ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 6 august 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5583/62/2007, s-a dispus, printre altele menținerea stării de arest preventive a inculpaților M.P. și M.O.G. în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora. Împotriva încheierii de ședință sus-arătate au declarat recurs inculpații, solicitând revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate până la aflarea adevăraților autori ai faptei.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin sentința penală nr. 243/ S din 14 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5583/62/2007 al Tribunalului Brașov, secția penală, s-a dispus, în baza art. 174 și 175 lit. c) C. proc. pen., condamnarea inculpatului M.P. la o pedeapsă de 19 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen. Totodată, în baza art. 26 raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., M.O.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.

Același inculpat, a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) raportat la art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestului preventiv. Hotărârea primei instanțe a fost atacată de către cei doi inculpați, apelurile lor făcând obiectul dosarului nr. 5583/62/2007 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. La termenul din 6 august 2008, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din art. 5 din C.A.D.O.L.F., precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României, nimeni nu poate fi privat de libertate. În aceleași texte, însă, sunt înscrise, totodată și excepții de la regula generală sus-arătată. Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20 din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte , iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. În raport de reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Reiese, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. Potrivit art. 160 b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Conform alin. (3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților M.P. și M.O.G. Infracțiunile săvârșite de inculpați aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției. Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii. Toate aceste aspecte învederate justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii arestării preventive astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevăzută art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpații M.P. și M.O.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.P. și M.O.G. împotriva încheierii din 6 august 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 5583/62/2007. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 140 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 25 august 2008.