ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2865/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2865/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra cauzei de față, în
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin
sentința penală nr. 636 din 17 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș,
pronunțată în Dosar nr. 4286/100/2012,
printre
altele , s-a dispus condamnarea inculpatului:
- M.I.E. la:
- 10 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin.
(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen.;
- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului
propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., art.
74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.
pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat
suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin
sentința penală nr. 1254 din 2 iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă ce
a fost cumulată aritmetric cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să
execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.
71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Pentru a pronunța această hotărâre,
prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Biroul
Teritorial Maramureș nr. 80-D/P/2010 din 5 iunie 2012, s-a dispus trimiterea în
judecată a inculpaților B.A.R. și M.I.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de
trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr.
143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 143/2000, și deținere de droguri de risc fără drept în vederea
consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În sarcina inculpatului B.A.R. s-a
reținut că, în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții
infracționale, a deținut, a oferit, a distribuit, a transportat, a livrat, a
vândut altor persoane în mod repetat și constant (inclusiv investigatorului sub
acoperire și unor minori) diverse cantități de droguri de risc (cannabis și
rezină de cannabis-hașiș). În aceeași perioadă și-a procurat droguri de risc și
a deținut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv
asemenea droguri.
Cu privire la inculpatul M.I.E. s-a
reținut că în perioada mai 2011-mai 2012, a procurat de la inculpatul B.A.R., a
primit de la acesta, a deținut, a oferit, a distribuit, a vândut și a livrat
altor persoane (inclusiv mai multor minori de la Liceul A. din Baia Mare, unde
și el era elev) cannabis și rezină de cannabis-hașiș. De asemenea, în perioada
2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a procurat droguri
de risc de la inculpatul B.A.R. și din alte surse și a deținut pentru consum
propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.
La termenul de judecată din 13
septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești în cauză,
inculpatul M.I.E. a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de
art. 320
1
C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptelor
reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc
în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Inculpatul B.A.R. nu a uzat de
procedura de judecată prevăzută de art. 320
1
C. proc. pen. și, în
consecință, s-a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și
administrarea de probe doar cu privire la acest inculpat.
Instanța de fond, cu privire la
inculpatul M.I.E. a reținut că rezultă că este consumator ocazional de droguri
(cannabis și hașiș) de circa doi ani, procurându-și droguri din diferite surse.
Aproximativ în perioada mai 2011, l-a cunoscut pe inculpatul B.A.R.,
cumpărându-și în continuare droguri de la acesta, de circa 3-4 ori pe lună,
câte 1-2 grame la prețui de 60 RON gramul.
Drogurile le cumpăra pentru consum
propriu, însă, uneori, le consuma împreună cu colegii de liceu (la acea dată
fiind elev la Liceul A. din Baia Mare), ori se întâmpla să comercializeze altor
persoane, colegi de clasă.
Totodată din probele administrate în
cauză s-a reținut că inculpatul M.I.E. era cunoscut printre colegii de liceu ca
fiind o persoană consumatoare de droguri și care poate să intermedieze
cumpărarea de droguri. Astfel, colegii săi de liceu adunau bani împreună, după
care banii erau dați inculpatului M.I.E., care se deplasa la domiciliul
inculpatului B.A.R. și procura cantitatea de drog, de regulă 1 gram de cannabis
ori rezină de cannabis. Întotdeauna inculpatul îi telefona în prealabil
inculpatului B.A.R. pentru a se interesa dacă acesta deține droguri, uneori
folosind telefoanele mobile ale colegilor pentru a-l apela pe inculpat.
În acest sens, a arătat prima
instanță, sunt declarațiile martorilor: B.D.E., care a arătat că, la finele
anului 2011, a început să consume droguri împreună cu inculpatul M.I.E., acesta
din urmă ocupându-se de procurarea drogului, că a apelat împreună cu alți colegi
de câteva ori la inculpatul M.I.E., însă fiind nemulțumit de cantitatea primită
a solicitat să-l pună în legătură cu inculpatul B.A.R., de la care martorul a
achiziționat ulterior direct drogurile; M.D.A., care a arătat că o dată a
contribuit cu bani și a cumpărat împreună cu inculpatul M.I.E. 1 gram de drog,
după care inculpatul M.I.E. i-a spus unde locuiește inculpatul B.A.R., martorul
cumpărând în continuare droguri de la acesta din urmă; O.F.A., care a declarat
că o dată și-a procurat drog împreună cu martorul M.D.A. de la inculpatul M.I.E.,
după care de procurarea drogurilor s-au ocupat colegii săi, știind însă că
drogurile provin de la un băiat numit „R.”; A.A.C., A.A.S., R.A.I. și S.G.,
care au arătat că o singură dată au apelat la inculpatul M.I.E., i-au dat bani
și acesta Ie-a intermediat cumpărarea unui gram de drog; A.A.D., care a
declarat că de trei ori inculpatul M.I.E. i-a intermediat cumpărarea a câte 1
gram de hașiș, i-a dat bani și inculpatul i-a adus drogul; Z.C.N., care a
precizat că de 2 ori a contribuit cu bani împreună cu colegii pentru cumpărarea
unui gram de drog, inculpatul M.I.E. procurându-le drogurile, menționând că
acestea provin de la un băiat numit „R.”; S.R.A., care a arătat că a cumpărat
droguri de la inculpatul B.A.R. direct, ori prin intermediul inculpatului M.I.E.,
apelând la acesta din urmă de vreo șase ori, cunoscând însă că drogurile provin
tot de la inculpatul B.A.R.
În drept, instanța de fond a reținut
ca , faptele inculpatului M.I.E., care, în perioada mai 2011-mai 2012, a
procurat de la inculpatul B.A.R., a deținut, a oferit, a distribuit, a
transportat și a vândut altor persoane (inclusiv minori) în mod repetat droguri
de risc, cannabis și hașiș (rezină de cannabis) întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2
alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.
14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320
1
alin. (7) C.
proc. pen.
La individualizarea judiciară a
pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu
o treime potrivit dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.,
respectiv, 2 ani-10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2
alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 4 luni-1 an 4 luni închisoare pentru
infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dar și
pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că, în cea mai mare parte
inculpatul și-a cumpărat drogurile pentru consum propriu și doar uneori a vândut
altor persoane din aceste droguri, ori a intermediat cumpărarea de droguri de
la inculpatul B.A.R. și în cantități reduse de 1-2 grame, rezultând astfel o
cantitate relativ redusă de droguri traficată, împrejurare ce a fost reținută
ca o circumstanță atenuantă în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.,
cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege,
conform art. 76 C. pen. Instanța a apreciat că pedepsele aplicate corespund
scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen. și necesităților reale de
reeducare a inculpatului.
Nu în ultimul rând s-au avut în vedere
și datele furnizate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de
Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, din care rezultă că inculpatul s-a
implicat în activitatea infracțională pe fondul vulnerabilității emoționale
generate de trauma suferită ca urmare a pierderii ambilor părinți, și a
apartenenței la un anturaj nepotrivit, în cadrul căruia era încurajat consumul
de droguri. Experiența traversată ca urmare a demarării cercetării sale penale
a determinat majore schimbări de optică și de atitudine, inculpatul
finalizându-și studiile liceale, în prezent fiind student la Universitatea
Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia-Mare.
S-a mai reținut că inculpatul M.I.E.
are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința penală nr. 1254 din 2
iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare (definitivă la 21 iunie 2011) la pedeapsa
de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe timp de 2 ani,
pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în perioada minoratului. În
cursul termenului de încercare, inculpatul a comis infracțiunile deduse
judecății, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a revocat
suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pedeapsă ce
a fost cumulată cu cea aplicată în prezenta cauză , inculpatul urmând să
execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,
a declarat apel inculpatul M.I.E., solicitând desființarea în parte a hotărârii
atacate și, pronunțându-se o nouă hotărâre, a se dispune reducerea pedepselor aplicate
de instanța de fond.
Prin decizia penală nr. 38/A din 4 martie
2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,
a fost respins ca nefondat apelul declarat
de inculpatul M.I.E. cu obligarea sa la plata sumei de de 300 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat iar suma de 50 RON, reprezentând onorariu parțial pentru apărător
din oficiu, s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de control
judiciar a reținut că nu se impune în cauză a se da o eficiență mai mare nici dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen. și nici împrejurării că inculpatul a fost sincer
și a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație
acestei împrejurări, prin reținerea ei și ca circumstanță atenuantă, iar pe de altă
parte, a lipsi practic de conținut dispozițiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.
Din aceeași rațiune, a arătat instanța,
a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea într-o măsură
mai mare a împrejurărilor reținute de instanță cu valoarea circumstanței atenuante
prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. ori reținerea unor noi împrejurări cu această
valoare (contextul emoțional care a generat intrarea inculpatului în câmpul infracțional,
reluarea studiilor, etc.), întrucât acestea sunt evenimente naturale, care, mai
devreme sau mai târziu, apar în viața oricărui om, iar reabilitarea emoțională,
reluarea studiilor sunt atitudini, de asemenea, firești, normale și nu trebuie făcut
un titlu de glorie din acestea, care să reclame o asemenea clemență din partea organelor
judiciare, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost anterior condamnat, săvârșind
prezentele fapte în perioada suspendării condiționate a executării unei pedepse
anterioare, astfel că nu s-ar fi impus (fără a fi în prezența unui concurs între
cauze de agravare și cauze de atenuare a răspunderii penale, în sensul legii) reducerea
pedepselor sub minimul special, redus și acesta cu ⅓, reducerea operată de
prima instanță apreciindu-se că este oricum, mult prea substanțială față de circumstanțele
concrete ale speței, față de împrejurarea că, deși în trecut inculpatul a beneficiat
de clemența organelor judiciare, nu a înțeles să se îndrepte, ci a perseverat în
atitudini cu caracter penal.
Împotriva acestei decizii, inculpatul M.I.E.
a formulat, în termen legal, la 12 martie 2013, recursul de față, solicitând o reindividualizare
a pedepselor în sensul reducerii acestora , invocând ca temei de drept cazul casare
prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de inculpatul
M.I.E. prin raportare la dispozițiile art. 385
9
C. proc. pen., astfel
cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție
constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Consacrând efectul parțial devolutiv al
recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385
6
C.
proc. pen. stabilește în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai
în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385
9
din același cod.
Rezultă așadar că, în cazul recursului
declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele
care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în
art. 385
9
alin. (1) C. proc. pen.
În cauză, se observă că decizia recurată
a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la 4 martie
2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013,
privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care
aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,
dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea,
în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării,
vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în
curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care
însă nu se regăsește în speță.
Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare
a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar
altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului
de recurs prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen.,
intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea
de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat
ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.
Critica inculpatului vizând reindividualizarea
pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora, nu intră sub incidența cazului
de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc.
pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă
vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului
judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat
și pct. 14 al art. 385
9
C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt
supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute
de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel
încât netemeinicia deciziei atacate, sub aspectul individualizării pedepsei, nu
mai poate fi examinat în recurs.
Pentru considerentele expuse , recursul
declarat de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013
a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi respins, ca nefondat, în
temeiul art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă
de 500 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat
din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013 a Curții
de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie
2013.