar și singur, în perioada
noiembrie 2007 - aprilie 2008, inculpatul M.A. a deținut droguri de risc și de
mare risc în vederea consumului propriu, a comercializat droguri de risc și de
mare risc pe raza municipiului Ploiești, iar la data de 17 aprilie 2008 a fost
surprins având asupra sa 9 doze de marijuana achiziționate de la inculpatul
R.F.V., pe care intenționa să le folosească pentru consum propriu și pentru
comercializare.
S-a mai reținut că, în baza unei
înțelegeri prealabile cu inculpatul M.A., dar și singur, în perioada octombrie
- decembrie 2007, inculpatul N.A.I. a deținut droguri de risc și mare risc în
vederea consumului propriu, au comercializat droguri de risc și mare risc pe
raza municipiului Ploiești, în cursul lunilor noiembrie și decembrie 2007 fiind
achiziționate de la acesta, de un investigator sub acoperire, astfel de
droguri.
În ceea ce-l privește pe inculpatul
R.F.V., s-a reținut că, în lunile martie și aprilie 2008, acesta a oferit spre
vânzare inculpatului M.A. droguri de risc, acesta din urmă fiind surprins în
flagrant la data de 17 aprilie 2008, în timp ce transporta plicurile cu
marijuana achiziționate de la inculpatul R.
Cu privire la inculpații M.A. și
N.A.I., analizând probele administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpaților,
declarațiile martorilor I.R.Ș., P.M., R.P., C.S., D.G., P.R.S., C.E.G., G.F.M.,
D.Ș., L.A.M., procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire,
procesul-verbal de constatare a flagrantului, procesele-verbale de redare a
convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate, planșele cu fotografii
judiciare, rapoartele de constatare tehnico-științifică din 22 noiembrie 2007,
din 18 decembrie 2007 și din 18 aprilie 2008 întocmite de Laboratorul Central
de Analiză și Profil al Drodurilor, Precursori din cadrul Inspectoratului
General al Poliției Române, Direcția Generală de Combatere a Criminalității
Organizate Antidrog, procesele-verbale de predare a drogurilor la laboratorul
menționat anterior și cele de cântărire, predare și primire a probelor rămase
în urma analizelor chimice de laborator, instanța de fond a reținut în esență,
că:
- Având date că inculpații M.A. și
N.A.I. s-au împrietenit cu frații M.J. și M., ambii cu dublă cetățenie, română
și poloneză, cunoscuți ca distribuitori și consumatori de droguri de mare risc,
lucrătorii B.C.C.O. Ploiești au întreprins măsuri, a fost autorizat un
investigator sub acoperire sub nume de cod "A." și s-a reușit ca la
21 noiembrie 2007 investigatorul să cumpere de la inculpatul N.A. 0,88 gr.
rezină de canabis. La 29 noiembrie 2007 investigatorul a mai cumpărat 0,94 gr
canabis plătind 140 RON și luând cunoștință că inculpatul N. poate să-i procure
și alte droguri - comprimate ecstasy. Conform celor convenite de cei doi, la 13
decembrie 2007, inculpatul i-a vândut investigatorului 4 comprimate
"ecstasy" cu logo-ul "Cross" pentru suma de 200 RON.
Analiza de laborator a stabilit că acele comprimate conțineau MDMA și cafeină.
La data de 17 aprilie 2008,
inculpatul M.A. și martorul L.A.M. au fost imobilizați de lucrătorii de la
Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O.) Ploiești, în gara
Ploiești Sud, la percheziția efectuată asupra acestora fiind descoperite 9
punguțe din material plastic transparent. Punguțele descoperite cu ocazia
percheziției, în greutate totală de 11,65 grame, conțineau fragmente vegetale
de culoare verde-oliv, care fragmente, potrivit raportului de constatare
tehnico-științifică din 18 aprilie 2008, conțineau tetrahidrocannabiol,
substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis și cuprinsă în tabelul
anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, inculpații M.A. și
N.A.I. au oferit droguri pentru consum și martorilor R.P. (inculpatul N.), C.S.
(inculpatul N.), D.G. (inculpatul M.), P.R.S. (inculpatul M.), C.E.G. (inculpatul
M.), G.F.M. (ambii inculpați), D.Ș. (inculpatul M.), L.A.M. (inculpatul M.).
Fiind audiați în timpul urmăririi
penale și în cursul cercetării judecătorești, inculpații M.A. și N.A.I. au
recunoscut faptele reținute în sarcina lor în rechizitoriu. Declarațiile celor
doi inculpați se coroborează și cu celelalte probe administrate în cauză și
arătate mai sus.
Faptele inculpaților M.A. și N.A.I.,
așa cum au fost reținute mai sus, săvârșite în perioada noiembrie 2007 - 17
aprilie 2008 (de inculpatul M.) și respectiv în perioada 21 noiembrie 2007 - 13
noiembrie 2007 (de inculpatul N.), întrunesc elementele constitutive ale
infracțiunilor de deținere și comercializare de droguri de risc și de mare risc
fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu
aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., și ale infracțiunilor de deținere de droguri
de risc și de mare risc pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 alin.
(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce-l privește pe inculpatul
R.F.V., instanța a reținut următoarele:
Potrivit declarațiilor sale,
inculpatul M.A., prin intermediul prietenului său, martorul P.A., l-a cunoscut
pe inculpatul R.F.V. în anul 2007 și a cumpărat droguri de la acesta de aproximativ
3, 4 ori (de 2 ori în anul 2007 și de 2 ori în anul 2008), de fiecare dată
fiind însoțit de cineva, respectiv uneori de martorul C.E.G., iar alteori de
martorul L.A.M.
Martorul L.A.M. a arătat în
declarațiile date în timpul urmăririi penale că în data de 17 aprilie 2008, l-a
însoțit pe inculpatul M.A. la București fără să știe ce intenții are acesta. Au
plecat împreună cu trenul din Ploiești, în jurul orei 13,00 și s-au întâlnit în
București, în zona R., cu o persoană pe care martorul nu o cunoștea și nici nu
i-a fost prezentată. Acea persoană și inculpatul au discutat fără ca martorul
să audă, iar acesta din urmă nu a văzut dacă s-a dat sau s-a primit vreun bun,
vreun pachet sau bani. În aceeași zi s-au întâlnit din nou cu aceeași persoana,
iar inculpatul a primit de la aceasta un pachet pe care l-a pus în rucsac, fără
să-i spună martorului ce conține. La insistențele sale, înainte de a se urca în
trenul pentru Ploiești, inculpatul i-a spus martorului că în pachet se află
marijuana (declarația din 17 aprilie 2008).
În declarația dată în fața
instanței, martorul L.A.M. a arătat că atunci când inculpatul M.A. a cumpărat
droguri de la inculpatul R.F.V., l-a împrumutat cu bani, dar numai inculpatul
M. le-a plătit. Există neconcordanțe în declarațiile acestui martor și cu
privire la locul întâlnirii din București, uneori menționând R., alteori T.N.
ori zona Obor.
Potrivit notei din 18 aprilie 2008,
întocmită de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul
Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu ocazia supravegherii
inculpatului M.A., în data de 17 aprilie 2008 în jurul orei 14,30, acesta s-a
întâlnit cu inculpatul R.F.V., au discutat circa 5 - 10 minute și apoi s-au
despărțit fără să se observe dacă s-a dat sau s-a primit ceva. În aceeași zi,
în jurul orei 14,00, inculpatul se întâlnise și cu o altă persoană cu cioc,
care i-a înmânat inculpatului un pachet de culoare albă, pe care acesta din
urmă l-a pus în rucsac.
Potrivit aceleiași note, în jurul
orei 15,45 din data de 17 aprilie 2008, inculpatul M.A. și însoțitorul său s-au
întâlnit cu inculpatul R.F.V., de la care a primit o sumă de bani. Tot atunci
inculpatul a scos din rucsac niște pungulițe cu praf de culoare albă.
Din cuprinsul planșelor cu
fotografii judiciare, al procesului-verbal de prindere în flagrant din 17
aprilie 2008 și cel al raportului de constatare tehnico-științifică din 18
aprilie 2008 întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al
Drogurilor, Precursori din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române -
Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate Antidrog, rezultă că
asupra inculpatului M.A. au fost descoperite cu ocazia percheziției 9 punguțe
din material plastic transparent în greutate totală de 11,65 grame, care
conțineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv și nu de praf de culoare
albă.
Instanța a mai reținut că există
neconcordanțe vădite între declarațiile inculpatului M.A., cele ale martorului
L.A.M. și mențiunile din nota din 18 aprilie 2008, întocmită de Direcția Generală
de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Internelor și
Reformei Administrative.
De asemenea, și declarațiile
martorului C.E.G. sunt contradictorii. Astfel, într-o declarație acesta arată
că nu a fost de față când inculpatul M.A. a cumpărat droguri (care erau sub
forma a 2 țigări - dosar urmărire penală), pe când, în declarația dată în fața
instanței, arată că inculpatul M.A. a cumpărat droguri de la inculpatul R.F.V.,
iar acestea erau într-un pliculeț din plastic și nu sub formă de țigări.
De reținut că ambii martori,
respectiv L.A.M. și C.E.G. au fost inițial cercetați ca învinuiți, însă prin
actul de sesizare a instanței s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a
acestora cu privire la săvârșirea infracțiuni prev. de art. 4 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000 și aplicarea unor amenzi cu caracter administrativ.
Tribunalul a reținut că toate aceste
neconcordanțe, respectiv cele privind locația întâlnirilor, modul de ambalare a
drogurilor, incertitudinea cu privire la predarea/primirea acestora, datele
întâlnirilor (sfârșitul anului 2007 sau primăvara anului 2008, declarații
C.E.G.) creează un dubiu serios în ceea ce privește participarea inculpatului
R.F.V. la activitatea de deținere și de comercializare de droguri, astfel că va
înlătura din declarațiile martorilor L.A.M. și C.E.G. și din cele ale
inculpatului M.A. susținerile privind participarea inculpatului R.F.V. la
această activitate. De asemenea, nici din actele întocmite de organele
judiciare abilitate să supravegheze activitatea inculpatului M.A. nu rezultă că
acesta ar fi primit droguri de la inculpatul R.F.V.
Împotriva sentinței au declarat apel
Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpatul M.A.
Prin apelul parchetului sentința a
fost criticată pentru nelegalitate și neteminicie privind greșita achitare a
inculpatului R.F.V. pentru săvârșirea celor două infracțiuni de trafic de
droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33
lit. a) C. pen. cu motivarea că faptele nu au fost săvârșite de acesta.
Inculpatul M.A. a criticat sentința
pentru netemeinicie considerând că instanța nu a făcut o justă individualizare
ținând seama de dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, nu s-a ținut seama că a
avut o atitudine sinceră și cooperantă de la reținere din 17 aprilie 2007, a
cumpărat o cantitate redusă de iarbă (hașiș) și destinată a fi consumată cu
prietenii și nu pentru comercializare, toate acestea ținând cont și de lipsa
antecedentelor penale, justificând ca efect al circumstanțelor duble de
atenuare reținute, reducerea pedepsei înspre minimul general.
Prin Decizia penală nr. 77 din 29
iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze
cu minori și de familie, ambele apeluri au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Prin motivele de
recurs scrise a susținut că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale și
netemeinice, ele fiind supuse cazului de casare prev. de art. 385
9
alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., constând în greșita achitare a inculpatului
R.F.V. pentru săvârșirea celor două infracțiuni prev. de art. 2 alin. (1) din
Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a motivat, în
esență, că în mod greșit curtea analizând interceptările telefonice a reținut
că, conținutul acestora este total neconcludent neputându-se reține din
conținutul lor că ar fi vorba de o disimulare a unei vânzări/cumpărări de
droguri. Tot la fel și privind contradicțiile dintre cele declarate de
inculpatul M. și inculpatul R. referitor la scopul întâlnirii.
În fine, se susține că în mod greșit
ambele instanțe au reținut ca fiind contradictorii declarațiile martorului L.A.
cu privire la forma, culoarea și conținutul plicului - pachetelor ce conțineau
droguri - cum tot greșit instanța fondului apreciază, în mod eronat,
contradicții între mențiunile cuprinse în nota informativă și cele ale
procesului-verbal de prindere în flagrant referitoare la culoarea pliculețelor
respective.
Recursul este fondat pentru cele ce
urmează.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor
aflate la dosarul cauzei rezultă că activitatea infracțională desfășurată de
inculpatul M.A. a fost monitorizată începând din 7 ianuarie 2008 (dosar
urmărire penală) din momentul în care a rezultat că acesta i-a vândut
inculpatului N.A.I. comprimate ecstasy.
Din convorbirile telefonice,
interceptate autorizat, rezultă că inculpatul M.A. l-a cunoscut pe inculpatul
R.F.V. prin intermediul unei cunoștințe comune P., lucru declarat și de cel din
urmă. În ziua de 8 martie 2008 inculpatul M.A., după ce la orele 11,36:40 i-a
transmis un mesaj SMS inculpatului R., cerându-i să-i dea un bip adăugând că
este M. "acela cu care a venit P. data trecută sâmbătă" la orele
16,14:49 l-a contactat telefonic pe R.F. stabilind să se întâlnească în P.R.
După întâlnirea celor doi, în jurul orelor 16,19 inculpatul M. l-a sunat pe P.,
disperat că inculpatul R. nu-i răspunde și i-a cerut să-l sune, că se află în
tren. A mai adăugat că a fost la întâlnire însoțit de V.(L.) iar P.s-a arătat
nemulțumit.
Esențial în convorbirea înregistrată
la ora 16,14:19 este că atunci când inculpatul R. stabilește locul de întâlnire
R., și îl întreabă dacă are cum să vină, inculpatul M.A. îi răspunde "Eu
acum sunt la …. cum îi zice unde ne-am întâlnit data trecută" și stabilesc
întâlnirea într-un sfert de oră.
Rezultă din cele de mai sus așa cum
constant a declarat inculpatul M.A. că cei doi s-au întâlnit anterior acelei
date cel puțin o dată și că la această ultimă întâlnire a participat și L.
În ziua de 16 aprilie 2008,
inculpatul M.A. îl sună pe inculpatul R. și stabilesc să se întâlnească a doua
zi, R. cerându-i să vină cât mai devreme până în ora 5, M. întrebându-l dacă
"merge la două". Cei doi cad de acord să se întâlnească la două la R.
Tot atunci stabilesc să ia legătura pe Net în jumătate de oră și să vorbească
neapărat, inculpatul M.A. afirmând "Să vedem. Să vedem cum vrea omu,
cât…".
Din cele două convorbiri
înregistrate în ziua de 17 aprilie 2008 la orele 13,56:36 și 15,20:53 rezultă
că cei doi s-au întâlnit în P.R., s-au despărțit și înainte de a se întâlni din
nou, inculpatul M.A. l-a sunat din nou pe R.F. care la întrebarea "Ce faci
mă?" îi răspunde "Ce să zic Băi…. Vezi că existau doar 10
minute", "și o să vin eu spre voi", aceste întâlniri au fost
supravegheate și înregistrate. Și la această întâlnire inculpatul M.A. a fost
însoțit de L.(V.).
Din nota privind supravegherea
operativă a inculpatului M.A. rezultă întâlnirea acestora cu un individ în P.R.
în jurul orelor 14,30 și reîntâlnirea celor doi la orele 15,45 pe C.M. în
spatele blocurilor, punct termic unde individul (R.F.) i-a dat dintr-un rucsac
niște punguțe. După această întâlnire M.A. și cu L. s-au deplasat la intrarea
unui bloc de pe C.M. unde au stat circa 30 minute, după care au ieșit și au
plecat cu un troleibuz la G.N., iar de acolo înspre Ploiești cu trenul.
Ajunși în Ploiești, inculpatul M.A.
și însoțitorul său L. au fost reținuți de organele de poliție și în bagajul
inculpatului a fost găsită o pungă albă de plastic în care se aflau 8 pliculețe
cu o substanță verde maronie, care s-a stabilit prin analize de laborator că
este marijuana.
De la primele cercetări și constant
pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul M.A. a declarat că a cumpărat
cele 10 pliculețe de la R.F., că i-a dat acestuia un pliculeț iar un alt
pliculeț l-au fumat el și L. în scara blocului. Cu ocazia prinderii în flagrant
inculpatul M.A. a declarat că a cumpărat dozele din București de la un prieten
F.
Întâlnirea inculpaților la care a
participat și martorul L. a fost înregistrată prin fotografiere (dosar urmărire
penală).
La data de 17 iunie 2008 R.F.V.,
citat la poliție și întrebat în legătură cu vânzarea de droguri inculpatului
M.A. a început să scrie o declarație în care a arătat că s-a întâlnit cu M.
(porecla lui M.) și cu prietenul lui, în luna aprilie, că l-a cunoscut
întâmplător la diferite evenimente în urmă cu circa 1 an, timp în care
"ne-am văzut întâmplător de câteva ori", după care a solicitat
organelor de cercetare un timp de gândire de 24 de ore, motiv pentru care
declarația a rămas neterminată.
Fiind reaudiat la 18 iunie 2008
inculpatul a declarat că l-a cunoscut pe numitul "Morgan" prin niște
cunoștințe comune, neavând prea multe de vorbit, că în decursul unui an s-au
întâlnit de maxim 3 - 4 ori întâmplător. A arătat că în luna aprilie, M. l-a
sunat să-i spună că vine la București și s-au întâlnit la o bere, întâlnire
care nu a durat mai mult de 15 minute.
Cei doi inculpați au fost
confruntați, în prezența apărătorilor la 3 iulie 2008, când inculpatul M. a
arătat că s-au întâlnit la 17 aprilie în P.R. și i-a dat 700 RON lui R.,
echivalentul a 15 gr marijuana și au stabilit un nou punct de întâlnire pe
strada ce duce de la P.R. înspre Piața B.O. A mai arătat că atunci când s-au
întâlnit din nou, inculpatul R. i-a returnat o parte din bani și i-a dat 10
pliculețe cu marijuana, unul din ele i l-a dat lui R. mulțumire că l-a ajutat,
iar celălalt l-a fumat cu L. în spatele unui bloc.
Față de cele afirmate de M.,
inculpatul R. a arătat că s-a întâlnit cu M. însoțit de o altă persoană, cei
doi intenționând să vizioneze un concert în București, el urmând să le fie
ghid, că s-au despărțit, stabilind să se întâlnească mai târziu pentru a bea o
bere și să discute despre concert. A arătat că s-au revăzut și le-a spus că
nu-i poate însoți în timpul serii, după care s-au despărțit.
Față de cele relatate de M. privind
întâlnirea și luarea drogurilor, cerându-i să explice sensul expresiei
"mai erau 10 minute" pe care a folosit-o în convorbirea din 17
aprilie 2008, înainte de a se reîntâlni din nou cu inculpatul R., M.A. a
răspuns că înțelesul privește cantitatea de 10 gr de marijuana pe care o mai
avea persoana de la care R. îi cumpăra drogurile. La rândul lui întrebat să
explice sensul expresiei "mai erau 10 minute", inculpatul R. a dat un
răspuns cel puțin ciudat ținând cont de cele discutate în convorbirea
telefonică - a spus că sensul frazei se referea la 10 minute orare, ca perioadă
de timp pe care le mai avea disponibile drept credit pe telefonul mobil.
Din cele de mai sus rezultă
contradicții vădite în cele declarate de inculpatul R.F.
Este adevărat că în nota de
supraveghere operativă se afirma că inculpatul R.F. i-a predat pliculețele de
culoare albă pe care le-a scos din rucsac însă de la distanța de la care se
efectua supravegherea era greu de observat pliculețele și un plic (pungă) în
care se aflau acestea cum tot la fel de posibil este că procesul-verbal să nu
redea în totalitate activitățile desfășurate de inculpați, mai ales că
inculpatul M. a afirmat că din cele 10 pliculețe i-a dat unul drept
recunoștință pentru ajutor inculpatului R.
Aceste mențiuni nu sunt esențiale
pentru a înlătura dovezile pertinente din care rezultă efectuarea cumpărării de
droguri.
Nu în ultimul rând această
operațiune este dovedită și cu cele consemnate în confruntarea dintre L.A.M. și
inculpatul R. care relatând întâlnirea din 17 aprilie 2008 a arătat că prima
dată când l-a întâlnit pe R.F. a fost atunci când însoțindu-l pe M.A. au mers
la scara blocului în care locuiește inculpatul și M. a cumpărat de la acesta
marijuana, iar a doua oară când au fost prinși de organele de poliție - se
întâlniseră în P.R.
Față de această afirmație inculpatul
R. a recunoscut că îl cunoaște sub porecla de V. și că în ziua de 17 aprilie
s-au întâlnit cu M. și V. în P.R., cei doi dorind să rămână în București peste
noapte.
Iată o nouă contradicție în
declarațiile inculpatului R.F. - care în trei declarații și pus să explice
întâlnirea se referă la trei motive diferite ale întâlnirii, iar sensul expresiei
"mai erau 10 minute" - adică nu mai erau decât 10 doze, este
explicația lor.
Din convorbirea înregistrată la 17
aprilie 2008, ora 15,20:53 nu rezultă în nici un fel că inculpatul R.F. ar fi
fost preocupat de faptul că nu mai avea decât 10 minute din creditul de pe
cartelă, discuția fiind purtată în legătură cu întâlnirea ce trebuia să aibă
loc.
În aceste condiții, având în vedere
și declarația martorului C.E., care în cursul cercetării judecătorești a
recunoscut că l-a însoțit pe inculpatul M. la întâlnirea cu R.F., chiar dacă
acesta în declarații nu indică cu exactitate timpul la care au avut loc
întâlnirile, în mod greșit s-a reținut de către instanțe că există un dubiu
serios în ce privește deținerea și comercializarea de droguri de către inculpatul
R.F.
Înalta Curte constatând că
hotărârile pronunțate sunt nelegale și netemeinice urmează să admită recursul
în conformitate cu art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen. pentru
cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
Rejudecând urmează ca în temeiul
art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
inculpatul R.F. să fie condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare și la pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 61 lit. a) teza a II-a
și lit. b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.
La stabilirea modalității de
executare a pedepsei se va avea în vedere că inculpatul este tânăr, nu este
cunoscut cu antecedente penale și că scopul pedepsei poate fi atins și fără
executarea prin privare de libertate.
Urmează ca în temeiul art. 86
1
C. pen. și art. 86
2
C. pen. să se dispună suspendarea executării sub
supraveghere pe termenul de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare
inculpatul se va prezenta în prima zi de marți a fiecărui trimestru la
Serviciul de probație de pe lângă Tribunalul București și se va supune normelor
de supraveghere prevăzute de art. 86
3
lit. b) - d) C. pen.
Se va face aplicarea dispozițiilor
art. 359 C. proc. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.
pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei dispune
suspendarea pedepsei accesorii aplicate, cea a interzicerii drepturilor
prevăzute de art. 61, lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Vor fi menținute celelalte
dispozițiile ale sentinței.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva Deciziei penale nr. 77
din 29 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie, privind pe inculpatul R.F.V.
Casează, în parte, Sentința penală
nr. 570 din 8 decembrie 2008 a Tribunalului Prahova și decizia penală atacată.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea
nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. condamnă pe inculpatul
R.F.V. la 3 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. interzice
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen. interzice
inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
și lit. b) C. pen. pe timpul executării pedepsei.
În baza art. 86
1
- art.
86
2
C. pen. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un
termen de încercare de 5 ani.
Pe durata termenului de încercare
inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte în prima zi de
marți a fiecărui trimestru la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul
București;
b) să anunțe în prealabil orice
schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care
depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice
schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură
a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Conform art. 359 C. proc. pen.
atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86
4
C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe
durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, dispune suspendarea
pedepsei accesorii aplicată.
Menține celelalte dispoziții ale
hotărârii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea
din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi
8 decembrie 2009.