ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3214/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3214/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 123/P din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

în baza art. 98 alin. (2) lit. c) din

Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de executare a mandatului european

de arestare emis de Biroul de Investigații Preliminare de pe lângă Curtea de

Apel din Padova, Italia din 23 aprilie 2007, în baza hotărârii pronunțate de

Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din

Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă

la data de 21 iunie 2006, privind persoana solicitată I.C., cetățean român, cu antecedente

penale.

A fost respinsă cererea de predare a persoanei

solicitate I.C. în vederea executării pedepsei aplicate în baza hotărârii pronunțate

de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din

Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă

la data de 21 iunie 2006.

În baza art. 134 din Legea nr. 302/2004,

în referire la art. 137 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost

recunoscută pe cale incidentală hotărârea pronunțată de Tribunalul din Padova la

data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneția prin sentința pronunțată

la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006 privind

pe persoana solicitată I.C., prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii

de 13 ani și 7 luni și a amenzii de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din

Padova la data de 21 decembrie 2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10

ani și 7 luni închisoare și la amenda de 2.000 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor

de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale

în complicitate, exploatare calificată a prostituției, exploatarea prostituției

cu minori, prevăzute de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 și 4 C. pen. italian,

art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 și 4n.7L75/58 și art. 600

bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracțiunile

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit.

a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004

și trafic de persoane și proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.

S-a dispus că pedeapsa de 10 ani și 7 luni

închisoare și amenda de 2.000 euro se execută într-un loc de detenție din România,

executare ce se realizează potrivit dispozițiilor C. proc. pen. român.

S-a dedus perioada reținerii și a arestării

persoanei solicitate I.C., de la 12 septembrie 2013, la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare

a pedepsei la data pronunțării sentinței, dispoziție executorie, urmând ca soluția

să fie comunicată autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției, Centrului

de Cooperare Polițienească Internațională, Biroul Național Interpol.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

au rămas în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum

de 320 RON, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul traducătorului autorizat s-a

dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea traducătorului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că, la data de 23 aprilie 2007, s-a emis mandatul european de arestare

de către Biroul de Investigații Preliminare de pe lângă Curtea de Apel Padova cu

privire la persoana solicitată I.C.

Mandatul european de arestare s-a emis

în baza și pentru punerea în executare a hotărârii pronunțate de Tribunalul din

Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din Veneția prin sentința

pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006.

S-a reținut că, prin hotărârile menționate,

persoana solicitată I.C. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 13 ani și

7 luni închisoare și la plata amenzii de 12.000 euro pentru săvârșirea infracțiunilor

de tentativă calificată de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale

în complicitate, exploatare calificată a prostituției, exploatarea prostituției

cu minori, prevăzută de art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 și 4 C. pen. italian,

art. 110, art. 61 C. pen. italian, art. 4Ll 10/75, art. 3 și 4n.7L75/58 și art.

600 bis C. pen. italian, fapte incriminate de legea penală română prin infracțiunile

de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit.

a), b) C. pen., uzul de armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004

și trafic de persoane și proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

art. 12 alin. (1) și art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.

La data de 21 decembrie 2006, Tribunalul

din Padova, în baza Legii nr. 241/2006, a redus cuantumul pedepsei închisorii cu

3 ani și cel al amenzii cu 10.000 euro, rămânând astfel de executat pedeapsa de

10 ani și 7 luni închisoare și amenda de 2.000 euro.

Fiind audiată, în conformitate cu dispozițiile

art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 republicată, persoana solicitată a declarat

că nu consimte la predare, că recunoaște faptele pentru care a fost condamnată de

autoritățile italiene și că dorește să execute pedeapsa în România.

Și prin apărătorul desemnat din oficiu,

persoana solicitată a cerut instanței recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii

pronunțate de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea

de Apel din Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă

definitivă la data de 21 iunie 2006, într-un loc de detenție din România.

Analizând cererile formulate, curtea de

apel le-a apreciat ca fiind întemeiate, având în vedere că persoana solicitată este

cetățean român, locuiește în România și dorește să execute pedeapsa aplicată de

Tribunalul Padova, Italia, definitivă, într-un loc de detenție din România.

Pentru respectarea dreptului la viața de

familie al persoanei solicitate, ținând seama că familia sa se află în România,

ține legătura cu acesta, îi poate acorda sprijinul material și moral pe perioada

executării pedepsei, s-a apreciat că se impune executarea pedepsei de 10 ani și

7 luni închisoare în România, o măsură contrară fiind disproporționată în raport

de dreptul la viață privată și de familie.

De asemenea, au fost avute în vedere și

posibilitățile sporite de inserție socială a persoanei solicitate după executarea

pedepsei.

Drept urmare, în baza art. 98 alin.

(2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă cererea de executare a mandatului

european de arestare emis de Biroul de Investigații Preliminare de pe lângă Curtea

de Apel din Padova, Italia din 23 aprilie 2007, în baza hotărârii pronunțate de

Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din

Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă

la data de 21 iunie 2006, privind persoana solicitată I.C. și a fost respinsă cererea

de predare a persoanei solicitate.

În aceste condiții, s-a procedat la recunoașterea

pe cale incidentală a hotărârii penale străine de condamnare a persoanei solicitate

I.C., în temeiul art. 134 din Legea nr. 302/2004, în referire la art. 137 alin.

(1), (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

S-a reținut că, potrivit art. 131

alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, recunoașterea pe teritoriul României

a unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:

România și-a asumat o asemenea obligație printr-un tratat internațional la care

este parte; a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale încheiată

la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994; nu a

fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru infracțiune militară care

nu este o infracțiune de drept comun; respectă ordinea publică a statului român;

hotărârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit

legii penale române; nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte împotriva

aceleiași persoane în România; nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte

împotriva aceleiași persoane într-un alt stat, care a fost recunoscută în România.

Reținând că, în cauză, sunt îndeplinite

condițiile mai sus menționate, instanța de fond a recunoscut pe cale incidentală

hotărârea pronunțată de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată

de Curtea de Apel din Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006,

rămasă definitivă la data de 21 iunie 2006, privind pe persoana solicitată I.C.,

prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 13 ani și 7 luni și

a amenzii de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din Padova la data de 21

decembrie 2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10 ani și 7 luni închisoare

și la amenda de 2.000 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă calificată

de omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare

calificată a prostituției, exploatarea prostituției cu minori, prevăzută de art.

56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 și 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61 C.

pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 și 4n.7L75/58 și art. 600 bis C. pen. italian,

fapte incriminate de legea penală română prin infracțiunile de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de

armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 și trafic de persoane și

proxenetism, prev. de disp. art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și

art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.

În ceea ce privește solicitarea parchetului

de completare cu pedepse accesorii a hotărârii definitive pronunțate de instanțele

italiene, prin care persoana solicitată I.C. a fost condamnată pentru infracțiuni

care sunt incriminate și de legea română, curtea de apel a apreciat că cererea nu

este întemeiată, în raport de faptul că, în cauză, nu este vorba de o adaptare a

unei hotărâri străine, ci de recunoașterea „in integrum”, ceea ce nu lasă loc interpretării,

câtă vreme legislația națională în materie nu cuprinde dispoziții exprese în acest

sens.

De altfel, s-a avut în vedere că, prin

hotărârea recunoscută, persoanei solicitate i s-a aplicat de către autoritățile

judiciare italiene, pedeapsa accesorie de interdicție permanentă în birourile publice

de tutelă și curatelă, în raport de natura și gravitatea faptelor comise.

Ca atare, s-a stabilit că pedeapsa de 10

ani și 7 luni închisoare va fi executată într-un loc de detenție în România, executare

ce se va realiza potrivit C. proc. pen. român, inclusiv cu privire la pedeapsa de

2.000 euro.

Ca o consecință a admiterii cererilor formulate

de persoana solicitată, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei la

data pronunțării sentinței, dispoziție care este executorie și s-a dedus perioada

reținerii și a arestării persoanei solicitate I.C., de la 12 septembrie 2013, la

zi.

Împotriva sentinței penale anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța,

solicitând admiterea căii

de atac, casarea, în parte, a hotărârii atacate și, în rejudecare, recunoașterea

suplimentară a pedepselor accesorii și complementare conținute de hotărârea străină

privind pe persoana solicitată I.C.

Calea de atac a fost fundamentată pe cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorul intimatului persoană solicitată și ultimul cuvânt al

acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând

a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare

la dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că acesta este fondat pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 158 din Legea nr. 302/2004

privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în cazul în care

statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de

condamnare, el trebuie să respecte felul și durata pedepsei prevăzute în hotărârea

de condamnare.

În cauză, deși a optat pentru continuarea

executării în România a pedepsei aplicate condamnatului I.C. prin hotărârea pronunțată

de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din

Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă

la data de 21 iunie 2006, Curtea de Apel Constanța a nesocotit cerințele prevăzute

de art. 158 din actul normativ menționat, în sensul că nu a respectat felul pedepselor

stabilite de instanța străină, pronunțând, astfel, o hotărâre contrară legii.

Așa cum rezultă din actele și lucrările

dosarului, intimatul persoană solicitată I.C. a fost condamnat prin hotărârea pronunțată

de Tribunalul din Padova la data de 9 iunie 2005, confirmată de Curtea de Apel din

Veneția prin sentința pronunțată la data de 24 februarie 2006, rămasă definitivă

la data de 21 iunie 2006, la pedeapsa închisorii de 13 ani și 7 luni și a amenzii

de 12.000 euro, pedepse reduse de Tribunalul din Padova la data de 21 decembrie

2006, conform Legii „iertării” nr. 241/2006, la 10 ani și 7 luni închisoare și la

amenda de 2.000 euro, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă calificată de

omucidere în complicitate, port ilegal de obiecte letale în complicitate, exploatare

calificată a prostituției, exploatarea prostituției cu minori, prevăzută de

art. 56, art. 575, art. 110, art. 577n.3 și 4 C. pen. italian, art. 110, art. 61

C. pen. italian, art. 4L110/75, art. 3 și 4n.7L75/58 și art. 600 bis C. pen. italian,

fapte incriminate de legea penală română prin infracțiunile de tentativă la omor

calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 175 lit. a), b) C. pen., uzul de

armă letală, prevăzut de art. 133 din Legea nr. 295/2004 și trafic de persoane și

proxenetism, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și art.

13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 modificată.

Totodată, prin hotărârea recunoscută, intimatului

persoană solicitată i s-a aplicat de către autoritățile judiciare italiene pedeapsa

accesorie privind interdicția permenentă de la funcțiile publice și interdicția

permanentă în birourile de tutelă și curatelă (în legislația italiană nefăcându-se

distincție între pedepsele accesorii și cele complementare), în raport de natura

și gravitatea faptelor comise, pedeapsă compatibilă cu legislația română, găsindu-și

corespondent în prevederile art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C.

pen.

Ca atare, se constată că, în mod greșit,

instanța de fond, atunci când a recunoscut pe cale incidentală hotărârea străină

și a dispus ca pedeapsa de 10 ani și 7 luni închisoare și amenda de 2.000 euro să

se execute într-un loc de detenție din România, potrivit dispozițiilor C. proc.

pen. român, nu a avut în vedere și pedeapsa accesorie, respectiv pe cea complementară,

deși la dosarul cauzei existau date cu privire la faptul că autoritatea judiciară

italiană a aplicat și astfel de pedepse, în acest context nefiind respectate dispozițiile

art. 158 din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește argumentul primei instanțe,

în sensul că, în cauză, nu este vorba de o adaptare a unei hotărâri străine, ci

de recunoașterea „in integrum”, ceea ce nu lasă loc de interpretare, câtă vreme

legislația națională în materie nu cuprinde dispoziții exprese în acest sens,

Înalta Curte apreciază că acesta nu este întemeiat, având în vedere existența prevederilor

art. 132 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, cu referire la acest aspect, se

reține că Legea nr. 302/2004 nu instituie vreo interdicție în ceea ce privește recunoașterea

pedepselor din hotărârile pronunțate de instanțele străine, similare în conținut

cu pedepsele accesorii și complementare reglementate de C. pen. român, făcându-se

referire, în mod generic, la pedepse, singura obligație instituită instanțelor,

în cazul conversiunii condamnării, fiind aceea de a adapta pedeapsa, în situația

în care felul sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislația română.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că

există temei legal pentru recunoașterea, alături de pedeapsa principală, a pedepsei

accesorii prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., pe parcursul

executării pedepsei și a celei complementare prevăzute de aceleași dispoziții anterior

menționate, pe o durată de 10 ani, ținând seama de interdicțiile impuse intimatului

persoană solicitată de autoritățile judiciare italiene, dar și de dispozițiile

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

Față de considerentele anterior expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va

admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, va casa,

în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, în baza art. 71 C. pen., va

interzice intimatului persoană solicitată I.C. exercițiul drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

Totodată, în baza art. 65 C. pen., va interzice

intimatului condamnat persoană transferabilă exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă

complementară, pe o durată de 10 ani după

executarea pedepsei principale.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva sentinței penale nr. 123/P din 2 octombrie

2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, privind pe persoana solicitată I.C.

Casează, în parte, sentința penală atacată

și, rejudecând:

În

baza art. 71 C. pen. interzice intimatului persoană solicitată

I.C. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e)

C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În

baza art. 65 C. pen. interzice intimatului condamnat persoană

transferabilă exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b)

și e) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 10 ani după executarea

pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimatul persoană solicitată, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2013.