ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1649/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 Tribunalul Bacău în baza art. 197 alin. (1), 3 teza I din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen., cu art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) din C. pen., a condamnat pe inculpatul G.A., studii 6 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare și 5 (cinci) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol:

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore la 13 octombrie 2011 și arestul preventiv începând cu data de 24 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, inculpatul G.A., în prima jumătate a lunii august 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin constrângere, a întreținut, în trei rânduri, raporturi sexuale cu minora B.B.E., în vârstă de 14 ani, contrar voinței acesteia.

S-a mai reținut că partea vătămată și inculpatul s-au cunoscut în vara anului 2010, inculpatul luând astfel cunoștință atât despre vârsta persoanei vătămate (14 ani), despre preocupările acesteia (elevă în clasa a VIII-a), cât și apartenența familială a ei (inculpatul fusese coleg de serviciu cu tatăl fetei și îi cunoștea părinții).

Atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței de judecată inculpatul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, precizând că a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată însă a avut consimțământul acesteia și nu a cunoscut vârsta reală.

Astfel, împrejurarea că unele susțineri ale inculpatului sunt nereale este dovedită, pe de o parte, de faptul că însăși declarațiile sale cuprind elemente contradictorii de la o fază procesuală la alta (spre exemplu în declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul relatează faptul că știa despre partea vătămată că este minoră, fiind elevă în clasa a VIII, ca apoi în fața instanței de judecată să afirme faptul că partea vătămată era destul de dezvoltată, făcându-i impresia unei fete de 19 - 20 ani), iar, pe de altă parte, prin aceea că apărările sale sunt contrazise de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

În cauză, față de vârsta victimei  nu se poate considera că aceasta ar fi avut nici măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință. De asemenea, nu se poate reține că minora B.B.E. și-a exprimat în mod liber voința, consimțământul la practicarea unor acte sexuale, știut fiind că până la vârsta de 14 ani orice persoană este prezumată absolut ca lipsită de capacitate de exercițiu.

De altfel instanța de fond a stabilit o pedeapsă raportat la criteriile generale de individualizare cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, condițiile și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta - prin violență, amenințări, asupra unei persoane minore care la primul raport sexual nu împlinise încă vârsta de 14 ani, iar săvârșirea faptei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei ulterioară fizică și psihică -, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a avut o poziție nesinceră pe parcursul procesului penal, iar până în prezent nu a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind la prima abatere.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au declarat apel în termen legal inculpatul G.A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Prin Decizia nr. 24 din 7 februarie 2013 Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și apelantul inculpat G.A.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că infracțiunea de viol este o infracțiune complexă al cărei element material al laturii obiective se poate realiza, fie prin două acțiuni distincte, dar conjugate (actul sexual - acțiune scop, realizat prin acțiunea de constrângere - acțiune mijloc), fie printr-o acțiune (actul sexual) realizată în anumite condiții care exclud consimțământul victimei (imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința).

Definirea actului sexual de orice natură a generat dificultăți în practica judiciară, astfel că, în vederea unificării acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în soluționarea unui recurs în interesul legii (Decizia nr. 3/2005), că prin act sexual de orice natură se înțelege "orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale, prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex."

În această interpretare, noțiunea de act sexual de orice natură include atât raporturile sexuale normale, dar și cele nefirești, heterosexuale.

Curtea a mai reținut că gradul prejudiciabil ce decurge din esența infracțiunilor privind viața sexuală constă, în primul rând, în suferința provocată direct victimei, iar în cel de-al doilea rând, în consecințele destabilizatoare pe care le provoacă în plan social asupra desfășurării normale a vieții. Încălcarea libertății sexuale creează în societate o stare de nesiguranță generală, un dezechilibru deosebit de primejdios și de grav, cauzat organismului social.

Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârșirii de infracțiuni.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ce privește comportamentul făptuitorului.

Față de pericolul social concret pe care îl prezintă fapta inculpatului, de împrejurările în care aceasta a fost comisă - în mod repetat, asupra unei persoane în vârstă de doar 14 ani, prin constrângerea psihică și fizică, dar reținând și lipsa antecedentelor penale, lipsa unor dovezi certe privind o conduită deviată de la normele de conviețuire socială, Curtea a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului, orientată sub limita minimă prevăzută de textul sancționator, este temeinică, neimpunându-se modificarea cuantumului acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul G.A.

Inculpatul G.A. în susținerea recursului formulat a solicitat admiterea recursului, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. (14) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Examinând criticile formulate de către inculpatul G.A., Înalta Curte constată că în speță, judecătorul de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă, de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, apreciind în raport de datele ce caracterizează persoana inculpatului și de circumstanțele atenuante reținute în favoarea inculpatului, prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.

Or, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile reținerii unei stări de reducere a pedepsei prevăzută expres de lege, precum și a reținerii în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, criticile acestuia cu privire la reducerea pedepsei sunt întemeiate.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanțele au individualizat în mod greșit pedeapsa stabilită inculpatului pentru infracțiunea de viol iar împrejurările concrete ale faptei, îndreptățesc Înalta Curte de Casație și Justiție să dispună reducerea pedepsei stabilită pentru infracțiunea arătată mai sus de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că pentru realizarea deplină și eficientă a scopului procesului penal, se impune admiterea recursului declarat de recurentul inculpa G.A. casarea hotărârilor atacate în parte, numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, cu consecința reducerii pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, va admite recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Va casa în parte Decizia penală recurată și Sentința penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Bacău și, rejudecând:

Va reduce de la 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare - și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și li. b) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 13 octombrie 2011 și durata arestării preventive de la 24 octombrie 2011 la 15 mai 2013.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva Deciziei penale nr. 24 din 7 februarie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Casează în parte Decizia penală recurată și Sentința penală nr. 237/D din 25 septembrie 2012 a Tribunalului Bacău și, rejudecând:

Reduce de la 8 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și 3 teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen.

Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea din data de 13 octombrie 2011 și durata arestării preventive de la 24 octombrie 2011 la 15 mai 2013.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2013.

Procesat de GGC - NN