ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3665/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apei Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1248/110/2012, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. coroborat cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M.G.A. Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 235/D din 21 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, s-a dispus: Condamnarea inculpatului M.G.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de: 1. art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G.

nr. 41/2011, art. 37 lit. a), b) C. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; 2. art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 41/2011, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a), b) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; 3. art. 51 din Legea nr. 161/2003, cu art. 37 lit. a), lit. b) C. pen.

la pedeapsa de 4 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; În baza art. 61 C. pen., s-a revocat restul de pedeapsă de 958 zile rămas de executat din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr 231/D din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Bacău rămasă definitivă prin nerecurare la 6 mai 2008 pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de persoane și trafic de minori, prevăzute și pedepsite de art. 12, 13 din Legea nr. 678/2001, rest pe care îl contopește cu pedepsele aplicate rezultând următoarele pedepse: 1. de 6 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; 2. de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; 3. de 4 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele rezultante în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; PEDEAPSĂ DE EXECUTAT: 10 ani închisoare șl 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.; În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 8 februarie 2012 la zi. În ceea ce privește legalitateai și temeiniciei arestării preventive, Curtea a reținut că în conformitate cu prevederile art. 300 2 C. proc. pen., cu art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., „dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impune în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă”.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut că menținerea măsurii arestării preventive apare cu atât mai necesară, cu cât ne raportăm totuși la rezonanța pe care aceasta a avut-o în rândul opiniei publice și mai ales de faptul că față de natura infracțiunii de o asemenea gravitate, organele judiciare trebuie să acționeze cu mult mai multă fermitate pentru a nu se crea impresia că în fața unor asemenea infracțiuni nu se acționează cu destulă eficientă. Menținerea măsurii preventive apare ca fiind în concordanță și cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care, inculpatul a fost condamnat chiar și nedefinitiv, de o instanță independentă și imparțială.

Împotriva acestei încheieri, recurentul-inculpate M.G.A., a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, întrucât probele au fost administrate în cauză, iar judecarea acestuia în stare de libertate nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., impun în continuare privare de libertate a acestuia. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care recurentul-inculpat este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite infracțiunile, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond. În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public al faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății.

Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate. Așa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului pena! fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului M.G.A. Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la piața cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G.A. împotriva încheierii din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. 1248/110/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2012.