ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3966/2012

Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată că, prin sentința penală nr. 569 din 19 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului S.C.C. la 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 581 din 25 februarie 2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 54 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada reținerii și arestării preventive din 17 august 2010 la 23 martie 2011. Totodată, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat inculpatul A.A.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap.

la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă de mai sus perioada reținerii și arestării preventive din 07 octombrie 2010 la 14 octombrie 2010. Prin aceeași sentință, s-a mai dispus, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, condamnarea inculpatei V.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., a mai fost condamnată inculpata la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 118 lit. c) C. pen., s-a dispus confiscarea specială cu titlu de măsură de siguranță de la inculpata V.F.

a două cabluri de date prevăzute la unul din capete cu o mufă tip USB la celălalt capăt cu o mufă cu 3 pini, iar în interior cu o mufă care conține dispozitiv electronic; baghete din material de plastic; CD de culoare portocalie cu marca E.; două dispozitive tip gură de bancomat; un cablu; un dispozitiv artizanal cu rolul de a converti semnalul provenit de la o interfață serială U. a unui microcontroler, într-uns semna compatibil pentru interfața USB; placa din metal de culoare argintie; CD marca T., descrise și individualizate în procesul verbal de percheziție domiciliară. În baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat inculpatul V.L.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003 Titlul III, a fost condamnat, de asemenea, inculpatul V.L.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza Il-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că, începând cu luna iulie 2010, inculpații V.L.I., zis „L.", și T.A.C., zis „M.", împreună cu învinuiții S.N.D. și I.C.F., au constituit un grup infracțional pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică, prin fabricarea artizanală și montarea aparaturii de skimming la ATM-uri bancare din Italia și, ulterior, reinscripționarea pe blank-uri a datelor conturilor bancare obținute în acest mod și retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.

Grupul infracțional a fost sprijinit de către inculpații G.I., zis „I.", S.C.C., A.A.M., zis „A.", și V. (fostă S.) F., primii prin executarea, la domiciliul inculpatului S.C.C., a unor acte materiale de fabricare a dispozitivelor de copiere destinate falsificării instrumentelor de plată electronică, iar inculpata V. (fostă S.) F., prin deținerea de echipamente destinate confecționării dispozitivelor de skimming și prin acte materiale constând în contactarea învinuitului N.I.C. (transportator rutier) pentru a facilita plecarea în Italia a inculpatului T.A.C. și pentru trimiterea în Italia, unde se afla inculpatul V.L.I. și învinuiții S.N.D. și I.C.F., a echipamentelor de skimming. În concret, s-a arătat că, la data de 31 iulie 2010, inculpatul V.L.I., însoțit de învinuiții S.N.D.

și I.C.F., zis „F.", având asupra lor un dispozitiv confecționat artizanal, destinat copierii datelor de pe cardurile bancare, s-au deplasat în Italia și Statul Vatican, unde au montat acest dispozitiv la bancomatele din zonă, iar, după obținerea frauduloasă a datelor de pe cardurile bancare ale persoanelor care au accesat licit ATM-urile bancare, au reinscripționat datele conturilor bancare obținute în acest mod și au retras fraudulos sume de bani din aceste conturi. Concomitent cu aceste acte materiale, inculpatul V.L.I. a coordonat telefonic, din Italia, activitatea infracțională a inculpatului T.A.C., căruia i-a furnizat datele tehnice necesare confecționării unor dispozitive de skimming adaptate ATM urilor din Italia.

Anterior plecării sale în Italia, inculpatul V.L.I. a făcut demersuri pentru achiziționarea din comerț a unor dispozitive de înregistrare video, necesare confecționării baghetei (partea fixă în care se încastrează camera video) pentru obținerea PIN-ului cardurilor bancare. Ulterior, în Italia, în scopul confecționării aparaturii de skimming, inculpatul a achiziționat un dispozitiv cu suma de 5 000 euro, care s-a defectat. S-a mai reținut de către instanță că inculpații T.A.C. și S.C.C.

i-au cooptat în activitatea infracțională de fabricare a dispozitivelor de skimming și pe inculpații G.I., din municipiul Galați, și A.A.M., din municipiul Brașov, care și-au desfășurat efectiv activitatea la domiciliul inculpatului S.C.C., păstrând legătura telefonică pentru comunicarea datelor tehnice, a stadiului realizării dispozitivelor artizanale și a finisării prin vopsire a acestora și mergând în numeroase rânduri pe raza municipiului Craiova pentru achiziționarea unor componente electronice necesare realizării aparatelor de skimming, toate aceste dispozitive urmând să ajungă în Italia, la inculpatul V.I.L., prin intermediul inculpatei V.F. și a inculpatului S.C.C.

În acest scop, inculpata V. (fostă S.) F., inițial, la contactat telefonic pe învinuitul N.I.C., iar, în seara zilei de 16 august 2010, în jurul orelor 23,00, având asupra ei un dispozitiv de skimming și componentele electronice aferente, ambalate în staniol și puse în plasă, s-a deplasat personal la domiciliul învinuitului N.I.C., însoțită de inculpatul T.A.C., stabilind ca în ziua de 17 august 2010, inculpatul să plece în Italia împreună cu învinuitul N.I.C. De asemenea, la domiciliul părinților inculpatei V.F., s-au mai găsit o „gură de bancomat" prevăzută cu „cap de citire a benzii magnetice", unitate de memorie, suporturi magnetice (CD-uri), acumulatori și cablu pentru descărcarea datelor și instrumente pentru confecționarea unor astfel de dispozitive, descrise și individualizate în procesul-verbal de percheziție domiciliară.

În reținerea acestei situații de fapt, instanța a avut în vedere materialul probator administrat în cauză, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu; procese-verbale de percheziție domiciliară însoțite de planșe fotografice; proces-verbal de depistare și control corporal al inculpatului G.I., însoțit de planșe foto; procese-verbale de supraveghere operativă la care se află anexate planșe foto; raport de constatare tehnico științifică din 30 septembrie 2010 al Institutului pentru Tehnologii Avansate București și Anexa nr. 1 și nr. 2 la Raport; Raport de constatare tehnico-științifică din 14 octombrie 2010 al Institutului pentru Tehnologii Avansate București și Anexa nr. 1 și nr. 2 la Raport; procese-verbale de percheziție în sisteme informatice; proces verbal de aplicare a sechestrului însoțit de planșe foto; note de redare a convorbirilor și comunicărilor telefonice, interceptate și înregistrate autorizat, în baza autorizațiilor din 13 iulie 2010, din 20 iulie 2010, 11 august 2010, din 16 august 2010, din 13 august 2010 și al ordonanței cu titlu provizoriu nr. 116D/P/2010 din 16 august 2010 ora 13:55 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova; declarațiile martorului P.D.; proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile inculpatului T.A.C., declarațiile inculpatului A.A.M.,

proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile învinuitei V. (fostă S.) F.; proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile învinuitului N.I.C., însoțite de proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșe foto; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile inculpatului G.I.; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și declarațiile inculpatului S.C.C. Instanța a apreciat ca fiind relevante convorbirile telefonice purtate între inculpatul T.A.C.

la postul telefonic mobil cu numărul 0786.XXXXXX și inculpatul V.L.I., interceptate și înregistrate în baza autorizației din 11 august 2010 a Tribunalului Dolj, din conținutul cărora rezultă că inculpatul V.L.I., ulterior obținerii prin skimming a datelor inscripționate pe banda magnetică a cardurilor bancare, a efectuat clone prin reinscripționarea blank-urilor cu datele conturilor bancare obținute în acest mod, efectuând, apoi, retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri, din aceleași discuții rezultând și faptul că, în grupul infracțional, au fost cooptați și numiții G.I. și A.A.M., inculpatul T.A.C. purtând convorbiri telefonice cu aceștia legate de realizarea aparaturii de skimming. De asemenea, au fost considerate ca fiind relevante și convorbirile dintre inculpații V.L.I.

și V.F., din care a rezultat că aparatura de skimming realizată de G.I. și A.A.M., cu ajutorul inculpaților T.A.C. și S.C.C., urma să ajungă în Italia, la inculpatul V.L.I. În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului V.L.I.

de a constitui un grup infracțional, de a confecționa, deține și monta la ATM-uri bancare din Italia dispozitive de skimming cu ajutorul cărora a obținut datele de pe cardurile bancare ale persoanelor care au accesat autorizat bancomatele, de a falsifica instrumentele de plată electronică prin reinscripționarea blank-urilor cu datele conturilor bancare obținute prin skimming și de a efectua retrageri frauduloase de numerar de la ATM-uri bancare cu ajutorul cardurilor contrafăcute, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere sau constituire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit Legii nr. 39/2003, un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 365/2002, de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, și de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1) și (3) din Legea nr. 161/2003, Titlul III,

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Referitor la faptele inculpatului S.C.C. de a sprijini grupul infracțional constituit de inculpații V.L.I., T.A.C. și învinuiții S.N.D. și I.C.F., de a pune locuința sa la dispoziția inculpaților G.I. și A.A.M., în scopul confecționării aparaturii de skimming, și de a păstra telefonic legătura cu inculpatul T.A.C. pentru ca acesta din urmă să discute la postul telefonic mobil al inculpatului S.C.C. cu inculpații G.I.

și A.A.M., pentru furnizarea unor detalii tehnice ale dispozitivelor de skimming, Tribunalul a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere sau constituire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit Legii nr. 39/2003, un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., de complicitate la infracțiunea de fabricare ori deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În ceea ce privește faptele inculpatei V. (fostă S.) F. de a sprijini grupul infracțional constituit de inculpații V.L.I. și T.A.C. și de învinuiții S.N.D. și l.C.F., prin facilitarea deplasării în Italia a inculpatului T.A.C., în scopul transportării dispozitivelor de skimming, și de a deține, la domiciliul și reședința părinților săi, dispozitive de skimming, acestea au fost încadrate, în drept, de instanță în infracțiunile de sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit Legii nr. 39/2003, un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., și de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Totodată, Tribunalul a stabilit că faptele inculpatului A.A.M. de a sprijini grupul infracțional constituit de inculpații V.L.I. și T.A.C. și de învinuiții S.N.D. și l.C.F. și de a confecționa împreună cu inculpatul G.I., în locuința inculpatului S.C.C., dispozitive de skimming destinate activității infracționale a grupului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit Legii nr. 39/2003, un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 323 C. pen., și de fabricare ori deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv circumstanțele reale ale comiterii faptelor, gravitatea acestora, consecințele produse, participația fiecărui inculpat la săvârșirea infracțiunilor, precum și datele lor personale, respectiv faptul că inculpatul S.C.C. este recidivist postcondamnatoriu, că inculpații A.A.M. și V.F. nu au antecedente penale, iar inculpatul V.L.I. s-a sustras de la judecarea cauzei și este în prezent cercetat în Turcia pentru infracțiuni similare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații V.L.I., S.C.C. și V. (fostă S.) F., primul pe motive de netemeinicie, solicitând reindividualizarea pedepsei, prin reținerea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., iar ceilalți doi criticând hotărârea sub aspectul greșitei lor condamnări și solicitând achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. (inculpatul S.C.C.) și, respectiv, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (inculpata V.F.). Totodată, inculpatul S.C.C., invocând nemotivarea sentinței pronunțate de Tribunal, a solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, iar inculpata V. (fostă S.) F. a formulat critici de netemeinicie sub aspectul modalității de individualizare a pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reducerea acestora și aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen.

Prin decizia penală nr. 242 din 9 iulie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile declarate de inculpații V.F. și V.L.I., a desființat sentința primei instanțe, numai sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor și, rejudecând în aceste limite, a dispus, în baza art. 86 1 C. pen., suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatei V.F., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 86 2 C. pen., impunând acesteia respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen. A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen. și a făcut apliccarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Totodată, a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului V.L.I., în pedepsele componente, repuse în individualitatea lor, înlăturând dispozițiile art. 33, art. 34 C. pen. A făcut aplicarea art. 320 1 alin. (1)-(7) C. proc. pen. și a redus pedepsele aplicate inculpatului la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002, 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 24 din Legea nr. 365/2002, 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 42 alin. (1), (3) din Legea nr. 161/2003 și 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, rap.

la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a recontopit pedepsele aplicate inculpatului, astfel cum acestea au fost reduse, în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate și a dedus, în continuare, durata detenției preventive executată de inculpatul V.L.I., începând cu 08 martie 2012 la zi, menținând starea de arest a acestuia.

Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.C.C. și s-a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, cu privire la inculpata V.F., că probele administrate în cauză, respectiv împrejurările rezultate din activitățile de investigare tehnico-științifică a faptelor, coroborate cu declarațiile de recunoaștere integrală făcute de coinculpatul V.L.I. în apel, precum și cu declarațiile celorlalți coinculpati, dovedesc fără putință de tăgadă activitatea infracțională a acesteia, ce a fost, în mod corect, încadrată, în drept, în dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, rap.

la art. 323 C. pen., și art. 25 din Legea nr. 365/2002. De asemenea, s-a apreciat de către instanță că pedepsele aplicate inculpatei au fost corect cuantificate, prin evaluarea corespunzătoare a criteriilor înscrise în art. 72 C. pen., însă, ca modalitatea de executare a sancțiunii penale rezultante, se impune aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., având în vedere contribuția redusă a inculpatei la comiterea infracțiunilor, faptul că are un copil în întreținere, rezultat din căsătoria cu coinculpatul V.L.I., precum și comportamentul său adecvat după săvârșirea faptelor, aspecte în raport cu care Curtea a considerat că pronunțarea condamnării va constitui un avertisment suficient pentru aceasta și, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârși alte fapte antisociale în viitor.

Referitor la inculpatul V.L.I., instanța de apel a reținut că, deși s-a sustras la cercetarea judecătorească, acesta, în apel, audiat fiind în ședința din data de 14 mai 2012, când a fost primul termen cu procedura legal îndeplinită, a arătat că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaște și le însușește integral și necondiționat, invocând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Având în vedere poziția procesuală a inculpatului, Curtea a apreciat că sunt aplicabile prevederile legale menționate, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G.

nr. 121/2011, motiv pentru care a procedat la reidividualizarea cunatumului pedepselor cu închisoarea stabilite de judecătorul fondului, în limitele stabilite ca urmare a reținerii art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În ceea ce privește critica formulată de inculpatul S.C.C. privind nemotivarea sentinței penale atacate, Curtea, făcând trimitere la dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a arătat că aceasta nu face parte din motivele care justifică desființarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

Ca neîntemeiată a fost apreciată și susținerea aceluiași inculpat referitoare la greșita sa condamnare, instanța reținând, pe baza probatoriului administrat în cauză (rezultatele investigării tehnico-științifice a faptelor, coroborate cu declarațiile făcute de ceilalți coinculpați, în special cu cele de recunoaștere integrală a învinuirilor făcute de V.L.I., în apel), că vinovăția acestuia a fost temeinic dovedită, iar faptele comise de inculpat corect încadrate în dispozițiile art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Totodată, s-a constatat de către Curtea de Apel că și pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate în raport de criteriile înscrise în art. 72 C. pen., acestea reflectând, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, dedus din modul de acțiune adoptat și consecințele produse, iar, pe de altă parte, persoana inculpatului, relativ sincer pe parcursul procesului, însă aflat în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații V. (fostă S.) F., V.L.I. și S.C.C., reiterând parțial criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., recurenta V. (fostă S.) F. a susținut, în esență, că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință greșita sa condamnare pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 din Legea nr. 365/2002, materialul probator administrat în cauză nefăcănd, în opinia sa, dovada săvârșirii faptelor penale de care este acuzată. Ca urmare, s-a solicitat de către inculpată casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și achitarea sa sub aspectul respectivelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, prin prisma motivului de recurs reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., atât inculpata V. (fostă S.) F., cât și recurenții V.L.I. și S.C.C. au criticat hotărârile pronunțate de Tribunal și Curtea de Apel sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce le-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora, precum și schimbarea modalității de executare, prin aplicarea prevederilor art. 86 1 C. pen. (inculpații V.L.I. și S.C.C.). Examinând hotărârile atacate prin raportare la motivele de recurs invocate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații V. (fostă S.) F., V.L.I. și S.C.C. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. În ceea ce privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiate susținerile recurentei V. (fostă S.) F. în sensul că nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa și că ar fi fost, așadar, comisă o gravă eroare de fapt.

Fără a relua sau a reface raționamentele instanței de fond și a celei de prim control judiciar realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea de către inculpata recurentă a infracțiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 25 din Legea nr. 365/2002, pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv: procesul verbal de percheziție domiciliară efectuată la data de 17 august 2010 la locuința numiților S.C.

și S.V., părinții inculpatei, însoțit de planșele foto anexate (din care rezultă că, într-un dulap din dormitor, a fost găsită o pungă din plastic transparent ce conținea o fantă de bancomat, având în mijloc o decupătură de dimensiunea unui card bancar, iar, pe avers, un dispozitiv electronic compus din cinci conductori electrici și două minibaterii, precum și un dispozitiv artizanal reprezentând un cablu de date având la unui din capete o mufă tip USB, iar la celălalt capăt o mufă modificată artizanal cu trei pini, în partea de mijloc a cablului fiind conectat un dispozitiv electronic cu o carcasă din plastic; cu ocazia percheziției, părinții inculpatei au arătat că nu cunosc cui aparțin aceste bunuri, dar că fiicele lor dețin cheia de acces în locuință), procesul verbal de percheziție domiciliară efectuată la locuința martorului N.I.C.

la data de 17 august 2010, deci a doua zi după ce inculpata V. (fostă S.) F. i-a predat acestuia un colet pentru a-l duce în Italia la soțul său, inculpatul V.L.I. (din care reiese că respectivul colet conținea mai multe dispozitive electronice de diferite mărimi, și anume o „gură" de bancomat, un CD învelit într-o hârtie format A4 pe care era scris „instalează programul R.T.", o placă tip tastatură bancomat având pe spate mai multe circuite electronice, două cabluri având instalate la un capăt dispozitive electronice și la celălalt capăt mufe USB, un card de memorie, trei baterii și o fantă de plastic tip bancomat având instalat un dispozitiv electronic; cu ocazia efectuării percheziției, martorul a arătat că a fost rugat de inculpată să-i ducă acel colet soțului său și să-l transporte în Italia și pe inculpatul T.A.C., de care aceasta era însoțită), declarațiile date de martorul N.I.C.

în cursul urmăririi penale, menținute în integralitate în fața instanței de fond (în care a relatat că, în data de 16 august 2010, a fost solicitat de inculpata V.F. să-i ducă un colet soțului său, aflat la Roma, martorul bănuind că, în interiorul acestuia, se află „ceva straniu legat de carduri", întrucât aflase că inculpatul V.L.I. se ocupă cu astfel de activități; totodată, în aceeași zi, inculpata i l-a prezentat pe numitul „A.", rugându-l să îl transporte și pe acesta în Italia pentru a se întâlni cu soțul său; de asemenea, martorul a mai arătat că inculpata îl rugase și cu altă ocazie să transporte în Italia un pachet pentru inculpatul V.L.I., pachet ce a fost predat acestuia din urmă), depozițiile martorului P.D.

(care a asistat la efectuarea percheziției domiciliare la locuința martorului N.I.C., confirmând relatările celui din urmă referitoare la primirea coletului de la inculpată și la destinația acestuia, precum și conținutul lui, astfel cum a fost redat în procesul verbal întocmit cu acea ocazie), notele de redare a conținutului convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu soțul său, V.L.I. (din care rezultă că avea cunoștință de conținutul pachetului ce urma să fie trimis inculpatului prin intermediul martorului N.I.C. și își exprima îngrijorarea pentru faptul că persoane apropiate familiei fuseseră arestate pentru fapte similare în Mexic, unde și inculpatul V.L.I.

săvârșise astfel de infracțiuni), nota de redare a conținutului convorbirii telefonice purtate de inculpată cu reprezentanți ai Consulatului României din Turcia (din care rezultă interesul acesteia cu privire la stadiul procesului penal pornit de autoritățile judiciare turce împotriva unor cetățeni români, inclusiv a soțului său, pentru comiterea unor infracțiuni în legătură cu carduri bancare), precum și declarațiile date în fața instanțelor de inculpații T.A.C. și V.L.I., care s-au prevalat de dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen., însușindu-și inclusiv acele dovezi administrate în cursul urmăririi penale care o încriminau pe inculpata V. (fostă S.) F. Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea de Apel cu privire la comiterea de către inculpata V. (fostă S.) F. a infracțiunilor pentru care a fost condamnată, instanța de recurs neidentificând vreo discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurentă.

De altfel, în motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici inculpata nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă, făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină și solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond și cea de prim control judicar, reinterpretarea și reaprecierea materialului probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt, cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Ca urmare, constatând că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de Apel cu privire la inculpata V. (fostă S.) F., nefiind indicată de recurentă și nici identificată de instanța de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile formulate sub acest aspect de inculpata recurentă. 2. În ceea ce privește proporționalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate recurenților V. (fostă S.) F., V.L.I.

și S.C.C., aspect criticat de aceștia prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpaților, în raport cu care au fost stabilite sancțiuni penale judicios individualizate atât în privința cuantumului, cât și a modalității de executare, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei. În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat inculpaților, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunilor, gravitatea acestora, modalitatea în care recurenții au acționat, precum și comportamentul lor procesual, inculpatul V.L.I.

sustrăgându-se urmăririi penale și cercetării judecătorești în fața instanței de fond, iar inculpații V. (fostă S.) F. și S.C.C. adoptând o poziție nesinceră și încercând, în permanență, să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare, cu scopul evident de a obține exonerarea lor de răspundere penală. De asemenea, în mod corect au fost valorificate în procesul de cuantificare a sancțiunilor penale aplicate inculpaților elementele de diferențiere ce țin de gradul de contribuție a fiecăruia la săvârșirea faptelor, precum și datele ce caracterizează persoana acestora, realizându-se, astfel, de către instanțele inferioare un just echilibru între gravitatea infracțiunilor și circumstanțele personale ale acuzaților, pe de o parte, și pedepsele cu închisoarea stabilite, pe de altă parte.

Deși reale susținerile recurentei V. (fostă S.) F. referitoare la lipsa antecedentelor penale, la situația sa familială și la gradul redus de contribuție la desfășurarea activității infracționale, Înalta Curte constată că acestea au fost deja luate în considerare și evaluate de Tribunal și Curtea de Apel, prin aplicarea unor sancțiuni penale orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, nefîind de natură, în contextul gravității faptelor comise și atitudinii procesuale a inculpatei, să reducă în așa măsură gradul de pericol social concret al faptelor și de periculozitate a acesteia încât să justifice reținerea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., așa cum s-a.

solicitat în cuprinsul motivelor de recurs. Totodată, astfel cum au reținut și instanțele de fond și de apel, nu trebuie omis faptul că, deși nu are antecedente penale, inculpatul V.L.I. este cercetat pentru infracțiuni concurente similare presupus a fi fost comise pe teritoriul Turciei, iar inculpatul S.C.C. este recidivist postcondamnatoriu, săvârșind faptele penale din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt calificat, prin sentința penală nr. 581 din 25 februarie 2007 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin decizia penală nr. 54 din 3 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, aspect ce denotă perseverența sa infracțională și faptul că scopul sancțiunilor aplicate anterior, ca măsură de constrângere și mijloc de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate recurenților inculpați de instanța de fond (în ceea ce îi privește pe inculpații V.F. și S.C.C.) și cea de prim control judiciar (în ceea ce îl privește pe inculpatul V.L.I.) au fost corect individualizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurenților V.L.I. și S.C.C.

de aplicare a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerințele referitoare la limita maximă a pedepsei rezultante aplicate pentru concursul de infracțiuni, prevăzută de alin. (2) al acestui articol (inculpatul V.L.I.), și la lipsa unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, înscrisă în alin. (1) lit. b) al aceluiași text de lege (inculpatul S.C.C.), iar, pe de altă parte, aprecierea, fundamentată pe gravitatea infracțiunilor comise și comportamentul procesual al inculpaților, că scopul sancțiunilor penale nu poate fi atins decât prin executarea lor în regim privativ de libertate, conform art. 57 C. pen.

În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L.I., V. (fostă S.) F. și S.C.C. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția inculpatului V.L.I. de la 8 martie 2012 la zi și, având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) și alin. (4) C. proc.

pen., îi va obliga pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L.I., V. (fostă S.) F. și S.C.C. împotriva deciziei penale nr. 242 din 9 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului V.L.I., durata arestării preventive de la 8 martie 2012 la 3 decembrie 2012. Obligă recurentul inculpat S.C.C. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați V. (fostă S.) F. și V.L.I. la plata sumei de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2012.