ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2379/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 9 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 526/42/2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.A.C. , arestat preventiv în Arestul IPJ Dâmbovița.

S-a reținut că prin încheierea de ședință din 9 iulie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 526/42/2013 Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței materiale invocate de către reprezentantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița privind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de apărătorul ales al inculpatului C.A.C., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și, conform art. 42 C. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr. 526/42/2013 la data de 4 iulie 2013 și s-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 61/D/2013 al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru verificarea competenței.

Constatând că în aceeași cauză s-a pus în mișcare a acțiunii penale față de mai mulți inculpați, printre care și față de inculpatul N.C., care are calitatea de avocat, potrivit art. 28

1

lit. b) rap. la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a constat că a fost legal învestită cu soluționarea cererii de liberare provizorie formulată pentru inculpatul C.A.C.

Prin cererea sa, inculpatul C.A.C. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege, că nu sunt date sau elemente din care să rezulte că lăsat în libertate va împiedica aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau că va intenționa să distrugă mijloacele materiale de probe, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și a recunoscut săvârșirea faptei, dorind să beneficieze de judecată în procedură simplificată, precizând că va respecta toate măsurile ce vor fi stabilite de instanță.

Analizând cererea formulată, în raport de actele și lucrările Dosarului de urmărire penală nr. 61/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmbovița, Curtea a constatat că prin ordonanța din 14 iunie 2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului C.A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpatul fiind arestat preventiv prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 20 iunie 2013 până la data de 18 iulie 2013. S-a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din probatoriile administrate până la acest moment procesual, respectiv procesele- verbale întocmite de organele de cercetare penală, declarațiile martorilor, procesul-verbal de percheziție domiciliară, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpați, interceptate în mod autorizat, a rezultat că există indicii temeinice că inculpatul C.A.C., alături de alți inculpați, au procurat și comercializat droguri de risc (cannabis) către diferite persoane din municipiul Târgoviște, în special în zona barurilor "F." și "S.". De asemenea, la percheziția efectuată la locuința inculpatului au fost găsite fragmente vegetale inflorescențe de culoare verde olive care, potrivit constatării Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., s-a dovedit a fi cannabis, probele conducând la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul faptei ce i se impută.

Potrivit dispozițiilor art. 160

6

C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, inculpatul poate solicita liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în condițiile respectării disp. art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

S-a arătat că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul săvârșirii infracțiunilor din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Instanța de fond a considerat că îndeplinirea acestei condiții nu determină în mod automat admiterea unei astfel de cereri, fiind necesar să se dovedească că inculpatul nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

În speță, însă, asemenea elemente nu s-au dovedit ci, dimpotrivă, s-a probat aceea că de la 20 iulie 2013, când inculpatul a fost arestat preventiv și până în prezent există temeiuri care duc la presupunerea că revocarea arestării preventive ar putea constitui un risc major, concret, pentru ordinea publică din comunitate.

Ca atare, prima instanță a privit cererea inculpatului ca nefondată, respingând-o.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A.C., susținând că este nelegală și netemeinică.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârea atacată, actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va menține încheierea atacată, ca fiind temeinică și legală.

I. În legătură cu excepția necompetenței instanței de fond invocată de către apărare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, urmând a o respinge.

Astfel, se consideră că în mod corect a procedat Tribunalul Dâmbovița atunci când, prin încheierea de ședință din 2 iulie 2013, a admis excepția necompetenței materiale invocată de către reprezentantul Parchetului și, în conformitate cu dispozițiile art. 42 C. pen., constatând că în această cauză s-a pus în mișcare acțiunea penală față de mai mulți inculpați, printre care și față de inculpatul N.C., care are calitatea de avocat, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că încheierea atacată este pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești, instanță care, potrivit art. 28

1

lit. b) rap. la art. 35 alin. (1) C. proc. pen., era competentă material să soluționeze cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.

II. Cu privire la restul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că în mod corect a constatat prima instanță întrunirea condițiilor legale ale cererii, potrivit art. 160

2

C. proc. pen.

În primul rând, în cauză subzistă suspiciunea rezonabilă, reținută ca temei al arestării preventive a inculpatului, în sensul că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis -în judecată - trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, infracțiune intenționată pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Fiind întrunite condițiile legale prevăzute de art. 160

2

C. proc.  pen., cererea de liberare provizorie sub control judiciar este, în principiu, admisibilă, astfel cum, în mod corect, a reținut Curtea.

Cu toate acestea, îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 160 alin. (1) C. proc. pen. nu determină în mod automat admiterea cererii și liberarea provizorie a inculpatului, din interpretarea dispozițiilor menționate rezultând că liberarea provizorie este o măsură facultativă, iar beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia, instanța fiind cea îndreptățită a verifica temeinicia cererii.

Procedând la examenul de oportunitate, ce trebuie efectuat prin raportare la fapta reținută în sarcina inculpatului (grad de pericol social, urmările produse sau care s-ar fi putut produce) și la persoana acestuia, se apreciază că cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul C.A.C., deși întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, nu este întemeiată, așa cum corect s-a constatat prin încheierea recurată.

Inculpatul este acuzat că alături de alți inculpați, au procurat și comercializat droguri de risc (cannabis) către diferite persoane din municipiul Târgoviște, în special în zona barurilor "F." și "S.".

S-a mai susținut, de asemenea, că la percheziția efectuată la locuința inculpatului au fost găsite fragmente vegetale inflorescențe de culoare verde olive care, potrivit constatării Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., s-a dovedit a fi cannabis.

Prin urmare, instanța de fond a presupus, în mod rezonabil, că inculpatul ar putea fi autorul faptei ce i se impută.

În plus, arestarea inculpatului s-a dispus cu scurt timp în urmă, prin încheierea nr. 26 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, instanța apreciind că scopul prevăzut de art. 136 C. proc. pen. nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a inculpatului.

Or, în perioada scurtă de timp ce a trecut de la luarea măsurii nu au intervenit elemente noi, schimbări sau modificări care să justifice aprecierea că respectivul scop se poate realiza într-o altă modalitate decât aceea a arestării preventive.

Se apreciază că la soluționarea cererii formulate de către inculpat instanța de fond a avut în vedere toate aspectele anterior menționate și a stabilit în mod justificat că la acel moment, prin raportare la gravitatea faptelor, la stadiul procesului penal și la pericolul social ridicat pentru ordinea publică ce se deduce din probele dosarului, nu se justifică punerea inculpatului în libertate, încheierea atacată fiind temeinică și legală.

Față de toate aceste considerente, din perspectiva dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu poate fi atins prin punerea acestuia în libertate provizorie.

În consecință, în baza dispozițiilor art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul declarat de inculpatul C.A.C. împotriva încheierii atacate.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A.C. împotriva încheierii din 09 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 526/42/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 iulie 2013.

Procesat de GGC - NN