ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2865/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2865/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra cauzei de față, în

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

sentința penală nr. 636 din 17 decembrie 2012 a Tribunalului Maramureș,

pronunțată în Dosar nr. 4286/100/2012,

printre

altele , s-a dispus condamnarea inculpatului:

- M.I.E. la:

- 10 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 14

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. d) C. pen.;

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de risc fără drept în vederea consumului

propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art.

74 alin. (2), art. 76 lit. e) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.

pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare.

În baza art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1254 din 2 iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare, pedeapsă ce

a fost cumulată aritmetric cu cea aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71, raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T., Biroul

Teritorial Maramureș nr. 80-D/P/2010 din 5 iunie 2012, s-a dispus trimiterea în

judecată a inculpaților B.A.R. și M.I.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 143/2000, și deținere de droguri de risc fără drept în vederea

consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În sarcina inculpatului B.A.R. s-a

reținut că, în perioada 2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a deținut, a oferit, a distribuit, a transportat, a livrat, a

vândut altor persoane în mod repetat și constant (inclusiv investigatorului sub

acoperire și unor minori) diverse cantități de droguri de risc (cannabis și

rezină de cannabis-hașiș). În aceeași perioadă și-a procurat droguri de risc și

a deținut pentru consum propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv

asemenea droguri.

Cu privire la inculpatul M.I.E. s-a

reținut că în perioada mai 2011-mai 2012, a procurat de la inculpatul B.A.R., a

primit de la acesta, a deținut, a oferit, a distribuit, a vândut și a livrat

altor persoane (inclusiv mai multor minori de la Liceul A. din Baia Mare, unde

și el era elev) cannabis și rezină de cannabis-hașiș. De asemenea, în perioada

2010-mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale și-a procurat droguri

de risc de la inculpatul B.A.R. și din alte surse și a deținut pentru consum

propriu fără drept astfel de droguri, consumând efectiv asemenea droguri.

La termenul de judecată din 13

septembrie 2012, înainte de începerea cercetării judecătorești în cauză,

inculpatul M.I.E. a solicitat judecarea sa potrivit procedurii prevăzute de

art. 320

1

C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Inculpatul B.A.R. nu a uzat de

procedura de judecată prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. și, în

consecință, s-a procedat la efectuarea cercetării judecătorești și

administrarea de probe doar cu privire la acest inculpat.

Instanța de fond, cu privire la

inculpatul M.I.E. a reținut că rezultă că este consumator ocazional de droguri

(cannabis și hașiș) de circa doi ani, procurându-și droguri din diferite surse.

Aproximativ în perioada mai 2011, l-a cunoscut pe inculpatul B.A.R.,

cumpărându-și în continuare droguri de la acesta, de circa 3-4 ori pe lună,

câte 1-2 grame la prețui de 60 RON gramul.

Drogurile le cumpăra pentru consum

propriu, însă, uneori, le consuma împreună cu colegii de liceu (la acea dată

fiind elev la Liceul A. din Baia Mare), ori se întâmpla să comercializeze altor

persoane, colegi de clasă.

Totodată din probele administrate în

cauză s-a reținut că inculpatul M.I.E. era cunoscut printre colegii de liceu ca

fiind o persoană consumatoare de droguri și care poate să intermedieze

cumpărarea de droguri. Astfel, colegii săi de liceu adunau bani împreună, după

care banii erau dați inculpatului M.I.E., care se deplasa la domiciliul

inculpatului B.A.R. și procura cantitatea de drog, de regulă 1 gram de cannabis

ori rezină de cannabis. Întotdeauna inculpatul îi telefona în prealabil

inculpatului B.A.R. pentru a se interesa dacă acesta deține droguri, uneori

folosind telefoanele mobile ale colegilor pentru a-l apela pe inculpat.

În acest sens, a arătat prima

instanță, sunt declarațiile martorilor: B.D.E., care a arătat că, la finele

anului 2011, a început să consume droguri împreună cu inculpatul M.I.E., acesta

din urmă ocupându-se de procurarea drogului, că a apelat împreună cu alți colegi

de câteva ori la inculpatul M.I.E., însă fiind nemulțumit de cantitatea primită

a solicitat să-l pună în legătură cu inculpatul B.A.R., de la care martorul a

achiziționat ulterior direct drogurile; M.D.A., care a arătat că o dată a

contribuit cu bani și a cumpărat împreună cu inculpatul M.I.E. 1 gram de drog,

după care inculpatul M.I.E. i-a spus unde locuiește inculpatul B.A.R., martorul

cumpărând în continuare droguri de la acesta din urmă; O.F.A., care a declarat

că o dată și-a procurat drog împreună cu martorul M.D.A. de la inculpatul M.I.E.,

după care de procurarea drogurilor s-au ocupat colegii săi, știind însă că

drogurile provin de la un băiat numit „R.”; A.A.C., A.A.S., R.A.I. și S.G.,

care au arătat că o singură dată au apelat la inculpatul M.I.E., i-au dat bani

și acesta Ie-a intermediat cumpărarea unui gram de drog; A.A.D., care a

declarat că de trei ori inculpatul M.I.E. i-a intermediat cumpărarea a câte 1

gram de hașiș, i-a dat bani și inculpatul i-a adus drogul; Z.C.N., care a

precizat că de 2 ori a contribuit cu bani împreună cu colegii pentru cumpărarea

unui gram de drog, inculpatul M.I.E. procurându-le drogurile, menționând că

acestea provin de la un băiat numit „R.”; S.R.A., care a arătat că a cumpărat

droguri de la inculpatul B.A.R. direct, ori prin intermediul inculpatului M.I.E.,

apelând la acesta din urmă de vreo șase ori, cunoscând însă că drogurile provin

tot de la inculpatul B.A.R.

În drept, instanța de fond a reținut

ca , faptele inculpatului M.I.E., care, în perioada mai 2011-mai 2012, a

procurat de la inculpatul B.A.R., a deținut, a oferit, a distribuit, a

transportat și a vândut altor persoane (inclusiv minori) în mod repetat droguri

de risc, cannabis și hașiș (rezină de cannabis) întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.

La individualizarea judiciară a

pedepselor s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu

o treime potrivit dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

respectiv, 2 ani-10 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și 4 luni-1 an 4 luni închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dar și

pericolul social concret al faptelor, împrejurarea că, în cea mai mare parte

inculpatul și-a cumpărat drogurile pentru consum propriu și doar uneori a vândut

altor persoane din aceste droguri, ori a intermediat cumpărarea de droguri de

la inculpatul B.A.R. și în cantități reduse de 1-2 grame, rezultând astfel o

cantitate relativ redusă de droguri traficată, împrejurare ce a fost reținută

ca o circumstanță atenuantă în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.,

cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege,

conform art. 76 C. pen. Instanța a apreciat că pedepsele aplicate corespund

scopului și funcțiilor prevăzute de art. 52 C. pen. și necesităților reale de

reeducare a inculpatului.

Nu în ultimul rând s-au avut în vedere

și datele furnizate de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, din care rezultă că inculpatul s-a

implicat în activitatea infracțională pe fondul vulnerabilității emoționale

generate de trauma suferită ca urmare a pierderii ambilor părinți, și a

apartenenței la un anturaj nepotrivit, în cadrul căruia era încurajat consumul

de droguri. Experiența traversată ca urmare a demarării cercetării sale penale

a determinat majore schimbări de optică și de atitudine, inculpatul

finalizându-și studiile liceale, în prezent fiind student la Universitatea

Tehnică Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia-Mare.

S-a mai reținut că inculpatul M.I.E.

are antecedente penale, fiind condamnat prin sentința penală nr. 1254 din 2

iunie 2011 a Judecătoriei Baia Mare (definitivă la 21 iunie 2011) la pedeapsa

de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pe timp de 2 ani,

pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat în perioada minoratului. În

cursul termenului de încercare, inculpatul a comis infracțiunile deduse

judecății, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 83 C. pen., s-a revocat

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, pedeapsă ce

a fost cumulată cu cea aplicată în prezenta cauză , inculpatul urmând să

execute pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

a declarat apel inculpatul M.I.E., solicitând desființarea în parte a hotărârii

atacate și, pronunțându-se o nouă hotărâre, a se dispune reducerea pedepselor aplicate

de instanța de fond.

Prin decizia penală nr. 38/A din 4 martie

2013 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a fost respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul M.I.E. cu obligarea sa la plata sumei de de 300 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat iar suma de 50 RON, reprezentând onorariu parțial pentru apărător

din oficiu, s-a dispus a fi plătită din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de control

judiciar a reținut că nu se impune în cauză a se da o eficiență mai mare nici dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen. și nici împrejurării că inculpatul a fost sincer

și a recunoscut fapta, pentru că ar însemna, pe de o parte, a se da o dublă semnificație

acestei împrejurări, prin reținerea ei și ca circumstanță atenuantă, iar pe de altă

parte, a lipsi practic de conținut dispozițiile art. 52 C. pen. privind scopul pedepsei.

Din aceeași rațiune, a arătat instanța,

a asigurării realizării scopului pedepsei, nu se impune valorificarea într-o măsură

mai mare a împrejurărilor reținute de instanță cu valoarea circumstanței atenuante

prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. ori reținerea unor noi împrejurări cu această

valoare (contextul emoțional care a generat intrarea inculpatului în câmpul infracțional,

reluarea studiilor, etc.), întrucât acestea sunt evenimente naturale, care, mai

devreme sau mai târziu, apar în viața oricărui om, iar reabilitarea emoțională,

reluarea studiilor sunt atitudini, de asemenea, firești, normale și nu trebuie făcut

un titlu de glorie din acestea, care să reclame o asemenea clemență din partea organelor

judiciare, cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost anterior condamnat, săvârșind

prezentele fapte în perioada suspendării condiționate a executării unei pedepse

anterioare, astfel că nu s-ar fi impus (fără a fi în prezența unui concurs între

cauze de agravare și cauze de atenuare a răspunderii penale, în sensul legii) reducerea

pedepselor sub minimul special, redus și acesta cu ⅓, reducerea operată de

prima instanță apreciindu-se că este oricum, mult prea substanțială față de circumstanțele

concrete ale speței, față de împrejurarea că, deși în trecut inculpatul a beneficiat

de clemența organelor judiciare, nu a înțeles să se îndrepte, ci a perseverat în

atitudini cu caracter penal.

Împotriva acestei decizii, inculpatul M.I.E.

a formulat, în termen legal, la 12 martie 2013, recursul de față, solicitând o reindividualizare

a pedepselor în sensul reducerii acestora , invocând ca temei de drept cazul casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul

M.I.E. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă așadar că, în cazul recursului

declarat împotriva hotărârilor date în apel, nu pot fi analizate decât motivele

care se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în

art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, se observă că decizia recurată

a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, la 4 martie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013,

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea,

în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării,

vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în

curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care

însă nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, o limitare

a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar

altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului

de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen.,

intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea

de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea

pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora, nu intră sub incidența cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc.

pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă

vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului

judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat

și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt

supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel

încât netemeinicia deciziei atacate, sub aspectul individualizării pedepsei, nu

mai poate fi examinat în recurs.

Pentru considerentele expuse , recursul

declarat de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013

a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, va fi respins, ca nefondat, în

temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă

de 500 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul M.I.E. împotriva deciziei penale nr. 38/A din 4 martie 2013 a Curții

de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 septembrie

2013.