ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3740/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3740/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față deliberând

în baza lucrărilor dosarului a reținut că:

Prin

sentința penală nr. 62 din

27

ianuarie

2012, Tribunalul București, secția a II-a

penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului L.A.I. din infracțiunile prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracțiunile

prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul L.A.I. a fost condamnat la o

pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare [3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută

de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen. și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320

1

alin.

(7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d)

C. pen.] cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5

ani termen de încercare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a și b) C.pen pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară,

atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

În

baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. și art. 17 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpatul a cantităților de 5,10 gr

și 197,74 gr fragmente vegetale care conțin cocaină.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

a reținut, în esență, că, la data de 6 mai 2011, inculpatul L.A.I. a fost depistat

pe aeroportul Internațional H.C. având asupra sa două pungi de plastic ce conțineau

cantitatea de 203,81 gr frunze de coca, așa cum a stabilit raportul de constatare

tehnico-științifică, pe care le achiziționase cu prilejul excursiei efectuate în

Peru, în vederea consumului propriu. Această situație de fapt a fost reținută de

instanță pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale (proces-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante, raport de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorei F.S.J. și ale inculpatului L.A.I.), având în vedre că inculpatul

a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate a recunoașterii de vinovăție.

În

drept, prima instanța a apreciat că faptele comise de inculpatul

L.A.I., constând în introducerea fără drept în România a cantității de 203,81 gr

frunze de coca ce conțin cocaină (drog de mare risc) în vederea consumului propriu,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 3 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Tribunalul a constatat că apărările inculpatului

privind lipsa trăsăturii esențiale a vinovăției ca urmare a erorii de fapt în care

s-a aflat sau a celei a pericolului social sunt nefondate, întrucât nu sunt incidente

dispozițiilor art. 51 C. pen. care atrag înlăturarea caracterului penal al faptei

întrucât inculpatul nu a invocat necunoașterea unei stări, situații sau împrejurări,

ci chiar a normelor de drept substanțial penal, aspect ce nu constituie o eroare

de fapt, cu atât mai mult cu cât orice persoană se prezumă că are cunoștință de

legea penală, dar nici cele ale art. 18

1

C. pen. în condițiile

în

care ambele fapte comise aduc o atingere valorilor sociale protejate de legea specială

care incriminează infracțiunii privind traficul de stupefiante, fără să fie în mod

vădit lipsite de importanță.

S-a reținut că deși inculpatul nu are antecedente

penale și a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport, nu se poate ignora

faptul că acestea conțin cocaină (drog de mare risc), cu atât mai mult cu cât le-a

introdus pe teritoriul României, împrejurare de natură să producă o tulburare importantă

relațiilor sociale privind protejarea sănătății publice.

Prima instanță a opinat că pericolul social

abstract al acestor infracțiuni este relevat chiar de către legiuitor prin limitele

ridicate de pedeapsă, iar pericolul social concret rezultă din gravitatea faptelor

privind traficul internațional și deținerea de droguri de mare risc, chiar dacă

acestea sunt comise de persoane fără antecedente penale și integrate în societate,

motiv pentru care a constatat că cele trei trăsături esențiale ale infracțiuni prevăzute

de art. 17 alin. (1) C. pen. sunt incidente în cauză pentru ambele fapte penale.

La individualizare pedepsei, Tribunalul

a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., printre care și persoana

infractorului care nu are antecedente penale având o conduită bună anterior comiterii

faptelor, dar și după, sens în care a recunoscut necondiționat activitatea infracțională,

împrejurări care au atras reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în condițiile

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., dar și incidența dispozițiilor

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și nu în ultimul rând suspendarea sub supraveghere

a executării pedepsei rezultante, dar și a pedepselor accesorii și complementare

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și b) C. pen.

Împotriva sentinței penale au formulat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul L.A.I.

Parchetul a invocat nelegalitatea hotărârii

atacate în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 dat fiind

că deși s-a pronunțat o soluție de condamnare inculpatului nu i s-a prelevat probe

biologice, precum și greșita individualizare a pedepsei aplicate în sensul majorării

termenului de încercare în raport de gravitatea faptelor comise de inculpat.

Inculpatul L.A.I. a solicitat achitarea

sa în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. întrucât a fost în eroare gravă de fapt

dat fiindcă a cumpărat două punguțe de ceai din frunze.de coca și nu cocaină, iar

în subsidiar, în baza art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. întrucât faptele

comise nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 122 din 19 aprilie

2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate apelurile

declarate de parchet și inculpatul L.A.I., reținând, în esență, că prima instanță

a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate atât sub aspectul cuantumului

cât și al modalității de executare, inclusiv al termenului de încercare stabilit,

în raport de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de conduita sinceră,

dar și de faptul că nu a urmărit prelucrarea substanțelor interzise, comercializarea

ori distribuirea lor, precum și că nu se impunea prelevarea probelor biologice în

condițiile în care nu s-a pronunțat o soluție de

condamnare

la pedeapsa închisorii, cu executare în regim de detenție, dat fiind că Legea

nr. 76/2008 care reglementează o astfel de procedură face vorbire de momentul eliberării

din locul de deținere.

Mai mult, s-a constatat că nu există niciun

element care să indice posibilitatea comiterii în viitor de către inculpat a unei

infracțiuni grave legată de droguri, astfel că introducerea unor date de ordin biologic

ale acestuia într-o asemenea bază de date constituie, o ingerință mult prea mare

în viața sa privată, nejustificată și neproporțională cu faptele comise.

Instanța de prim control judiciar a constatat

că în mod corect s-a reținut de judecătorul fondului că împrejurarea invocată de

inculpat în apărarea sa nu constituie o eroare de fapt, ci se circumscrie eroarii

de drept, motiv pentru care nu poate fi înlăturat caracterul penal al faptelor în

cazul necunoașterii legii penale care incriminează infracțiunile privitoare la traficul

de stupefiante.

Astfel, afirmația nuanțată a inculpatului

făcută în fața instanței de apel cum că, nu ar cunoștea interdicția legală de deținere

în România a frunzelor de coca, deoarece nu există identitate între substanța introdusă

de el și aceea prevăzută în anexa Legii nr. 143/2000, adică cocaină, a fost înlăturată

întrucât în realitate s-a invocat necunoașterea legii, în condițiile în care este

de notorietate faptul că acest drog de mare risc se obține din frunzele de coca,

iar gradul de instrucție al acestuia exclude ignoranța sa în domeniu, cu atât mai

mult cu cât știa că din frunzele de coca se obține cocaina, dar că în opinia sa

aceste frunze nu reprezintă substanța interzisă prevăzută de legea penală română,

drogul neputând fi extras dintr-o cantitate atât de mică, deși în anexă, în Tabelul

II, este interzisă în mod expres orice operațiune cu „coca frunze”, iar imediat

mai jos se face referire la „Cocaine = rnethyl ester de benzoylecgonine”.

S-a mai reținut că deși inculpatul L.A.I.

nu are antecedente penale și a predat de bună voie frunzele de coca în aeroport,

în mod corect aceste elemente au fost valorificate în procesul de individualizarea

a pedepsei, fără a se considera că faptele acestuia ar fi lipsite de gradul de pericol

social al infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000 în condițiile în care frunzele

de coca ce conțin cocaină, drog de mare risc, au fost introduse pe teritoriul României

într-o cantitate mare (203, 81 gr), nefiind vorba numai despre frunză de la pălărie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs,

în termen legal, inculpatul L.A.I. care invocând cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 14 și 17

2

C. proc. pen. a arătat că în raport

de cantitatea mică de frunze de coca pe care le-a adus din Peru, țară unde este

permis consumul de ceai din aceste frunze nu se pot reține dispozițiile Legii

nr. 143/2000, motiv pentru care o asemenea faptă nu prezintă un grad de pericol

social ridicat, iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei.

Deși inculpatul L.A.I., prin apărător ales,

a invocat cazul de casare prevăzut art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. nu

a arătat în concret motivul pentru care hotărârea atacată este contrară legii, motiv

pentru care Înalta Curte nu va examina cauza din perspectiva acestei critici, dar

în raport de susținerile acestuia se va raporta la pct. 18 din același articol,

prin prisma căruia va constata în ce măsură faptele inculpatului prezintă gradul

de pericol social al unei infracțiuni.

Examinând hotărârile atacate prin prisma

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18

C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul L.A.I. ca fiind

nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit art. 17 alin. (1) C. pen. pentru

a califica ca infracțiune o faptă este necesar ca aceasta să prezinte pericol social,

să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.

La stabilirea în concret a gradului de

pericol social trebuie avute în vedere criteriile legale, gravitatea faptei fiind

apreciată pe baza unor elemente de ordin obiectiv și subiectiv ca modul, mijloacele

și împrejurările de comitere, scopul și urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce

și nu în ultimul rând conduita făptuitorului.

În

speță, faptele inculpatului L.A.I. de a introduce în țară

o cantitate de 203,81 gr. de frunze de coca, drog de mare risc, și de a le deține

în vederea consumului propriu nu sunt lipsite de gradul de pericol social stabilit

de lege pentru a fi în prezența infracțiunilor incriminate în Legea nr. 143/2000,

întrucât sunt apte să aducă atingere valorilor sociale proteguite de acest act normativ,

în raport de împrejurările concrete de comitere, chiar dacă inculpatul este infractor

primar și a avut o conduită corespunzătoare, declarând de bunăvoie organelor de

poliție a frontierei că are în posesie frunze de coca.

Astfel, cantitatea mare de droguri de mare

risc (peste 200 gr), modul de introducere în țară, prin aeroportul internațional

O., cunoașterea faptului că din frunzele de coca se extrage cocaina, substanță interzisă

în România pentru a fi traficată și deținută în vederea consumului propriu, fiind

catalogată ca drog de mare risc, reprezintă tot atâtea elemente care reflectă un

grad de pericol social concret ridicat al infracțiunilor prevăzute de art. 3

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, și nu doar abstract astfel cum a fost concretizat de legiuitor în

limitele de pedeapsă.

În

aceste condiții, în mod corect instanțele inferioare au apreciat

că nu se impune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen., cu consecința aplicării unei sancțiuni administrative.

De asemenea, Înalta Curte constată că,

în cauză, s-a făcut și o corectă proporționalizare a pedepsei aplicate inculpatului

L.A.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare

risc și de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu cu luarea

în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1)

C. pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu

împrejurările în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează

persoana inculpatului.

A fost avută în vedere natura și importanța

valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită (dreptul

la sănătate publică), caracterul și gravitatea faptelor ce rezultă din modul de

realizare (inculpatul profitând de vizita în Peru a adus în țară 203,81 gr de frunze

de coca), și limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

În acest context, Înalta Curte consideră

că lipsa antecedentelor penale, comportamentul bun cu care este cunoscut inculpatul

L.A.I., concretizat inclusiv în atitudinea de a declara de bunăvoie, la intrarea

în țară, că deține frunze de coca că nu se înfățișează ca elemente suficient de

relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate pentru săvârșirea de

trafic internațional de droguri de mare risc și de deținere de droguri de mare risc

în vederea consumului propriu, care de altfel au fost deja reduse în condițiile

art. 320

1

C. proc. pen., dar și coborâte sub minimul special prevăzut

de lege, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74

lit. a) C. pen.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte constată că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului L.A.I. pentru

săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și de

deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu a fost corect individualizată,

astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, atât ca

și cuantum cât și ca modalitate de executare, întrucât ar fi insuficientă pentru

a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut

de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că nu sunt incidente

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C.

proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din

oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.I.

Având în vedere că recurentul inculpat

este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul L.A.I. împotriva deciziei penale nr. 122 din 19 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 15 noiembrie 2012.