ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2543/2013

R O M Â M A

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată:

Prin încheierea din data de 20 august 2013 pronunțată în Dosarul nr. 338/1372/2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 300

2

și art 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpații Z.N. zis "Z.", C.C.C., zis "Ș."

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Brașov a reținut:

Prin Sentința penală nr. 35/S din data de 17 mai 2013, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a dispus condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea, pentru infracțiunile reținute în sarcina lor.

În ceea ce îl privește pe inculpatul Z.N., zis "Z.", a fost condamnat la pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și b) C. pen. de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

De asemenea, l-a condamnat pe inculpatul C.C.C., la pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, și b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, deținuți în baza mandatelor de arestare nr. 70 și 71 din 25 noiembrie 2011, emise de Judecătoria Sibiu.

Curtea, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților Z.N. și C.C.C., a constatat că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpați cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, respectiv că există indicii temeinice, în sensul art. 143 C. proc. pen., că inculpații ar fi săvârșit fapte penale, iar temeiul arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., subzistă și nu s-a schimbat.

În ce privește indiciile temeinice de săvârșire a faptelor, Curtea a reținut că pentru inculpatul Z.N. aceste indicii temeinice rezultă chiar din poziția procesuală a inculpatului, care a solicitat judecarea cauzei pe baza procedurii recunoașterii vinovăției, prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. Inculpatul a recunoscut faptele, așa cum acestea au fost descrise în actul de sesizare. Chiar dacă inculpatul C.C.C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor, în cauză subzistă în continuare indiciile temeinice care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de acest inculpat.

În analiza temeiului reținut pentru inculpați, respectiv a art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a constatat că prima condiție, obiectivă, impusă de textul de lege este îndeplinită, întrucât infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt sancționate de legiuitor cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare.

În ceea ce privește condiția subiectivă, prevăzută de teza a II-a a art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv existența unor probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanța a reținut că acesta rezultă în primul rând din modul concret în care inculpații sunt acuzați că au săvârșit faptele. Astfel, aceștia sunt acuzați că au profitat de starea de vulnerabilitate a părții vătămate, în vârstă de doar 14 ani și lipsită de ocrotire părintească, pe care au supus-o la practicarea sexului oral de față cu mai multe persoane și au filmat-o cu telefoanele mobile, obligând-o să-și spună numele. De asemenea, inculpații au difuzat filmele respective la mai multe persoane și pe internet, fapt ce a fost de natură să agraveze starea de tulburare provocată victimei. Deși inculpații susțin că aceasta nu a fost agresată, s-a stabilit că aceasta prezintă "tulburare de stres posttraumatic", iar partea vătămată a declarat că după săvârșirea faptei ar fi vrut să se sinucidă. De altfel, agresarea părții vătămate este confirmată de martora care a fost de față la comiterea faptei.

În consecință, Curtea de Apel a conchis că lăsarea inculpaților în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, generat de temerea că prezintă riscul să comită în continuare fapte de natura penală sau să influențeze audierea persoanelor în cauză.

Instanța a mai apreciat că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât împotriva celor doi inculpați s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă.

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații Z.N. și C.C.C., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, pe motiv că în prezent nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune în continuare privare de libertate a inculpaților Z.N. și C.C.C.

Potrivit art 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport de prevederile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților Z.N. și C.C.C., Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele.

În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța negativă a gradului de pericol social a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpaților fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de insecuritate în rândul societății.

Așa fiind, Înalta Curte constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților Z.N. și C.C.C.

Pe de altă parte, raportat la gravitatea faptelor, complexitatea cauzei, comportamentul autorităților și la faptul că împotriva inculpaților a fost pronunțată o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, chiar nedefinitivă, se constată că arestarea preventivă nu a depășit o durată rezonabilă.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins ca atare.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații Z.N. și C.C.C. împotriva încheierii de ședință din 20 august 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 338/1372/2012.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN