ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2573/2008

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 august

2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în dosarul nr. 5583/62/2007, s-a dispus, printre altele menținerea stării de

arest preventive a inculpaților M.P. și M.O.G. în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel Brașov a reținut că, verificând legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpaților, s-a constatat că temeiurile

care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare

privarea de libertate a acestora.

Împotriva încheierii de

ședință sus-arătate au declarat recurs inculpații, solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și punerea în libertate până la aflarea adevăraților

autori ai faptei.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate cât și din oficiu cauza potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Prin sentința penală nr. 243/

S din 14 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 5583/62/2007 al Tribunalului

Brașov, secția penală, s-a dispus, în baza art. 174 și 175 lit. c) C. proc.

pen., condamnarea inculpatului M.P. la o pedeapsă de 19 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d)

și e) C. pen.

Totodată, în baza art. 26

raportat la art. 174 și 175 lit. c) C. pen., M.O.G. a fost condamnat la o

pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art.

64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.

Același inculpat, a fost

condamnat, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 192 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) raportat la art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de

art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b), d) și e) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestului preventiv.

Hotărârea primei instanțe a

fost atacată de către cei doi inculpați, apelurile lor făcând obiectul

dosarului nr. 5583/62/2007 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori.

La termenul din 6 august

2008, instanța de control judiciar, verificând legalitatea și temeinicia

arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților, pronunțând

încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.

Recursurile sunt nefondate

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din art. 5

din C.A.D.O.L.F., precum și din art. 23 alin. (1) din Constituția României,

nimeni nu poate fi privat de libertate.

În aceleași texte, însă,

sunt înscrise, totodată și excepții de la regula generală sus-arătată.

Astfel, art. 5, paragraful 1

lit. e) din Convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede

că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel

care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”.

Pe de altă parte, art. 20

din Constituția României prevede că „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile

cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu D.U.D.O., cu

pactele și cu celelalte tratate la care România este parte

, iar dacă

există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au

prioritate reglementările internaționale.

În raport de

reglementările internaționale menționate, cu referire expresă la excepția prezentată

de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate

trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută în

legislația fiecărui stat, conform Convenției, respectiv cu respectarea

dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare și la

dispozițiile constituționale.

Reiese, așadar,

că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se

facă cu respectarea dispozițiilor generale înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

Potrivit art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin.

(3) al aceluiași articol, „când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin

încheiere motivată, menținerea arestării preventive”.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea de ședință atacată, instanța de apel a procedat la

efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală și a constatat că

temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a

inculpaților

M.P.

și M.O.G.

Infracțiunile săvârșite de

inculpați aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de

legea penală, respectiv viața, astfel că o eventuală lăsare în libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Pe de altă parte, asemenea fapte

neurmate de o ripostă fermă a societății ar întreține climatul infracțional și

ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii.

Faptul că a fost pronunțată

o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumția de nevinovăție,

limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii.

Toate aceste aspecte

învederate justifică dispoziția instanței de apel în sensul menținerii

arestării preventive astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevăzută art. 385

15

alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpații M.P. și M.O.G.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații M.P. și M.O.G. împotriva încheierii din 6

august 2008, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze

cu minori, în dosarul nr. 5583/62/2007.

Obligă recurenții inculpați

la plata sumei de câte 140 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 25 august 2008.