ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2787/2013

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin adresa nr. 1980/H-5/2013, înregistrată la Curtea de Apel București la data de 10 septembrie 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 16 mai 2011 de către autoritățile judiciare din Italia, față de numita M.G. În cuprinsul sesizării, s-a arătat că mandatul a fost emis pentru săvârșirea infracțiunii de răpire de minori, mandat transmis prin semnalarea introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, iar în data de 10 septembrie 2013 împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 ore.

În conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată, s-a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european de arestare și care a relatat că are cunoștință despre fapta imputată de statul emitent al mandatului european de arestare. Față de cele reținute, s-au constatat îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 103 alin. (7) din legea de mai sus. Mandatul european de arestare, emis la data de 16 mai 2011, de către autoritățile judiciare italiene împotriva cetățeanului român M.G. reține, ca situație de fapt, împrejurarea că, persoana solicitată a răpit pe fiicele sale X și Y, custodia acestora fiind acordată municipalității Milano.

Acestea erau plasate în centrul numit „A.” printr-un ordin de către Tribunalul din Milano, secția a IX-a civilă. Cele două minore au fost aduse în România împotriva voinței tatălui lor care avea autoritatea parentală. Potrivit C. pen. italian, fapta constituie infracțiunea prevăzută art. 81, art. 574 bis C. pen. italian. Prin sentința penală nr. 388 din 11 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 16 mai 2011 de către Curtea din Milano, Italia, pe numele persoanei solicitate M.G. S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca, în cazul în care se va pronunța împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 29 zile, respectiv de la 11 septembrie 2013 la 9 octombrie 2013, inclusiv. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 ore, de la 10 septembrie 2013, ora 11:45, prin ordonanța nr. 70 din 10 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 modificată și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 din legea de mai sus. De asemenea, a constatat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în sensul că semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare.

Astfel, mandatul european de arestare a fost emis, la data de 16 mai 2011, de către Curtea din Milano. Infracțiunea pentru care se solicită predarea persoanei solicitate este prevăzută de art 81, art. 574 bis C. pen. italian. Această infracțiune, indicată în cuprinsul mandatului european de arestare, este dintre cele prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, pentru care nu este necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări. Totodată, Curtea a ținut cont de faptul că mandatul european de arestare se soluționează și se execută, în regim de urgență, așa cum prevăd și dispozițiile art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că audierea persoanei solicitate, când nu consimt la predare, este limitată la două aspecte, respectiv, motivele obligatorii sau opționale de neexecutare și eventualele obiecții privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin. (7) din aceeași lege.

Referitor la cerințele reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea a reținut că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni, în ceea ce privește identitatea. Curtea a ținut seama de poziția exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii sale, acesta menționând că nu este de acord cu predarea sa în Italia. Instanța a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile deciziei cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de art. 84 alin. (2) din legea specială internă. Față de cele arătate, s-a dat eficiență juridică opoziției la predare, constând în acordarea dreptului la recurs prevăzut de art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prezenta hotărâre nefiind definitivă la data pronunțării, în lipsa consimțământului persoanei solicitate.

Tot în spiritul respectării drepturilor persoanei solicitate, Curtea a dispus predarea persoanei solicitate cu respectarea regulii specialității. Pentru considerentele expuse, constatând îndeplinite cerințele legale mai sus enunțate, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitată M.G. către Autoritățile Judiciare din Italia, cu respectarea regulii specialității, în vederea efectuării urmăririi penale, pentru săvârșirea infracțiunii de răpire de minori. A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 11 septembrie 2013 până la 9 octombrie 2013, inclusiv.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată M.G., ambele părți criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a emis dispoziția de punere în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate, având în vedere că la dosar nu a fost depus originalul mandatului european de arestare. S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că recursurile declarate sunt nefondate.

Se constată că împotriva persoanei solicitate M.G. a fost emis un mandat european de arestare la data de 16 mai 2011 de către Instanța de drept comun din Milano, reținându-se în sarcina acesteia că a răpit pe fiicele sale X și Y, aflate în custodia municipalității Milano. Acestea erau plasate în centrul numit „ A.” printr-un ordin de către Tribunalul din Milano, secția a IX-a civilă. Cele două minore au fost aduse în România împotriva voinței tatălui lor care avea autoritatea parentală. Potrivit C. pen. italian, fapta constituie infracțiunea prevăzută art. 81, art. 574 bis C. pen. italian. Se mai constată că mandatul a fost transmis prin semnalarea introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, fiind incidente dispozițiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, în sensul că semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare.

La pronunțarea hotărârii de punere în executare a mandatului european de arestare și de predare a persoanei solicitate, instanța de fond a avut în vedere că pentru infracțiunea indicată în cuprinsul mandatului de arestare nu este necesară îndeplinirea condiției dublei incriminări [art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004], că acest mandat se execută în regim de urgență [art. 110 alin. (1) din Legea nr. 302/2004] că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate [art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004] și că aceasta nu a fost de acord cu predarea către autoritățile italiene.

În ce privește critica formulată atât de Ministerul Public cât și de persoana solicitată în sensul că la dosar nu a fost depus mandatul european de arestare în original, Înalta Curte constată că după pronunțarea sentinței instanței de fond, la dosar au fost depuse atât mandatul european de arestare în original cât și actele necesare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 89 alin. (3) din Legea nr. 302/2004. Potrivit acestui text de lege, semnalarea introdusă în Sistemul Informatic Schengen echivalează cu un mandat european de arestare dacă este însoțită de informațiile prevăzute în anexa nr. 1 cu titlu tranzitoriu, până la data la care Sistemul Informatic Schengen va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate în anexa nr. 1, iar semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în așteptarea transmiterii originalului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară emitentă poate solicita introducerea semnalmentelor persoanelor în cauză în Sistemul de Informații Schengen prin intermediul Sistemului Informatic Național al semnalării. În acest scop se aplică dispozițiile art. 95 al Convenției din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen. Așa fiind hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va fi obligată recurenta persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana solicitată M.G. împotriva sentinței penale nr. 388 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 6122/2/2013. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București rămân în sarcina statului. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2013.