ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3740/2012

Asupra recursului de față deliberând în baza lucrărilor dosarului a reținut că: Prin sentința penală nr. 62 din 27 ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului L.A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul L.A.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare [3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.] cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani termen de încercare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.pen pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară, atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul a cantităților de 5,10 gr și 197,74 gr fragmente vegetale care conțin cocaină.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență, că, la data de 6 mai 2011, inculpatul L.A.I. a fost depistat pe aeroportul Internațional H.C. având asupra sa două pungi de plastic ce conțineau cantitatea de 203,81 gr frunze de coca, așa cum a stabilit raportul de constatare tehnico-științifică, pe care le achiziționase cu prilejul excursiei efectuate în Peru, în vederea consumului propriu. Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raport de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorei F.S.J. și ale inculpatului L.A.I.), având în vedre că inculpatul a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție.

În drept, prima instanța a apreciat că faptele comise de inculpatul L.A.I., constând în introducerea fără drept în România a cantității de 203,81 gr frunze de coca ce conțin cocaină (drog de mare risc) în vederea consumului propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Tribunalul a constatat că apărările inculpatului privind lipsa trăsăturii esențiale a vinovăției ca urmare a erorii de fapt în care s-a aflat sau a celei a pericolului social sunt nefondate, întrucât nu sunt incidente dispozițiilor art. 51 C. pen.

care atrag înlăturarea caracterului penal al faptei întrucât inculpatul nu a invocat necunoașterea unei stări, situații sau împrejurări, ci chiar a normelor de drept substanțial penal, aspect ce nu constituie o eroare de fapt, cu atât mai mult cu cât orice persoană se prezumă că are cunoștință de legea penală, dar nici cele ale art. 18 1 C. pen. în condițiile în care ambele fapte comise aduc o atingere valorilor sociale protejate de legea specială care incriminează infracțiunii privind traficul de stupefiante, fără să fie în mod vădit lipsite de importanță. S-a reținut că deși inculpatul nu are antecedente penale și a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport, nu se poate ignora faptul că acestea conțin cocaină (drog de mare risc), cu atât mai mult cu cât le-a introdus pe teritoriul României, împrejurare de natură să producă o tulburare importantă relațiilor sociale privind protejarea sănătății publice.

Prima instanță a opinat că pericolul social abstract al acestor infracțiuni este relevat chiar de către legiuitor prin limitele ridicate de pedeapsă, iar pericolul social concret rezultă din gravitatea faptelor privind traficul internațional și deținerea de droguri de mare risc, chiar dacă acestea sunt comise de persoane fără antecedente penale și integrate în societate, motiv pentru care a constatat că cele trei trăsături esențiale ale infracțiuni prevăzute de art. 17 alin. (1) C. pen. sunt incidente în cauză pentru ambele fapte penale. La individualizare pedepsei, Tribunalul a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și persoana infractorului care nu are antecedente penale având o conduită bună anterior comiterii faptelor, dar și după, sens în care a recunoscut necondiționat activitatea infracțională, împrejurări care au atras reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în condițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., dar și incidența dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și nu în ultimul rând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, dar și a pedepselor accesorii și complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Împotriva sentinței penale au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.A.I. Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii atacate în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dat fiind că deși s-a pronunțat o soluție de condamnare inculpatului nu i s-a prelevat probe biologice, precum și greșita individualizare a pedepsei aplicate în sensul majorării termenului de încercare în raport de gravitatea faptelor comise de inculpat.

Inculpatul L.A.I. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât a fost în eroare gravă de fapt dat fiindcă a cumpărat două punguțe de ceai din frunze.de coca și nu cocaină, iar în subsidiar, în baza art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. întrucât faptele comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 122 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate apelurile declarate de parchet și inculpatul L.A.I., reținând, în esență, că prima instanță a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, inclusiv al termenului de încercare stabilit, în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de conduita sinceră, dar și de faptul că nu a urmărit prelucrarea substanțelor interzise, comercializarea ori distribuirea lor, precum și că nu se impunea prelevarea probelor biologice în condițiile în care nu s-a pronunțat o soluție de condamnare la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, dat fiind că Legea nr. 76/2008 care reglementează o astfel de procedură face vorbire de momentul eliberării din locul de deținere.

Mai mult, s-a constatat că nu există niciun element care să indice posibilitatea comiterii în viitor de către inculpat a unei infracțiuni grave legată de droguri, astfel că introducerea unor date de ordin biologic ale acestuia într-o asemenea bază de date constituie, o ingerință mult prea mare în viața sa privată, nejustificată și neproporțională cu faptele comise. Instanța de prim control judiciar a constatat că în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului că împrejurarea invocată de inculpat în apărarea sa nu constituie o eroare de fapt, ci se circumscrie eroarii de drept, motiv pentru care nu poate fi înlăturat caracterul penal al faptelor în cazul necunoașterii legii penale care incriminează infracțiunile privitoare la traficul de stupefiante.

Astfel, afirmația nuanțată a inculpatului făcută în fața instanței de apel cum că, nu ar cunoștea interdicția legală de deținere în România a frunzelor de coca, deoarece nu există identitate între substanța introdusă de el și aceea prevăzută în anexa Legii nr. 143/2000, adică cocaină, a fost înlăturată întrucât în realitate s-a invocat necunoașterea legii, în condițiile în care este de notorietate faptul că acest drog de mare risc se obține din frunzele de coca, iar gradul de instrucție al acestuia exclude ignoranța sa în domeniu, cu atât mai mult cu cât știa că din frunzele de coca se obține cocaina, dar că în opinia sa aceste frunze nu reprezintă substanța interzisă prevăzută de legea penală română, drogul neputând fi extras dintr-o cantitate atât de mică, deși în anexă, în Tabelul II, este interzisă în mod expres orice operațiune cu „coca frunze”, iar imediat mai jos se face referire la „Cocaine = rnethyl ester de benzoylecgonine”.

S-a mai reținut că deși inculpatul L.A.I. nu are antecedente penale și a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport, în mod corect aceste elemente au fost valorificate în procesul de individualizarea a pedepsei, fără a se considera că faptele acestuia ar fi lipsite de gradul de pericol social al infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 în condițiile în care frunzele de coca ce conțin cocaină, drog de mare risc, au fost introduse pe teritoriul României într-o cantitate mare (203, 81 gr), nefiind vorba numai despre frunză de la pălărie. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul L.A.I. care invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 14 și 17 2 C. proc.

pen. a arătat că în raport de cantitatea mică de frunze de coca pe care le-a adus din Peru, țară unde este permis consumul de ceai din aceste frunze nu se pot reține dispozițiile Legii nr. 143/2000, motiv pentru care o asemenea faptă nu prezintă un grad de pericol social ridicat, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei. Deși inculpatul L.A.I., prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. nu a arătat în concret motivul pentru care hotărârea atacată este contrară legii, motiv pentru care Înalta Curte nu va examina cauza din perspectiva acestei critici, dar în raport de susținerile acestuia se va raporta la pct. 18 din același articol, prin prisma căruia va constata în ce măsură faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul L.A.I. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen. pentru a califica ca infracțiune o faptă este necesar ca aceasta să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală. La stabilirea în concret a gradului de pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale, gravitatea faptei fiind apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv și subiectiv ca modul, mijloacele și împrejurările de comitere, scopul și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce și nu în ultimul rând conduita făptuitorului.

În speță, faptele inculpatului L.A.I. de a introduce în țară o cantitate de 203,81 gr. de frunze de coca, drog de mare risc, și de a le deține în vederea consumului propriu nu sunt lipsite de gradul de pericol social stabilit de lege pentru a fi în prezența infracțiunilor incriminate în Legea nr. 143/2000, întrucât sunt apte să aducă atingere valorilor sociale proteguite de acest act normativ, în raport de împrejurările concrete de comitere, chiar dacă inculpatul este infractor primar și a avut o conduită corespunzătoare, declarând de bunăvoie organelor de poliție a frontierei că are în posesie frunze de coca.

Astfel, cantitatea mare de droguri de mare risc (peste 200 gr), modul de introducere în țară, prin aeroportul internațional O., cunoașterea faptului că din frunzele de coca se extrage cocaina, substanță interzisă în România pentru a fi traficată și deținută în vederea consumului propriu, fiind catalogată ca drog de mare risc, reprezintă tot atâtea elemente care reflectă un grad de pericol social concret ridicat al infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și nu doar abstract astfel cum a fost concretizat de legiuitor în limitele de pedeapsă. În aceste condiții, în mod corect instanțele inferioare au apreciat că nu se impune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni administrative. De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut și o corectă proporționalizare a pedepsei aplicate inculpatului L.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează persoana inculpatului. A fost avută în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită (dreptul la sănătate publică), caracterul și gravitatea faptelor ce rezultă din modul de realizare (inculpatul profitând de vizita în Peru a adus în țară 203,81 gr de frunze de coca), și limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

În acest context, Înalta Curte consideră că lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun cu care este cunoscut inculpatul L.A.I., concretizat inclusiv în atitudinea de a declara de bunăvoie, la intrarea în țară, că deține frunze de coca că nu se înfățișează ca elemente suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate pentru săvârșirea de trafic internațional de droguri de mare risc și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, care de altfel au fost deja reduse în condițiile art. 320 1 C. proc. pen., dar și coborâte sub minimul special prevăzut de lege, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.A.I.

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu a fost corect individualizată, astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare, întrucât ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I. Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I. împotriva deciziei penale nr. 122 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.